ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 28 decembrie 2011,

reclamantul I.D.C. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin

Președintele României, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Camera

Deputaților, Senatul României, Guvernul României, prin Primul Ministru,

Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor, prin

Ministru, Ministerul Public, prin Procurorul General, Municipiul București,

prin Primarul General, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe, prin care să se

dispună predarea imobilului teren cu clădire situat în Târgu Jiu, str. O.,

județ Gorj, obligarea pârâților la plata fructelor pe care acest bun le putea

produce, evaluate la suma de 3.794.242 RON, obligarea pârâților la plata

penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, obligarea pârâților la daune

datorate imposibilității de a contracta împrumuturi gen SAPARD PHARE sau alte

tipuri de sprijin financiar, estimate de reclamant la suma de 302.880 euro, actualizată

la momentul primirii sumei, acordarea de despăgubiri pentru perioada de

închisoare de 2 ani, 7 luni și 7 zile executată de unchiul său, C.S., estimată

la suma de 475.000 euro, acordarea de daune morale în cuantum de 500.000 euro

pentru prejudiciul suferit prin persecuția continuă a sa și a familiei sale,

prin refuzul Statului Român prin judecători de a-i asigura acces real în

justiție și de a i se preda patrimoniul tâlhărit de sistemul criminal din epoca

de dictatură a proletariatului.

La termenul de

judecată din data de 25 iunie 2012, instanța a pus în vedere reclamantului să

detalieze cererea de chemare în judecată prin arătarea motivelor de fapt și

precizarea cauzei acesteia, obligație pe care reclamantul nu a înțeles să o

satisfacă, arătând expres la termenul de judecată din 26 noiembrie 2012 că nu

are o altă cerere de depus în vederea precizării acțiunii și insistă ca

instanța să se pronunțe asupra cererilor sale, așa cum au fost arătate în

cererea introductivă de instanță.

La termenul de judecată

din data de 28 ianuarie 2013, instanța de fond a respins excepția de

litispendență, invocată de pârâta Camera Deputaților, reținând că nu există

nicio legătură între cauza menționată de acest pârât în întâmpinare și acțiunea

de față, cauza de față privind un imobil care se află în Târgu Jiu, iar cauza

față de care s-a invocat excepția privind un imobil din București.

Prin Sentința civilă

nr. 134 din 28 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența soluționării

capetelor de cerere 1, 2, 3 și 4 din acțiune în favoarea Tribunalului Târgu Jiu

și a disjuns capetele de cerere 5 și 6 din acțiune, cu formarea unui nou dosar.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că a fost învestit de reclamant cu 3 cereri

principale, respectiv cererea de restituire a imobilului din Târgu Jiu (capătul

1), cererea de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la

plata de daune morale în temeiul Legii nr. 221/2009 (capătul 5 de cerere) și

cererea de obligare a aceluiași pârât la plata de daune morale pentru repararea

prejudiciului cauzat prin nerespectarea liberului acces la justiție.

Tribunalul a mai

reținut că cererile numerotate de reclamant ca fiind 2, 3 și 4 din acțiune,

reprezintă cereri accesorii ale capătului 1 de cerere, situație în care

operează prorogarea legală de competență, iar soluționarea acestora cade în

sarcina instanței ce soluționează capătul 1 de cerere din acțiune, potrivit

dispozițiilor art. 17 din C. proc. civ.

Cu privire la capătul

1 de cerere din acțiune, tribunalul a constatat că acesta se întemeiază pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care competența se stabilește

potrivit dispoz. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, revenind tribunalului

de la locul situării unității notificate - Primăria Târgu Jiu.

Instanța a apreciat

că și în ipoteza în care cererea reclamantului ar fi considerată ca fiind

întemeiată pe dreptul comun, competența aparține tot Tribunalului Târgu Jiu,

față de dispozițiile art. 13 C. proc. civ., de locul situării imobilului și de

valoarea indicată de reclamant, care depășește pragul de 500.000 RON prevăzut

de dispoz. art. 2 C. proc. civ.

În consecință,

Tribunalul București a apreciat că nu este competent teritorial să soluționeze

cauza, iar în baza dispoz. art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a dispus

declinarea capătului 1 de cerere din acțiune privind restituirea imobilului din

Târgu Jiu și a cererilor accesorii acestuia, în favoarea Tribunalului Târgu

Jiu, disjungând restul cererilor, întemeiate pe Legea nr. 221/2009 și dispunând

înregistrarea acestora sub un nou număr de dosar.

Împotriva sentinței

tribunalului a declarat recurs reclamantul I.D.C.

Calea de atac

exercitată de reclamant împotriva sentinței instanței de fond a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, ca fiind recurs, în raport de obiectul acțiunii

soluționată prin sentința atacată.

Prin Decizia civilă

nr. 1749 din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamant.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut următoarele considerente:

Prin sentința atacată

de recurent, instanța de fond a admis excepția necompetenței teritoriale, a

declinat competența soluționării capetelor de cerere 1, 2, 3 și 4 din acțiune

în favoarea Tribunalului Târgu Jiu și a disjuns capetele de cerere 5 și 6 din

acțiune, cu formarea unui nou dosar.

Conform dispozițiilor

art. 158 alin. (3) C. proc. civ., reglementarea în vigoare la data

înregistrării acțiunii de către reclamant, dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind

trimis de îndată instanței competente, sau, după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională.

Pe de altă parte,

conform dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 316 C.

proc. civ., soluția de disjungere dispusă de instanță în baza art. 165 C. proc.

civ. poate fi atacată de părți doar o dată cu fondul, prin această măsură

procesuală nefiind întrerupt cursul judecății.

Constatând că prin

sentința atacată instanța de fond a dispus declinarea competenței soluționării

unor capete de cerere din acțiune în favoarea altei instanțe, iar pentru

celelalte, disjungerea, fără a se pronunța asupra fondului cererii de chemare

în judecată, Curtea a admis excepția invocată din oficiu și, pe cale de

consecință, a respins recursul ca inadmisibil.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul I.D.C.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la

data de 25 februarie 2014, stabilindu-se termen la 26 iunie 2014.

Intimații-pârâți

Camera Deputaților și Ministerul Public au formulat întâmpinări, prin care au

invocat excepția inadmisibilității recursului.

Înalta Curte, la

termenul din 26 iunie 2014, a pus în discuția părților excepția

inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinările depuse la dosar, pe

care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 din C. proc.

civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit

dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date

fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Față de aceste dispoziții,

recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o

asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speță, prin

decizia atacată s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant

împotriva sentinței tribunalului întrucât, față de dispozițiile art. 158 alin.

(3) C. proc. civ., aceasta nu era supusă niciunei căi de atac.

Având în vedere că

hotărârea recurată a fost pronunțată în soluționarea unui recurs, ea este

irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., astfel încât

nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea

condiției prevăzută de art. 299 din același cod.

Prin urmare,

reținându-se că Decizia nr. 1749 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este

irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.D.C. împotriva Deciziei nr.

1749 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS