ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1589/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1589/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la
data de 09 martie 2010, sub nr. 12199/3/2010, reclamantul S.M. a chemat în
judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția
Generală de Informații și Protecție Internă, pentru ca, prin hotărârea ce se va
pronunța, să se constate că i-au fost încălcate drepturile și libertățile
fundamentale prevăzute de art. 3, art. 5 și art. 8 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de
500.001 lei reprezentând despăgubiri civile cu caracter de daune morale, ca
urmare a încălcării drepturilor sus-menționate.
La
data de 12 octombrie 2011, reclamantul a formulat o completare la acțiunea
inițială, prin chemarea în judecată și a pârâților Statul Român prin Ministerul
Finanțelor București, Guvernul României, Consiliul Superior al Magistraturii,
Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție.
La
data de 08 februarie 2012, reclamantul a depus, prin serviciul registratură, o
nouă cerere de completare a cadrului procesual pasiv, prin solicitarea de
introducere în cauză, în calitate de pârâți, de noi persoane fizice și
juridice.
La
același termen, tribunalul a constatat că, atât cererea completatoare inițială
a acțiunii, cât și cererea completatoare formulată pentru termenul de la 08
februarie 2012 au fost formulate cu depășirea termenului procedural, primul
termen de judecată fiind cel din 21 aprilie 2010, motiv pentru care a constatat
că, în cauză, au calitatea de pârâți doar Ministerul Administrației și
Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă.
Prin
Sentința civilă nr. 1824 din 24 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a
III-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a
pârâtei Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, motiv pentru care
a respins cererea formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu această
pârâtă pentru lipsa capacității procesuale de folosință; a respins excepția
prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâtul Ministerul
Administrației și Internelor, în ceea ce privește cererea completatoare și a
disjuns cererea formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâtul
Ministerul Administrației și Internelor, pentru care a acordat termen la 19
decembrie 2012, CF 13, cu citarea părților.
Împotriva
acestei sentințe, ambele părți au formulat apel, fiecare dintre ele criticând
soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, pe calea unor critici proprii.
La
termenul din 29 ianuarie 2013, pe parcursul soluționării apelului, instanța i-a
pus în vedere apelantului reclamant să indice domiciliile sau locurile de muncă
ale intimaților pârâți C.B., V.B., A. (fost O.) A., A.P., D.C., M.C., D.V.,
D.C., Ș.R., E.R.D., P.C.C., P.G., D.C.D., N.T., I.A.M., D.V., O.A., M.G.C.,
P.I.D., G.V.D., P.M., I.C., S.P., I.D., P.F., S.P., sub sancțiunea prevăzută de
art. 155
1
C. proc. civ., dispunând ca, pentru termenul următor
apelantul reclamant să fie citat cu această mențiune.
Prin
încheierea din ședința publică din 26 februarie 2013, Curtea de Apel București,
secția III civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de
muncă și asigurări sociale, a dispus suspendarea judecării cauzei, în
conformitate cu dispozițiile art. 155
1
C. proc. civ.
Prin
încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2014 Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a menținut măsura
suspendării cererii de apel formulată de reclamantul S.M. împotriva Sentinței
civile nr. 1824 din 24 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București,
secția a III-a civilă.
În
motivare, instanța a reținut că reclamantul nu s-a prezentat în instanță pentru
a-și susține cererea de repunere pe rol și că acesta a formulat și recurs
împotriva încheierii de ședință din data de 26 februarie 2013.
În
termen legal, împotriva acestei încheieri, reclamantul S.M. a formulat recurs,
fără a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de dispozițiile art. 304
C. proc. civ., indicând doar domiciliile intimaților persoane fizice, aceleași
cu cele arătate și la instanța de apel, solicitând instanței să aibă în vedere
faptul că instanța învestită cu judecarea cauzei are dreptul și obligația de a
face aplicarea dispozițiilor art. 86
2
C. proc. civ., care conferă
instanțelor dreptul de acces direct la bazele electronice de date sau alte
sisteme de informare deținute de autorități, în scopul obținerii datelor și
informațiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citațiilor, a
altor acte de procedură, precum și îndeplinirii oricărei atribuții proprii
activității de judecată.
