ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 155/2013

Asupra

recursului penal de față;

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 ianuarie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar,

formulată de inculpatul S.P.P.D..

În motivarea

acestei încheieri, instanța de apel a arătat că potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. "liberarea provizorie sub control judiciar se

poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpa precum și în cazul

infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani".

A arătat că

în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cereri de

liberare sub control judiciar în ceea ce privește cuantumul pedespei.

În ce

privește comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după

liberarea provizorie, dispozițiile legale prevăd că liberarea provizorie nu se

acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

S-a arătat că

raportând datele cauzei dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională,

corelate cu prevederile art. 5 par. 3 CEDO, Curtea de apel a apreciat că în

acest moment, controlul judiciar solicitat de inculpat nu ete suficient pentru

realizareea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1)

C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat

în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și

gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.

Rezultă din

probele administrate că inculpatul este cercetat pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 7 raportat la art. 2 Legea nr. 39/2003, art.

189 alin. (1) și (3) C. pen., art. 194, art. 250 alin. (5) C. pen., cu

aplicarea art 41 alin. (2) C. pen., fiind arestat prin încheierea Tribunalului

Mehedinți din 30 martie 2011, starea de arest a inculpatului prelungindu-se și

menținută ulterior de instanța de judecată.

Având în vedere

gravitatea infracțiunilor ce constituie obiectul acuzației penale, împrejurarea

că cercetarea judecătorească în faza apelului nu a fost încă finalizată, impunându-se

administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, Curtea

de apel a apreciat că se justifică menținerea inculpatului în stare de arest, neimpunându-se

liberarea sa sub control judiciar.

În aceste condiții,

Curtea de apel a apreciat că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii

unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al

inclpatului, nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale

dar și din perspectiva Conveției Europene a Drepturilor Omului, iar controlul judiciar

este insuficient pentru a asigura scopul procesului penal.

Împotriva acestei

încheieri a declarant recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate și liberarea provizorie sub control judiciar.

A arătat că față

de stadiul actual al procesului penal și de faptul că din actele dosarului nu rezultă

date din care să rezulte că ar influența bunul mers al procesului sau al aflării

adevărului.

Examinând hotărârea

atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat

nu este fondat.

Din probele administrate

în cauză rezultă că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute

de art. 7 raportate la art. 2 Legea nr. 39/2003, art. 189 alin. (1) și (3) C.

pen., art. 194, art. 250 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art 41 alin. (2) C.

pen., fiind arestat prin încheierea Tribunalului Mehedinți din 30 martie 2011, starea

de arest a inculpatului fiind prelungită și menținută ulterior de instanța de judecată.

Totodată, rezultă

că luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.P.P.D., s-a făcut atât cu

respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la

dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Potrivit dispozițiilor

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar

nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica

pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea

ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Referitor la existența

"datelor", legiuitorul nu a avut în vedere existența unor probe în sensul

legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar,

privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care

să îndreptățească temerea, să o justifice

Ținând cont de

gradul ridjcat al pericolului social al faptelor presupus a fi săvârșite de către

acesta, Înalta Curte constată că instanța de apel a considerat în mod corect că

liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, nu se impune.

În plus, analizând

faptele pentru care inculpatul este cercetat, gradul lor de pericol social concret,

împejurările în care s-au săvârșit și urmările acestora, persoana inculpatului și

rezonanța socială a infracținilor comise, se constată că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar

față de stadiul actual al procesului penal, se impune menținerea în stare de arest

a inculpatului.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai

un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului

penal.

Prin punerea în

libertate a inculpatului, există posibilitatea ca acesta să ia legătura cu părțile

și cu martorii care urmează să fie audiați, să tergiverseze judecarea cauzei, să

se sustragă de la judecată și de la executarea pedepsei, așa încât, pentru buna

desfășurare a procesului penal și pentru aflarea adevărului, Înalta Curte apreciază

că se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.

Față de cele menționate,

Înalta Curte constată că încheierea instanței de apel este legală și temeinică,

iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul S.P.P.D. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în

Dosarul nr. 4670/101/2011/a6.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 17 ianuarie 2013.