ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5555/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 24 aprilie 2013,

pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 1469./99/2009 s-a respins cererea

formulată de petenta pârâtă SC T.C. SA având ca obiect îndreptarea erorii

materiale strecurată în Sentința civilă nr. 349 din 22 februarie 2011 a

Tribunalului Mureș, îndreptată prin Încheierea din 1 martie 2011 aceleiași

instanțe.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că petenta a exercitat calea de atac

atât împotriva sentinței civile cât și împotriva Încheierii din 1 martie 2011,

situație în care o nouă cerere de îndreptare a erorii materiale nu mai poate fi

primită, aspectele invocate fiind critici aduse Încheierii de îndreptare din 1

martie 2011, care puteau fi invocate și analizate în calea de atac promovată de

petentă.

Împotriva acestei

hotărâri petenta SC T.C. SA a formulat apel, iar prin Decizia nr. 20 din 19

septembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a respins ca nefondat apelul

pârâtei SC T.C. SA fiind obligată apelanta la plata sumei de 9.920 RON

cheltuieli de judecată față de intimata SC P.C. SRL Brașov, pentru următoarele

considerente:

Prin Sentința civilă

nr. 349 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Mureș s-a admis excepția lipsei de

interes procesual a intervenientei Administrația Finanțelor Publice a

Municipiului Iași și ca atare s-a respins ca lipsită de interes cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenientă în contradictoriu cu

SC A.I.I. SRL și SC T.C. SA Iași.

De asemenea, s-a

admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A.I.I. SRL în contradictoriu

cu pârâta SC T.C. SA, pârâta fiind obligată la încheierea contractului autentic

de vânzare-cumpărare cu privire la terenul intravilan în suprafață de 36.894,38

mp. situat în Iași, strada C., județul Iași, înscris în ....... Iași, la

următoarele nr. cadastrale: ......./1, ......./1, ......./2, ......./1,

......./3, în caz contrar hotărârea ținând loc de contract autentic de

vânzare-cumpărare; s-a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata de

despăgubiri; s-a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale,

formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC T.C. SA Iași; reclamanta

cumpărătoare a fost obligată la plata către pârâta vânzătoare a diferenței de

preț în cuantum de 150.300 euro + TVA, în echivalent în RON la cursul BNR de la

momentul plății; pârâta SC T.C. SA Iași a fost obligată la plata către

reclamanta SC A.I.I. SRL a sumei de 53.423 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și, totodată,

s-a luat act de poziția reclamantei de a solicita pe cale separată cheltuielile

de judecată constând în onorariile avocațiale.

Această hotărâre a

fost îndreptată din oficiu, prin Încheierea din data de 1 martie 2011, în

sensul că în aliniatul 6 al minutei și dispozitivului Sentinței civile nr. 349

din 22 februarie 2011 din Dosar nr. 1469./99/2009 al Tribunalului Mureș, în loc

de „Obligă reclamanta cumpărătoare la plata către pârâta vânzătoare a

diferenței de preț în cuantum de 150.300 euro + TVA, în echivalent în RON la

cursul BNR de la momentul plății” se va trece: „Obligă reclamanta cumpărătoare

la plata către pârâta vânzătoare a diferenței de preț în cuantum de 290.000

euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la momentul plății”.

Împotriva sentinței

și a încheierii de îndreptare a erorii materiale părțile au declarat apel,

dispunându-se prin Decizia civilă nr. 5/A din 25 ianuarie 2012 schimbarea în

parte a sentinței atacate, în sensul că hotărârea ține loc de contract autentic

de vânzare-cumpărare cu privire la terenul intravilan în suprafață de 36.894,38

mp, situat în Iași, str. C., județul Iași, înscris în CF ....... Iași, la

următoarele nr. cadastrale: ......./1, ......./1, ......./2, ......./1,

......./3, ......./1, ......./4.Totodată, s-a luat act și s-a constatat

renunțarea la judecată a reclamantei privind obligarea pârâtei la plata

despăgubirilor și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. De

asemenea, s-a dispus anularea ca netimbrat a apelului declarat de pârâta SC

T.C. SA.

Instanța de apel a

reținut că această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1085 din 14

martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru

următoarele considerente;

În contextul în care

prin Încheierea din data de 1 martie 2011 instanța a îndreptat eroarea

materială strecurată în Sentința civilă nr. 349/2011, în sensul că în loc de

diferența de preț de 150.300 euro + TVA, în echivalent RON la cursul BNR din

momentul plății s-a trecut 290.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din

momentul plății, este evident că nu poate fi vorba de o eroare materială,

instanța motivând îndreptarea erorii menționate, în sensul că din

considerentele sentinței rezultă că prin Protocolul din 2006 s-a convenit

asupra ultimei rate de preț ca fiind 290.000 euro. S-a reținut astfel că în

condițiile în care această încheiere a fost supusă controlului judiciar, nu mai

poate fi pusă în discuție o nouă îndreptare a erorii materiale a aceluiași

paragraf din sentință, în sensul adăugării mențiunii „+TVA” la suma stabilită

cu titlu de preț și că o atare adăugire nu ar constitui o îndreptare a unei

erori materiale, ci o modificare a hotărârii, ceea ce nu se poate face pe calea

procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ. Această chestiune trebuia

invocată în căile de atac promovate împotriva sentinței și a Încheierii de îndreptare

din 1 martie 2011.

