ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 586/2/2012, inculpatul S.O.

a solicitat punerea sa în libertate sub control judiciar, în condițiile art. 160

2

C. proc. pen.

În motivarea cererii,

inculpatul a arătat că a fost arestat preventiv la data de 22 decembrie 2011,

în baza mandatului de arestare preventivă, emis de Curtea de Apel București, secția

l-a penală, în dosarul nr. 10876/2/2011, sub acuzația de complicitate la luare

de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual în forma participației

improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C.

pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; asociere pentru

săvârșirea de infracțiuni, prevăzut de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., raportat

la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea de spălare de bani,

prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

A mai arătat

inculpatul că, din punct de vedere al admisibilității cererii sale, sunt

întrunite cerințele prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen., iar în

ceea ce privește temeinicia, a susținut că nu există date din care să rezulte

necesitatea de a fi împiedicat să săvârșească alte infracțiuni, sau că ar putea

zădărnici aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau

experți, ori prin orice alte mijloace și nici date că ar putea zădărnici

aflarea adevărului, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte; aceste susțineri, a subliniat inculpatul, au la bază

faptul că el nu a întreprins niciun act care să ateste vreo încălcare a

dispozițiilor legale enumerate la art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

cu atât mai mult cu cât, toate probele administrate în cauză până la acest

moment procesual se află la dosar, fiind astfel ocrotite de sistemul legal

aferent.

Inculpatul a

subliniat că toate infracțiunile i-au fost reținute în sarcină de către

Parchet, sub forma complicității, astfel că, circumstanțele speței, dar și

datele sale personale (lipsa antecedentelor penale, poziția în familie și în

societate, faptul că este căsătorit, având persoane în întreținere), reprezintă

tot atâtea motive care arată că el are un comportament corect față de ordinea

de drept și de regulile de conviețuire socială, ceea ce, totodată, demonstrează

că nu există riscul ca el să se sustragă de la cercetări sau să influențeze în

vreun fel desfășurarea procesului penal; toate aceste împrejurări, a conchis

inculpatul, justifică instituirea împotriva sa a unei alte măsuri preventive,

ca alternativă la măsura preventivă a arestării.

În ședința publică

din 1 februarie 2012, au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri olografe,

emanând de la persoane fizice, dar și de la persoane juridice, în cuprinsul

acestor înscrisuri fiind evidențiate aspecte pozitive ce țin de viața și

activitatea a inculpatului S.O.; în cuprinsul acestor înscrisuri se arată că

inculpatul, în mod constant, se implică în diferite acțiuni umanitare, context

în care a ajutat mai multe persoane cu medicamente, alimente, materiale de

construcție etc.

Prin încheierea din 3

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală s-a

admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul S.O.

S-a dispus ca pe

timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul să respecte

următoarele obligații:

- să nu depășească

teritoriul României fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

- să se prezinte la

organul de urmărire penală sau, după caz, la instanță, ori de câte ori este

chemat;

- să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv secția de poliție în a

cărui rază teritorială domiciliază inculpatul, conform planului de supraveghere

întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura liberării

provizorii, respectiv Curtea de Apel București;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu se apropie de

celelalte persoane cercetate în aceeași cauză, sau de martori și nici să nu

comunice cu aceștia.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 160

10

C. proc. pen.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din

Camera de Consiliu de la 22 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția

l-a penală (dosar nr. 10876/2/2011) a dispus arestarea preventivă a

inculpatului S.O., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

Complicitate la luare

de mită, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., constând în aceea că l-a

sprijinit și ajutat pe primarul M.A. să obțină suma de 500.000 euro de la

denunțătorul P.F., cunoscând ca această sumă reprezintă mita pe care primarul

i-a pretins-o denunțătorului pentru a dispune întocmirea unui plan parcelar în

care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de loturi, în suprafață

totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite). Ajutorul

a constat în faptul că a ținut legătura și a discutat cu denunțătorul, atât în

prezența, cât și în numele nașului său M.A. (fiind desemnat de către acesta din

urmă omul său de încredere), aspecte legate de terenurile în cauză și despre

modul de garantare și remitere a mitei. Mai mult decât atât, la data de 19

septembrie 2011, denunțătorul a dat, cu titlul de mită, suma de 50.000 euro

primarului M.A., în prezența și în biroul lui S.O.

Fals intelectual, în

forma participației improprii, prevăzut și pedepsit de art. 31 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000,

constând în aceea că, la îndemnul primarului M.A., a încheiat un contract de

cesiune fictiv cu denunțătorul P.F., autentificat la data de 28 iulie 2011

(iară vinovăție, de notarul public M.V.), prin care cedentul-denunțător i-a

înstrăinat două imobile - terenuri (cesionarului S.O.) la prețul de 45.000

euro, atestând astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece știa

că, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a

ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către primarul M.A.

