ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1709/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 07 octombrie 2009,

reclamantul S.N.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al condamnării

sale în baza sentinței penale nr. 190/20 aprilie 1960 pronunțată de Tribunalul

Militar București și să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune

morale, în cuantum de 840.000 euro, pentru prejudiciului moral cauzat prin

această condamnare.

Prin sentința civilă nr.

429 din 29 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în

parte, acțiunea și în consecință:

- a constatat că are

de drept caracter politic condamnarea reclamantului dispusă prin sentința

penală nr. 190/20 aprilie 1960 a Tribunalului Militar București, pentru care

acesta a fost deținut în perioada 04 iulie 1959 - 18 aprilie 1964;

- l-a obligat pe

pârât să plătească reclamantului despăgubiri în cuantum de 55.000 euro

(echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plății), pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare.

În motivarea

soluției, tribunalul a reținut că reclamantul a fost arestat la data de 4 iulie

1959 (mandat de arestare nr. 807 din 6 iulie 1959 și ordonanță de punere sub

învinuire din 24 iulie 1959), iar prin sentința penală nr. 190 din 20 aprilie 1960

pronunțată de Tribunalul Militar București a fost condamnat la 16 ani de muncă

silnică și 8 ani degradare civică și confiscarea totală a averii pentru „crima

de uneltire contra ordinei sociale”.

În considerentele

hotărârii de condamnare s-a reținut că reclamantul împreună cu ceilalți

inculpați au activat în cadrul organizației legionare din orașul Slănic,

deținând funcții de răspundere, dovedind un fanatism caracteristic

organizațiilor de tip fascist, intensificându-și activitatea legionară clandestină

împotriva regimului democrat popular, în special după 23 august 1944.

S-a mai reținut în

legătură cu reclamantul că în anul 1945, după ce s-a întors de pe front, acesta

și-a reluat vechile legături cu legionarii cunoscuți din activitate și din

detenția din lagărul de la Târgul-Jiu, informându-se reciproc referitor la

știrile politice interne și internaționale și comentând dușmănos măsurile și

hotărârile luate de regimul democrat popular, elogiind totodată elementele

legionare.

Condamnarea

reclamantului în baza sentinței penale nr. 190/1960 are de drept caracter

politic, conform art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, întrucât a

fost pronunțată în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie  1989, pentru faptele

prevăzute în art. 209 C. pen.

Tribunalul a apreciat

că, în speță, nu este aplicabil art. 7 din Legea nr. 221/2009, din probele

administrate în cauză și chiar din expunerea motivelor hotărârii de condamnare

rezultând că atitudinea reclamantului (țăran cu gospodărie mică, decorat pentru

participarea sa la al doilea război mondial), anterior condamnării, nu a fost

una de promovare a concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, ci doar de

exprimare a unor opinii și simpatii personale care se circumscriu libertății de

exprimare de care trebuie să se bucure fiecare individ.

În stabilirea

întinderii despăgubirilor cuvenite reclamantului în temeiul art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009, s-a avut în vedere perioada executării pedepsei (4

ani, 9 luni și 15 zile), consecințele negative suportate în plan fizic și

psihic de reclamant ca urmare a condamnării, dar și măsurile reparatorii de

care acesta a beneficiat deja în baza Decretului-lege nr. 118/1990,

apreciindu-se, în raportat de aceste criterii, că suma de 55.000 euro asigură

reclamantului o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral încercat.

Împotriva sentinței

au declarat apel, în termen legal, ambele părți, precum și Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Prin decizia civilă nr.

299/ A din 17 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantului și a admis

apelurile pârâtului și Ministerului Public, dispunând schimbarea în parte a

sentinței apelate, în sensul că a respins cererea privind acordarea de daune

morale, ca nefondată și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide

astfel, curtea a reținut lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune

morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, aplicabilă în speță în raport de dispozițiile art. 147 alin.

(1) și alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr.

47/1992.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de ambele părți.

Recurentul - reclamant

a invocat greșita aplicare, în cauză, a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

susținând că acesta nu se poate aplica proceselor aflate în curs de soluționare

la data publicării ei, astfel că el este îndreptățit, pe temeiul art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2001, la daune morale în cuantumul solicitat prin

acțiune.

Recurentul-pârât a

criticat decizia curții de apel sub aspectul menținerii dispoziției din

sentința de fond referitoare la constatarea caracterului politic al condamnării

reclamantului, susținând că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter

politic de drept, deoarece fapta pentru care a fost condamnat nu se încadrează în

cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Recursul declarat de

pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr.

190 din 20 aprilie 1960 a Tribunalului Militar București (filele 31-55 dosar

fond), reclamantul S.N.G. a fost condamnat la 16 ani muncă silnică și 8 ani

degradare civică, cu confiscarea totală a averii, pentru crima de uneltire

contra ordinei sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 1 C. pen., reținându-se,

în concret, în sarcina sa că a desfășurat activitate legionară.

