ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1085/2013

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată urmăroarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 28 februarie 2013, avocat B.C. - apărător ales al inculpatului B.I.F. - a solicitat liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului precizând în esență că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 160 alin. (1) și (2) C. proc. pen., pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de care este acuzat petentul fiind mai mici de 18 ani închisoare, iar pe de altă parte, în raport de stadiul urmăririi penale și natura probelor ce urmează a se mai administra nu există riscul ca prin lăsarea în libertate a inculpatului să fie periclitată buna desfășurare a procesului penal.

În cauză s-a dispus atașarea Dosarului de urmărire penală nr. 147D/P/2011 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova.

S-a procedat la ascultarea inculpatului în prezența apărătorilor aleși, declarația fiind consemnată și atașată la dosar.

Prin încheierea nr. 16 din 8 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.I.F.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 12 din data de 19 din 20 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2380/54/2012, Curtea de Apel Craiova a dispus admiterea în parte a propunerii de arestare preventivă formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, iar în baza aii. 136 alin. (1), art. 146 alin. (1) si art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului B.I.F. pentru o perioada de 29 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

La data de 03 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2380/54/2012 a decis respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpații L.L.I., B.I.F., E.I., B.G. și P.I.L., menținându-le starea de arest preventiv. Prin încheierea nr. 6 din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 86/54/2013, Curtea de Apel Craiova a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților L.L.I., E.I., B.I.F., B.G. și P.L.I. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 ianuarie 2013, până la 16 februarie 2013 inclusiv.

La data de 16 ianuarie 2013 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul încheierii penale nr. 6 din 15 ianuarie 2013, respectiv se va trece „Dispune prelungirea măsurii arestării preventive față de fiecare din inculpații L.L.I., E.I., B.I.F., B.G. și P.L.I. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 ianuarie 2013 și până la 16 februarie 2013 inclusiv".

Prin încheierea nr. 158 din data de 17 ianuarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.L.I., E.I., B.G. și P.L., împotriva încheierii nr. 6 din data de 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova. S-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.I.F. împotriva aceleiași încheieri.

Prin încheierea nr. 12 din data de 12 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 244/54/2013, în baza art. 155 și art. 159 C. proc. pen. a fost admisă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17 februarie 2013 și până la data de 18 martie 2013, inclusiv.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.L.I., B.I.F., E.I., B.G., P.L.I. împotriva încheierii nr. 12 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 244/54/2013.

Conform art. 160 alin. (1) și (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În condițiile art. 160 alin. (1) și art. 160 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat că este îndeplinită condiția formală ca pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului, să nu depășească 18 ani închisoare, având în vedere maximul special prevăzut de textul legal incriminator al fiecăreia dintre infracțiuni.

S-a arătat că îndeplinirea acestei condiții creează pentru inculpat doar o vocație și nu conduce automat la admiterea cererii și liberarea provizorie sub control judiciar, fără îndeplinirea condițiilor legale care privesc fondul cererilor, întrucât din examinarea dispoz. art. 160 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar a unui inculpat, nu este suficient a fi îndeplinită numai condiția ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății să fie sub un anumit cuantum fiind necesar ca instanța să facă și o apreciere a efectului pe care l-ar avea lăsarea în libertate a inculpatului în contextul activității specifice fazei procesului penal în care se află.

Astfel, potrivit art. 160 alin. (2) C. proc. pen. «liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită noi infracțiuni sau că acesta va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte».

Așa cum s-a statuat constant și în jurisprudență, datele la care se referă textul legal nu pot fi înțelese în sensul de informații certe care să ateste comportamentul ulterior al inculpatului, în condițiile în care obținerea unor asemenea informații este în mod obiectiv imposibilă, astfel că instanța de judecată trebuie să analizeze în ansamblu probele din dosar, atât cele cu caracter obiectiv cât și subiectiv, referitoare la fapte și persoana inculpatului, pentru a aprecia asupra pericolului concret pe care îl poate prezenta lăsarea în libertate a acestuia. Folosirea termenului „date" de către legiuitor a fost interpretată nu în sensul de probe, ci informații, situații, împrejurări concrete din dosar privind atât persoana inculpatului dar și modul de operare, faptele propriu-zise care să îndreptățească prezumția producerii rezultatelor prev de art. 160 alin. (2) C. proc. pen., să o justifice.