S-a arătat că

dispozițiile consacrate de art. 5 alin. (5) C. proc. pen. și art. 160

2

C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul

arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control

judiciar, sau pe cauțiune, acest drept fiind consacrat și de art. 23 alin. (10)

din Constituția României.

De asemenea, că

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O.

îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât condiția

pozitivă prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

infracțiunea de trafic de influență fiind o infracțiune intenționată, pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, cât și cerințele

negative, prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.; în acord

cu acest text de lege, „liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care

există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Înscrisurile aflate

în dosarul de urmărire penală demonstrează că nu există indicii care să

justifice temerea că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni, dacă s-ar afla în

libertate; acesta nu are antecedente penale, are o familie organizată a cărei

existență a fost asigurată prin mijloace licite, fiind cunoscut în societate cu

o afacere proprie în domeniul imobiliar, din care (astfel cum rezultă din

acte), acesta obținea câștiguri substanțiale, aspect ce poate crea presupunerea

că, odată pus în libertate, inculpatul nu ar fi tentat să săvârșească

infracțiuni pentru a produce venituri; totodată, înscrisurile olografe depuse

la dosar, în ședința publică din data de 1 februarie 2012, creionează profilul

psiho-social al inculpatului ca o persoană apreciată în comunitatea în care

trăiește, așa încât sunt excluse orice indicii care ar arăta că acesta ar fi în

stare să-și riște poziția sa profesională și socială prin vreo acțiune

compromițătoare, dacă ar fi cercetat în libertate.

De asemenea, Curtea a

constatat că în dosarul cauzei nu există niciun indiciu pe care să se

întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că în situația în care ar fi pus în

libertate inculpatul ar întreprinde acte de natură să influențeze probatoriul

cauzei, urmărirea penală apropiindu-se de final; au fost deja audiați în cauză

coinculpații C.R., C.E., M.A., M.A., R.G., precum și martorul denunțător P.F.,

care nu au învederat date pe baza cărora să se poată stabili existența unor

încercări ale inculpatului S.O. de a le influența declarațiile, după cum nu

relevă asemenea date nici restul probelor produse cauzei până în acest moment

procesual; în acest context, se evidențiază declarațiile ample, explicite date

de inculpat în fața organului de urmărire penală, cât și în fața judecătorului,

cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, în care acesta își

explică toate demersurile și acțiunile vizate și caracterizate de Parchet, ca

fiind activități ilicite desfășurate pe tărâm penal.

Astfel, din

afirmațiile inculpatului S.O., susținute, în principal, de înscrisurile depuse

la dosar, reiese că acesta deține, cu titlu de proprietate, terenul în

suprafață de 18.100 m.p., dobândit de către el de la V.G. (moștenitoarea lui A.G.),

inițial prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat la 11 ianuarie

2011, la B.N.P. M.V., iar ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare

autentificat la 26 ianuarie 2011, de către același B.N.P.; aceste date arată că

acest teren a fost dobândit de către inculpat, înainte de întocmirea planului

parcelar și, ca atare, înainte de colaborarea cu denunțătorul P.F.; în același

timp, terenul a fost obținut de inculpat de la autorii săi, iar amplasamentul

acestuia nu a fost niciodată schimbat, cel puțin începând din anul 2009 și până

în prezent; pe de altă parte, pentru realizarea tranzacției, cumpărătorul

(audiat ca martor) nu a fost interesat de terenul denunțătorului P.F. ci, de

cel al inculpatului S.O.

În plus, martorii

audiați, după luarea măsurii arestării preventive, au arătat că nu îl cunosc pe

acest inculpat, cu excepția reprezentantului SC T. SA, care dorea să

achiziționeze terenul din litigiu.

Cât privește

presupusa complicitate la infracțiunea de luare de mită, s-a reținut că, în

lipsa organizării unui flagrant sau lipsa unor indicii temeinice care să arate

cu ce titlu a fost vehiculată această sumă, aruncă numeroase dubii cu privire

la destinația respectivei sume, mai ales că inculpatul a susținut, în mod

consecvent, că suma de 50.000 euro ar reprezenta avansul pentru realizarea

vânzării terenului; așadar, indiciile ce se relevă, până în acest moment

procesual, din perspectiva săvârșirii acestei infracțiuni, nu au forța necesară

pentru a justifica o detenție preventivă a inculpatului.

Cât privește temerea

că inculpatul, lăsat în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă, Curtea a

constatat că actele și lucrările dosarului nu relevă nici cel mai mic indiciu

în acest sens. Pe de altă parte, mijloacele de probă se află în păstrarea

organului de urmărire penală, iar după sesizarea instanței de judecată, se vor

afla în custodia acesteia, astfel că posibilitatea deteriorării sau alterării

lor este minimă, iar pe de altă parte, nu există date care să releve, în mod

obiectiv, că inculpatul a avut sau ar putea avea asemenea încercări.

