ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1073/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 9 martie 2010, sub nr. 12199/3/2010, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și D.G.I.P.I., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de art. 3, art. 5 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 500.001 RON reprezentând despăgubiri civile cu caracter de daune morale, ca urmare a încălcării drepturilor sus-menționate.

La data de 12 octombrie 2011, reclamantul a formulat o completare la acțiunea inițială, prin chemarea în judecată și a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor București, Guvernul României, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 8 februarie 2012, reclamantul a depus, prin serviciul registratură, o nouă cerere de completare a cadrului procesual pasiv, prin solicitarea de introducere în cauză, în calitate de pârâți, de noi persoane fizice și juridice. La același termen, tribunalul a constatat că, atât cererea completatoare inițială a acțiunii, cât și cererea completatoare formulată pentru termenul de la 8 februarie 2012 au fost formulate cu depășirea termenului procedural, primul termen de judecată fiind cel din 21 aprilie 2010, motiv pentru care a constatat că, în cauză, au calitatea de pârâți doar Ministerul Administrației și Internelor și D.G.I.P.l.

Prin sentința civilă nr. 1824 din 24 octombrie 2012, Tribunalul București a dispus următoarele: A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei D.G.I.P.I., motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacității procesuale de folosință. A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, în ceea ce privește cererea completatoare. A disjuns cererea formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, pentru care a acordat termen la 19 decembrie 2012, cu citarea părților. Împotriva acestei sentințe, ambele părți au formulat apel, fiecare dintre ele criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie pe calea unor critici proprii.

La termenul din 29 ianuarie 2013, pe parcursul soluționării apelului, instanța i-a pus în vedere apelantului-reclamant să indice domiciliile sau locurile de muncă ale intimaților-pârâți C.B., V.B., A.O.A., A.P., D.C., M.C., D.V., D.C.A., S.R., E.R.D., P.C.C., P.G., D.C.D., N.T., I.A.M., D.V.A., O.A., M.G.C., P.I.D., G.V.D., P.M., I.C., S.P., I.D., P.F., S.P.A., sub sancțiunea prevăzută de art. 155 C. proc. civ., dispunând ca, pentru termenul următor apelantul-reclamant să fie citat cu această mențiune. Prin încheierea din ședința publică din 26 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de munca și asigurări sociale, a dispus suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 155 1 C. proc.

civ. Pentru a dispune această măsură, instanța de apel a reținut că, deși apelantul-reclamant a fost înștiințat prin citația primită la data de 6 februarie 2013, cu privire la obligația de a indica domiciliile sau locurile de muncă ale intimaților-persoane fizice, sub sancțiunea prevăzută de art. 155 1 C. proc. civ., acesta nu și-a îndeplinit obligația până la termenul de judecată, fiind împiedicată astfel continuarea procesului, motiv pentru care a fost dispusă suspendarea judecății cauzei, în condițiile art. 155 1 C. proc. civ. În termen legal, împotriva acestei încheieri, reclamantul S.M. a formulat recurs, fără a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., indicând doar domiciliile intimaților persoane fizice, aceleași cele arătate și la instanța de apel, solicitând instanței să aibă în vedere faptul că instanța învestită cu judecarea cauzei are dreptul și obligația de a face aplicarea dispozițiilor art. 86 2 C. proc. civ., care le conferă dreptul să aibă acces direct la bazele electronice de date sau alte sisteme de informare deținute de autorități, în scopul obținerii datelor și informațiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citațiilor, a altor acte de procedură, precum și îndeplinirii oricărei atribuții proprii activității de judecată. După comunicarea motivelor de recurs, intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și G.M.I.

au depus întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și neîncadrarea criticilor în prevederile art. 304 C. proc. civ. La termenul de judecată din 8 februarie 2013, această excepție a fost reținută spre soluționare odată cu recursul. Analizând cu prioritate excepția invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că această excepție nu este întemeiată, deoarece, din cele menționate în cererea de recurs de către recurent, este posibilă încadrarea criticilor în cazul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, prin motivele de recurs, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 86 2 C. proc. civ., cu privire Ia posibilitatea instanței de a avea acces la bazele de date electronice sau alte sisteme de informare în vederea obținerii datelor necesare procedurii de citare, motivare ce poate fi interpretată ca o critică adusă încheierii atacate referitoare Ia încălcarea acestei dispoziții legale invocate.

