ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1073/2014

Asupra cauzei de față, constată

următoarele;

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la

data de

9 martie 2010,

sub nr. 12199/3/2010, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Administrației și Internelor și D.G.I.P.I., pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se constate că i-au fost încălcate drepturile

și libertățile fundamentale prevăzute de art. 3, art. 5 și art. 8 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și obligarea pârâților la plata către reclamant

a sumei de 500.001 RON reprezentând despăgubiri civile cu caracter de daune

morale, ca urmare a încălcării drepturilor sus-menționate.

La data de 12 octombrie 2011, reclamantul

a formulat o completare la acțiunea inițială, prin chemarea în judecată și a pârâților

Statul Român prin Ministerul Finanțelor București, Guvernul României, Consiliul

Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 8 februarie 2012, reclamantul

a depus, prin serviciul registratură, o nouă cerere de completare a cadrului procesual

pasiv, prin solicitarea de introducere în cauză, în calitate de pârâți, de noi persoane

fizice și juridice.

La același termen, tribunalul a constatat

că, atât cererea completatoare inițială a acțiunii, cât și cererea completatoare

formulată pentru termenul de la 8 februarie 2012 au fost formulate cu depășirea

termenului procedural, primul termen de judecată fiind cel din 21 aprilie 2010,

motiv pentru care a constatat că, în cauză, au calitatea de pârâți doar Ministerul

Administrației și Internelor și D.G.I.P.l.

Prin sentința civilă nr. 1824 din 24

octombrie 2012, Tribunalul București

a

dispus următoarele:

A admis excepția lipsei capacității procesuale

de folosință a pârâtei D.G.I.P.I., motiv pentru care a respins cererea formulată

de reclamantul S.M., în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacității

procesuale de folosință.

A respins excepția prescripției dreptului

material la acțiune ridicată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor,

în ceea ce privește cererea completatoare.

A disjuns cererea formulată de reclamantul

S.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, pentru

care a acordat termen la 19 decembrie 2012, cu citarea părților.

Împotriva acestei sentințe, ambele părți

au formulat apel,

fiecare

dintre ele criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie pe calea unor critici

proprii.

La termenul din 29 ianuarie 2013, pe parcursul

soluționării apelului, instanța i-a pus în vedere apelantului-reclamant să indice

domiciliile sau locurile de muncă ale intimaților-pârâți C.B., V.B., A.O.A., A.P.,

D.C., M.C., D.V., D.C.A., S.R., E.R.D., P.C.C., P.G., D.C.D., N.T., I.A.M., D.V.A.,

O.A., M.G.C., P.I.D., G.V.D., P.M., I.C., S.P., I.D., P.F., S.P.A., sub sancțiunea

prevăzută de art. 155 C. proc. civ., dispunând ca, pentru termenul următor apelantul-reclamant

să fie citat cu această mențiune.

Prin încheierea din ședința publică din

26 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de munca și asigurări sociale,

a dispus suspendarea judecării cauzei,

în conformitate cu dispozițiile art. 155

1

C. proc. civ.

Pentru a dispune această măsură, instanța

de apel a reținut că, deși apelantul-reclamant a fost înștiințat prin citația primită

la data de 6 februarie 2013, cu privire la obligația de a indica domiciliile sau

locurile de muncă ale intimaților-persoane fizice, sub sancțiunea prevăzută de

art. 155

1

C. proc. civ., acesta nu și-a îndeplinit obligația până la

termenul de judecată, fiind împiedicată astfel continuarea procesului, motiv pentru

care a fost dispusă suspendarea judecății cauzei, în condițiile art. 155

1

C. proc. civ.

În termen legal, împotriva acestei încheieri,

reclamantul S.M. a formulat recurs,

fără

a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., indicând doar domiciliile intimaților persoane fizice, aceleași cele arătate

și la instanța de apel, solicitând instanței să aibă în vedere faptul că instanța

învestită cu judecarea cauzei are dreptul și obligația de a face aplicarea dispozițiilor

art. 86

2

C. proc. civ., care le conferă dreptul să aibă acces direct

la bazele electronice de date sau alte sisteme de informare deținute de autorități,

în scopul obținerii datelor și informațiilor necesare realizării procedurii de comunicare

a citațiilor, a altor acte de procedură, precum și îndeplinirii oricărei atribuții

proprii activității de judecată.

După comunicarea motivelor de recurs, intimații-pârâți

Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat

și G.M.I. au depus întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului

pentru nemotivare și neîncadrarea criticilor în prevederile art. 304 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 8

februarie 2013, această excepție a fost reținută spre soluționare odată cu recursul.

