ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 180/2010

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 13

ianuarie 2010 Curtea de Apel

Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

Dosarul nr. 2202/95/2009, a dispus în baza art. 300

2

C.

proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. menținerea

măsurii arestării preventive a inculpaților M.Z.Ș.

A., B.C. și U.T.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a avut în vedere că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a inculpaților subzistă și

impun

în continuare privarea acestora de libertate pentru a se asigura

o bună

desfășurare a procesului penal.

S-a mai

reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este

evidențiat de natura și

gravitatea faptelor comise, modalitatea de săvârșire, metodele folosite dar și

de aspectele ce țin de persoana inculpaților, care nu sunt la primul conflict

cu legea penală, fiind

condamnați pentru fapte de același gen, precum și de

rezonanța

negativă din

colectivitate cauzată de judecarea inculpaților în stare

de libertate, fiind acuzați de săvârșirea unor

fapte de înșelăciune.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpații M.Z.Ș.A., B.C.

și

U.T.,

solicitând, în esență, punerea lor în libertate

întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu

mai subzistă.

Examinând hotărârea

atacată sub aspectele invocate de inculpați, cât și din oficiu sub toate

aspectele de fapt și de drept,

conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată

că

recursurile formulate nu sunt fondate, soluția pronunțată în cauză fiind legală

și temeinică.

Din

actele și lucrările dosarului, se reține că prin Rechizitoriul

nr. 784/P/2008 din 26 februarie 2009 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, recurenții inculpați au fost trimiși

în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5), C. pen. și fals în

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de

art. 290 C. pen., constând în aceea că, în perioada mai - iulie 2007, prin

folosirea de

nume și

calități mincinoase, au indus în eroare SC C.P.C. SRL Slatina, SC V.C. SRL

Focșani, SC S. SRL Tâmăveni, SC L.P. SRL și SC E. SRL Cluj, producând un

prejudiciu total de 222.435 lei, întrucât au folosit instrumente de plată fără

acoperire.

Totodată s-a reținut că la 21

octombrie 2008, coinculpatul l.L. a achiziționat în sistem leasing de la SC A.L.I.F.N.

București, un finisor de asfalt D.S. și un mini-excavator în valoare totală de

403.764 euro.

La data de 20 noiembrie 2008,

finisorul de asfalt a fost transportat la Craiova și ulterior la Băile Herculane,

unde a fost vândut către SC S.C. SRL Băile Herculane, cu suma de 467.313 lei,

tranzacția fiind realizată de inculpații B.C. și U.T.

Prin sentința penală nr. 286 din

16 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj i-a condamnat pe inculpații M.Z.Ș.A. la 10

ani închisoare, B.C. la 14 ani închisoare și U.T. la 12 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe au

formulat apel inculpații M.Z.Ș.A., B.C. și U.T., fază procesuală în care, după

cum s-a menționat, Curtea de Apel Craiova procedând la verificarea legalității

și temeiniciei arestării preventive, în temeiul art. 300

2

C. proc.

pen. cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a

menținut această măsură.

Potrivit dispozițiilor legale

menționate, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare

să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării

preventive.

În cauză, temeiul de drept în

baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, la data de 11

noiembrie 2008 pentru inculpatul M.Z.Ș.A: și la 13 ianuarie 2009 pentru

inculpații B.C. și U.T., l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

întrucât inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care lege prevede pedepse cu

închisoarea mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a

acestora prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, datorită

modului de

săvârșire a infracțiunilor și gravității acestora.

Așadar, înalta Curte, consideră

că menținerea arestării

preventive a

inculpaților este justificată, întrucât subzistă temeiurile

avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpaților

este mai mare de 4 ani și

există

probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea

publică.

În mod corect a reținut instanța

de apel că și în prezent se

mențin

temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea

preventivă a

recurenților inculpați.

Înalta Curte

apreciază că aceste temeiuri continuă să existe,

având în vedere regimul sancționator stabilit de lege

pentru

infracțiunile presupus săvârșite de

recurenți, pericolul concret pe care

lăsarea

în libertate a acestora l-ar prezenta pentru ordinea publică,

prin

crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru

societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea

faptelor,

prin modalitatea în care

se reține că ar fi fost comise.

Nu în ultimul

rând, în cauză, se constată existența probelor de

natură să contureze presupunerea rezonabilă a

participării

inculpaților M.Z.Ș.A., B.C. și

U.T. la săvârșirea faptelor pentru care au fost cercetați și

condamnați,

în primă instanță.

Împrejurarea

că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este

definitivă, nu aduce atingere

principiului de nevinovăție, limitarea libertății

persoanei, în speță,

încadrându-se

în prevederile legale.

Astfel, potrivit art.

5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de

excepție

în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații

M.Z.Ș.A., B.C. și U.T.

au fost inițial reținuți în vederea aducerii în

fata autorităților

judiciare

competente existând motive verosimile de a bănui că au

săvârșit o

infracțiune(lit. c)).

Î

n consecință, în raport

de pericolul social concret al faptelor

presupus săvârșite de inculpați, înalta Curte

apreciază că se impune,

în continuare, privarea de libertate a acestora, motiv

pentru care, în

temeiul art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații

M.Z.Ș.A.,

B.C. și U.

T. împotriva încheierii de ședință din 13 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 2202/95/2009.

Obligă recurenții inculpați la

plata sumelor de câte 200 lei cu

titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei,

reprezentând

onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor

avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 ianuarie 2010.