ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 551/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 551/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de

13 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 6364/95/2011, Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus menținerea stării de

arest a inculpaților C.L., T.I., L.C. și M.O.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Verificând legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive a inculpaților C.L., T.I., L.C. și M.O., curtea a

apreciat că se impune menținerea acestei măsuri.

Prin încheierea nr. 12 din 10

februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2551/95/2011, s-a

dispus arestarea preventivă a inculpaților, apreciindu-se că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de 148 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. proc. pen.,fiind

indicii temeinice că inculpații T.I., C.L. și B.A. au inițiat și constituit un

grup infracțional organizat. La grupare, din anul 2008, au aderat și inculpații

L.C. și M.O. prin recrutare, transport, cazare, transfer persoane minore și

majore. În luna noiembrie 2008 inculpații C.L. și T.I. au recrutat, cazat și transferat

în Anglia prin acte de înșelăciune, forme de constrângere ori fraudă mai multe

părți vătămate, unde le-au determinat să practice prostituția. Pe partea

vătămată L.G. au constrâns-o, aceasta fiind obligată să-și răscumpere dreptul

dea a putea să se elibereze de sub autoritatea inculpaților, același lucru

întâmplându-se și cu partea vătămată P.I. Inculpații au încercat să

zădărnicească aflarea adevărului, dar cercetările au continuat, probatoriul

fiind administrat sub diverse forme. Inculpații au determinat părțile vătămate

și martorii să nu declare adevărul, prin acte de înțelegere frauduloasă, acte

de constrângere, amenințare. Inculpatul T.I. ajutat de inculpații L.C., C.L. și

M.O. au recrutat, transferat și transportat pe minora Ș.A. în vârstă de 16 ani,

pe părțile vătămate H.L.R. și C.V. care au fost scoase din țară prin inducerea

acestora în eroare și prin amenințări, rețelele infracționale fiind extinse în

S.U.A. Măsura a fost prelungită și menținută iar prin sentința penală nr. 233

din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.

6364/95/2011, inculpații au fost condamnați la pedepse cu privare de libertate.

Analizând materialul probator existent

la dosar curtea a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii deoarece în continuare sunt probe că inculpații au săvârșit

faptele pentru care sunt cercetați, infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Criteriile personale invocate de

inculpați trebuie analizate și în comparație cu interesul general al

societății, astfel încât niciuna dintre cele două componente ale echilibrului

social nu trebuie să primeze în detrimentul celeilalte. S-a apreciat că

inculpații prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, având

în vedere natura și gravitatea faptei, împrejurările săvârșirii, impactul

negativ pe care l-a avut infracțiunea în rândul comunității, fiind justificată

ideea că dacă inculpații s-ar afla în libertate s-ar crea un sentiment de

nesiguranță în rândul celorlalți membrii ai societății generat de aspectul că

persoane bănuite că au săvârșit astfel de fapte se află printre ei. Totodată

s-a mai reținut că nu trebuie ignorată nici reacția opiniei publice, care

reclamă o intervenție promptă a autorităților care să nu aibă ca efect

încurajarea unor astfel de comportamente, ci diminuarea sau chiar stoparea lor.

Pe de altă parte curtea a constatat că

s-au respectat drepturile inculpatului prevăzute de Codul de procedură penală

și art. 5 și 6 din C.E.D.O.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal a declarat recurs inculpata M.O., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Examinând recursul declarat de

inculpata M.O. sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

se constată că, prin sentința penală nr. 233 din 20 decembrie 2011, pronunțată

de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 6364/95/2011, inculpata a fost condamnată la

pedeapsa cu privare de libertate. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

măsura arestării preventive luată față de inculpată.

Față de inculpată s-a dispus arestarea

preventivă prin încheierea nr. 12 din 10 februarie 2011, pronunțată de

Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2551/95/2011, apreciindu-se că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de 148 alin. (1) lit. a), b), e) și f) C. proc. pen.,

fiind indicii temeinice că inculpații T.I., C.L. și B.A. au inițiat și

constituit un grup infracțional organizat. La grupare, din anul 2008, au aderat

și inculpații L.C. și M.O. prin recrutare, transport, cazare, transfer persoane

minore și majore. în luna noiembrie 2008 inculpații C.L. și T.I. au recrutat,

cazat și transferat în Anglia prin acte de înșelăciune, forme de constrângere

ori fraudă mai multe părți vătămate, unde le-au determinat să practice

prostituția. Pe partea vătămată L.G. au constrâns-o, aceasta fiind obligată

să-și răscumpere dreptul dea a putea să se elibereze de sub autoritatea

inculpaților, același lucru întâmplându-se și cu partea vătămată P.I.

Inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, dar cercetările au

continuat, probatoriul fiind administrat sub diverse forme. Inculpații au

determinat părțile vătămate și martorii să nu declare adevărul, prin acte de

înțelegere frauduloasă, acte de constrângere, amenințare. Inculpatul T.I.

ajutat de inculpații L.C., C.L. și M.O. au recrutat, transferat și transportat

pe minora Ș.A. în vârstă de 16 ani, pe părțile vătămate H.L.R. și C.V. care au

fost scoase din țară prin inducerea acestora în eroare și prin amenințări,

rețelele infracționale fiind extinse în S.U.A.

