ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4454/2012

Deliberând, în condițiile art. 256

alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1647 din 29 octombrie 2010

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la plata sumei de 70.000

euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea

prejudiciului moral suferit ca urmare a condamnării pe nedrept și executării

autorului său, P.M.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanta, pârâtul, cât și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul

București.

Prin decizia civilă nr. 425 A din 19

aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul

de pe lângă Tribunalul București și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a respins cererea introductivă

ca neîntemeiată și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut

că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a admis excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, decizie ce a devenit obligatorie după expirarea termenului de 45 zile

prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, că în această situație prevederile

legale invocate, pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea, își încetează efectele

juridice, că în speță reclamanta nu se află în situația în care legiuitorul ar priva-o

de un bun fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, deoarece până la pronunțarea

deciziilor Curții Constituționale nu obținuse o hotărâre irevocabilă care să dea

naștere unei creanțe în patrimoniul său și că noțiunea de discriminare prevăzută

de art. 14 din Convenție nu este una autonomă, astfel încât, dacă nu are loc o încălcare

a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, nu se poate face aplicarea

acestui text.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei atacate și admiterea în fond a cererii

de chemare în judecată. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului a susținut că legea în vigoare la data

formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului,

în sensul respectării principiului neretroactivității. De asemenea, a susținut că,

oricum, se afla în situația de a avea o hotărâre de admitere în parte a acțiunii

într-un litigiu declanșat anterior Deciziilor nr. 1358 și nr. 1360/2010 ale Curții

Constituționale, motiv pentru care litigiului îi erau aplicabile dispozițiile Legii

nr. 221/2009, nemodificată prin dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010.

Analizând recursul, în limitele criticilor

invocate, ce pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l

respinge pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate de reclamantă urmează

a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în

M. Of. nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept care se pune în speță

nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text

de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a

fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate,

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în

acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede

că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României,

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se

și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională

și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și

erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au

formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că

Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor

în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației

în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în

M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la

data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci, că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe

toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui

act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit

actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării

sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la

art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi

apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod

categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu

constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce

atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv

câștigat, iar reclamanta nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista

o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția instanței

de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga

omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite

au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității

juridice.

Pentru toate aceste considerente, în

raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva

deciziei nr. 425 A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.