ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 941/2014

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

la data de 14 ianuarie 2013, reclamantul B.G. a solicitat revizuirea deciziei civile

nr. 7528 din 11 decembrie 2012 pronunțată de această instanță, în Dosarul nr. 2172/30/2010,

fără a indica motivele și temeiul de drept.

Ulterior, la 25

iunie 2013, revizuentul a depus motivele de revizuire prin care a solicitat schimbarea

în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii recursului formulat și a menținerii

deciziei nr. 830 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

În susținerea

cererii de revizuire a arătat că în raport de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

A susținut că

prin cererea de recurs, recurentul S.G. a criticat hotărârea din apel doar prin

prisma neexaminării voinței pârtilor în sensul că la data scadentă, în măsura în

care nu se restituie împrumutul, suma împrumutată să reprezinte preț și că, prin

declarația de apel, apelantul nu a solicitat instanței limitarea penalităților de

întârziere la dobânda legală calculată potrivit art. 3 alin. (3) și art. 5 alin.

(1) din O.G. nr. 9/2000, ci doar s-a arătat că în opinia sa clauza penală este nulă

de drept și dobânda legală nu este aplicabilă.

În raport de motivul

de revizuire prevăzut la pct. 2 din art. 322 C. proc. civ., s-a arătat că este o

inadvertență între obiectul pricinii și ceea ce s-a pronunțat și ca „lucru cert”

în sensul normei legale se referă strict la cererile care au fixat cadrul litigiului,

stabilind obiectul pricinii care se reflectă în dispozitiv.

Cererea de revizuire

este nefondată în considerarea următoarelor argumente:

Mai întâi, trebuie

să se rețină că pe această cale a revizuirii nu se realizează un control judiciar

ci, procedural, concluzie care se desprinde din caracterul revizuirii care este

calificată drept cale de retractare care se adresează aceleiași instanțe căreia

i se cere să revină asupra hotărârii atacate.

Revizuirea fiind

o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale fiind de strictă interpretare,

nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă

repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care

au fost supuse dezbaterii de către instanță.

Potrivit art.

322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri

care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai

mult decât s-a cerut”.

Din interpretarea

acestor dispoziții legale, rezultă că prin formularea cererii de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se face referire la aplicarea

principiului disponibilității, care nu îngăduie instanței să depășească obiectul

acțiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu îi permit

să omită a se pronunța asupra unui capăt de acțiune.

Prin urmare, acest

caz de revizuire privește numai obiectul acțiunii, respectiv pretențiile concrete

formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Textul legal sus-menționat,

în ipoteza pe care revizuentul o consideră incidență în cauză, respectiv situația

în care instanța s-a pronunțat extra petita, în raport de motivele de apel, se constată

că nu poate fi reținut, pentru cele ce succed;

Astfel, prin decizia

nr. 7528 din 11 decembrie 2012, Înalta Curte s-a pronunțat asupra recursului declarat

de pârâtul S.G. împotriva deciziei civile nr. 830 din 21 aprilie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă, recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și cu care a fost legal învestită prin cererea formulată la data de 8

iulie 2011, respectiv, s-a admis recursul declarat de pârât, s-a modificat decizia

recurată, în sensul admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinței

nr. 3225/PI din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului Timiș, secția civilă și în consecință

a schimbat în parte sentința, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtului la penalitățile

acordate conform contractului de împrumut, ce depășesc dobânda legală calculată

potrivit art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, și s-a menținut

restul dispozițiilor sentinței.

Rezultă că, soluționând

recursul, instanța supremă nu a procedat la o analiză a situației de fapt, a probatoriilor

deja administrate, ci a realizat o aplicare și interpretare corectă a legii incidente

în litigiul dedus judecății când a constatat că dobânda moratorie de 0,08 % pe zi

de întârziere, stabilită de părți, depășește plafonul maxim impus prin norma imperativă

din art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, reprezentând o clauză penală interzisă,

nulă absolut, conform dezlegărilor obligatorii din decizia în interesul legii

nr. 11/2005 a instanței supreme.

Deși revizuentul

invocă pronunțarea instanței de recurs „extra petita” în raport de motivele de apel

și nu în raport de obiectul dedus judecății prin acțiunea introductivă, se constată

că în speță instanța nu s-a pronunțat în afara limitelor investirii, deci a pretențiilor

formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, acesta exprimându-și

nemulțumirea față de considerentele hotărârii atacate și de faptul că instanța de

recurs ar fi depășit limitele motivelor de apel reluate prin cererea de recurs cu

care a fost investită.

Această nemulțumire

nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin

prisma motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care are

în vedere și pronunțarea extra petita în raport de pretențiile deduse judecății

ce alcătuiesc fondul cauzei și nu în raport de motivele pentru care s-a exercitat

o cale de atac, așa cum a menționat revizuentul.

Prin urmare, față

de cele arătate, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

cererea de revizuire a deciziei nr. 7528 din 11 decembrie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuentul B.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 martie 2014.