O asemenea apreciere nu se poate face în concret decât prin evaluarea situației de fapt, a gravității și naturii infracțiunilor pentru care inculpatul este urmărit penal, cu trimitere în special la modul de comitere al presupuselor fapte, durata în timp a activității infracționale, calitatea în care inculpatul a acționat, numărul de persoane implicate în derularea acesteia, rezultatul produs sau care s-ar fi putut produce precum și conduita procesuală a inculpatului petent și atitudinea avută de acesta față de potențialii martori în ceea ce îl privește.

În concret, s-a arătat că în raport de criteriile enunțate în paragraful anterior, instanța reține că în cazul inculpatului datele existente la dosar oferă indicii cu privire la derularea unei activități infracționale de amploare, ce a implicat exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice unei funcții importante în cadrul unei unități publice în scopul favorizării activității coinculpatului Bădiță, activitate derulată pe o perioadă semnificativă de timp, în colaborare cu alte persoane cu atribuții similare în aceeași instituție, și care a avut ca și consecință producerea unui prejudiciu considerabil la bugetul statului. în același timp, declarațiile date de numiții B.I.S. (12 decembrie 2012 - vol. X d.u.p.) precum și de A.F. (12 decembrie 2012 vol. X - d.u.p.) coroborate cu concluziile actelor de control întocmite de Curtea de Conturi duc la concluzia că activitatea investigată la acest moment a avut un caracter continuat, a implicat ignorarea unor dispoziții legale exprese chiar și după ce în urma unui control au fost semnalate deficiențele, și totodată influențarea activității unor subordonați. respectiv determinarea acestora să întocmească procese verbale de control în sensul dorit de inculpatul B.I.F., și în sprijinul intereselor coinculpatului B.

Toate aceste date converg spre concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului, chiar și subsumată unei forme de control judiciar, nu este oportună la acest moment, prezentând riscuri pentru activitatea ulterioară de urmărire penală, care implică audierea altor angajați din cadrul instituției la care lucra inițial inculpatul B.

Chiar dacă inculpatul atât personal cât și prin intermediul apărătorilor aleși a invocat în permanență că prin întreaga sa activitate a demonstrat că nu a încercat niciodată să influențeze modul în care subordonații își îndeplinesc atribuțiile, făcându-se trimitere la o cerere adresată procurorului de audiere a 40 de angajați, instanța reține că activitatea de urmărire penală nu vizează întreaga carieră profesională a inculpatului ci acte specifice, care nu au implicat colaborarea tuturor persoanelor angajate la instituția la care lucra inculpatul, și astfel utilitatea probelor invocate în susținerea cererii de liberare poate fi analizată eventual doar în vederea analizării circumstanțelor personale ale celui din urmă, respectiv activitate profesională, situație familială, conduita anterioară la locul de muncă și în general în comunitate.

Ori, aceste date care îl particularizează pozitiv pe inculpat nu au fost niciodată negate de instanțe, apreciindu-se însă că în contextul faptelor ce fac obiectul urmăriri penale, cu un grad de pericol social deosebit de ridicat și care afectează în mod semnificativ imaginea unor instituții cu roluri fundamentale în buna derulare a activității statului, nu pot prevala față de datele obiective și nu pot justifica adoptarea unor soluții care să implice o restrângere mai puțin importantă a dreptului la libertate a individului.

Argumentele expuse de apărătorii inculpatului vizând inexistența indiciilor temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunilor ce au stat la baza luării măsurii preventive, condiție impusă de art. 143 C. proc. pen., nu pot fi analizate de instanță cu ocazia soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât în acest cadru procesual nu se poate exercita un control de legalitate sau temeinicie a încheierii prin care s-a dispus măsura arestării preventive, acesta fiind un atribut exclusiv al instanței de control judiciar, în speță Înalta Curte de Casație și Justiție.

