ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 8/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 22 decembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 10876/2/2011, în temeiul art. 149 1 alin. (9), raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. a dispus, printre alții, arestarea preventivă a inculpatului M.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., de trafic de influență, prevăzută de art. 6 din aceeași lege raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. și de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen.

și raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în fapt reținându-se că a pretins de la numitul P.F., suma de 500.000 euro, din care a primit efectiv 50.000 euro, el abuzând de prerogativele funcției deținute, astfel dispunând întocmirea unui plan parcelar de către Comisia Locală de Fond Funciar, în acesta să fie incluse toate terenurile solicitantului (23 loturi, în suprafață de 23,8 ha, alipite), iar pentru a-și trafica influența, a lăsat să se creadă că va interveni pe lângă numita G.R.N., director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze respectivul plan și să emită documentația cadastrală în vederea alipirii terenurilor.

De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat l-a determinat pe coinculpatul S.O., finul său, să încheie, fictiv, un contract de cesiune, la notariat, cu P.F., prin acesta cel din urmă cedând drepturile asupra a două terenuri, actul fiind autentificat la 28 iulie 2011, astfel atestându-se, nereal, în realitate contractul fiind perfectat pentru garantarea și ascunderea săvârșirii infracțiunii de luare de mită. În aceeași cauză sunt cercetați notarii publici C.R., C.E., M.A., primar al comunei Snagov, județul Ilfov, R.G., funcționar în Consiliul Județean Ilfov, solicitantul planului parcelar, interpuși. Ulterior, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, respinsă, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc.

pen., ca neîntemeiată, prin încheierea din 30 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pronunțată în dosarul nr. 11023/2/2011. Pentru a pronunța încheierea, instanța a constatat că arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus pentru motivele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143, raportat la art. 68 1 același cod, existând probe și indicii temeinice de a se crede că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este urmărit penal, iar persoana inculpatului, modalitatea în care se presupune că a acționat, reacția publică indusă de astfel de fapte constituie motiv pertinent și suficient că lăsarea sa în stare de libertate nu ar fi oportună să asigure buna desfășurare a procesului penal, inculpatul, prin luarea anumitor măsuri care tindeau la garantarea primirii mitei și ascunderea săvârșirii infracțiunii, putând încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.

Împotriva încheierii, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind detaliate în prezenta. Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta. Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că încheierea este legală și temeinică, în ce-l privește pe inculpat, condiția negativă prevăzută de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul lui și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, aceasta nu este îndeplinită. Astfel, potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din coroborarea art. 160 2 alin. (1) și a art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. Aceasta nu înseamnă însă că facultatea amintită poate fi utilizată discreționar, pentru că s-ar încălca dispozițiile art. 5 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (10) din Constituție, art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., ceea ce înseamnă că pornindu-se de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, or, dacă acestea s-ar schimba, ar înceta, corelativ s-ar impune, fie la cerere, fie din oficiu, înlocuirea, revocarea măsurii arestării, nemaipunându-se problema liberării provizorii.

Deci, pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, cum este în cauză, este necesar să se constate existența unor temeiuri, motive, mai puternice decât cele de la luarea măsurii arestării preventive, acestea pentru a convinge că lăsarea în stare de libertate, chiar restrânsă prin controlul măsurilor impuse, nu este însă oportună. Acestea, în cauză, în acord cu dispozițiile procedurale în materia măsurilor preventive, cu cele statuate de C.E.D.O., pot privi aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal în faza urmăririi sau de aspecte ce țin de pericolul social concret al faptelor, mod, mijloace de săvârșire, vătămarea adusă relațiilor sociale ocrotite.

Ca atare, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi periclitată dacă inculpatul ar fi lăsat în stare de libertate, în aceeași cauză fiind urmăriți mai mulți participanți la săvârșirea de infracțiuni de corupție, unii cu calități oficiale (primari, notari, funcționari în administrația locală), urmărirea penală este în faza de început, iar de la data arestării preventive s-a scurs un termen scurt. Garanțiile de ordin personal, familial, starea de sănătate nu înlătură pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în stare de libertate, pericol motivat de instanța care a pronunțat încheierea. În aceeași ordine de idei, susținerile inculpatului, că față de o coinculpată, notar public, nu s-a dispus arestarea preventivă considerându-se starea sănătății acesteia, nu constituie un motiv suficient sau obligatoriu pentru a-l pune în liberare provizorie sub control judiciar, instanța având de apreciat în funcție de datele fiecărui inculpat.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat nefiind fondat, va fi respins. Conform art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 30 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 11023/2/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 03 ianuarie 2012.