ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 28 decembrie 2011, reclamantul I.D.C.

a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Președintele României, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Camera Deputaților, Senatul României, Guvernul României, prin Primul Ministru, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor, prin Ministru, Ministerul Public, prin Procurorul General, Municipiul București, prin Primarul General, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe, prin care să se dispună predarea imobilului teren cu clădire situat în Târgu Jiu, str. O., județ Gorj, obligarea pârâților la plata fructelor pe care acest bun le putea produce, evaluate la suma de 3.794.242 RON, obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, obligarea pârâților la daune datorate imposibilității de a contracta împrumuturi gen SAPARD PHARE sau alte tipuri de sprijin financiar, estimate de reclamant la suma de 302.880 euro, actualizată la momentul primirii sumei, acordarea de despăgubiri pentru perioada de închisoare de 2 ani, 7 luni și 7 zile executată de unchiul său, C.S., estimată la suma de 475.000 euro, acordarea de daune morale în cuantum de 500.000 euro pentru prejudiciul suferit prin persecuția continuă a sa și a familiei sale,

prin refuzul Statului Român prin judecători de a-i asigura acces real în justiție și de a i se preda patrimoniul tâlhărit de sistemul criminal din epoca de dictatură a proletariatului. La termenul de judecată din data de 25 iunie 2012, instanța a pus în vedere reclamantului să detalieze cererea de chemare în judecată prin arătarea motivelor de fapt și precizarea cauzei acesteia, obligație pe care reclamantul nu a înțeles să o satisfacă, arătând expres la termenul de judecată din 26 noiembrie 2012 că nu are o altă cerere de depus în vederea precizării acțiunii și insistă ca instanța să se pronunțe asupra cererilor sale, așa cum au fost arătate în cererea introductivă de instanță.

La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2013, instanța de fond a respins excepția de litispendență, invocată de pârâta Camera Deputaților, reținând că nu există nicio legătură între cauza menționată de acest pârât în întâmpinare și acțiunea de față, cauza de față privind un imobil care se află în Târgu Jiu, iar cauza față de care s-a invocat excepția privind un imobil din București. Prin Sentința civilă nr. 134 din 28 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența soluționării capetelor de cerere 1, 2, 3 și 4 din acțiune în favoarea Tribunalului Târgu Jiu și a disjuns capetele de cerere 5 și 6 din acțiune, cu formarea unui nou dosar.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că a fost învestit de reclamant cu 3 cereri principale, respectiv cererea de restituire a imobilului din Târgu Jiu (capătul 1), cererea de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de daune morale în temeiul Legii nr. 221/2009 (capătul 5 de cerere) și cererea de obligare a aceluiași pârât la plata de daune morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea liberului acces la justiție. Tribunalul a mai reținut că cererile numerotate de reclamant ca fiind 2, 3 și 4 din acțiune, reprezintă cereri accesorii ale capătului 1 de cerere, situație în care operează prorogarea legală de competență, iar soluționarea acestora cade în sarcina instanței ce soluționează capătul 1 de cerere din acțiune, potrivit dispozițiilor art. 17 din C. proc.

civ. Cu privire la capătul 1 de cerere din acțiune, tribunalul a constatat că acesta se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care competența se stabilește potrivit dispoz. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, revenind tribunalului de la locul situării unității notificate - Primăria Târgu Jiu. Instanța a apreciat că și în ipoteza în care cererea reclamantului ar fi considerată ca fiind întemeiată pe dreptul comun, competența aparține tot Tribunalului Târgu Jiu, față de dispozițiile art. 13 C. proc. civ., de locul situării imobilului și de valoarea indicată de reclamant, care depășește pragul de 500.000 RON prevăzut de dispoz. art. 2 C. proc. civ. În consecință, Tribunalul București a apreciat că nu este competent teritorial să soluționeze cauza, iar în baza dispoz.

art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a dispus declinarea capătului 1 de cerere din acțiune privind restituirea imobilului din Târgu Jiu și a cererilor accesorii acestuia, în favoarea Tribunalului Târgu Jiu, disjungând restul cererilor, întemeiate pe Legea nr. 221/2009 și dispunând înregistrarea acestora sub un nou număr de dosar. Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantul I.D.C. Calea de atac exercitată de reclamant împotriva sentinței instanței de fond a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca fiind recurs, în raport de obiectul acțiunii soluționată prin sentința atacată. Prin Decizia civilă nr. 1749 din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele considerente: Prin sentința atacată de recurent, instanța de fond a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența soluționării capetelor de cerere 1, 2, 3 și 4 din acțiune în favoarea Tribunalului Târgu Jiu și a disjuns capetele de cerere 5 și 6 din acțiune, cu formarea unui nou dosar. Conform dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., reglementarea în vigoare la data înregistrării acțiunii de către reclamant, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente, sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 316 C. proc. civ., soluția de disjungere dispusă de instanță în baza art. 165 C. proc. civ. poate fi atacată de părți doar o dată cu fondul, prin această măsură procesuală nefiind întrerupt cursul judecății. Constatând că prin sentința atacată instanța de fond a dispus declinarea competenței soluționării unor capete de cerere din acțiune în favoarea altei instanțe, iar pentru celelalte, disjungerea, fără a se pronunța asupra fondului cererii de chemare în judecată, Curtea a admis excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins recursul ca inadmisibil. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.D.C.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 februarie 2014, stabilindu-se termen la 26 iunie 2014. Intimații-pârâți Camera Deputaților și Ministerul Public au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului. Înalta Curte, la termenul din 26 iunie 2014, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinările depuse la dosar, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, prin decizia atacată s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului întrucât, față de dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., aceasta nu era supusă niciunei căi de atac. Având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată în soluționarea unui recurs, ea este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc.

civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 din același cod. Prin urmare, reținându-se că Decizia nr. 1749 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.D.C. împotriva Deciziei nr. 1749 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014. Procesat de GGC - AS