S-a arătat că

susținerile Parchetului vizând subzistenta temeiurilor care au fundamentat

privarea de libertate a inculpatului, precum și absența unora noi care să

justifice încetarea stării de arest preventiv a acestuia, nu-și pot afla, pe

deplin, incidența în cazul soluționării cererii de liberare provizorie, câtă

vreme printre condițiile pozitive, impuse de art. 160

2

alin. (1) C.

proc. pen. și cele negative impuse de alin. (2) al aceluiași articol de lege,

nu figurează și cele două aspecte evidențiate de procuror.

De altfel, legea

prevede, ca măsură de precauție, posibilitatea ca instanța, în situația în care

ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, să impună

inculpatului obligația de a nu comunica direct sau indirect cu anumite

persoane.

Prin urmare, din

perspectiva condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc.

pen., nu pot fi identificate argumente care să susțină o soluție de respingere

a cererii inculpatului.

Potrivit art. 136 alin.

(2) C. proc. pen., „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin

liberarea provizorie sub control judiciar". Din interpretarea acestor

dispoziții legale, reiese, cu claritate, faptul că scopul oricărei măsuri

preventive, inclusiv al arestării, așa cum este el definit în art. 136 alin. (1)

C. proc. pen. (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și împiedicarea

sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) poate fi

îndeplinit și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu impunerea unor

restricții pentru acesta, în speță a controlului judiciar care, prin conținutul

concret al obligațiilor ce îl compun, constituie o alternativă legală la însăși

măsura arestării preventive.

Curtea a constatat că

în afara condițiilor cerute de art. 160

2

alin. (1) și alin. (2) C.

proc. pen., dispozițiile care reglementează materia liberării provizorii nu

prevăd alte criterii pe care instanța trebuie să le aibă în vedere la analiza

unei atare cereri, după cum nu ar fi posibil nici să se susțină, în mod legal,

că liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată dacă se

mențin temeiurile care au stat la instituirea măsurii arestării preventive;

aceasta, pentru că, în ipoteza în care, ar fi survenit o modificare a acestor

temeiuri sau dacă acestea ar fi încetat, și-ar fi aflat incidența alte

instituții procesuale (înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură

preventivă sau revocarea măsurii arestării preventive). Așa cum a statuat și

instanța supremă, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar

prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive (a se vedea decizia

penală nr. 316 din 19 ianuarie 2007 a Î.C.C.J.). Sub acest aspect, este de

observat faptul că dispozițiile legale care reglementează instituția liberării

provizorii sub control judiciar nu cuprind nicio referire explicită la un

astfel de impediment care să facă inaplicabilă această instituție.

În absența unor

criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar

asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea

a considerat că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de

împrejurările concrete ale cauzei, cât mai ales, la datele care circumstanțiază

persoana inculpatului.

În ceea ce privește

natura și pericolul social al faptei, este adevărat că infracțiunile de care

este acuzat inculpatul, în măsura în care se va dovedi că există și au fost

săvârșite cu vinovăție, sunt foarte grave, dar nu trebuie ignorat faptul că în

sarcina inculpatului au fost reținute infracțiuni sub forma complicității,

rolul identificat de către organele de cercetare penală fiind astfel unul de

sprijin acordat celorlalți inculpați, neputându-se reține în sarcina lui S.O.

vreo inițiativă, vreo promovare a unor astfel de acțiuni; această

particularitate a activității infracționale reținută în sarcina acestui

inculpat întărește ideea că natura și gravitatea faptei nu pot constitui

criterii care să excludă, de plano, pe inculpat de la beneficiul legal și

constituțional al liberării provizorii. A considera că o persoană acuzată că a

săvârșit o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută

în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a

fi pusă în libertate în cursul procedurii este o opinie ce contravine legii.

Revenind la datele

ce-l caracterizează pe inculpat ca persoană, în familie și societate, așa cum

s-a arătat mai sus, în opinia Curții, o mare pondere în aprecierea temeiniciei

unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să o aibă chiar

aceste date care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. în acest sens

este și practica constantă a C.E.D.O. care a subliniat faptul că la menținerea

unei persoane în arest preventiv instanțele de judecată nu trebuie să se

raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în

principal la acelea care țin de caracterul persoanei în cauză, de moralitatea

sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza

N. contra Austriei, hotărârea din 17 iunie 1968); în acest context, se cuvine a

releva o altă particularitate a situației juridice a inculpatului S.O. și anume

aceea că inculpatul, nedeținând nicio funcție publică, nu s-a folosit de o

atare poziție pentru a săvârși faptele de care este acuzat, astfel că apare ca

improbabilă săvârșirea altor infracțiuni de aceeași natură, dacă inculpatul ar

fi pus în libertate.

