ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 203/2010

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și printre alții, de către recurenții inculpați, a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților T.C.A. și J. (fost R.) F.A.

S-au reținut, în esență, următoarele: În urma verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a constatat că aceasta s-a dispus în conformitate cu dispozițiile legale în materie, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri continuă să fie incidente, respectiv inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, și anume: constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane, șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice, tentativă și omor calificat, infracțiuni sancționate de lege cu pedeapsa închisorii în limite ridicate, iar lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, neexistând nici un argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât aceștia au fost găsiți vinovați în primă instanță, de faptele care constituie obiectul prezentei cauze.

În acest sens, s-a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților trebuie înțeles și apreciat în sens larg, prin raportare nu doar la elemente ce țin strict de persoana inculpaților sau de instrumentarea cauzei penale. Astfel, pericolul social concret pentru ordinea publică trebuie apreciat și prin prisma naturii infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, unele îndreptate contra vieții persoanelor, astfel că reacția societății trebuie să fie de natură a descuraja orice alte posibile acțiuni similare. Or, faptele inculpaților se încadrează în categoria infracțiunilor cu un grad ridicat de pericol social, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în sentimentul ce s-ar naște în comunitățile locale, de insecuritate și de neputință a autorităților publice în combaterea unui fenomen ce tinde să ia amploare.

Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații T.C.A. și J. (fost R.) F.A., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii și în scris la dosar. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, al cărei lider era inculpatul T., iar în lipsa acestuia, inculpatul J., de tentativă la omor calificat pentru inculpatul T.C.A. și, respectiv, omor calificat pentru inculpatul J. (fost R.) F.A., săvârșite în concurs cu alte infracțiuni contra autorității sau care aduc atingere relațiilor privind conviețuirea socială, pentru săvârșirea cărora au fost condamnați de prima instanță la pedepsele rezultante de 8 și, respectiv, 16 ani închisoare, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate (în calitate de lideri ai unui grup format cu alți 8 inculpați, prin constrângere și agresiuni asupra patronilor unor baruri și personalului din acestea, au perceput în mod indirect adevărate "taxe de protecție", fapte dovedite prin coroborarea declarațiilor coinculpaților cu celelalte mijloace de probă; inculpatul J.F.

a săvârșit infracțiunea de omor calificat aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihotrope, iar inculpatul T. a comis tentativa la omor calificat, aplicând o lovitură cu sabia spre zona capului părții vătămate, creând panică, frică și indignare în rândul personalului, a pacienților și a persoanelor aflate în curtea spitalului) și antecedentele inculpaților, ambii săvârșind faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv, postexecutorie, relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestora, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

În ce privește rezonanța socială deosebit de puternică generată de faptele și atitudinea inculpaților, membri ai grupului T.J., fac dovadă deplină declarațiile martorilor ascultați în cursul urmăririi penale, la filele 168 - 230, care i-au perceput ca persoane foarte periculoase, cu un comportament violent și care au creat o stare de insecuritate, de natură să intimideze participarea acestora în cadrul procesului penal. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea C.E.D.O., întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței. Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații T.C.A. și J. (fost R.) F.A. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 2844/54/2009 să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați T.C.A. și J. (fost R.) F.A. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. 2844/54/2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.