ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2632/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2632/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 iunie 2010 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 13367/63/2009, în baza art. 300

2

C. proc. pen., art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților S.S.,

C.M. și D.C.

Pentru a hotărî

astfel, instanța învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Dolj, inculpații S.S., C.M. și D.C. și partea civilă SC C.

SRL Bacău, împotriva Sentinței penale nr. 203 din 5 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13367/63/2009 a constatat că temeiurile care au

stat la baza luării acestei măsuri față de inculpați subzistă în continuare,

impunând privarea de libertate a acestora.

În considerentele

încheierii s-a reținut că, din probele administrate la urmărirea penală și în

primă instanță, rezultă probe și indicii temeinice, în sensul dispozițiilor

art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă în continuare presupunerea

rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt judecați și

pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanță.

Astfel, în continuare

sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt judecați

inculpații este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a

inculpaților prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică,

dată fiind natura, gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați, valorile

sociale pretins a fi încălcate, sentimentul de insecuritate creat în rândul

opiniei publice în situația în care persoane cercetate pentru infracțiuni de o

asemenea gravitate ar fi judecate în stare de libertate, jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului admițând că, prin gravitatea acuzațiilor și

reacția opiniei publice la acestea, se justifică o detenție provizorie cel

puțin o perioadă de timp.

În ceea ce privește

criticile formulate de inculpați referitoare la durata arestării preventive

până în prezent, s-a apreciat că sunt neîntemeiate, instanța constatând că față

de complexitatea cauzei, a probatoriilor administrate, nu se poate aprecia că a

fost încălcată o durată rezonabilă, iar în plus durata arestării preventive

până în prezent nu poate constitui temei pentru revocarea arestării preventive

sau dispunerea unor alte măsuri alternative neprivative de libertate, cât timp

temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă subzistă și nu s-au

modificat.

Prin menținerea

măsurii arestării preventive conform art. 300

2

C. proc. pen., nu se

poate aprecia că s-ar încălca prezumția de nevinovăție de care beneficiază

inculpații pe tot parcursul procesului penal, criticile formulate de inculpați

sub acest aspect nefiind întemeiate, instanța apreciind că menținerea

inculpaților în stare de arest este justificată de existența unei veritabile

exigențe de interes public și pentru păstrarea ordinii publice, ceea ce face

necesar în acest moment derogarea de la regula cercetării în stare de libertate

a inculpaților.

S-a constatat că

susținerile inculpaților, referitoare la datele personale favorabile și faptul

că ar fi participat la descoperirea unor fapte de corupție, nu pot constitui

temei pentru revocarea arestării preventive în condițiile în care temeiul

pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților subzistă în

continuare.

Totodată, în raport

de natura, gravitatea faptelor, modalitatea, împrejurările comiterii faptelor

pentru care sunt judecați inculpații și pentru care există în continuare

presupunerea rezonabilă că au fost comise, s-a apreciat că în acest moment nu

este oportună luarea unei alte măsuri neprivative de libertate, neexistând

garanții suficiente pentru buna desfășurare a procesului penal în aceste

condiții.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs inculpații S.S., C.M. și D.C. solicitând admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive, susținând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea

acestei măsuri.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu,

potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele următoare:

Prin Sentința penală

nr. 203 din 5 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr.

13367/63/2009 s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din

infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) și art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit.

a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și infracțiunea

prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul S.S., din infracțiunea prev. de

art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

75 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) pentru inculpatul C.M. și din infracțiunea

prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplic,

art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215

alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. b) C. pen. și art. 76

lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.S., în stare de arest preventiv

în Penitenciarul Craiova, la 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 3 ani (în raport de partea civilă SC C. SRL Bacău).

În baza art. 215

alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C.

pen., art. 74 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat

inculpatul S.S. la 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3

ani.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul S.S. urmează să execute pedeapsa cea

mai grea, aceea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată

de 3 ani. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75

lit. a) C. pen., art. 74 lit. a), b) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost

condamnat inculpatul C.M., în stare de arest preventiv în Penitenciarul

Craiova, la 4 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 26

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a), b) C. pen., art.

76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.C., în stare de arest

preventiv în Penitenciarul Craiova, la 4 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interziceri drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. și 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpaților durata reținerii preventive de 24 h de la 09 septembrie 2009 la 10

septembrie 2009 și arestul preventiv de la 10 septembrie 2009 la zi și s-a

menținut starea de arest a inculpaților.

S-a menținut

sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile identificate în proprietatea

inculpaților C.M. și D.C. dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dolj din 15 octombrie 2009.

S-a admis acțiunea

civilă formulată de SC C. SRL Bacău și a fost obligat inculpatul S.S. la

415.935 RON despăgubiri civile, către această parte civilă.

S-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă SC I.P. SRL și au fost obligați inculpații

S.S., C.M. și D.C. în solidar la 1.115.229,33 RON despăgubiri civile către

această parte civilă.

S-a luat act că SC R.

SRL nu s-a constitut parte civilă în cauză.

A fost obligat

fiecare inculpat la câte 800 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj,

inculpații S.S., C.M. și D.C. și partea civilă SC C. SRL Bacău, cauza formând

obiectul Dosarului nr. 13367/63/2009 al Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori.

La termenul din 24

iunie 2010, fixat pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii

arestării preventive a inculpaților, instanța de control judiciar a menținut

starea de arest a acestora, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta

cauză.

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această regulă,

există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c).

Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Înalta Curte constată

că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispozițiile

cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată, conform

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În prezenta cauză,

așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la

efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și a constatat corect

că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpaților.

Astfel, sunt

îndeplinite în continuare condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148

lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din același cod, avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați, respectiv pedeapsa

prevăzută de lege pentru faptele de care sunt acuzați este mai mare de 4 ani

închisoare și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă

pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura,

gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați (înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, infracțiuni comise în formă continuată cu diverse forme de

participație), valoarea mare a prejudiciului care se pretinde a se fi produs și

care nu a fost recuperat, modalitatea de comitere, valorile sociale pretins a

fi încălcate.

Înalta Curte

apreciază că măsura arestării preventive a celor 3 inculpați se impune a fi

menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme se bazează pe motive pertinente și

suficiente a o justifica.

Persistența și

suficiența acestor motive au fost apreciate de instanța de apel în ansamblul

circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art.

136 C. proc. pen., apreciind că pentru buna desfășurare a procesului penal se

impune privarea de libertate a inculpaților.

Potrivit

jurisprudenței instanței europene (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister

contra Austria), detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există

indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă

atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii

generale a cercetării în stare de libertate.

Or, în această cauză,

un asemenea interes este evident.

Lăsarea în libertate

a inculpaților ar avea ca efect încurajarea săvârșirii unor fapte similare de

către alte persoane, care nu se vor teme de măsurile preventive ce pot fi

luate, oricât de grave ar fi faptele comise, deoarece nu după mult timp sunt

puse în libertate.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.S., C.M.

și D.C. împotriva încheierii din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 13367/63/2009.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații S.S., C.M. și D.C. împotriva

încheierii din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 13367/63/2009.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 iulie 2010.