Intimata
pârâtă Direcția Generală Anticorupție a M.A.I. a depus întâmpinare, în
cuprinsul căreia a invocat excepțiile inadmisibilității și a tardivității
recursului, solicitând totodată sancționarea recurentului pentru exercitarea,
cu rea credință, a drepturilor procedurale, intimații pârâți Consiliul Superior
al Magistraturii și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de
Stat au depus întâmpinări, în cuprinsul cărora au invocat excepția nulității
recursului, pentru nemotivare și excepția lipsei calității procesual pasive a
Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, iar intimatul
pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a
invocat excepțiile tardivității și a nulității recursului.
La
termenul de judecată din 11 iunie 2015, aceste excepții au fost reținute spre
soluționare odată cu recursul.
Analizând,
cu prioritate, excepțiile invocate prin întâmpinare, Înalta Curte reține
următoarele:
Asupra
excepției de tardivitate a recursului, Înalta Curte reține incidența art. 244
1
C. proc. civ., care prevede că "Asupra suspendării judecării procesului,
instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod
separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.
Recursul
se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului,
atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva
încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului".
În
cazul de față, Înalta Curte constată că reclamantul a declarat recurs împotriva
încheierii din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost
menținută măsura suspendării cauzei la data de 10 aprilie 2015, dată la care
judecata apelului era suspendată, în baza art. 155
1
C. proc. civ.
Ulterior,
la data de 13 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a
pronunțat Decizia nr. 240A, prin care a constatat perimat apelul declarat de
reclamant împotriva Sentinței nr. 1824 din 24 octombrie 2012 a Tribunalului
București, secția a III-a civilă.
Având
în vedere prevederile legale mai sus citate, Înalta Curte constată că
reclamantul a declarat recurs împotriva încheierii din 16 aprilie 2014 pe
durata suspendării cauzei, motiv pentru care excepția tardivității declarării
recursului este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Asupra
excepției de nulitate a recursului, constată că nici aceasta nu este
întemeiată, deoarece, din cele menționate în cererea de recurs de către
recurent, este posibilă încadrarea criticilor în cazul prevăzute de art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Astfel,
prin motivele de recurs, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 86
2
C. proc. civ., cu privire la posibilitatea instanței de a avea acces la bazele
de date electronice sau alte sisteme de informare în vederea obținerii datelor
necesare procedurii de citare, motivare ce poate fi interpretată ca o critică
adusă încheierii atacate referitoare la încălcarea acestei dispoziții legale
invocate.
În
această împrejurare, astfel cum dispune art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,
neindicarea vreunui motiv dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu
conduce la nulitatea recursului, câtă vreme este posibilă cercetarea unora
dintre critici în contextul art. 304 C. proc. civ.
Drept
urmare, excepția nulității va fi respinsă.
Asupra
excepției lipsei calității procesual pasive a Oficiului Registrului Național al
Informațiilor Secrete de Stat, Înalta Curte constată că această chestiune este
o problemă a fondului litigiului, care urmează a fi trasată de Tribunalul
București, secția a III-a civilă, odată cu soluționarea cererii de chemare în
judecată.
Cu
privire la cererea formulată de intimata pârâtă Direcția Generală Anticorupție
a M.A.I., referitoare la sancționarea reclamantului pentru exercitarea, cu rea
credință a drepturilor procesuale, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit
art. 723 C. proc. civ. "Drepturile procedurale trebuie exercitate cu
bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de
lege.
Partea
care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele
pricinuite."
Jurisprudența
a reținut că acest text de lege face referire la abuzul de drept atât sub
aspect subiectiv, când dreptul este exercitat cu răutate, în scop de șicană,
fără justificarea unui interes legitim și numai cu voința deliberată de a
constrânge pe adversar la abandonarea dreptului său, cât și sub aspect
obiectiv, când dreptul este deturnat de la finalitatea lui social economică.
În
speța de față, Înalta Curte constată că reclamantul S.M. a exercitat recursul
împotriva unei încheieri de ședință, prin care se menținuse măsura suspendării
cauzei, pentru care art. 244
1
C. proc. civ. prevedea calea de atac a
recursului, pe toată durata suspendării cauzei.
Ca
urmare, se reține că reclamantul nu și-a exercitat cu rea credință drepturile
procesuale, fiindcă împrejurarea declarării căii de atac nu poate să
constituie, prin ea însăși, exercitarea abuzivă a unui drept.