În concluzie, Curtea

a constatat nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege

pentru admisibilitatea cererii de librare provizorie, dar apreciază că raportat

la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, (despre care declarațiile

olografe depuse la dosar evidențiază o persoană cu respect față de valorile

sociale, implicată în mai multe acțiuni filantropice) aceasta este și

întemeiată, scopul măsurii arestării preventive, asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau

executarea pedepsei, putând fi realizat și prin lăsarea în libertate a

inculpatului; cum prelungirea stării de arest nu mai apare ca necesară, punerea

în libertate a inculpatului devine posibilă, însă cu restrângerea unor drepturi

și libertăți, precum și prin instituirea unor obligații stricte în sarcina

acestuia și atragerea atenției că, în caz de încălcare cu rea credință a

respectivelor obligații, va fi din nou arestat.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A., criticând-o prin aceea că în mod greșit a fost admisă cererea

de liberare provizorie sub control judiciar întrucât, față de pericolul social

deosebit al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, datele care

caracterizează persoana inculpatului și momentul procesual la care ne aflăm,

punerea în libertate a inculpatului nu este oportună. A arătat că acesta poate

încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori

sau probe ori poate tergiversa judecarea cauzei.

Examinând actele și

lucrările dosarului în raport de criticile formulate de parchet, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea

provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din probele existente

la dosar, rezultă că inculpatul este cercetat pentru infracțiunile de

complicitate la luare de mită, prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.,

constând în aceea că l-a sprijinit și ajutat pe primarul M.A. să obțină suma de

500.000 euro de la denunțătorul P.F., cunoscând ca această sumă reprezintă mita

pe care primarul i-a pretins-o denunțătorului pentru a dispune întocmirea unui

plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de

loturi, în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea

celuilalt (alipite). Ajutorul a constat în faptul că a ținut legătura și a

discutat cu denunțătorul, atât în prezența, cât și în numele nașului său M.A.

(fiind desemnat de către acesta din urmă omul său de încredere), aspecte legate

de terenurile în cauză și despre modul de garantare și remitere a mitei. Mai

mult decât atât, la data de 19 septembrie 2011, denunțătorul a dat, cu titlul

de mită, suma de 50.000 euro primarului M.A., în prezența și în biroul lui S.O.

și fals intelectual, în forma participației improprii, prevăzute și pedepsite

de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la îndemnul primarului M.A., a

încheiat un contract de cesiune fictiv cu denunțătorul P.F., autentificat la

data de 28 iulie 2011 (iară vinovăție, de notarul public M.V.), prin care

cedentul-denunțător i-a înstrăinat două imobile - terenuri (cesionarului S.O.)

la prețul de 45.000 euro, atestând astfel împrejurări necorespunzătoare

adevărului, deoarece știa că, în realitate, acest contract a fost încheiat în

scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită de

către primarul M.A.

Infracțiunile pentru

care inculpatul este cercetat prezintă un grad de pericol social sporit,

constând în împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite și

în impactul negativ pe care astfel de fapte îl au asupra opiniei publice.

Așa cum s-a reținut

și de instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (5) C. proc. pen.

și art. 160

2

C. proc. pen., în tot cursul procesului penal,

învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate

provizorie, sub control judiciar, sau pe cauțiune, acest drept fiind consacrat

și de art. 23 alin. (10) din Constituția României.

Totodată, liberarea

provizorie presupune adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de

libertate, poate asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile

în care se apreciază că deși temeiurile care au fost avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive subzistă, totuși, datorită unor circumstanțe reale

ale cauzei și personale ale inculpatului nu mai este necesară privarea de

libertate, prevenția putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.

Instituția liberării

provizorii sub control judiciar are un caracter provizoriu și facultativ,

astfel încât ea nu reprezintă un drept al inculpatului ci doar o eventuală

vocație a acestuia, în împrejurarea în care, instanța, în urma examinării

faptei pretins a fi săvârșite și a datelor care caracterizează persoana

inculpatului, ar concluziona cu privire la temeinicia cererii.

În cauza de față,

raportat la circumstanțele reale ale cauzei, la activitatea infracțională a

inculpatului și la datele care îl caracterizează pe acesta, instanța de fond a

apreciat în mod corect că nu sunt indicii din care să rezulte că, fiind lăsat

în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

alterarea sau distrugerea unor mijloace materiale de probă, nu deține nici o

funcție publică de care să se folosească pentru a comite alte fapte penale și

nu sunt date din care să rezulte că s-ar sustrage de la cercetarea

judecătorească sau ar tergiversa judecarea cauzei, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Ca atare, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., apare

ca nefondat, urmând ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să fie respins.

Onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A., împotriva încheierii din 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală, pronunțată în dosarul nr. 586/2/2012 privind pe inculpatul S.O.

Suma de 25 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 10 februarie 2012.