ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 203/2010

Asupra

recursurilor de față

;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 ianuarie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dolj și printre alții, de către recurenții inculpați, a dispus, în

baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților T.C.A. și J.

(fost R.) F.A.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

În urma

verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive a inculpaților, instanța a constatat că aceasta s-a dispus în

conformitate cu dispozițiile legale în materie, iar temeiurile care au

determinat luarea acestei măsuri continuă să fie incidente, respectiv

inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni

deosebit de grave, și anume: constituire de grup infracțional organizat, trafic

de persoane, șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii

publice, tentativă și omor calificat, infracțiuni sancționate de lege cu

pedeapsa închisorii în limite ridicate, iar lăsarea lor în libertate ar

prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, neexistând nici un argument

de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpaților în stare de

libertate, cu atât mai mult cu cât aceștia au fost găsiți vinovați în primă

instanță, de faptele care constituie obiectul prezentei cauze.

În acest

sens, s-a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar

prezenta lăsarea în libertate a inculpaților trebuie înțeles și apreciat în

sens larg, prin raportare nu doar la elemente ce țin strict de persoana

inculpaților sau de instrumentarea cauzei penale. Astfel, pericolul social

concret pentru ordinea publică trebuie apreciat și prin prisma naturii

infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, unele

îndreptate contra vieții persoanelor, astfel că reacția societății trebuie să

fie de natură a descuraja orice alte posibile acțiuni similare.

Or, faptele

inculpaților se încadrează în categoria infracțiunilor cu un grad ridicat de

pericol social, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în

sentimentul ce s-ar naște în comunitățile locale, de insecuritate și de

neputință a autorităților publice în combaterea unui fenomen ce tinde să ia

amploare.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații T.C.A. și J. (fost R.)

F.A., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii și în scris la

dosar.

Recursurile

nu sunt fondate.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut

în mod corect prima instanță și există temeiuri noi care justifică și impun în

continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se

constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent,

fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege:

inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la

acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport

de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de

constituire și aderare la un grup infracțional organizat, în scopul comiterii

infracțiunilor de șantaj, al cărei lider era inculpatul T., iar în lipsa

acestuia, inculpatul J., de tentativă la omor calificat pentru inculpatul T.C.A.

și, respectiv, omor calificat pentru inculpatul J. (fost R.) F.A., săvârșite în

concurs cu alte infracțiuni contra autorității sau care aduc atingere

relațiilor privind conviețuirea socială, pentru săvârșirea cărora au fost

condamnați de prima instanță la pedepsele rezultante de 8 și, respectiv, 16 ani

închisoare, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a

zădărnici aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Pe de altă

parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor

sus-menționate (în calitate de lideri ai unui grup format cu alți 8 inculpați,

prin constrângere și agresiuni asupra patronilor unor baruri și personalului

din acestea, au perceput în mod indirect adevărate "taxe de

protecție", fapte dovedite prin coroborarea declarațiilor coinculpaților

cu celelalte mijloace de probă; inculpatul J.F. a săvârșit infracțiunea de omor

calificat aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor

psihotrope, iar inculpatul T. a comis tentativa la omor calificat, aplicând o

lovitură cu sabia spre zona capului părții vătămate, creând panică, frică și

indignare în rândul personalului, a pacienților și a persoanelor aflate în

curtea spitalului) și antecedentele inculpaților, ambii săvârșind faptele în

stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv, postexecutorie, relevă nu doar

o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestora, dar și una

socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea

riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de

insecuritate în ordinea publică.

În ce

privește rezonanța socială deosebit de puternică generată de faptele și

atitudinea inculpaților, membri ai grupului T.J., fac dovadă deplină

declarațiile martorilor ascultați în cursul urmăririi penale, la filele 168 - 230,

care i-au perceput ca persoane foarte periculoase, cu un comportament violent

și care au creat o stare de insecuritate, de natură să intimideze participarea

acestora în cadrul procesului penal.

Așa fiind,

temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu

s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta,

restrictivă de libertate, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar

dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea

inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă

parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de

natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților

care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți,

simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce

principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea C.E.D.O.,

întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a

părților și durata procedurilor în fața instanței.

Așa fiind,

menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin

lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare

a procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații T.C.A. și J. (fost

R.) F.A. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 2844/54/2009 să fie respinse,

ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați T.C.A. și J. (fost R.)

F.A. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 2844/54/2009.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.