ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 8/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin încheierea din 22 decembrie 2011 pronunțată în

dosarul nr. 10876/2/2011, în temeiul art. 149

1

alin. (9), raportat

la art. 148 lit. f) C. proc. pen. a dispus, printre alții, arestarea preventivă

a inculpatului M.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de

mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1)

C. pen., de trafic de influență, prevăzută de art. 6 din aceeași lege raportat

la art. 257 alin. (1) C. pen. și de participație improprie la infracțiunea de

fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289

C. pen. și raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în fapt

reținându-se că a pretins de la numitul P.F., suma de 500.000 euro, din care a

primit efectiv 50.000 euro, el abuzând de prerogativele funcției deținute,

astfel dispunând întocmirea unui plan parcelar de către Comisia Locală de Fond

Funciar, în acesta să fie incluse toate terenurile solicitantului (23 loturi,

în suprafață de 23,8 ha, alipite), iar pentru a-și trafica influența, a lăsat

să se creadă că va interveni pe lângă numita G.R.N., director al Oficiului de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze

respectivul plan și să emită documentația cadastrală în vederea alipirii

terenurilor.

De asemenea, s-a mai

reținut că același inculpat l-a determinat pe coinculpatul S.O., finul său, să

încheie, fictiv, un contract de cesiune, la notariat, cu P.F., prin acesta cel

din urmă cedând drepturile asupra a două terenuri, actul fiind autentificat la

28 iulie 2011, astfel atestându-se, nereal, în realitate contractul fiind

perfectat pentru garantarea și ascunderea săvârșirii infracțiunii de luare de

mită.

În aceeași cauză sunt

cercetați notarii publici C.R., C.E., M.A., primar al comunei Snagov, județul

Ilfov, R.G., funcționar în Consiliul Județean Ilfov, solicitantul planului

parcelar, interpuși.

Ulterior, inculpatul

a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, respinsă, în

temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., ca neîntemeiată, prin

încheierea din 30 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală pronunțată în dosarul nr. 11023/2/2011.

Pentru a pronunța

încheierea, instanța a constatat că arestarea preventivă a inculpatului s-a

dispus pentru motivele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., că este

îndeplinită condiția prevăzută de art. 143, raportat la art. 68

1

același cod, existând probe și indicii temeinice de a se crede că inculpatul a

săvârșit infracțiunile pentru care este urmărit penal, iar persoana

inculpatului, modalitatea în care se presupune că a acționat, reacția publică

indusă de astfel de fapte constituie motiv pertinent și suficient că lăsarea sa

în stare de libertate nu ar fi oportună să asigure buna desfășurare a procesului

penal, inculpatul, prin luarea anumitor măsuri care tindeau la garantarea

primirii mitei și ascunderea săvârșirii infracțiunii, putând încerca să

zădărnicească aflarea adevărului în cauză.

Împotriva încheierii,

inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind

detaliate în prezenta.

Recursul nu este

fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Din verificarea

lucrărilor dosarului, se constată că încheierea este legală și temeinică, în

ce-l privește pe inculpat, condiția negativă prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul lui și perspectiva

acestui comportament după liberarea provizorie, aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, potrivit art.

160

2

alin. (2) C. proc. pen. cererea de liberare provizorie sub

control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

Din coroborarea art.

160

2

alin. (1) și a art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control

judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din

cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Aceasta nu înseamnă

însă că facultatea amintită poate fi utilizată discreționar, pentru că s-ar

încălca dispozițiile art. 5 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (10) din

Constituție, art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., ceea ce înseamnă că pornindu-se

de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv

subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive,

or, dacă acestea s-ar schimba, ar înceta, corelativ s-ar impune, fie la cerere,

fie din oficiu, înlocuirea, revocarea măsurii arestării, nemaipunându-se

problema liberării provizorii.

Deci, pentru a refuza

liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, cum este în cauză, este

necesar să se constate existența unor temeiuri, motive, mai puternice decât

cele de la luarea măsurii arestării preventive, acestea pentru a convinge că

lăsarea în stare de libertate, chiar restrânsă prin controlul măsurilor impuse,

nu este însă oportună.

Acestea, în cauză, în

acord cu dispozițiile procedurale în materia măsurilor preventive, cu cele

statuate de C.E.D.O., pot privi aspecte legate de buna desfășurare a procesului

penal în faza urmăririi sau de aspecte ce țin de pericolul social concret al

faptelor, mod, mijloace de săvârșire, vătămarea adusă relațiilor sociale

ocrotite.

Ca atare, buna

desfășurare a procesului penal ar putea fi periclitată dacă inculpatul ar fi

lăsat în stare de libertate, în aceeași cauză fiind urmăriți mai mulți

participanți la săvârșirea de infracțiuni de corupție, unii cu calități

oficiale (primari, notari, funcționari în administrația locală), urmărirea

penală este în faza de început, iar de la data arestării preventive s-a scurs

un termen scurt.

Garanțiile de ordin

personal, familial, starea de sănătate nu înlătură pericolul concret pe care îl

prezintă lăsarea inculpatului în stare de libertate, pericol motivat de

instanța care a pronunțat încheierea.

În aceeași ordine de

idei, susținerile inculpatului, că față de o coinculpată, notar public, nu s-a

dispus arestarea preventivă considerându-se starea sănătății acesteia, nu

constituie un motiv suficient sau obligatoriu pentru a-l pune în liberare

provizorie sub control judiciar, instanța având de apreciat în funcție de

datele fiecărui inculpat.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat nefiind fondat, va fi respins.

Conform art. 192, cu

referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 30

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 11023/2/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 03 ianuarie 2012.