Analizând cu prioritate excepția invocată

prin întâmpinare,

Înalta

Curte constată că această excepție nu este întemeiată, deoarece, din cele menționate

în cererea de recurs de către recurent, este posibilă încadrarea criticilor în cazul

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, prin motivele de recurs, s-a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 86

2

C. proc. civ., cu privire Ia posibilitatea

instanței de a avea acces la bazele de date electronice sau alte sisteme de informare

în vederea obținerii datelor necesare procedurii de citare, motivare ce poate fi

interpretată ca o critică adusă încheierii atacate referitoare Ia încălcarea acestei

dispoziții legale invocate.

În

această împrejurare, astfel cum dispune art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., neindicarea vreunui motiv dintre cele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. nu conduce la nulitatea recursului, câtă vreme este posibilă cercetarea

unora dintre critici în contextul art. 304 C. proc. civ.

Drept urmare, excepția nulității va fi

respinsă.

Examinând decizia recurată în raport de

criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Textul din art. 155

1

C. proc.

civ. instituie un caz de suspendare facultativă a judecății într-un caz particular,

anume acela în care desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina

părții reclamante care nu se conformează obligațiilor procesuale stabilite în sarcina

sa de instanța de judecată.

Instituirea condiției privitoare la culpa

reclamantului conferă suspendării reglementate de dispozițiile art. 155

1

C. proc. civ., natura unei veritabile sancțiuni procedurale.

În cauza pendinte, instanța de apel, la

termenul din 26 februarie 2013, a reținut că, deși apelantul-reclamant a fost înștiințat

prin citația primită la data de 6 februarie 2013, cu privire la obligația de a indica

domiciliile sau locurile de munca ale intimaților-pârâți persoane fizice, sub sancțiunea

prevăzută de art. 155

1

C. proc. civ., acesta nu și-a îndeplinit obligația

până la termenul de judecată, fiind împiedicată astfel continuarea procesului, dată

fiind imposibilitatea îndeplinirii procedurii de citare în cauză, motiv pentru care

a fost dispusă, în mod legal, suspendarea judecății cauzei, în condițiile art. 155

1

C. proc. civ.

Se constată că, în fața instanței de apel,

recurentul-reclamant nu a formulat și nu a depus nicio dovadă a demersurilor sale

în vederea aflării domiciliilor intimaților-pârâți.

În acest sens, susținerea recurentului-reclamant

în sensul că, instanța de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 86

2

C. proc. civ. potrivit cărora „în scopul obținerii datelor și informațiilor necesare

realizării procedurii de comunicare a citațiilor, a altor acte de procedură, precum

și îndeplinirii oricăror atribuții proprii activității de judecată, instanțele au

drept de acces direct la bazele electronice de date sau la alte sisteme de informare

deținute de autorități și instituții publice”, nu este fondată.

Astfel, nu trebuie înțeles că acest acces

la bazele de date va transfera în sarcina instanței obligația ce revine reclamantului

de a indica domiciliile pârâților sau de a administra probe în procesul civil pentru

a-și dovedi pretențiile [obligații ale reclamantului, conform art. 129 alin.

(1) C. proc. civ.], deoarece textul vizat nu instituie o obligație a instanței,

ci o facultate care poate fi exercitată în virtutea rolului activ, dar care, nu

poate constitui motiv de reformare a unei hotărâri.

Dimpotrivă, reclamantul avea obligația

de a indica domiciliul pârâților, iar dacă acesta învedera, motivat, că nu a reușit

să afle domiciliul acestora sau alt loc unde puteau fi citați, potrivit legii, deși

a făcut tot ce i-a stat în putință, instanța putea încuviința citarea acestora prin

publicitate, în conformitate cu prevederile art. 95 C. proc. civ.

În acest context se impune a se preciza

că nu este suficient ca reclamantul doar să afirme, ci el trebuie să dovedească

că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a afla domiciliul pârâților, astfel

cum rezultă din corelarea art. 95 alin. (1) C. proc. civ. cu art. 1169 C. civ.,

potrivit căruia cel care face o propunere înaintea justiției trebuie să o dovedească.

Împrejurarea că instanțele au acces direct

la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deținute de autorități

și instituții publice, conform art. 86

2

C. proc. civ. nu exonerează însă

pe reclamant de a face el însuși demersurile cerute de art. 95 alin. (1) C. proc.

civ., cele din urmă dispoziții fiind aplicabile prioritar, dată fiind și topografia

textelor.

Față de cele ce preced, Înalta Curte urmează

a reține că, în mod legal, instanța de apel a făcut aplicarea în speță a dispozițiilor

art. 355

1

C. proc. civ., astfel că, nefiind întrunite cerințele cazului

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul formulat va fi

respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul S.M. împotriva încheierii de ședință din 26 februarie 2014 a Curții

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privmd proprietatea intelectuală,

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28

martie 2014.