ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 394/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova cu nr. 54D/P/2012, au fost trimiși în judecată inculpații M.I.A. și P.M.M., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, inculpatul M.S.D., arestat în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată respectiv trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și inculpata N. M.S., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri de risc prevăzute de art. 26 raportat la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la data de 26 februarie 2012, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, a fost sesizat de către B.C.C.O. Craiova - Serviciul Antidrog, cu privire la faptul că inculpatul M.I.A. se ocupa cu distribuirea de rezină de cannabis (hașiș), adusă din Spania și care era vândută ulterior, pe raza mun. Craiova cu prețul de 50 lei/gram. În acest sens, în cauză a fost autorizat investigatorul sub acoperire cu nume de cod P.I. precum și colaboratorul autorizat cu nume de cod M.D., acesta primind de la M.I.A. cantitatea de aproximativ 40 gr. rezină de cannabis pe care trebuia să primească suma de 1.500 lei. Conform raportului de constatare tehnico - științifică nr. 2156491 din 16 martie 2012 proba înaintată în cauza privind pe M.l.

A. era constituită din 39,18 gr. rezină de cannabis, care a pus în evidență THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis, aflată pe Tabelul nr. îîî Ă Anexă la Legea nr. 143/2000. În raport de actele și lucrările dosarului, instanța de apel a reținut că în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 68 1 C. proc. pen. Astfel, a apreciat că probele administrate, respectiv: procese verbale, rapoarte și procese verbale ale investigatorului sub acoperire autorizat, rapoarte de constatare tehnico- științifică, procese verbale de percheziție domiciliară, supravegheri operative efectuate în cauză, declarațiile martorilor audiați în faza de urmărirea penală, susțin presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul actelor materiale pentru care este cercetat.

De asemenea, a reținut că, în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., respectiv, pedeapsa este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului, în contextul amplorii fenomenului infracțional, ar putea conduce la o reacție negativă în comunitate. Totodată, instanța de apel a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în prezent, nu au încetat și nici nu s-au schimbat, astfel că nu se impune înlocuirea acestei măsuri privative de libertate cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi țara prevăzută de art. 136 lit. c) C. proc.

pen., deoarece, chiar prin obligațiile pe care le-ar impune în mod expres la acest moment procesual nu s-ar asigura apărarea interesului public superior, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare, pericol pentru ordinea publică, pericol ce constă și în modul și împrejurările în care se presupune că s-a comis fapta raportat și la persoana inculpatului. Față de considerente arătate, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.l.A. În termenul legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.l.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului, s-a arătat în esență că, în speță, nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar cele 11 luni scurse de la data luării măsurii arestării preventive au depășit termenul rezonabil, astfel cum acesta este definit de jurisprudența C.E.D.O. și art. 5 din Convenție. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive iar dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivata, menținerea măsurii arestării preventive.

Față de criticile formulate de inculpat, Înalta Curte constată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., care impun menținerea în continuare a măsurii arestării preventive. Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată. Modificarea temeiurilor presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează, respectiv existența unor probe sau împrejurări noi de natură să determine convingerea judecătorului că, față de probele sau situațiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară.

Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare a inculpaților în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și stadiul procesual al cauzei. Se constată că, în cauză, există indicii temeinice în accepțiunea dată de art. 68 1 C. proc. pen., că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, fiind de altfel pronunțată o hotărâre judecătorească de condamnare, nedefinitivă. În acest context, Înalta Curte va avea în vedere rapoartele și procese verbale ale investigatorului sub acoperire autorizat, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele verbale de percheziție domiciliară, supravegherile operative efectuate în cauză și declarațiile martorilor din acte audiați la urmărirea penală.

Totodată, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. , pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru desfășurarea ulterioară a procesului penal, Înalta Curte reținând și aspectul că recurentul inculpat este recidivist. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere jurisprudența C.E.D.O.

care a definit noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită”, care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare. În speță, se constată faptul că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor fapte deosebit de grave, traficul de droguri fiind o activitate de natură a pune în pericol sănătatea persoanelor care, consumând substanțele periculoase dezvoltă o adicție față de acestea.

Se mai reține totodată și faptul că inculpatul este recidivist, suferind anterior o condamnare pentru infracțiuni ce aduc atingere normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, ceea ce demonstrează persistența acestuia în activitatea infracțională și faptul că, deși a suferit condamnări anterioare, nu a demonstrat o atitudine de îndreptare față de societate manifestând în continuare lipsă de respect față de una dintre valorile esențiale protejate de lege, respectiv integritatea corporală și sănătatea persoanei. Este adevărat că în aprecierea necesității menținerii stării de arest preventiv, instanța trebuie să aibă în vedere cu prioritate prezumția de nevinovăție, însă, aceasta, trebuie apreciată în raport de toate elementele dosarului și de gradul de pericol social pe care îl prezintă inculpatul.

În ceea ce privește rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența C.E.D.O., având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi apreciată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual în care inculpatul a primit o condamnare în primă instanță, menținută de instanța de apel, natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției.

Mai mult, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., măsura arestării fiind justificată și aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal și scopul măsurilor preventive, în cauză nu sunt elemente mai favorabile inculpatului care să justifice revocarea măsurii arestării preventive. Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O.L.F., impunându-se menținerea în continuare a acesteia. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefundat, recursul formulat de inculpatul M.I.A. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.A. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 4693/63/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013.