Examinând
decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta
Curte constată următoarele:
Textul
din art. 155
1
C. proc. civ. instituie un caz de suspendare
facultativă a judecății într-un caz particular, anume acela în care
desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante
care nu se conformează obligațiilor procesuale stabilite în sarcina sa de
instanța de judecată.
Instituirea
condiției privitoare la culpa reclamantului conferă suspendării reglementate de
dispozițiile art. 155
1
C. proc. civ., natura unei veritabile
sancțiuni procedurale.
În
cauza pendinte instanța de apel, la termenul din 26 februarie 2013, a reținut
că, deși apelantul reclamant a fost înștiințat prin citația primită la data de
06 februarie 2013, cu privire la obligația de a indica domiciliile sau locurile
de muncă ale intimaților pârâți persoane fizice, sub sancțiunea prevăzută de
art. 155
1
C. proc. civ., acesta nu și-a îndeplinit obligația până la
termenul de judecată, fiind împiedicată astfel continuarea procesului, dată
fiind imposibilitatea îndeplinirii procedurii de citare în cauză, motiv pentru
care a fost dispusă, în mod legal, suspendarea judecății cauzei, în condițiile
art. 155
1
C. proc. civ.
Ulterior,
prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2014, Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a
menținut măsura suspendării cererii de apel formulată de reclamantul S.M.
împotriva Sentinței civile nr. 1824 din 24 octombrie 2012, pronunțată de
Tribunalul București, secția a III-a civilă, reținând că reclamantul nu s-a
prezentat în instanță pentru a-și susține cererea de repunere pe rol și că
acesta a și formulat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 26
februarie 2013.
Astfel,
susținerea recurentului reclamant în sensul că instanța de apel trebuia să facă
aplicarea prevederilor art. 86
2
C. proc. civ. potrivit cărora
"în scopul obținerii datelor și informațiilor necesare realizării procedurii
de comunicare a citațiilor, a altor acte de procedură, precum și îndeplinirii
oricăror atribuții proprii activității de judecată, instanțele au drept de
acces direct la bazele electronice de date sau la alte sisteme de informare
deținute de autorități și instituții publice", nu este fondată.
În
acest sens, nu trebuie înțeles că acest acces la bazele de date va transfera în
sarcina instanței obligația ce revine reclamantului de a indica domiciliile
pârâților sau de a administra probe în procesul civil pentru a-și dovedi
pretențiile [obligații ale reclamantului, conform art. 129 alin. (1) C. proc.
civ.], deoarece textul vizat nu instituie o obligație a instanței, ci o
facultate care poate fi exercitată în virtutea rolului activ, dar care, nu
poate constitui motiv de reformare a unei hotărâri.
Dimpotrivă,
reclamantul avea obligația de a indica domiciliul pârâților, iar dacă acesta
învedera, motivat, că nu a reușit să afle domiciliul acestora sau alt loc unde
puteau fi citați potrivit legii, deși a făcut tot ce i-a stat în putință,
instanța putea încuviința citarea acestora prin publicitate, în conformitate cu
prevederile art. 95 C. proc. civ.
În
acest context se impune a se preciza că nu este suficient ca reclamantul doar
să afirme, ci el trebuie să dovedească că a tăcut tot ce i-a stat în putință
pentru a afla domiciliul pârâților, astfel cum rezultă din corelarea art. 95
alin. (1) C. proc. civ. cu art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel care face o
propunere înaintea justiției trebuie să o dovedească.
Împrejurarea
că instanțele au acces direct la bazele de date electronice sau la alte sisteme
de informare deținute de autorități și instituții publice, conform art. 86
2
C. proc. civ. nu exonerează însă pe reclamant de a face el însuși demersurile
cerute de art. 95 alin. (1) C. proc. civ., cele din urmă dispoziții fiind
aplicabile prioritar, dată fiind și interpretarea sistematică a textelor.
Față
de cele ce preced, Înalta Curte reține că, în mod legal, instanța de apel a
făcut aplicarea în speță a dispozițiilor art. 155
1
C. proc. civ.,
astfel că, nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., recursul formulat va fi respins, ca nefondat, conform
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția tardivității recursului, excepția nulității recursului, excepția
inadmisibilității recursului și excepția lipsei calității procesual pasive a
Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.M. împotriva încheierii din 16
aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2015.
Procesat
de GGC - GV