ÎCCJ, decizie (scj.ro #86828)

de către instanța care rejudecă fondul. Încălcarea

dispozițiilor procedurale.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac.

Recursul.

Index alfabetic :

decizie de casare

-

necesitatea administrării probelor

C.proc.civ.

:  art. 315

Potrivit art. 315 C.proc.civ.

instanța de trimitere trebuie să se conformeze dispozițiilor

instanței de recurs privind necesitatea administrării probelor precum

și dezlegării date problemelor de drept.

Când instanța de apel,

fără a administra probele considerate obligatorii pentru

soluționarea fondului litigiului, cu ignorarea problemelor de drept

dezlegate prin decizia de casare, a soluționat litigiul considerând

că ansamblul probator administrat este suficient în a crea convingerea

că sentința atacată este legală și preluând motivarea

instanței de apel din primul ciclu procesual, a pronunțat o hotărâre

nelegală, ceea ce atrage casarea hotărârii recurată

pronunțată în asemenea condiții pentru încălcarea

prevederilor art. 315 C.proc.civ.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 6978 din  13 noiembrie 2008

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Prahova, reclamantul P.G. a solicitat  în

contradictoriu  cu  Primăria  orașului

Băicoi,  prin  primar,

anularea dispoziției nr. 76/2003 și restituirea

în natură a unui imobil, situat în orașul Băicoi, iar în

subsidiar acordarea de despăgubiri bănești.

Tot pe rolul Tribunalului Prahova,

reclamantul a mai depus o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu

aceeași pârâtă, anularea dispoziției nr. 77/2003 și

restituirea în natură a unui alt imobil, situat în orașul Băicoi,

cu motivarea că cererea de restituire în natură a fost respinsă

întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate, a calității

de moștenitor și a preluării abuzive a imobilului.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1211/2004, a admis

acțiunile conexe; a anulat dispozițiile nr.76 și nr. 77/2003

și a constatat că reclamantul este îndreptățit la

măsuri reparatorii prin echivalent.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia

civilă nr. 498/2005, a respins ca tardiv apelul formulat de pârâtă

și ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii au formulat

recurs ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 2006 din 22

februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

civilă și de proprietate intelectuală a admis recursurile, a

casat decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Ploiești

și a trimis cauza pentru judecarea apelurilor la aceeași

instanță.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Ploiești a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamant și

Primăria orașului Băicoi.

Instanța de apel a reținut

că dispozițiile nr. 76/2003 și nr. 77/2003 nu  întrunesc

condițiile legale și că reclamantul a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită, având dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două terenuri

situate în localitatea Băicoi, identificate prin expertiză.

În ceea ce privește restituirea în

natură a construcțiilor, s-a apreciat că grădinița, ce

face parte din domeniul public al primăriei și celălalt imobil,

care a fost vândut către chiriași prin acte legale, necontestate ori

anulate de o instanță judecătorească, nu pot fi restituite

în natură, ci se pot acorda doar măsuri reparatorii prin echivalent

reclamantului, potrivit art. 16 și art.18 lit. d din Legea nr. 10/2001.

S-a mai arătat că, în raport de

îndrumările date de instanța de recurs, au fost încuviințate

obiecțiunile formulate de acesta, însă, având în vedere că

experții desemnați în cauză, nu au efectuat lucrările, iar

pe de altă parte, faptul că reclamantul a învederat instanței

că grădiniță de copii se află în domeniul public al

primăriei, instanța a apreciat că probatoriul administrat în

cauză este suficient în a crea convingerea că cele două

dispoziții sunt nelegale și că petentul are dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele în litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul, indicând ca temei legal dispozițiile art. 304  pct. 5

și pct.9 C.proc.civ., arătând că s-a încălcat de

instanța de apel art. 315 alin.(1) C.proc.civ.

Examinând decizia civilă în limita

criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Reclamantul invocă încălcarea

dispozițiilor art. 315 alin.(1) C.proc.civ. de către instanța de

trimitere, întrucât aceasta nu s-a conformat dispozițiilor date prin

decizia civilă nr. 2006 din 22 februarie 2006, pronunțată în

recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, respectiv de

a completa  probatoriul administrat în cauză pentru individualizarea

celor două terenuri în litigiu, prin stabilirea

vecinătăților și lungimea laturilor.

Necesitatea administrării probelor

pentru individualizarea celor două terenuri în litigiu, prin stabilirea

vecinătăților și lungimea laturilor, precum și ca

expertul să răspundă obiecțiunilor formulate de reclamant

la raportul de expertiză, era obligatorie pentru judecătorii fondului

potrivit art. 315 C.proc.civ., care prevede că: „în caz de casare,

hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Prin urmare, instanța de trimitere

trebuia să se conformeze dispozițiilor instanței de recurs

privind necesitatea administrării probelor. Or, instanța de apel,

fără a administra probele considerate obligatorii pentru

soluționarea fondului litigiului, cu ignorarea problemelor de drept

dezlegate prin decizia de casare, privind  incidența în

speță a art. 16 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 247/2001, a soluționat litigiul considerând că

ansamblul probator administrat corect de cele două instanțe este

suficient în a crea convingerea că sentința tribunalului, prin care

s-a admis în parte contestația reclamantului, în sensul că s-au

anulat cele două dispoziții ale Primăriei Băicoi, este

legală, și că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii

în echivalent pentru imobilele în litigiu.

Cu privire la  restituirea în

natură a imobilelor, cu ignorarea dezlegărilor în drept date de

instanța de recurs privind incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001,

republicată, care nu mai exclude de la restituirea în natură

imobilele  afectate activităților de învățământ,

s-a reținut că „ în opinia  curții nu este

posibilă  nu pentru că ele nu mai există, dar una din ele

se află în domeniul public al  primăriei, iar celălalt a fost

cumpărat legal de către foștii chiriași”.

Procedând astfel, instanța de

trimitere, preluând motivarea instanței de apel din primul ciclu

procesual, nu s-a conformat dezlegării date problemelor de drept de

către instanța de recurs și nu a  administrat probele

apreciate ca fiind obligatorii, ceea ce atrage casarea hotărârii recurate

pronunțată în asemenea condiții pentru încălcarea

prevederilor art. 315 C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în

baza dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., a admis recursul, a casat decizia

civilă recurată în  parte și a trimis cauze aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva

sentinței civile pronunțată de Tribunalul Prahova, cu ocazia

rejudecării urmând a fi administrat probatoriul necesar stabilirii

situației de fapt.