ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1448/2012

Asuprea recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în

Dosarul nr. 18792/63/2011 s-a respins, în temeiul art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen. raportat la art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen.

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.R.S.G.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că, sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 160

6

alin.

(2) C. proc. pen., precum și condițiile prevăzute de art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen.

A mai reținut

că în cadrul procedurii de soluționare a cererii de liberare provizorie sub

control judiciar se impune atât verificarea condițiilor prevăzută de art. 160

2

C. proc. pen., precum și a temeiniciei cererii, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 160

8a

alin. (2) și (6) C. proc. pen.

De

asemenea, a reținut că potrivit Deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, privind interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 160

8a

alin. (2) teza a II-a și alin. (6) teza a

Ii-a C. proc. pen., instanța verificând într-o primă fază dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, procedează

apoi la verificarea condițiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia

cererii, prin raportare la dispozițiile art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

privind scopul măsurilor preventive ce constă în asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea inculpatului să se sustragă de la urmărirea

penală, judecată sau executarea pedepsei.

În fapt, s-a

reținut că, inculpatul, prin același mod de operare și în baza aceleiași

rezoluții infracționale, în calitatea sa de director executiv la A.P.I.A. -

Centrul Județean Dolj, a pretins la începutul lunii decembrie 2010 de la

reprezentanții SC A. SRL, suma de 25.000 dolari americani, respectiv 10% din

totalul subvențiilor, pentru autorizarea mai rapidă a plății celei de-a doua

tranșe de subvenții pentru suprafețele de teren agricol cultivate, aferente

anului agricol 2010-2011, iar la data de 05 septembrie 2011, a pretins de la

denunțătorul G.C.L., suma de 25.000 euro pentru autorizarea mai rapidă a

plăților pe suprafața cultivată - subvenții aferente anului 2011 -2012, precum

și pentru a nu sesiza, eventuale nereguli care ar fi avut să conducă la

controale nedorite și la întârzierea plăților, iar la data de 09 septembrie 2011

a primit de la denunțător suma de 10.000 euro, reprezentând prima tranșă din

suma pretinsă, fiind trimis în judecată și condamnat de către instanța de fond,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Procedând la

analiza pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea

de Apel a apreciat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării

preventive subzistă, în raport cu dispozițiile art. 143 C. pen., raportat la art.

148 lit. f) C. pen., în baza cărora s-a dispus, în cauză, arestarea preventivă

a inculpatului.

Instanța

a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit.

f) C. pen., întrucât pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de luare de mită,

încadrată în dispozițiile art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportate la art. 6

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen., este închisoarea

mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei,

precum și împrejurările în care se presupune că inculpatul a săvârșit

infracțiunea.

În raport

cu probele administrate în cauză, gravitatea faptei - infracțiune de corupție,

presupusă a fî săvârșită în formă continuată, pericolul concret pentru ordinea

publică, gradul de pericol social al faptei analizat în raport cu dispozițiile art.

136 alin. (8) C. proc. pen. rezultând din natura infracțiunii, calitatea

inculpatului, că se presupune că, a pretins și primit sume de bani ca

reprezentant al unei instituții ce gestionează și fonduri europene, instanța

apreciază că cererea de liberare provizorie este neîntemeiată, întrucât măsura

liberării provizorii, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei nu

asigură o bună desfășurare a procesului penal și nici scopul măsurilor

preventive, așa cum este reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

De asemenea

s-a apreciat că nu a fost depășită durata rezonabilă a unei detenții

provizorii, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, existând

indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce

atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii

generale a judecării în stare de libertate.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul D.R.S.G. prin care a solicitat,

admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub

control judiciar și cercetarea în stare de libertate. Recursul declarat nu este

fondat.

Potrivit

art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea

provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot

parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală.

Potrivit

art. 160

1

C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul

sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie

sub control judiciar sau pe cauțiune.

Analizând

recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de

liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță

a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita

maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

În ce privește

această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia

cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii

acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului,

stadiul procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând

temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C.

proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de

pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, se

constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se

întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar

întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Existența

și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform

jurisprudenței C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție

provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind

conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.

Drept urmare,

se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care

ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în

cursul procesului penal, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în

raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta Curte

se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de

inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor,

calitatea inculpatului), cât și la cele care privesc persoana inculpatului,

pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin

liberarea provizorie a acesteia.

Examinarea

gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi

ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în

acest sens pronunțându-se în mod constant și C.E.D.O.

În raport de

natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor

reținute în sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune

că le-a săvârșit și de calitatea inculpatului, lăsarea acestuia în libertate nu

se impune în acest moment procesual întrucât s-ar induce la nivelul

colectivității o stare de tensiune, un sentiment de îngrijorare. în acest sens,

se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă

lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat.

Privarea

de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară și prin prisma

scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului

procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatului în

stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Liberarea

provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este

cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de

libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În consecință,

criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față de

circumstanțele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.R.S.G. împotriva încheierii din 24 aprilie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

în Dosarul nr. 18792/63/2011.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.R.S.G. împotriva încheierii din 24

aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, în Dosarul nr. 18792/63/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din

oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 mai 2012.