ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2012

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 586/2/2012, inculpatul S.O. a solicitat punerea sa în libertate sub control judiciar, în condițiile art. 160 2 C. proc. pen. În motivarea cererii, inculpatul a arătat că a fost arestat preventiv la data de 22 decembrie 2011, în baza mandatului de arestare preventivă, emis de Curtea de Apel București, secția l-a penală, în dosarul nr. 10876/2/2011, sub acuzația de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzut de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. A mai arătat inculpatul că, din punct de vedere al admisibilității cererii sale, sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 160 2 C. proc.

pen., iar în ceea ce privește temeinicia, a susținut că nu există date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat să săvârșească alte infracțiuni, sau că ar putea zădărnici aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, ori prin orice alte mijloace și nici date că ar putea zădărnici aflarea adevărului, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte; aceste susțineri, a subliniat inculpatul, au la bază faptul că el nu a întreprins niciun act care să ateste vreo încălcare a dispozițiilor legale enumerate la art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât, toate probele administrate în cauză până la acest moment procesual se află la dosar, fiind astfel ocrotite de sistemul legal aferent.

Inculpatul a subliniat că toate infracțiunile i-au fost reținute în sarcină de către Parchet, sub forma complicității, astfel că, circumstanțele speței, dar și datele sale personale (lipsa antecedentelor penale, poziția în familie și în societate, faptul că este căsătorit, având persoane în întreținere), reprezintă tot atâtea motive care arată că el are un comportament corect față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială, ceea ce, totodată, demonstrează că nu există riscul ca el să se sustragă de la cercetări sau să influențeze în vreun fel desfășurarea procesului penal; toate aceste împrejurări, a conchis inculpatul, justifică instituirea împotriva sa a unei alte măsuri preventive, ca alternativă la măsura preventivă a arestării.

În ședința publică din 1 februarie 2012, au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri olografe, emanând de la persoane fizice, dar și de la persoane juridice, în cuprinsul acestor înscrisuri fiind evidențiate aspecte pozitive ce țin de viața și activitatea a inculpatului S.O.; în cuprinsul acestor înscrisuri se arată că inculpatul, în mod constant, se implică în diferite acțiuni umanitare, context în care a ajutat mai multe persoane cu medicamente, alimente, materiale de construcție etc. Prin încheierea din 3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O.

S-a dispus ca pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul să respecte următoarele obligații: - să nu depășească teritoriul României fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanță, ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv secția de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază inculpatul, conform planului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura liberării provizorii, respectiv Curtea de Apel București; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; - să nu se apropie de celelalte persoane cercetate în aceeași cauză, sau de martori și nici să nu comunice cu aceștia.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 10 C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 22 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția l-a penală (dosar nr. 10876/2/2011) a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.O., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: Complicitate la luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., constând în aceea că l-a sprijinit și ajutat pe primarul M.A. să obțină suma de 500.000 euro de la denunțătorul P.F., cunoscând ca această sumă reprezintă mita pe care primarul i-a pretins-o denunțătorului pentru a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de loturi, în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite).

Ajutorul a constat în faptul că a ținut legătura și a discutat cu denunțătorul, atât în prezența, cât și în numele nașului său M.A. (fiind desemnat de către acesta din urmă omul său de încredere), aspecte legate de terenurile în cauză și despre modul de garantare și remitere a mitei. Mai mult decât atât, la data de 19 septembrie 2011, denunțătorul a dat, cu titlul de mită, suma de 50.000 euro primarului M.A., în prezența și în biroul lui S.O. Fals intelectual, în forma participației improprii, prevăzut și pedepsit de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen.

raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la îndemnul primarului M.A., a încheiat un contract de cesiune fictiv cu denunțătorul P.F., autentificat la data de 28 iulie 2011 (iară vinovăție, de notarul public M.V.), prin care cedentul-denunțător i-a înstrăinat două imobile - terenuri (cesionarului S.O.) la prețul de 45.000 euro, atestând astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece știa că, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către primarul M.A. S-a arătat că dispozițiile consacrate de art. 5 alin. (5) C. proc. pen. și art. 160 2 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar, sau pe cauțiune, acest drept fiind consacrat și de art. 23 alin. (10) din Constituția României.

De asemenea, că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O. îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât condiția pozitivă prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., infracțiunea de trafic de influență fiind o infracțiune intenționată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, cât și cerințele negative, prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen.; în acord cu acest text de lege, „liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală demonstrează că nu există indicii care să justifice temerea că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni, dacă s-ar afla în libertate; acesta nu are antecedente penale, are o familie organizată a cărei existență a fost asigurată prin mijloace licite, fiind cunoscut în societate cu o afacere proprie în domeniul imobiliar, din care (astfel cum rezultă din acte), acesta obținea câștiguri substanțiale, aspect ce poate crea presupunerea că, odată pus în libertate, inculpatul nu ar fi tentat să săvârșească infracțiuni pentru a produce venituri; totodată, înscrisurile olografe depuse la dosar, în ședința publică din data de 1 februarie 2012, creionează profilul psiho-social al inculpatului ca o persoană apreciată în comunitatea în care trăiește, așa încât sunt excluse orice indicii care ar arăta că acesta ar fi în stare să-și riște poziția sa profesională și socială prin vreo acțiune compromițătoare, dacă ar fi cercetat în libertate.

De asemenea, Curtea a constatat că în dosarul cauzei nu există niciun indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că în situația în care ar fi pus în libertate inculpatul ar întreprinde acte de natură să influențeze probatoriul cauzei, urmărirea penală apropiindu-se de final; au fost deja audiați în cauză coinculpații C.R., C.E., M.A., M.A., R.G., precum și martorul denunțător P.F., care nu au învederat date pe baza cărora să se poată stabili existența unor încercări ale inculpatului S.O.

de a le influența declarațiile, după cum nu relevă asemenea date nici restul probelor produse cauzei până în acest moment procesual; în acest context, se evidențiază declarațiile ample, explicite date de inculpat în fața organului de urmărire penală, cât și în fața judecătorului, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, în care acesta își explică toate demersurile și acțiunile vizate și caracterizate de Parchet, ca fiind activități ilicite desfășurate pe tărâm penal. Astfel, din afirmațiile inculpatului S.O., susținute, în principal, de înscrisurile depuse la dosar, reiese că acesta deține, cu titlu de proprietate, terenul în suprafață de 18.100 m.p., dobândit de către el de la V.G.

(moștenitoarea lui A.G.), inițial prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat la 11 ianuarie 2011, la B.N.P. M.V., iar ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la 26 ianuarie 2011, de către același B.N.P.; aceste date arată că acest teren a fost dobândit de către inculpat, înainte de întocmirea planului parcelar și, ca atare, înainte de colaborarea cu denunțătorul P.F.; în același timp, terenul a fost obținut de inculpat de la autorii săi, iar amplasamentul acestuia nu a fost niciodată schimbat, cel puțin începând din anul 2009 și până în prezent; pe de altă parte, pentru realizarea tranzacției, cumpărătorul (audiat ca martor) nu a fost interesat de terenul denunțătorului P.F.

ci, de cel al inculpatului S.O. În plus, martorii audiați, după luarea măsurii arestării preventive, au arătat că nu îl cunosc pe acest inculpat, cu excepția reprezentantului SC T. SA, care dorea să achiziționeze terenul din litigiu. Cât privește presupusa complicitate la infracțiunea de luare de mită, s-a reținut că, în lipsa organizării unui flagrant sau lipsa unor indicii temeinice care să arate cu ce titlu a fost vehiculată această sumă, aruncă numeroase dubii cu privire la destinația respectivei sume, mai ales că inculpatul a susținut, în mod consecvent, că suma de 50.000 euro ar reprezenta avansul pentru realizarea vânzării terenului; așadar, indiciile ce se relevă, până în acest moment procesual, din perspectiva săvârșirii acestei infracțiuni, nu au forța necesară pentru a justifica o detenție preventivă a inculpatului.

