ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1589/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 09 martie 2010, sub nr. 12199/3/2010, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de art. 3, art. 5 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 500.001 lei reprezentând despăgubiri civile cu caracter de daune morale, ca urmare a încălcării drepturilor sus-menționate.

La data de 12 octombrie 2011, reclamantul a formulat o completare la acțiunea inițială, prin chemarea în judecată și a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor București, Guvernul României, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 08 februarie 2012, reclamantul a depus, prin serviciul registratură, o nouă cerere de completare a cadrului procesual pasiv, prin solicitarea de introducere în cauză, în calitate de pârâți, de noi persoane fizice și juridice.

La același termen, tribunalul a constatat că, atât cererea completatoare inițială a acțiunii, cât și cererea completatoare formulată pentru termenul de la 08 februarie 2012 au fost formulate cu depășirea termenului procedural, primul termen de judecată fiind cel din 21 aprilie 2010, motiv pentru care a constatat că, în cauză, au calitatea de pârâți doar Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă.

Prin Sentința civilă nr. 1824 din 24 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacității procesuale de folosință; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, în ceea ce privește cererea completatoare și a disjuns cererea formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, pentru care a acordat termen la 19 decembrie 2012, CF 13, cu citarea părților.

Împotriva acestei sentințe, ambele părți au formulat apel, fiecare dintre ele criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, pe calea unor critici proprii. La termenul din 29 ianuarie 2013, pe parcursul soluționării apelului, instanța i-a pus în vedere apelantului reclamant să indice domiciliile sau locurile de muncă ale intimaților pârâți C.B., V.B., A. (fost O.) A., A.P., D.C., M.C., D.V., D.C., Ș.R., E.R.D., P.C.C., P.G., D.C.D., N.T., I.A.M., D.V., O.A., M.G.C., P.I.D., G.V.D., P.M., I.C., S.P., I.D., P.F., S.P., sub sancțiunea prevăzută de art. 155 1 C. proc. civ., dispunând ca, pentru termenul următor apelantul reclamant să fie citat cu această mențiune. Prin încheierea din ședința publică din 26 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția III civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 155 1 C. proc.

civ. Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2014 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a menținut măsura suspendării cererii de apel formulată de reclamantul S.M. împotriva Sentinței civile nr. 1824 din 24 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. În motivare, instanța a reținut că reclamantul nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține cererea de repunere pe rol și că acesta a formulat și recurs împotriva încheierii de ședință din data de 26 februarie 2013. În termen legal, împotriva acestei încheieri, reclamantul S.M. a formulat recurs, fără a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., indicând doar domiciliile intimaților persoane fizice, aceleași cu cele arătate și la instanța de apel, solicitând instanței să aibă în vedere faptul că instanța învestită cu judecarea cauzei are dreptul și obligația de a face aplicarea dispozițiilor art. 86 2 C. proc. civ., care conferă instanțelor dreptul de acces direct la bazele electronice de date sau alte sisteme de informare deținute de autorități, în scopul obținerii datelor și informațiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citațiilor, a altor acte de procedură, precum și îndeplinirii oricărei atribuții proprii activității de judecată. Intimata pârâtă Direcția Generală Anticorupție a M.A.I.

a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepțiile inadmisibilității și a tardivității recursului, solicitând totodată sancționarea recurentului pentru exercitarea, cu rea credință, a drepturilor procedurale, intimații pârâți Consiliul Superior al Magistraturii și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat au depus întâmpinări, în cuprinsul cărora au invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare și excepția lipsei calității procesual pasive a Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, iar intimatul pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepțiile tardivității și a nulității recursului.

La termenul de judecată din 11 iunie 2015, aceste excepții au fost reținute spre soluționare odată cu recursul. Analizând, cu prioritate, excepțiile invocate prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Asupra excepției de tardivitate a recursului, Înalta Curte reține incidența art. 244 1 C. proc. civ., care prevede că "Asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.

Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului". În cazul de față, Înalta Curte constată că reclamantul a declarat recurs împotriva încheierii din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost menținută măsura suspendării cauzei la data de 10 aprilie 2015, dată la care judecata apelului era suspendată, în baza art. 155 1 C. proc. civ. Ulterior, la data de 13 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a pronunțat Decizia nr. 240A, prin care a constatat perimat apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței nr. 1824 din 24 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Având în vedere prevederile legale mai sus citate, Înalta Curte constată că reclamantul a declarat recurs împotriva încheierii din 16 aprilie 2014 pe durata suspendării cauzei, motiv pentru care excepția tardivității declarării recursului este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare. Asupra excepției de nulitate a recursului, constată că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece, din cele menționate în cererea de recurs de către recurent, este posibilă încadrarea criticilor în cazul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, prin motivele de recurs, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 86 2 C. proc. civ., cu privire la posibilitatea instanței de a avea acces la bazele de date electronice sau alte sisteme de informare în vederea obținerii datelor necesare procedurii de citare, motivare ce poate fi interpretată ca o critică adusă încheierii atacate referitoare la încălcarea acestei dispoziții legale invocate.

