ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2632/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 13367/63/2009, în baza art. 300 2 C. proc. pen., art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților S.S., C.M. și D.C. Pentru a hotărî astfel, instanța învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpații S.S., C.M. și D.C. și partea civilă SC C. SRL Bacău, împotriva Sentinței penale nr. 203 din 5 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13367/63/2009 a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri față de inculpați subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acestora.

În considerentele încheierii s-a reținut că, din probele administrate la urmărirea penală și în primă instanță, rezultă probe și indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art. 68 1 C. proc. pen., din care rezultă în continuare presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt judecați și pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanță. Astfel, în continuare sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt judecați inculpații este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura, gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați, valorile sociale pretins a fi încălcate, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice în situația în care persoane cercetate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate ar fi judecate în stare de libertate, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului admițând că, prin gravitatea acuzațiilor și reacția opiniei publice la acestea, se justifică o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp.

În ceea ce privește criticile formulate de inculpați referitoare la durata arestării preventive până în prezent, s-a apreciat că sunt neîntemeiate, instanța constatând că față de complexitatea cauzei, a probatoriilor administrate, nu se poate aprecia că a fost încălcată o durată rezonabilă, iar în plus durata arestării preventive până în prezent nu poate constitui temei pentru revocarea arestării preventive sau dispunerea unor alte măsuri alternative neprivative de libertate, cât timp temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă subzistă și nu s-au modificat. Prin menținerea măsurii arestării preventive conform art. 300 2 C. proc.

pen., nu se poate aprecia că s-ar încălca prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații pe tot parcursul procesului penal, criticile formulate de inculpați sub acest aspect nefiind întemeiate, instanța apreciind că menținerea inculpaților în stare de arest este justificată de existența unei veritabile exigențe de interes public și pentru păstrarea ordinii publice, ceea ce face necesar în acest moment derogarea de la regula cercetării în stare de libertate a inculpaților. S-a constatat că susținerile inculpaților, referitoare la datele personale favorabile și faptul că ar fi participat la descoperirea unor fapte de corupție, nu pot constitui temei pentru revocarea arestării preventive în condițiile în care temeiul pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților subzistă în continuare.

Totodată, în raport de natura, gravitatea faptelor, modalitatea, împrejurările comiterii faptelor pentru care sunt judecați inculpații și pentru care există în continuare presupunerea rezonabilă că au fost comise, s-a apreciat că în acest moment nu este oportună luarea unei alte măsuri neprivative de libertate, neexistând garanții suficiente pentru buna desfășurare a procesului penal în aceste condiții. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații S.S., C.M. și D.C. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare: Prin Sentința penală nr. 203 din 5 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13367/63/2009 s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul S.S., din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.

în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) pentru inculpatul C.M. și din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.S., în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, la 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 3 ani (în raport de partea civilă SC C. SRL Bacău). În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.S. la 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul S.S. urmează să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a), b) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M., în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, la 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a), b) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.C., în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, la 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. și 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii preventive de 24 h de la 09 septembrie 2009 la 10 septembrie 2009 și arestul preventiv de la 10 septembrie 2009 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpaților. S-a menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile identificate în proprietatea inculpaților C.M. și D.C. dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din 15 octombrie 2009. S-a admis acțiunea civilă formulată de SC C. SRL Bacău și a fost obligat inculpatul S.S. la 415.935 RON despăgubiri civile, către această parte civilă.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC I.P. SRL și au fost obligați inculpații S.S., C.M. și D.C. în solidar la 1.115.229,33 RON despăgubiri civile către această parte civilă. S-a luat act că SC R. SRL nu s-a constitut parte civilă în cauză. A fost obligat fiecare inculpat la câte 800 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpații S.S., C.M. și D.C. și partea civilă SC C. SRL Bacău, cauza formând obiectul Dosarului nr. 13367/63/2009 al Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. La termenul din 24 iunie 2010, fixat pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța de control judiciar a menținut starea de arest a acestora, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c). Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Totodată, conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În prezenta cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și a constatat corect că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Astfel, sunt îndeplinite în continuare condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din același cod, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de care sunt acuzați este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura, gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați (înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, infracțiuni comise în formă continuată cu diverse forme de participație), valoarea mare a prejudiciului care se pretinde a se fi produs și care nu a fost recuperat, modalitatea de comitere, valorile sociale pretins a fi încălcate.

Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a celor 3 inculpați se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Persistența și suficiența acestor motive au fost apreciate de instanța de apel în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune privarea de libertate a inculpaților. Potrivit jurisprudenței instanței europene (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria), detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.

Or, în această cauză, un asemenea interes este evident. Lăsarea în libertate a inculpaților ar avea ca efect încurajarea săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane, care nu se vor teme de măsurile preventive ce pot fi luate, oricât de grave ar fi faptele comise, deoarece nu după mult timp sunt puse în libertate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.S., C.M. și D.C. împotriva încheierii din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 13367/63/2009. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.S., C.M. și D.C. împotriva încheierii din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 13367/63/2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2010.