ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 638/2012

Asupra

recursului de fată;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a II-a

Penală, pronunțata în dosarul nr. 1195/2/2012 (482/2012) s-a respins, în

temeiul art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpata M.A.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpatul M.A., alături de

alți 10 inculpați, este cercetat în stare de arest preventiv din data de 22

decembrie 2011, aflat sub puterea mandatului de arestare preventivă din 22

decembrie 2011 emis de C.A. București, pentru mai multe fapte de corupție prev.

de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 31 alin.

(2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000,

art. 25 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

Ulterior

formulării prezentei cereri, s-a întocmit rechizitoriul și s-a sesizat de către

Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A., instanța care la termenul de judecată

de la 15 februarie 2012, a făcut aplicarea art. 300

1

alin. (1) și (3)

C. proc. pen., menținând arestarea preventivă a inculpatului ca urmare a

constatării legalității și temeinicie acestei măsuri, subzistând temeiurile

care au determinat arestarea și care o impun în continuare pentru buna

desfășurare a procesului penal.

Curtea

de Apel a arătat că, textele de lege aplicabile cererii cu care a fost

învestită de la 160 și urm. C. proc. pen., statuează condițiile în care se

acordă, lăsând la latitudinea judecătorului să aprecieze dacă este oportun și

poate opera liberarea provizorie sub control judiciar, față de care inculpatul

are o vocație ca beneficiar.

În

aprecierea temeiniciei acestei solicitări, instanța de fond a avut în vedere

atât elementele care privesc faptele reținute în sarcina inculpatului (grave și

sever sancționate de lege), cât și datele care circumstanțiază persoana

acestuia.

În

considerarea deciziei I.C.C.J. (nr. 17/2011) și nu în ultimul rând a jurisprudenței

C.E.D.O., Curtea de Apel a avut în vedere pe lângă activitatea infracțională

care îl inculpă pe petent, existența unei stări de tensiune în rândul

colectivității, al inducerii unui sentiment de îngrijorare, precum și

identificarea unor eventuale elemente care ar putea conduce la zădărnicirea

adevărului, denaturării lui.

Liberarea

provizorie sub control judiciar nu se confruntă cu instituția distinctă a

revocării arestării preventive dar pleacă de la o soluție premisă în raport de

care admiterea cererii în principiu nu conduce automat la admiterea în fond în

situația inexistenței unor date concrete care să susțină această măsură.

Epuizarea

unei prime faze procesuale ce a condus la acumularea probatoriului

incriminator, cu efecte inclusiv asupra restrângerii libertății în condiții de

legalitate, este o etapă căreia îi urmează instrumentarea unor acte procesuale

importante de la audierea inculpatului, la administrarea probatoriilor și

coagularea unor posibile elemente definitorii care să susțină inclusiv primirea

de către instanță a unei astfel de cereri.

Din

actele dosarului, a reținut instanța de fond că nu rezultă că durata arestării

preventive ar fi depășit un interval de timp „rezonabil" în sensul

jurisprudenței C.E.D.O.

Totodată

a reținut că, normele internaționale, jurisprudența este constantă în a admite

că în împrejurări, cum este și cazul în speță, privarea temporară de libertate

poate fi justificată prin necesitatea protejării unor valori sociale

fundamentale. Or, în concret, acestea sunt: normala desfășurare a procesului și

apărarea ordinii publice.

Criteriile

de circumstanțiere personală, fără a le nega incidența, nu sunt în măsură, în

această fază procesuală, să prevaleze probatoriului care fundamentează

acuzațiile grave aduse inculpatului, ci justifică aplicarea art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., în detrimentul art. 136 alin. (2) C. proc. pen., prin

exigențe de apărare socială, de protecție a colectivității și prin exigențe de

ordine publică procesuală.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.A. prin care a solicitat, admiterea

recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control

judiciar și cercetarea în stare de libertate. Recursul declarat nu este fondat.

Potrivit

art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea

provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot

parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală.

Potrivit

art. 160

1

C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul

sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie

sub control judiciar sau pe cauțiune.

Analizând

recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de

liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță

a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita

maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin

alte asemenea fapte.

În

ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la

temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea

admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana

inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei, înalta Curte constată

următoarele:

Analizând

temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C.

proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de

pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, se

constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se

întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar

întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție

constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează

o detenție provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia

fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.

Drept

urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de

lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este

întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta

Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de

inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor,

calitatea de primar a inculpatului), cât și la cele care privesc persoana

inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate

fi atins și prin liberarea provizorie a acesteia.

Examinarea

gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi

ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în

acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului.

În

raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al

faptelor reținute în sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se

presupune că le-a săvârșit și de calitatea inculpatului, lăsarea acestuia în

libertate nu se impune în acest moment procesual întrucât s-ar induce la

nivelul colectivității o stare de tensiune, un sentiment de îngrijorare. în

acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl

prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat.

Privarea

de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară și prin prisma

scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului

procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatului în

stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Liberarea

provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este

cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de

libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În

consecință, criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de

liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față de circumstanțele ce preced, înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 24

februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în

dosarul nr. 1195/2/2012 (482/2012).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca ne

fondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 24

februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, pronunțată în

dosarul nr. 1195/2/2012 (482/2012).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 2 martie 2012.