Astfel, în

considerentele hotărârii de condamnare s-a reținut că S.N.G. a fost legionar

din anul 1940, că în anul 1942 a fost arestat pentru activitate legionară și

internat în lagărul Tg. Jiu, unde a continuat activitatea de îndoctrinare în

vederea menținerii moralului și poziției legionare, iar în anul 1945, după

întoarcerea de pe front, și-a reluat vechile legături cu legionarii cunoscuți

din activitate și detenție, cu care a continuat în anii care au urmat

activitatea de propagandă legionară, în sensul că a ținut legătura de la om la

om în vederea menținerii moralului legionar și a comentat evenimentele interne

și internaționale în mod defavorabil regimului democrat-popular din țară.

Împrejurarea că,

condamnarea reclamantului s-a dispus pentru una dintre faptele enumerate în art.

1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (art. 209 C. pen. din 1936,

republicat, cu modificările și completările ulterioare) nu atrage în mod

automat calificarea condamnării ca având caracter politic, în acest scop

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 221/2009 impunându-se a fi corelate cu cele

ale art. 7 al legii.

Conform art. 7,

„Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru

infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat

o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și

xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase,

superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la

xenofobie”.

Rezultă că, art. 7

din Legea nr. 221/2009 este o normă de excepție, care reglementează situațiile

în care este exclusă aplicarea prevederilor legii, prin raportare la motivul

pentru care s-a dispus condamnarea.

Așadar, în reținerea

caracterului politic al unei condamnări din perioada 06 martie 1945 - 22

decembrie 1989 este determinant motivul pentru care s-a dispus condamnarea, nu

doar temeiul de drept al condamnării.

În speță, conform

celor anterior arătate, condamnarea reclamantului s-a dispus pentru activitatea

legionară desfășurată de acesta.

Or, mișcarea

legionară a fost, în esență, o organizație de tip paramilitar terorist, de

orientare naționalist fascistă, cu caracter mistic religios, violent

anticomunist, dar, printre altele, și antisemit.

Ca atare, raportat la

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 221/2009, condamnarea pentru activitatea

legionară nu intră în sfera de aplicare a acestei legi.

În consecință, față

de motivul pentru care reclamantul a fost condamnat, potrivit dispozițiilor art.

7 din Legea nr. 221/2009, incidența acestei legi este exclusă în cauza de față,

activitatea legionară neputând fundamenta dreptul la despăgubiri în condițiile

actului normativ în discuție.

Altfel spus, nu se

poate considera că, condamnarea reclamantului pentru activitatea desfășurată în

regimul trecut are caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 și, pe cale de

consecință, nu îi dă dreptul la măsurile reparatorii stabilite de această lege,

cererea sa de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009,

fiind astfel neîntemeiată.

Având în vedere

aceste considerente, urmează a se reține că, în mod nelegal, cu ignorarea

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009, curtea de apel a menținut soluția

din sentința de fond privind constatarea caracterului politic al condamnării

reclamantului.

Așa fiind, recursul

pârâtului, prin care s-a contestat această soluție, va fi admis pe temeiul art.

312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința

că decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul că sentința de fond se

va schimba în tot, urmând a se respinge și cererea de constatare a caracterului

politic al condamnării reclamantului, iar mențiunea din decizie cu privire la

menținerea restului dispozițiilor sentinței (care viza tocmai soluția dată

acestei cereri) va fi înlăturată; celelalte dispoziții ale deciziei,

referitoare la admiterea apelurilor pârâtului și Ministerului Public și,

respectiv, respingerea apelului reclamantului vor fi menținute.

Recursul declarat de

reclamant este nefondat.

Recurentul-reclamant

pretinde că este îndreptățit la daune morale pe temeiul art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009, pentru că deși respectivul text de lege a fost

declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010,

această decizie nu este aplicabilă în cauză.

Chestiunea efectelor

deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării ei este însă subsecventă stabilirii incidenței, în

cauză, a Legii nr. 221/2009.

Or, potrivit celor

reținute în analiza recursului pârâtului, incidența Legii nr. 221/2009 este

exclusă în prezenta cauză, raportat la art. 7 din această lege, astfel că nu se

mai pune problema aplicabilității deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

a cărei premisă este guvernarea raportului juridic dedus judecății de

dispozițiile Legii nr. 221/2009.

În consecință,

criticile prin care recurentul-reclamant contestă aplicabilitatea, în cauză, a

deciziei Curții Constituționale susmenționate nu se mai impun a fi analizate,

soluția de respingere a cererii privind acordarea daunelor morale, pronunțată

în apel, fiind justificată de inaplicabilitatea, în cauză, a Legii nr. 221/2009,

potrivit art. 7 din acest act normativ, sens în care se va înlocui motivarea

din decizia recurată.

Pentru aceste

considerente, recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice,

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva

deciziei nr. 299/ A din 17 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că schimbă în tot sentința civilă nr. 429 din 29

martie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Respinge și cererea

de constatare a caracterului politic al condamnării reclamantului dispusă prin

sentința nr. 190 din 22 aprilie 1960 de Tribunalul Militar București și pentru

care acesta a fost reținut în perioada 04 iulie 1959 - 18 aprilie 1964.

Înlătură mențiunea

din decizie cu privire la menținerea restului dispozițiilor din sentință.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul S.N.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2012.