În această împrejurare, astfel cum dispune art. 306 alin. (3) C. proc. civ., neindicarea vreunui motiv dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu conduce la nulitatea recursului, câtă vreme este posibilă cercetarea unora dintre critici în contextul art. 304 C. proc. civ. Drept urmare, excepția nulității va fi respinsă. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Textul din art. 155 1 C. proc. civ. instituie un caz de suspendare facultativă a judecății într-un caz particular, anume acela în care desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante care nu se conformează obligațiilor procesuale stabilite în sarcina sa de instanța de judecată.

Instituirea condiției privitoare la culpa reclamantului conferă suspendării reglementate de dispozițiile art. 155 1 C. proc. civ., natura unei veritabile sancțiuni procedurale. În cauza pendinte, instanța de apel, la termenul din 26 februarie 2013, a reținut că, deși apelantul-reclamant a fost înștiințat prin citația primită la data de 6 februarie 2013, cu privire la obligația de a indica domiciliile sau locurile de munca ale intimaților-pârâți persoane fizice, sub sancțiunea prevăzută de art. 155 1 C. proc. civ., acesta nu și-a îndeplinit obligația până la termenul de judecată, fiind împiedicată astfel continuarea procesului, dată fiind imposibilitatea îndeplinirii procedurii de citare în cauză, motiv pentru care a fost dispusă, în mod legal, suspendarea judecății cauzei, în condițiile art. 155 1 C. proc.

civ. Se constată că, în fața instanței de apel, recurentul-reclamant nu a formulat și nu a depus nicio dovadă a demersurilor sale în vederea aflării domiciliilor intimaților-pârâți. În acest sens, susținerea recurentului-reclamant în sensul că, instanța de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 86 2 C. proc. civ. potrivit cărora „în scopul obținerii datelor și informațiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citațiilor, a altor acte de procedură, precum și îndeplinirii oricăror atribuții proprii activității de judecată, instanțele au drept de acces direct la bazele electronice de date sau la alte sisteme de informare deținute de autorități și instituții publice”, nu este fondată.

Astfel, nu trebuie înțeles că acest acces la bazele de date va transfera în sarcina instanței obligația ce revine reclamantului de a indica domiciliile pârâților sau de a administra probe în procesul civil pentru a-și dovedi pretențiile [obligații ale reclamantului, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ.], deoarece textul vizat nu instituie o obligație a instanței, ci o facultate care poate fi exercitată în virtutea rolului activ, dar care, nu poate constitui motiv de reformare a unei hotărâri. Dimpotrivă, reclamantul avea obligația de a indica domiciliul pârâților, iar dacă acesta învedera, motivat, că nu a reușit să afle domiciliul acestora sau alt loc unde puteau fi citați, potrivit legii, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, instanța putea încuviința citarea acestora prin publicitate, în conformitate cu prevederile art. 95 C. proc.

civ. În acest context se impune a se preciza că nu este suficient ca reclamantul doar să afirme, ci el trebuie să dovedească că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a afla domiciliul pârâților, astfel cum rezultă din corelarea art. 95 alin. (1) C. proc. civ. cu art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel care face o propunere înaintea justiției trebuie să o dovedească. Împrejurarea că instanțele au acces direct la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deținute de autorități și instituții publice, conform art. 86 2 C. proc. civ. nu exonerează însă pe reclamant de a face el însuși demersurile cerute de art. 95 alin. (1) C. proc. civ., cele din urmă dispoziții fiind aplicabile prioritar, dată fiind și topografia textelor.

Față de cele ce preced, Înalta Curte urmează a reține că, în mod legal, instanța de apel a făcut aplicarea în speță a dispozițiilor art. 355 1 C. proc. civ., astfel că, nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul formulat va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.M. împotriva încheierii de ședință din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privmd proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2014.