Ținând seama de probele cauzei,

respectiv: (plângerile și denunțurile părților vătămate, procese verbale de

sesizare din oficiu, declarațiile părților vătămate și inculpați ale martorilor

T.C., C.C., F.V. șa, procese verbale de percheziții domiciliare, corporală și

auto, ș.a.) probe din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpata a

săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată, și față de care s-a și

dispus măsura arestării preventive, măsură care a fost menținută de către

instanță în continuare, apare ca justificată.

La acest moment, Înalta Curte, nu a

analizat probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală și la

cercetarea judecătorească, și nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăția

sau nevinovăția inculpatei întrucât s-ar fi antepronunțat.

Înalta Curte, consideră că în ceea ce

o privește pe inculpată, subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. b), e) și f) C. proc.

pen. precum,respectiv pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în

sarcina inculpatei sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, conform art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare

de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei

arestării preventive. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța

Curții de Apel Craiova s-a conformat acestor dispoziții legale.

De asemenea, dacă constată că

temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere,

revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a

inculpatului.

Conform dispozițiilor art. 160 ind. b)

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de

apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză,

pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpata M.O., a comis

faptele pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță,

respectiv prevăzute de art. 7 Legea nr. 39/2003 și art. 12 și 13 din Legea nr.

678/2001, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani,

iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,a

dispus menținerea arestării preventive a inculpatei.

Astfel, de la termenul la care s-a

menținut starea de arest nu au apărut elemente noi care să modifice temeiurile

avute în vedere la menținerea măsuri, existând indicii suficiente că inculpata

a săvârșit faptele pentru care se află în fața instanței, de asemenea, se

mențin aceste temeiuri și cu privire la pericolul concret pentru ordinea

publică, inculpata, fiind bănuită că a săvârșit infracțiuni grave, având în

vedere împrejurările comiterii faptei, natura, gravitatea și pericolul social

ridicat al unor astfel de infracțiuni, având în vedere că în activitatea

infracțională au fost antrenate mai multe persoane, respectiv, inculpatul T.I.

a fost ajutat de inculpații L.C., C.L. și M.O. care au recrutat, transferat și

transportat pe minora Ș.A. în vârstă de 16 ani, pe părțile vătămate H.L.R. și

C.V. care au fost scoase din țară prin inducerea acestora în eroare și prin

amenințări, rețelele infracționale fiind extinse în S.U.A.

Poziția procesuală a inculpatei a fost

avută în vedere la stabilirea pedepsei, iar alte circumstanțe personale ce pot

fi avute în vedere nu se regăsesc în privința inculpatei.

Înalta Curte reține că încheierea

instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la

cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate,

inculpatul a fost inițial reținut în vederea aducerii în fata autorităților

judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o

infracțiune (lit. c)).

Ulterior măsura arestării a fost

prelungită pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent (art. 5

pct. 1 lit. a) din Convenție), în speță în temeiul încheierilor pronunțate de

către Tribunalul Gorj, și încheierea recurată pronunțată de Curtea de Apel

Craiova prin care s-a menținut starea de arest a inculpatei, încheiere

pronunțată în dosarul nr. 6364/95/2011.

Așadar, Înalta Curte, consideră că

menținerea arestării preventive a inculpatei este justificată, întrucât

subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive,

temeiuri prevăzute de art. 148 lit. b), e) și f) C. proc. pen., astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt în

continuare îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit

cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață

sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori

pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea

penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de

acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a

nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea

preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile

preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept

fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare

care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se

recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății

individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă,

în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul

urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Individualizarea măsurii preventive

este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în

cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara

sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față

de inculpat a măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută

atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi

țara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a

principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei

respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5

paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile

prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi

judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în

libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea

persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege sensul dispoziției

enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a

apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei

împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să

aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la

un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în

circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată

nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de

principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5

paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau

aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea

unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care

durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă

judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile

art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte, apreciază că, în acest moment,

cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este neîntemeiată, iar, pentru realizarea

scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen.,

impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest

fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea

faptei respectiv a făptuitorului.

Raportându-ne la gravitatea

infracțiunilor săvârșite, la împrejurarea că la instanța de apel cauza este la

începutul cercetării judecătorești, Înalta Curte, apreciază că în acest moment

nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu altă

măsură neprivativă de libertate.

În aceste condiții, Înalta Curte, a

apreciat că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui

interes general al societății care primează în raport de interesul privat al

inculpatei (aceasta fiind reținută și ulterior arestată preventiv din data de

10 februarie 2011), nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației

naționale dar și din perspectiva C.E.D.O.

Față de aceste considerente, în

conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata M.O. împotriva

încheierii de ședință din data de 13 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr.

6364/95/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata M.O. împotriva încheierii de ședință din data de 13

februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 6364/95/2011.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22

februarie 2012.