ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1522/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 4 mai 2012 Curtea

de Apel Craiova - Secția Penală și pentru cauze cu minori

pronunțată în dosarul nr. 7565/95/2011,

a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul C.M.C.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut

cu privire la cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, faptul că potrivit art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu se

acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe învinuitul dornic să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va

încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,

martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin

alte asemenea fapte.

Așa cum practica și literatura

juridică au arătat, din coroborarea celor două texte menționate (art. 160

2

alin. (1) și art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.), reiese caracterul

facultativ al acordării liberării provizorie sub control judiciar și în ipoteza

în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a

acordării liberării provizorii prev. de art. 160

2

alin. (2) C. proc.

pen.

Însă instanța nu poate uza

discreționar de această facultate - întrucât s-ar încălca flagrant dispozițiile

art. 5 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (1) din Constituția României și art.

5 paragraf 3

din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, așa cum înalta Curte de

Casație și Justiție a statuat în practica sa - cu ocazia verificării

temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, se

pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii,

respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului.

Această premisă conduce la concluzia

că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de temeinicie, instanța

trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în

vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea

inculpatului în libertate, chiar provizorie sau restrânsă printr-un control

judiciar, nu este totuși oportună.

Din actele dosarului a reieșit că

judecata se află în apel, după ce inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă

privativă de libertate, arestarea preventivă a inculpatului fiind dispusă în

urmă cu un an.

Garanțiile de ordin personal (buna

conduită avută anterior, lipsa antecedentelor, o familie organizată) și cele

prev. de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen. nu sunt de natură a

înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în

libertate, să asigure în prezent buna desfășurare a procesului penal și

apărarea interesului public superior.

Împotriva acestei încheierii

a declarat recurs inculpatul C.M.C.

Inculpatul a solicitat admiterea

recursului formulat arătând că dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen. au ca obiect necesitatea de a verifica dacă există date din care să

rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului.

Totodată, acesta a mai arătat că, are

cunoștință de consecințele nerespectării condițiilor prevăzute de lege, în

cazul admiterii recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul declarat prin

prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de

drept, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

În prealabil, Instanța constată că, în

concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea

instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani. Astfel instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele

consecințe ale măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului

de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite

și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea

împrejurărilor legale care permit arestarea, numai că organul judiciar

apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară,

liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. Întrucât

starea de libertate a persoanei este cea firească, codul de procedură penală a

prevăzut, ca regulă, în cadrul procesului penal existența unor modalități și

forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, în cazul în

care condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub

control, judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. (5) C. proc. pen).

Aplicând regulile anterior expuse la

speța de față, instanța constată că inculpatul „are vocația „ de a beneficia de

liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă

cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor

pentru care a fost condamnat și împrejurările concrete în care a fost comisă.

Astfel, potrivit art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în

cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Din coroborarea celor două texte

menționate( art. 160

2

alin. (1) și art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen.) reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub

control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în

vreunul din cazurile de împiedicare a liberării provizorii prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Interpretând sistematic dispozițiile

procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și

ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi

fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența

unor date,altele decât cele avute în vedere la art. 160

2

alin. (2)

C. proc. pen din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal

ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al

faptei pentru care inculpatul a fost cercetat și condamnat de instanța de fond

prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, aceasta să fi produs o

gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea

inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de

insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.

Față de cele ce preced, înalta Curte

va constata soluția instanței de apel legală și temeinică în ceea ce privește

respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul C.M.C.

Pentru aceste considerente, înalta

Curte evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis

în judecată, și condamnat de instanța de fond, starea de nesiguranță care ar

putea fi declanșată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă

un pericol actual și real pentru ordinea publică.

Așa fiind, înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de recurentul inculpat C.M.C.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de recurentul inculpat C.M.C. împotriva

încheierii din 4 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală

și pentru cauze cu minori în dosarul nr. 7565/95/2011/a2.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

25 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

mai 2012.