Împotriva Deciziei

civile nr. 20/A din 19 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția I Civilă a declarat recurs pârâta SC T.C. SA Iași.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 281 C. proc. civ., întrucât îndreptarea unei erori materiale din oficiu nu

poate exclude dreptul părții de a recurge și ea la aceleași prevederi legale și

că în situațiile în care legiuitorul nu distinge, nici judecătorul nu poate să

o facă potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere

debemus.”

Se mai susține că

instanța de apel nu s-a raportat nici la considerentele din Decizia civilă nr.

4160 din 15 decembrie 2011 a ICCJ, ce au putere de lucru judecat

O altă critică

vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc. civ. în

condițiile în care instanța a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., iar suma de 9.920 RON la care a fost obligată este

disproporționat de mare raportat la natura cauzei: apel împotriva unei

încheieri de îndreptare eroare materială).

Examinând hotărârea

recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Sentința civilă nr.

349/2011 a Tribunalului Mureș a fost îndreptată prin Încheierea din 1 martie

2011, în sensul că în aliniatul 6 al minutei și dispozitivului sentinței în loc

de: „Obligă reclamanta cumpărătoare la plata către pârâta vânzătoare a

diferenței de preț în cuantum de 150.300 euro + TVA, în echivalent în RON la

cursul BNR de la momentul plății” se va trece: „Obligă reclamanta cumpărătoare

la plata către pârâta vânzătoare a diferenței de preț în cuantum de 290.000

euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la momentul plății”.

Atât sentința cât și

încheierea sus-menționată a format obiect al controlului judiciar în apel și

recurs soluționate prin decizia civilă prin Decizia civilă nr. 5/A din 25

ianuarie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș și respectiv Decizia civilă nr. 1085

din 14 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum

de altfel bine au reținut instanțele anterioare, iar aspectele învederate prin

cererea de îndreptare a erorii materiale din 25 martie 2013 sunt de fapt

nemulțumiri și critici efective cu privire la încheierea de îndreptare a erorii

materiale din 1 martie 2011.

Or, aceste aspecte

într-adevăr nu mai pot constitui motiv de examinare în condițiile unei noi

cereri de îndreptare a erorii materiale întemeiate pe dispozițiile art. 281 C.

proc. civ., câtă vreme ele au format obiect al controlului judiciar finalizat

prin hotărârile sus-evocate.

Cum Încheierea din 1

martie 2011 de îndreptare a erorii materiale din Sentința civilă nr. 349/2011 a

Tribunalului Mureș a fost într-adevăr supusă controlului judiciar, nu mai poate

fi pusă în discuție o altă îndreptare a erorii materiale a aceluiași paragraf 6

din sentința civilă sus-menționată în sensul adăugirii mențiunii: „+TVA la suma

de preț stabilită”, întrucât, cum bine a reținut instanța de apel, o astfel de

adăugire ar însemna de fapt o modificare a hotărârii, inadmisibilă în situațiile

prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse susținerile

recurentei legate de greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 281

C. proc. civ. sunt nefondate.

Nefondate, în temeiul

acelorași considerente, sunt și criticile legate de faptul că instanța de apel

nu s-a raportat în examinarea cauzei la considerentele Deciziei civile nr. 4160

din 15 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ce privește

critica legată de obligarea cheltuielilor de judecată sunt de reținut

următoarele aspecte:

Obiectul dedus

judecății vizează îndreptarea erorii materiale din Sentința civilă nr. 349 din

22 februarie 2011 a Tribunalului Mureș, îndreptată la rândul ei prin Încheierea

din data de 1 martie 2011, a aceleiași instanțe.

Astfel potrivit art.

281

3

alin. (2) C. proc. civ. „părțile nu pot fi obligate la plata

cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea, sau completarea hotărârii.” Or,

față de dispozițiile exprese și imperative ale acestui text legal, este de

reținut că legiuitorul a avut în vedere că ipotezele legate de îndreptarea,

lămurirea sau completarea unei hotărâri, sunt imputabile instanței ce a

pronunțat hotărârea și nu părților, motiv pentru care părțile nu pot fi

obligate la plata cheltuielilor în cererile ce vizează ipotezele sus-arătate.

Ca atare, din această

perspectivă a incidenței dispozițiilor art. 281

3

C. proc. civ. este

de reținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a

legii, când a dispus obligarea pârâtei SC T.C. SA Iași la plata sumei de 9.920

RON cheltuieli de judecată față de intimata SC P.C. SRL Brașov.

Față de această

situație fiind incidente dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ., recursul

pârâtei SC T.C. SA Iași urmează a fi admis, a se modifica în parte decizia

recurată, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea apelantei la

plata cheltuielilor de judecată, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale

deciziei recurate.

În baza acelorași

considerente și a dispozițiilor art. 281

3

C. proc. civ. incidente în

cauză, (față de obiectul dedus judecății), în condițiile în care părțile, în

cererile având ca obiect îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, nu

pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, este nefondată cererea

intimatei privind plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care această

cerere urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC T.C. SA Iași împotriva Deciziei civile nr. 20/A din 19

septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea apelantei

la plata cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Respinge cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată în recurs de

intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM