ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 359/2012

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01 februarie 2012 pe rolul Curții

de Apel București, secția I penală, sub nr. 863/2/2012 inculpatul M.A. a solicitat, ca în temeiul art. 160

2

și următoarele C. proc. pen., să se dispună liberarea sa provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis

în baza încheierii din camera de consiliu din data de 22 decembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 10876/2/2011.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea sa provizorie sub control judiciar, atât cele de admisibilitate cât și cele de fond, în sensul că, pentru niciuna dintre infracțiunile de care este acuzat

legea nu prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, nu există date

din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat să săvârșească alte infracțiuni, deoarece pe de o parte până în prezent nu s-a invocat, în fapt, niciun indiciu sau probă în acest sens și nici în drept nu s-a invocat existența cazului de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. c) C. proc. pen., iar pe de altă parte pe toată durata interceptărilor, din luna martie 2011 până la momentul arestării nu a apărut vreun indiciu că ar fi pregătit săvârșirea vreunei alte infracțiuni, nu există date din care să rezulte că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, întrucât pe de o parte în cauză nu s-a invocat în fapt vreun indiciu sau probă în acest sens și nici în drept nu s-a reținut incidența cazului de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen. Până în prezent au fost audiați concomitent toți inculpații și martorii, fără a apărea vreun indiciu sau probă că vreunul dintre aceștia ar fi fost influențat sau amenințat în vreun fel și nici din interceptări nu rezultă acest lucru, ci dimpotrivă atitudinea sa, de după săvârșirea pretinsei infracțiuni rezultând din prezentarea în fața autorității și consimțământul de a da declarații, deși se putea prevala de dreptul la tăcere, demonstrând intenția sa de a înlesni aflarea adevărului și nicidecum de a zădărnici realizarea acestui deziderat. Nu există date din care să rezulte că va încerca alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau va denatura adevărul judiciar prin orice alte asemenea mijloace, deoarece pe de o parte în cauză nu s-a invocat în fapt vreun indiciu sau probă în acest sens și nici în drept nu s-a reținut incidența cazului de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. b) teza ultimă C. proc. pen. Alte probe ce ar mai putea fi administrate pentru aflarea adevărului, sunt doar înscrisurile aflate în evidența O.C.P.I., care de altfel au și fost comunicate Parchetului, astfel încât nu ar avea cum să fie modificate sau alterate în vreun fel și în plus o astfel de suspiciune poate fi înlăturată de instanță prin aplicarea dispozițiilor art. 160

2

alin. (3)

1

lit. c) și f) C. proc. pen. care au o eficiență superioară față de măsura arestării preventive și nu în ultimul rând în cauză nu există niciun indiciu sau probă că lăsarea sa în libertate ar pune în pericol concret ordinea publică și ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.

Totodată în argumentarea susținerii că este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului au fost invocate și elementele care circumstanțiază persoana acestuia, constând în aceea că are un nivel înalt de instruire, absolvind cursuri universitare și postuniversitare în diverse specializări care l-au recomandat pentru posturile ocupate și i-au prilejuit crearea unui spectru larg de cunoștințe utile oricărui domeniu incident în administrația publică. în calitatea sa de primar a acordat atenție problemelor cetățenilor, dezvoltând numeroase proiecte edilitare în beneficiul acestora, este extrem de preocupat de situația familiei sale, fiind căsătorit, având un copil de numai șase luni și părinți cu grave probleme de sănătate, el însuși având mai multe afecțiuni medicale serioase, similare celor care în situația altui inculpat cercetat în cauza de față au justificat în aplicarea dispozițiilor art. 136

alin. (8) C. proc. pen.,respingerea propunerii de arestare

preventivă și luarea unei măsuri preventive restrictive de libertate. De asemenea, s-a precizat că inculpatul are asigurate mijloacele de existență, atât pentru sine, cât și pentru întreaga familie al cărei unic întreținător este, din surse financiare obținute în mod legal înainte de începerea mandatului de primar, fără a fi necesar a exercita activitatea în cadrul căreia se pretinde că au fost săvârșite faptele, nu este cunoscut cu antecedente penale, este apreciat drept o persoană având o conduită ireproșabilă, a exercitat numeroase funcții publice fără ca asupra sa să planeze vreodată suspiciuni de corupție, iar cetățenii comunei al cărei primar este și-au manifestat încrederea în ceea ce îl privește, în ciuda acuzațiilor care i se aduc.

La termenul de judecată din data de 02 februarie 2012, la solicitarea inculpatului, Curtea a încuviințat și a fost administrată probe cu înscrisuri în circumstanțiere, în cadrul căreia au fost depuse la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, mai multe caracterizări întocmite de diverse notabilități publice, înscrisuri privitoare la pregătirea și perfecționarea sa profesională, documente medicale atestând afecțiunile de care suferă atât el, cât și mama sa, certificatul de naștere al fiului său minor născut la data de ... 2011, precum și un tabel conținând semnături ale unui însemnat număr de cetățeni ai comunei Jilava care și-au exprimat în acest mod susținerea față de situația sa.

Prin încheierea din 2 februarie 2010, Curtea de Apel București, s

ecția I penală, în temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a

respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul M.A. este cercetat în Dosarul nr. 77/P/2011 al Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., fals intelectual în forma participației improprii (instigare mediată) prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 289 C. pen. rap la art. 17 din Legea nr. 78/2000 și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în fapt, reținându-se în sarcina sa că, în calitate de primar al comunei Jilava, a pretins suma de 500.000 euro de la denunțătorul P.F., în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a dispune eliberarea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului P.F. (23 loturi în suprafață de 23,8 ha) amplasate unul în vecinătatea celuilalt, precum și în scopul de a-și trafica influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate imobiliară Ilfov, numita G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor și totodată l-a determinat pe finul său S.O. să încheie la notariat, un contract de cesiune fictiv cu denunțătorul P.F., contract încheiat și autentificat sub nr. 2611 din 28 iulie 2011, prin care s-au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece în realitate acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și de a ascunde infracțiunea de luare de mită.

Inculpatul a fost arestat preventiv pe temeiul art. 148 lit. f) C.

proc. pen., prin încheierea din 22 decembrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 10876/2/2011, pentru o perioadă de 29 de zile de la data încarcerării, încheierea respectivă rămânând definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului promovat de inculpat conform Deciziei penale nr. 4360 din 24 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Ulterior, durata măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat a fost prelungită pentru o perioadă de 30 de zile, până la data de 18 februarie 2012 inclusiv, prin încheierea din data de 16 ianuarie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală în Dosarul

nr. 290/2/2012 și rămasă definitivă, la data de 19 ianuarie 2012, ca urmare a respingerii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, conform Deciziei penale nr. 125/2012, a recursului declarat de acesta.

Examinând temeinicia cererii dedusă judecății, Curtea a constat că

nu există argumente pertinente care să conducă la concluzia că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului M.A. ar fi în momentul de față oportună.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 160

8a

alin. (2) C. proc.

pen., pentru admiterea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, nu este suficient doar să fie îndeplinite în mod formal condițiile prevăzute de lege - respectiv cele reglementate în art. 160

2

C. proc. pen. - ci este necesar ca, în concret, cererea respectivă să fie întemeiată, în caz contrar aceasta urmând a fi respinsă de instanță,

după cum prevede și art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen.

Rațiunea liberării provizorii constă în garantarea libertății individuale în timpul procesului penal și presupune adoptarea unei măsuri care, fără a fi privativă de libertate, poate asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile în care se apreciază că, deși temeiurile avute in vedere pentru luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuși, din cauza unor temeiuri legate de persoana inculpatului și de circumstanțele reale ale cauzei, nu mai este necesară privarea de libertate, prevenția putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.

Instituția de drept procesual penal a liberării provizorii își păstrează

caracterul provizoriu și facultativ, astfel încât ea nu reprezintă un drept al învinuitului sau inculpatului, ci doar o eventuală vocație a acestuia, în împrejurarea în care instanța, în urma evaluării asupra faptei pretins a fi fost săvârșită, dar îndeosebi a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, ar concluziona cu privire la temeinicia cererii.

În același sens, sunt și prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care recunosc persoanei aflate în detenție provizorie dreptul de a fi eliberată în cursul procedurii, fără a impune însă instanței competente să dispună o asemenea măsură, obligația de a proceda, în mod automat, astfel.

Raportându-se la aceste considerente, instanța de fond a constatat că cererea inculpatului M.A. de a fi pus în libertate provizorie sub control judiciar nu este întemeiată, la acest moment procesual menținerea sa în stare de arest preventiv fiind în continuare justificată și, totodată, necesară pentru garantarea bunei desfășurări a procesului penal.

Astfel, s-a reținut că inculpatul este acuzat de comiterea unor infracțiuni de corupție, care în concret prezintă o gravitate sporită, raportat la împrejurările în care se bănuiește în mod legitim că acestea au fost comise (prin folosirea prerogativelor funcției sale de reprezentant al unei autorități publice locale și totodată prin traficarea influenței pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra reprezentantului unei alte instituții de stat, în scopul obținerii unor importante foloase materiale injuste), la presupusa modalitatea de concepere și punere in aplicare a rezoluției infracționale și la modul de operare folosit (care relevă insistența inculpatului în realizarea tranzacției cu terenuri care i-ar fi asigurat obținerea efectivă a câștigului pretins în schimbul ajutorului oferit denunțătorului, precum și preocuparea asiduă a inculpatului de a crea aparența că activitatea sa concretă s-a menținut în limite legale, disimulând, în acest scop, obținerea folosului infracțional prin încheierea unei tranzacții notariale neconforme realității de către un apropiat al său), aspecte care sunt de natură a afecta grav credibilitatea și prestigiul instituțiilor publice și sentimentul de încredere pe care acestea trebuie să îl aibă în rândul membrilor societății civile.

Totodată, s-a considerat că în evaluarea oportunității punerii inculpatului în libertate provizorie sub control judiciar nu poate fi ignorată nici percepția aproape generalizată în rândul opiniei publice asupra escaladării fenomenului corupției în rândul funcționarilor statului, împrejurare în care fapte de genul celor reținute în sarcina inculpatului au un puternic impact negativ în societate și decredibilizează însăși ideea de funcționare corectă, în condițiile legii, a instituțiilor publice, astfel că și din această perspectivă, conduita antisocială a inculpatului reclamă o reacție fermă din partea organelor judiciare, reacție ce presupune luarea măsurilor necesare în speță, menținerea inculpatului în stare privativă de libertate - pentru protejarea ordinii publice și restabilirea unui echilibru social firesc.

Referitor la apărarea ordinii publice, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a arătat, în jurisprudența sa constantă, că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită și reacția publicului, pot crea o stare de neliniște capabilă să justifice detenția preventivă, ori în cauza de față, faptele reținute în sarcina inculpatului, prin natura și gravitatea lor deosebită, se înscriu într-un asemenea registru (a se vedea cauza Vestellier contra Franței, hotărârea din 26 iunie 1991),

S-a arătat că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei inculpatul a

făcut dovada unei largi susțineri din partea cetățenilor comunei al cărei edil este, însă acest aspect nu este de natură a justifica o eventuală reconsiderare a necesității privării în continuare de libertate a acestuia, întrucât pe de o parte rezonanța socială negativă și recrudescența pe care le înregistrează în ultimul timp fenomenul infracțional având ca obiect fapte de corupție printre funcționarii autorităților publice nu trebuie raportată exclusiv la nivelul comunității locale căreia inculpatul îi aparține, ci trebuie evaluată la nivelul societății civile în ansamblu care așa cum s-a precizat deja, în ultime perioadă încearcă sentimentul acut al unei corupții instituționalizate. În condițiile în care este de necontestat faptul că în calitatea sa de primar al respectivei comunități, inculpatul a dezvoltat în beneficiul locuitorilor acesteia numeroase proiecte edilitare de interes public, reacția de solidaritate exprimată de beneficiarii acestor realizări poate fi considerată a fi una aproape firească.

În ceea ce privește referințele personale invocate de inculpat (referitoare la nivelul înalt de instruire și pregătire profesională, la apartenența sa unui mediu social organizat și la conduita socială adecvată manifestată anterior), care de altfel au fost evaluate și la momentele când, anterior, s-a dispus arestarea sa preventivă, iar apoi prelungirea duratei acestei măsuri, fără a fi fost considerate apte să înlăture pericolul concret ce ar fi determinat pentru ordinea publică de lăsarea lui în libertate, s-a constatat că nici acestea nu sunt de natură a legitima, prin ele însele, liberarea provizorie pe durata cercetărilor, întrucât tocmai aceste date care circumstanțiază pozitiv persoana inculpatului ar fi trebuit să-i impună adoptarea unei conduite sociale și profesionale impecabile, spre a constitui un exemplu de atitudine civică exemplară pentru cetățenii care l-au ales să le reprezinte interesele.

De asemenea, instanța a apreciat că nici preocuparea pe care inculpatul o dovedește pentru situația delicată a membrilor familiei sale nu pledează în favoarea punerii sale în stare de libertate, fie și sub control judiciar, deoarece ar fi fost de dorit ca acest argument să-l fi determinat ante factum a manifesta un comportament social pe deplin responsabil.

Referitor la starea de sănătate precară a inculpatului, dincolo de faptul că nu se poate considera că sub acest aspect s-ar fi creat pentru acesta o situație discriminatorie și inechitabilă, așa cum pretinde apărarea sa, prin faptul că afecțiuni similare celor pe care el le acuză, în cazul altor inculpați au fost considerate suficiente pentru a justifica lăsarea acestora în libertate, întrucât măsura arestării preventive are un caracter strict personal, îndeplinirea cerințelor necesare luării acesteia și apoi subzistența temeiurilor care justifică menținerea ei, apreciindu-se, în concret, în persoana fiecărui inculpat, în raport cu circumstanțele reale ale faptelor comise, dar și cu datele ce caracterizează în concret

persoana acestuia, așa cum prevăd disp. art. 136 alin. final C. proc. pen.

, Curtea a apreciat că afecțiunile medicale invocate de inculpat nu sunt de plano incompatibile cu starea privativă de libertate, atâta timp cât însuși legiuitorul prin dispozițiile art. 139

1

C. proc. pen., a prevăzut posibilitatea ca în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, să se dispună de către administrația locului de deținere efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice.

Nu în ultimul rând, Curtea de apel a constatat că menținerea, cu titlu provizoriu, a stării privative de libertate a inculpatului apare ca fiind justificată și din perspectiva asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, conform dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în condițiile în care, având în vedere comportamentul concret al inculpatului din timpul săvârșirii faptelor, caracterizat de o preocupare sistematică de a nu fi descoperit și de a-și ascunde urmele săvârșirii infracțiunii, precum și conduita procesuală actuală a acestuia, ar putea fi anticipată temerea rezonabilă a existenței unui risc major de încercare a denaturării adevărului judiciar prin influențarea vreunora dintre probele care susțin acuzarea sa sau de tergiversare a desfășurării anchetei, în scopul întârzierii pe cât posibil a pronunțării unui verdict final.

O atare apreciere este în acord și cu jurisprudența Curții de la Strasbourg în materia aplicării art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căreia protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanței în administrarea probelor și desfășurarea în bune condiții a procesului (cauza Tomasi c. Franței).

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a arătat că în mod greșit, în motivarea hotărârii de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar au fost avute în vedere argumente privind instituția luării sau prelungirii măsurii arestării preventive, s-au făcut referiri la natura și gravitatea deosebită a unor acuzații fără să existe o judecată în cauză și s-a făcut referire, în mod generic, la impactul negativ asupra opiniei publice a unor fapte de corupție.

S-a arătat de asemenea că instanța de fond a ignorat toate principiile care trebuie avute în vedere cu ocazia analizării cereri de liberare provizorie sub control judiciar.

A arătat că riscul ca inculpatul să comită alte infracțiuni, este exclus întrucât și-a dat demisia din funcția de primar al comunei Jilava, nu poate zădărnici aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți și nu mai există nici riscul distrugerii unor mijloace de probă. A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta

Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

„liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți,

alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea

fapte".

În cauza de față, inculpatul M.A. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., fals intelectual în forma participației improprii (instigare mediată) prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 289 C. pen. rap la art. 17 din Legea nr. 78/2000 și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în fapt, reținându-se în sarcina sa că, în calitate de primar al comunei Jilava, a pretins suma de 500.000 euro de la denunțătorul P.F., în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a dispune eliberarea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului P.F. (23 loturi în suprafață de 23,8 ha) amplasate unul în vecinătatea celuilalt, precum și în scopul de a-și trafica influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate imobiliară Ilfov, numita G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor. Totodată l-a determinat pe finul său S.O. să încheie la notariat, un contract de cesiune fictiv cu denunțătorul P.F., contract încheiat și autentificat sub nr. 2611 din 28 iulie 2011, prin care s-au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece în realitate acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și de a ascunde infracțiunea de luare de mită.

După cum se poate observa, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție care, prin natura lor prezintă un grad sporit de pericol pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările în care se presupune că au fost comise, consecințele acestora și impactul negativ asupra opiniei publice.

Deși reținerea unor astfel de împrejurări, în analiza cererii formulate de inculpat, au fost criticate de apărarea acestuia, ele nu pot fi ignorate nici atunci când se pune în discuție luarea unei măsuri preventive din cele prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și nici a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, liberarea provizorie sub control judiciar presupune adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, poate asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile în care se apreciază că deși temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuși, datorită unor circumstanțe reale ale cauzei sau personale ale inculpatului nu mai este necesară privarea de libertate, prevenția putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.

Din datele dosarului, rezultă însă, că în cauză nu s-a început cercetarea judecătorească, așa încât în acest moment procesual, Înalta Curte apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest se justifică față de asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, iar față de

comportamentul concret al încuiatului, analizat prin prisma modalității de

săvârșire a infracțiunilor, există presupunerea rezonabilă că acesta ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin distrugerea unor mijloace materiale de probă sau prin tergiversarea judecării cauzei.

Menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului este în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la gravitatea deosebită a unor infracțiuni și la impactul negativ al acestora asupra opiniei publice, de natură să justifice detenția preventivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul inculpatului este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 2 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 863/2/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2012.