ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 959/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 959/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
încheierea din 21 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 18792/63/2011, a fost respinsă cererea
de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.R.S.G.
S-a respins cererea de înlocuire a măsurii
arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de același
inculpat.
S-a menținut măsura arestării preventive
a inculpatului D.R.S.G.
Pentru a pronunța această soluție, instanța
a reținut că prin cererea formulată la data de 21 martie 2012 de către D.R.S.G.
s-a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motivat
de faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
C.
proc. pen., că la dosarul cauzei nu există date din care rezultă că inculpatul ar
săvârși infracțiuni sau ar încerca să influențeze martorii, experții sau probele
din dosar, dacă ar fi lăsat în libertate.
S-a mai susținut că dispozițiile art. 5
C. proc. pen. statuează principiul garantării libertății persoanei în tot cursul
procesului penal, menționându-se că inculpatul arestat preventiv poate cere punerea
în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, acest principiu trebuind
interpretat și aplicat conform art. 5 parag. (3) din C.E.D.O., potrivit căruia orice
persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi liberată în cursul procedurii,
punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea
persoanei în cauză, la audiere.
S-a invocat și faptul că prin Decizia
nr. 17/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la condițiile
care trebuie analizate într-o cerere de liberare provizorie sub control judiciar
și pe cauțiune, în sensul că instanța de judecată, în cazul în care constată că
temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură
buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate
provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a inculpatului.
Curtea de Apel, analizând cererea de liberare
provizorie sub control judiciar, a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile
de admisibilitate în principiu
prev.
de
art. 160
6
alin. (2) C. proc. pen.
În
ceea ce privește examinarea pe fond a cererii de liberare
provizorie sub control judiciar, s-a reținut că una din garanțiile privind libertatea
persoanei este cea prevăzută în dispozițiile art. 5 alin. (3) C. proc. pen., preluată
în dispozițiile art. 160
1
din același cod, potrivit cărora în tot cursul
procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în
libertate
provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, aceste dispoziții ale dreptului
național îndeplinind cerințele art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale, însă pe lângă verificarea îndeplinirii condițiilor
prevăzute de art. 160
6
C. proc. pen., instanța este datoare să verifice
dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cele prevăzute de
art. 160
2
C. proc. pen., precum și dacă cererea este sau nu întemeiată,
condiții ce rezultă din dispozițiile art. 160
8a
alin. (2) și (6) C.
proc. pen.
S-a reținut că, deși liberarea provizorie
sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată inculpatului arestat de
a fi judecat în stare de libertate, punerea în libertate a inculpaților nu intervine
în mod automat dacă sunt îndeplinite condițiile pozitive și negative prevăzute de
lege în cadrul art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen.
În
ceea ce privește Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 160
8a
alin. (2) teza a II-a și alin. (6) teza a II-a C. proc. pen., s-a reținut că, potrivit
acesteia, instanța verificând într-o primă fază dacă sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, procedează apoi la verificarea
condițiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia cererii, prin raportare
la dispozițiile art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privind scopul măsurilor
preventive, ce constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea
inculpatului să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
A fost avut în vedere că în absența unor
criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra
temeiniciei cererii de liberare judiciară sub control judiciar, instanța trebuie
să se raporteze la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat inculpatul,
cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv datele concrete
din dosar ce justifică sau nu privarea în continuare de libertate, în raport cu
probele administrate, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică,
impactul social al faptei, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului,
vârsta, antecedentele penale.
Procedând la analiza pe fond a cererii
de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea de Apel a apreciat că temeiurile
ce au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, în raport cu dispozițiile
art. 143 C. pen., raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza cărora s-a
dispus în cauză arestarea preventivă a inculpatului.
S-a constatat că probele administrate în
cauză - evaluate și de către instanța de fond în hotărârea pronunțată - justifică
presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este judecat.
În
cauză, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de
către instanța de fond, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin.
(1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen. S-a reținut că inculpatul, prin același mod de operare și în baza
aceleiași rezoluții infracționale, în calitatea sa de director executiv la Agenția
de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj, a pretins la
începutul lunii decembrie 2010 de la reprezentanții SC A. SRL, suma de 25.000 dolari
SUA, respectiv 10% din totalul subvențiilor, pentru autorizarea mai rapidă a plății
celei de-a doua tranșe de subvenții pentru suprafețele de teren agricol cultivate,
aferente anului agricol 2010-2011, iar la data de 05 septembrie 2011, a pretins
de la denunțătorul G.C.L., suma de 25.000 euro pentru autorizarea mai rapidă a plăților
pe suprafața cultivată - subvenții aferente anului 2011 - 2012, precum și pentru
a nu sesiza eventuale nereguli care ar fi avut să conducă la controale nedorite
și la întârzierea plăților, iar la data de 09 septembrie 2011 a primit de la denunțător
suma de 10.000 euro, reprezentând prima tranșă din suma pretinsă.
Împotriva încheierii din 21 martie 2012
a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în
Dosarul nr. 18792/63/2011, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.R.S.G.,
solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii
de liberare provizorie sub control judiciar.
Concluziile formulate de reprezentantul
parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au
fost consemnare în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi
reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat
de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că
acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.
pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate
împotriva
învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite
cu detențiunea pe viață sau cu închisoare pentru a se asigura buna desfășurare a
procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului
de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
În
alin. (2) al art. anterior menționat, legiuitorul a arătat
că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub
control judiciar pe cauțiune.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea
provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii
arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind același, și anume
buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Din analiza prevederilor art. 136
alin. (2) coroborate cu cele ale art. 160
2
C. proc. pen. rezultă că,
pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite
două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la faptul
că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei,
ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiție
pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit
inculpatul.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor
art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control
judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și
în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii
ce nu depășește 18 ani".
Condiția negativă vizează comportamentul
inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.
Dispozițiile art. 160
2
C.
proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu una obligatorie
(legea folosește sintagma „se pot acorda"), inculpatul având doar o vocație
la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor
de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate
a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii.
Acordarea acestei facilități legale nu
constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța nefiind
obligată să se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație.
Dimpotrivă, instanței i se cere prin
alin. (2) al art. 160
2
C. proc. pen. să verifice și să examineze existența
datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească
alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin
influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor
de probă sau prin alte asemenea fapte.
În
opinia instanței, expresia „date" conținută în textul
de lege anterior menționat nu se referă la existența unor probe în sensul legii,
ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare
la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracțiunea pretins a fi comisă,
care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Prin urmare, instanței i se cere să fie
diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar și pentru a asigura buna
desfășurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de
la orice altă activitate infracțională.
Legea nu prevede care sunt acele criterii
care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare
provizorie, însă, în opinia Înaltei Curți, instanța trebuie să se raporteze la gravitatea
faptei - în speță fiind vorba despre o infracțiune de corupție, presupus a fi săvârșită
în formă continuată, - la circumstanțele concrete ale cauzei, la urmările produse,
precum și la datele care caracterizează inculpatul.
Instanța poate refuza liberarea dacă apreciază
că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate
fi asigurat decât prin menținerea arestării preventive.
Detenția provizorie poate fi menținută
atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea,
pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă
și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5
parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute
de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un
termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate
fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate,
Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat că
este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia
se desfășoară urmărirea penală,
instanțele naționale să aprecieze
dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat,
limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei,
putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
De asemenea, s-a statuat că gravitatea
unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata
acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele speței dedusă judecății
la dispozițiile cuprinse în legea națională, corelate cu prevederile art. 5
parag. 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază - astfel cum a dispus și instanța
de fond - că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului
D.R.S.G., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat
de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive.
Se reține, de asemenea, că circumstanțele personale ale recurentului inculpat au
fost avute în vedere de către instanța de fond, însă acestea nu au fost apreciate
ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.
Față de aceste considerente, apreciind
încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul D.R.S.G.
În
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat
va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include
și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul D.R.S.G. împotriva încheierii din 21 martie 2012 a Curții de Apel
Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 18792/63/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,
reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din
oficiu
până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 30 martie 2012.