ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1818/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

încheierea din 20 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4693/63/2012,

printre altele, a fost menținută

măsura arestului preventiv a inculpatului M.I.A..

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T - Serviciul

Teritorial Craiova nr. 54D/P/2012, au fost trimiși în judecată inculpații M.I.A.

și P.M.M., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

modificată, inculpatul M.S.D., arestat în lipsă, pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, modificată, respectiv trafic internațional de droguri de risc

prev. de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată, și inculpata N.M.S.,

în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la

trafic de droguri de risc prev. de art. 26 rap. la art. 2 pct. 1 din Legea nr.

143/2000, modificată, și favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1)

C. pen., cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la data de 26

februarie 2012, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova a fost sesizat de

către B.C.C.O. Craiova - Serviciul Antidrog cu privire la faptul că inculpatul M.I.A.

se ocupa cu distribuirea de rezină de cannabis (hașiș), adusă din Spania și

care era vândută pe raza municipiului Craiova cu prețul de 50 RON/gram.

În acest sens, în cauză a fost autorizat

investigatorul sub acoperire cu nume de cod „P.I.", precum și colaboratorul

autorizat cu nume de cod „M.D.", acesta primind de la M.I.A. cantitatea de

aproximativ 40 gr. rezină de cannabis, pe care trebuia să primească suma de 1.500

RON.

În raport de actele și lucrările dosarului,

s-a constatat că, în cauză, există indicii temeinice, în sensul art. 68

1

C. proc. pen. și probe, în sensul art. 63 C. proc. pen., din analiza cărora rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.

Astfel, s-a constatat că la dosarul cauzei

se află procese-verbale, rapoarte și procese-verbale ale investigatorului sub acoperire

autorizat, rapoarte de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de percheziție

domiciliară, supravegheri operative efectuate în cauză, declarații de martori, din

cuprinsul cărora reiese că inculpatul a săvârșit acte materiale susceptibile de

încadrare în dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pe de altă parte, s-a constatat că nu au

survenit modificări în ceea ce privește limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor

pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, acestea fiind în continuare

mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

La aprecierea pericolului social concret

pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă pentru ordinea publică

au fost avute în vedere criterii precum natura și gravitatea deosebită a infracțiunii

săvârșite, frecvența cu care sunt săvârșite fapte similare, consecințele faptelor

pentru starea de sănătate a persoanelor care consumă astfel de substanțe, starea

de indignare și nesiguranță pe care astfel de fapte le induc în rândul opiniei publice

și, nu în ultimul rând, atitudinea nesinceră manifestată de inculpat pe parcursul

procesului penal.

Astfel, s-a apreciat că, în cauză, nu se

impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură restrictivă de

libertate, tocmai pentru că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă

nu s-au modificat, iar față de gravitatea deosebită a acuzațiilor, respectiv trafic

de droguri și având în vedere scopul măsurilor preventive prevăzute de art. 136

alin. (8) C. proc. pen., s-a considerat că nu este oportună și justificată o altă

măsură decât cea a arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul M.I.A.,

solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea

judecății în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Concluziile formulate de reprezentantul

Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au

fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat

de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege,

când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării

preventive.

În cauză, Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat

că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive

subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările

concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și

curtea de apel.

În ceea ce privește existența pericolului

pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, se apreciază că fapta

de a cărei comitere este acuzat acesta, prin modul de săvârșire, prin urmările produse,

justifică pe deplin aprecierea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta pericol

pentru ordinea publică, în sensul în care ar diminua încrederea cetățenilor în aptitudinea

justiției de a sancționa faptele contrare ordinii de drept, dacă persoane suspectate

de comiterea unor fapte grave ar fi cercetate în libertate.

Pornind de la reglementările care garantează

libertatea persoanei, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului,

în acest moment procesual, afectează ordinea publică într-o măsură suficientă pentru

a justifica privarea de libertate a acestuia.

În acest sens, se reține că, în cauză,

nu există niciun fundament pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive

cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, cât timp temeiurile pentru

care s-a dispus arestarea preventivă nu s-au modificat, iar față de gravitatea acuzației,

circumstanțele personale ale inculpatului - care este recidivist - și având în vedere

scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., se apreciază,

că nu este oportună și justificată în acest moment luarea unei alte măsuri preventive,

neprivative de libertate față de inculpatul M.I.A.

De altfel, în junisprudența constantă a

CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei

publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice

o detenție preventivă.

În speța deduă judecății, se are în vedere

nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul

plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate,

precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

Înalta Curte reține și faptul că instanțele

anterioare au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului atât la luarea

măsurii arestării preventive, cât și la momentul verificării legalității și temeiniciei

acestei măsuri.

Astfel fiind, la acest moment procesual,

Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului,

ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea

de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă

fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.

pen.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă

parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de

săvârșire, cantitatea de droguri vândută, forma continuată a infracțiunii săvârșite,

gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 6 parag. 1

din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea arestării

preventive este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză,

s-a dispus prin sentința penală nr. 513 din 03 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul

Dolj, condamnarea inculpatului M.I.A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată

și completată prin Legea nr. 522/2004 și O.U.G. nr. 6/2011, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., la care s-a adăugat pedeapsa de 2

ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 1541 din 14 iunie 2010 a Judecătoriei

Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 882 din 26 mai 2011 a Curții de Apel

Craiova (în baza art. 86

4

C. pen. fiind revocată suspendarea sub supraveghere

a executării acestei din urmă pedepse), inculpatul având în final de executat pedeapsa

de 4 ani închisoare, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un

temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În

același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare

nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului

de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția

de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.I.A. împotriva încheierii din 20 mai 2013 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4693/63/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 27 mai 2013.