ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1522/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 mai 2012 Curtea de Apel Craiova - Secția Penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. 7565/95/2011, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.M.C. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, faptul că potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuitul dornic să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Așa cum practica și literatura juridică au arătat, din coroborarea celor două texte menționate (art. 160 2 alin. (1) și art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen.), reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorie sub control judiciar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prev. de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. Însă instanța nu poate uza discreționar de această facultate - întrucât s-ar încălca flagrant dispozițiile art. 5 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (1) din Constituția României și art. 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, așa cum înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în practica sa - cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Această premisă conduce la concluzia că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de temeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie sau restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.

Din actele dosarului a reieșit că judecata se află în apel, după ce inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, arestarea preventivă a inculpatului fiind dispusă în urmă cu un an. Garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor, o familie organizată) și cele prev. de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate, să asigure în prezent buna desfășurare a procesului penal și apărarea interesului public superior. Împotriva acestei încheierii a declarat recurs inculpatul C.M.C. Inculpatul a solicitat admiterea recursului formulat arătând că dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. au ca obiect necesitatea de a verifica dacă există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului. Totodată, acesta a mai arătat că, are cunoștință de consecințele nerespectării condițiilor prevăzute de lege, în cazul admiterii recursului. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: În prealabil, Instanța constată că, în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Astfel instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, numai că organul judiciar apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, codul de procedură penală a prevăzut, ca regulă, în cadrul procesului penal existența unor modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, în cazul în care condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control, judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. (5) C. proc. pen). Aplicând regulile anterior expuse la speța de față, instanța constată că inculpatul „are vocația „ de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care a fost condamnat și împrejurările concrete în care a fost comisă.

Astfel, potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Din coroborarea celor două texte menționate( art. 160 2 alin. (1) și art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen.) reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a liberării provizorii prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date,altele decât cele avute în vedere la art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul a fost cercetat și condamnat de instanța de fond prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.

Față de cele ce preced, înalta Curte va constata soluția instanței de apel legală și temeinică în ceea ce privește respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.M.C. Pentru aceste considerente, înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și condamnat de instanța de fond, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol actual și real pentru ordinea publică. Așa fiind, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat C.M.C. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat C.M.C. împotriva încheierii din 4 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. 7565/95/2011/a2. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2012.