ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3038/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3038/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând a
supra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 septembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 16525/95/2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus, printre alte măsuri, în temeiul art. 300
2
C. proc. pen., cu referire la art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive pentru inculpații G.I., L.M. și T.C.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților se mențin și că nu au intervenit elemente noi care să impună punerea în libertate a acestora, iar în cauză există date certe că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, iar lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheierii, în termen legal, au formulat recurs inculpații G.I., L.M. și T.C., solicitând, în esență, judecarea lor până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică.
Din actele și lucrările dosarului, se reține că recurenții inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) – (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (inculpatul G.I. și sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.), constând în aceea că au indus în eroare reprezentanții mai multor firme comerciale la încheierea unor contracte sau facturarea de mărfuri, folosind nume sau calități mincinoase, împrejurări neadevărate ori instrumente de plată, fără a avea disponibil în contul SC E.I. SRL. N., urmate de producerea de prejudicii într-un cuantum total de 260.451.57 lei.
Prin sentința penală nr. 158 din 2 iunie 2009, Tribunalul Gorj, secția penală i-a condamnat pe inculpați la pedepse privative de libertate în cuantum de 11 ani, sentință care a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și de către recurenții din prezenta cauză.
Cu prilejul soluționării apelurilor declarate, după cum s-a menționat, Curtea de Apel Craiova a menținut starea de arest a inculpaților T.C., L.M. și G.I., în temeiul art. 300
2
cu referire la art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziții legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați la data de 16 octombrie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.
În mod corect a reținut instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept, care au determinat arestarea preventivă a recurenților inculpați.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe, având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite de recurenți, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptei, din modalitatea în care s-a reținut că ar fi fost comisă, precum și din datele care caracterizează persoana inculpaților, care sunt recidiviști, deși sunt foarte tineri.
Nu în ultimul rând, se constată existența probelor de natură să contureze presupunerea participării recurenților la săvârșirea faptelor pentru care au fost cercetați și condamnați, în primă instanță.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale.
În consecință, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de inculpați, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestora, motiv pentru care, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.C., L.M. și G.I. împotriva încheierii din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 16525/95/2008.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 29 septembrie 2009.