Cât privește temerea că inculpatul, lăsat în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă, Curtea a constatat că actele și lucrările dosarului nu relevă nici cel mai mic indiciu în acest sens. Pe de altă parte, mijloacele de probă se află în păstrarea organului de urmărire penală, iar după sesizarea instanței de judecată, se vor afla în custodia acesteia, astfel că posibilitatea deteriorării sau alterării lor este minimă, iar pe de altă parte, nu există date care să releve, în mod obiectiv, că inculpatul a avut sau ar putea avea asemenea încercări.

S-a arătat că susținerile Parchetului vizând subzistenta temeiurilor care au fundamentat privarea de libertate a inculpatului, precum și absența unora noi care să justifice încetarea stării de arest preventiv a acestuia, nu-și pot afla, pe deplin, incidența în cazul soluționării cererii de liberare provizorie, câtă vreme printre condițiile pozitive, impuse de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. și cele negative impuse de alin. (2) al aceluiași articol de lege, nu figurează și cele două aspecte evidențiate de procuror. De altfel, legea prevede, ca măsură de precauție, posibilitatea ca instanța, în situația în care ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, să impună inculpatului obligația de a nu comunica direct sau indirect cu anumite persoane.

Prin urmare, din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi identificate argumente care să susțină o soluție de respingere a cererii inculpatului. Potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar". Din interpretarea acestor dispoziții legale, reiese, cu claritate, faptul că scopul oricărei măsuri preventive, inclusiv al arestării, așa cum este el definit în art. 136 alin. (1) C. proc. pen. (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) poate fi îndeplinit și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu impunerea unor restricții pentru acesta, în speță a controlului judiciar care, prin conținutul concret al obligațiilor ce îl compun, constituie o alternativă legală la însăși măsura arestării preventive.

Curtea a constatat că în afara condițiilor cerute de art. 160 2 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile care reglementează materia liberării provizorii nu prevăd alte criterii pe care instanța trebuie să le aibă în vedere la analiza unei atare cereri, după cum nu ar fi posibil nici să se susțină, în mod legal, că liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată dacă se mențin temeiurile care au stat la instituirea măsurii arestării preventive; aceasta, pentru că, în ipoteza în care, ar fi survenit o modificare a acestor temeiuri sau dacă acestea ar fi încetat, și-ar fi aflat incidența alte instituții procesuale (înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă sau revocarea măsurii arestării preventive).

Așa cum a statuat și instanța supremă, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive (a se vedea decizia penală nr. 316 din 19 ianuarie 2007 a Î.C.C.J.). Sub acest aspect, este de observat faptul că dispozițiile legale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nicio referire explicită la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă această instituție. În absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea a considerat că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de împrejurările concrete ale cauzei, cât mai ales, la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

În ceea ce privește natura și pericolul social al faptei, este adevărat că infracțiunile de care este acuzat inculpatul, în măsura în care se va dovedi că există și au fost săvârșite cu vinovăție, sunt foarte grave, dar nu trebuie ignorat faptul că în sarcina inculpatului au fost reținute infracțiuni sub forma complicității, rolul identificat de către organele de cercetare penală fiind astfel unul de sprijin acordat celorlalți inculpați, neputându-se reține în sarcina lui S.O. vreo inițiativă, vreo promovare a unor astfel de acțiuni; această particularitate a activității infracționale reținută în sarcina acestui inculpat întărește ideea că natura și gravitatea faptei nu pot constitui criterii care să excludă, de plano, pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii.

A considera că o persoană acuzată că a săvârșit o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este o opinie ce contravine legii. Revenind la datele ce-l caracterizează pe inculpat ca persoană, în familie și societate, așa cum s-a arătat mai sus, în opinia Curții, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să o aibă chiar aceste date care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. în acest sens este și practica constantă a C.E.D.O.

care a subliniat faptul că la menținerea unei persoane în arest preventiv instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în principal la acelea care țin de caracterul persoanei în cauză, de moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. contra Austriei, hotărârea din 17 iunie 1968); în acest context, se cuvine a releva o altă particularitate a situației juridice a inculpatului S.O. și anume aceea că inculpatul, nedeținând nicio funcție publică, nu s-a folosit de o atare poziție pentru a săvârși faptele de care este acuzat, astfel că apare ca improbabilă săvârșirea altor infracțiuni de aceeași natură, dacă inculpatul ar fi pus în libertate.

