ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4454/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1647 din 29 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la plata sumei de 70.000 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a condamnării pe nedrept și executării autorului său, P.M. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta, pârâtul, cât și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin decizia civilă nr. 425 A din 19 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a respins cererea introductivă ca neîntemeiată și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, decizie ce a devenit obligatorie după expirarea termenului de 45 zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, că în această situație prevederile legale invocate, pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea, își încetează efectele juridice, că în speță reclamanta nu se află în situația în care legiuitorul ar priva-o de un bun fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, deoarece până la pronunțarea deciziilor Curții Constituționale nu obținuse o hotărâre irevocabilă care să dea naștere unei creanțe în patrimoniul său și că noțiunea de discriminare prevăzută de art. 14 din Convenție nu este una autonomă, astfel încât, dacă nu are loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, nu se poate face aplicarea acestui text.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei atacate și admiterea în fond a cererii de chemare în judecată. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului a susținut că legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul respectării principiului neretroactivității. De asemenea, a susținut că, oricum, se afla în situația de a avea o hotărâre de admitere în parte a acțiunii într-un litigiu declanșat anterior Deciziilor nr. 1358 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale, motiv pentru care litigiului îi erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009, nemodificată prin dispozițiile O.U.G.

nr. 62/2010. Analizând recursul, în limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed: Criticile formulate de reclamantă urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al art. menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva deciziei nr. 425 A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.