În această împrejurare, astfel cum dispune art. 306 alin. (3) C. proc. civ., neindicarea vreunui motiv dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu conduce la nulitatea recursului, câtă vreme este posibilă cercetarea unora dintre critici în contextul art. 304 C. proc. civ. Drept urmare, excepția nulității va fi respinsă. Asupra excepției lipsei calității procesual pasive a Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Înalta Curte constată că această chestiune este o problemă a fondului litigiului, care urmează a fi trasată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, odată cu soluționarea cererii de chemare în judecată. Cu privire la cererea formulată de intimata pârâtă Direcția Generală Anticorupție a M.A.I., referitoare la sancționarea reclamantului pentru exercitarea, cu rea credință a drepturilor procesuale, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 723 C. proc.

civ. "Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite." Jurisprudența a reținut că acest text de lege face referire la abuzul de drept atât sub aspect subiectiv, când dreptul este exercitat cu răutate, în scop de șicană, fără justificarea unui interes legitim și numai cu voința deliberată de a constrânge pe adversar la abandonarea dreptului său, cât și sub aspect obiectiv, când dreptul este deturnat de la finalitatea lui social economică. În speța de față, Înalta Curte constată că reclamantul S.M. a exercitat recursul împotriva unei încheieri de ședință, prin care se menținuse măsura suspendării cauzei, pentru care art. 244 1 C. proc.

civ. prevedea calea de atac a recursului, pe toată durata suspendării cauzei. Ca urmare, se reține că reclamantul nu și-a exercitat cu rea credință drepturile procesuale, fiindcă împrejurarea declarării căii de atac nu poate să constituie, prin ea însăși, exercitarea abuzivă a unui drept. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Textul din art. 155 1 C. proc. civ. instituie un caz de suspendare facultativă a judecății într-un caz particular, anume acela în care desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante care nu se conformează obligațiilor procesuale stabilite în sarcina sa de instanța de judecată.

Instituirea condiției privitoare la culpa reclamantului conferă suspendării reglementate de dispozițiile art. 155 1 C. proc. civ., natura unei veritabile sancțiuni procedurale. În cauza pendinte instanța de apel, la termenul din 26 februarie 2013, a reținut că, deși apelantul reclamant a fost înștiințat prin citația primită la data de 06 februarie 2013, cu privire la obligația de a indica domiciliile sau locurile de muncă ale intimaților pârâți persoane fizice, sub sancțiunea prevăzută de art. 155 1 C. proc. civ., acesta nu și-a îndeplinit obligația până la termenul de judecată, fiind împiedicată astfel continuarea procesului, dată fiind imposibilitatea îndeplinirii procedurii de citare în cauză, motiv pentru care a fost dispusă, în mod legal, suspendarea judecății cauzei, în condițiile art. 155 1 C. proc.

civ. Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a menținut măsura suspendării cererii de apel formulată de reclamantul S.M. împotriva Sentinței civile nr. 1824 din 24 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, reținând că reclamantul nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține cererea de repunere pe rol și că acesta a și formulat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 26 februarie 2013. Astfel, susținerea recurentului reclamant în sensul că instanța de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 86 2 C. proc. civ.

potrivit cărora "în scopul obținerii datelor și informațiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citațiilor, a altor acte de procedură, precum și îndeplinirii oricăror atribuții proprii activității de judecată, instanțele au drept de acces direct la bazele electronice de date sau la alte sisteme de informare deținute de autorități și instituții publice", nu este fondată. În acest sens, nu trebuie înțeles că acest acces la bazele de date va transfera în sarcina instanței obligația ce revine reclamantului de a indica domiciliile pârâților sau de a administra probe în procesul civil pentru a-și dovedi pretențiile [obligații ale reclamantului, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ.], deoarece textul vizat nu instituie o obligație a instanței, ci o facultate care poate fi exercitată în virtutea rolului activ, dar care, nu poate constitui motiv de reformare a unei hotărâri.

Dimpotrivă, reclamantul avea obligația de a indica domiciliul pârâților, iar dacă acesta învedera, motivat, că nu a reușit să afle domiciliul acestora sau alt loc unde puteau fi citați potrivit legii, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, instanța putea încuviința citarea acestora prin publicitate, în conformitate cu prevederile art. 95 C. proc. civ. În acest context se impune a se preciza că nu este suficient ca reclamantul doar să afirme, ci el trebuie să dovedească că a tăcut tot ce i-a stat în putință pentru a afla domiciliul pârâților, astfel cum rezultă din corelarea art. 95 alin. (1) C. proc. civ. cu art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel care face o propunere înaintea justiției trebuie să o dovedească.

Împrejurarea că instanțele au acces direct la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deținute de autorități și instituții publice, conform art. 86 2 C. proc. civ. nu exonerează însă pe reclamant de a face el însuși demersurile cerute de art. 95 alin. (1) C. proc. civ., cele din urmă dispoziții fiind aplicabile prioritar, dată fiind și interpretarea sistematică a textelor. Față de cele ce preced, Înalta Curte reține că, în mod legal, instanța de apel a făcut aplicarea în speță a dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., astfel că, nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul formulat va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului, excepția nulității recursului, excepția inadmisibilității recursului și excepția lipsei calității procesual pasive a Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.M. împotriva încheierii din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2015. Procesat de GGC - GV