În concluzie, Curtea a constatat nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de librare provizorie, dar apreciază că raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, (despre care declarațiile olografe depuse la dosar evidențiază o persoană cu respect față de valorile sociale, implicată în mai multe acțiuni filantropice) aceasta este și întemeiată, scopul măsurii arestării preventive, asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei, putând fi realizat și prin lăsarea în libertate a inculpatului; cum prelungirea stării de arest nu mai apare ca necesară, punerea în libertate a inculpatului devine posibilă, însă cu restrângerea unor drepturi și libertăți, precum și prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia și atragerea atenției că, în caz de încălcare cu rea credință a respectivelor obligații, va fi din nou arestat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., criticând-o prin aceea că în mod greșit a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar întrucât, față de pericolul social deosebit al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, datele care caracterizează persoana inculpatului și momentul procesual la care ne aflăm, punerea în libertate a inculpatului nu este oportună. A arătat că acesta poate încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau probe ori poate tergiversa judecarea cauzei. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate de parchet, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Din probele existente la dosar, rezultă că inculpatul este cercetat pentru infracțiunile de complicitate la luare de mită, prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., constând în aceea că l-a sprijinit și ajutat pe primarul M.A.

să obțină suma de 500.000 euro de la denunțătorul P.F., cunoscând ca această sumă reprezintă mita pe care primarul i-a pretins-o denunțătorului pentru a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de loturi, în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite). Ajutorul a constat în faptul că a ținut legătura și a discutat cu denunțătorul, atât în prezența, cât și în numele nașului său M.A. (fiind desemnat de către acesta din urmă omul său de încredere), aspecte legate de terenurile în cauză și despre modul de garantare și remitere a mitei. Mai mult decât atât, la data de 19 septembrie 2011, denunțătorul a dat, cu titlul de mită, suma de 50.000 euro primarului M.A., în prezența și în biroul lui S.O.

și fals intelectual, în forma participației improprii, prevăzute și pedepsite de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la îndemnul primarului M.A., a încheiat un contract de cesiune fictiv cu denunțătorul P.F., autentificat la data de 28 iulie 2011 (iară vinovăție, de notarul public M.V.), prin care cedentul-denunțător i-a înstrăinat două imobile - terenuri (cesionarului S.O.) la prețul de 45.000 euro, atestând astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece știa că, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către primarul M.A.

Infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat prezintă un grad de pericol social sporit, constând în împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite și în impactul negativ pe care astfel de fapte îl au asupra opiniei publice. Așa cum s-a reținut și de instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (5) C. proc. pen. și art. 160 2 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar, sau pe cauțiune, acest drept fiind consacrat și de art. 23 alin. (10) din Constituția României.

Totodată, liberarea provizorie presupune adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, poate asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile în care se apreciază că deși temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuși, datorită unor circumstanțe reale ale cauzei și personale ale inculpatului nu mai este necesară privarea de libertate, prevenția putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi. Instituția liberării provizorii sub control judiciar are un caracter provizoriu și facultativ, astfel încât ea nu reprezintă un drept al inculpatului ci doar o eventuală vocație a acestuia, în împrejurarea în care, instanța, în urma examinării faptei pretins a fi săvârșite și a datelor care caracterizează persoana inculpatului, ar concluziona cu privire la temeinicia cererii.

În cauza de față, raportat la circumstanțele reale ale cauzei, la activitatea infracțională a inculpatului și la datele care îl caracterizează pe acesta, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt indicii din care să rezulte că, fiind lăsat în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea sau distrugerea unor mijloace materiale de probă, nu deține nici o funcție publică de care să se folosească pentru a comite alte fapte penale și nu sunt date din care să rezulte că s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească sau ar tergiversa judecarea cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., apare ca nefondat, urmând ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să fie respins. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., împotriva încheierii din 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 586/2/2012 privind pe inculpatul S.O. Suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2012.