Chiar dacă se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, publicată în M. Of. 886 din 14 decembrie 2011, instanța constată că acestea, deși subliniază necesitatea verificării temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, vizează subzistența acestor temeiuri la momentul soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune și în nici un caz nu impun și nici nu justifică o extindere a acestui control pentru momentul la care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive. De altfel, o asemenea interpretare a deciziei analizate este mai mult decât evidentă în condițiile în care se precizează, în continuarea aceluiași raționament juridic că, atunci când se constată că nu mai subzistă temeiurile sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd revocarea măsurii când nu mai există temeiuri care să o justifice. Așadar instanța, analizând o cerere de liberare provizorie sub aspectul condițiilor de fond este chemată să verifice doar dacă de la luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive au intervenit elemente noi, în mod fundamental diferite de cele avute în vedere atunci când s-a dispus arestarea, și care conduc la concluzia dispariției temeiurilor arestării, situație care nu este incidență în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatrul B.I.F., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, dându-i-se astfel posibilitatea sa-și facă în mod eficient apărările.

A arătat că se află arestat de patru luni, situația de fapt și prejudiciul stabilite la acest moment în cauză, nu sunt conforme cu realitatea, iar dacă va fi pus în libertate, va respecta condițiile impuse de instanță și nu va influența în vreun fel bunul mers al procesului penal.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculoâpat nu este fondat.

Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul B.I.F. este cercetat în stare de arest pentru derularea unei activități infracționale de amploare, ce a implicat exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice unei funcții importante în cadrul unei unități publice în scopul favorizării activității coinculpatului Bădiță, activitate derulată pe o perioadă semnificativă de timp, în colaborare cu alte persoane cu atribuții similare în aceeași instituție, și care a avut ca și consecință producerea unui prejudiciu considerabil la bugetul statului. În același timp, declarațiile date de numiții B.I.S. și A.F., coroborate cu concluziile actelor de control întocmite de Curtea de Conturi duc la concluzia că activitatea investigată la acest moment a avut un caracter continuat, a implicat ignorarea unor dispoziții legale exprese chiar și după ce în urma unui control au fost semnalate deficiențele, și totodată influențarea activității unor subordonați, respectiv determinarea acestora să întocmească procese verbale de control în sensul dorit de inculpatul B.I.F., și în sprijinul intereselor coinculpatului Bădiță.

Inculpatul B.I.F. este cercetat alături de alți inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248

1

C. pen. și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005.

Așa cum s-a reținut și în încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, probele administrate în cauză conferă indicii în sensul că inculpatul B.I.F. și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, având ca rezultat rambursarea nelegală de T.V.A. către SC M. SRL Piatra Olt.

Față de pericolul social concret al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit de către prima instanță că lăsarea în libertate a acestuia, chiar și subsumată unei forme de control judiciar, nu este oportună la acest moment procesual, prezentând riscuri pentru activitatea ulterioară de urmărire penală, care implică audierea altor angajați din cadrul instituției la care lucra.

Potrivit dispozițiilor art. 160 alin. (1) și (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În raport cu actele și lucrările dosarului, la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în libertate. Deși în cauză este întrunită condiția privind pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, instanța nu poate să nu aibă în vedere efectul pe care l-ar avea punerea în libertate a inculpatului, având în vedere momentul la care se află procesul penal. îndeplinirea acestei condiții creează pentru inculpat doar o vocație și nu conduce automat la admiterea cererii și liberarea provizorie sub control judiciar, instanța urmând să facă și o apreciere a efectului pe care l-ar avea lăsarea în libertate a inculpatului în raport activitățile specifice fazei în care se află procesul penal.

Astfel, având în vedere stadiul în care se află cercetările, Înalta Curte apreciază că desfășurare a procesului penal ar putea fi afectată prin punerea în libertate a inculpatului, întrucât acesta ar putea lua legătura cu ceilalți inculpați, cu martorii sau experții, să tergiverseze judecarea cauzei sau să se sustragă de la judecată, așa încât pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru aflarea adevărului se impune menținerea în stare de arest a inculpatului.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.I.F. împotriva încheierii ni. 16 din 8 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 363/54/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință pubică azi 28 martie 2013.