ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 941/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 14 ianuarie 2013, reclamantul B.G. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 7528 din 11 decembrie 2012 pronunțată de această instanță, în Dosarul nr. 2172/30/2010, fără a indica motivele și temeiul de drept. Ulterior, la 25 iunie 2013, revizuentul a depus motivele de revizuire prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii recursului formulat și a menținerii deciziei nr. 830 din 21 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În susținerea cererii de revizuire a arătat că în raport de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. A susținut că prin cererea de recurs, recurentul S.G. a criticat hotărârea din apel doar prin prisma neexaminării voinței pârtilor în sensul că la data scadentă, în măsura în care nu se restituie împrumutul, suma împrumutată să reprezinte preț și că, prin declarația de apel, apelantul nu a solicitat instanței limitarea penalităților de întârziere la dobânda legală calculată potrivit art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, ci doar s-a arătat că în opinia sa clauza penală este nulă de drept și dobânda legală nu este aplicabilă. În raport de motivul de revizuire prevăzut la pct. 2 din art. 322 C. proc.

civ., s-a arătat că este o inadvertență între obiectul pricinii și ceea ce s-a pronunțat și ca „lucru cert” în sensul normei legale se referă strict la cererile care au fixat cadrul litigiului, stabilind obiectul pricinii care se reflectă în dispozitiv. Cererea de revizuire este nefondată în considerarea următoarelor argumente: Mai întâi, trebuie să se rețină că pe această cale a revizuirii nu se realizează un control judiciar ci, procedural, concluzie care se desprinde din caracterul revizuirii care este calificată drept cale de retractare care se adresează aceleiași instanțe căreia i se cere să revină asupra hotărârii atacate. Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale fiind de strictă interpretare, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost supuse dezbaterii de către instanță.

Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că prin formularea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se face referire la aplicarea principiului disponibilității, care nu îngăduie instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu îi permit să omită a se pronunța asupra unui capăt de acțiune.

Prin urmare, acest caz de revizuire privește numai obiectul acțiunii, respectiv pretențiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Textul legal sus-menționat, în ipoteza pe care revizuentul o consideră incidență în cauză, respectiv situația în care instanța s-a pronunțat extra petita, în raport de motivele de apel, se constată că nu poate fi reținut, pentru cele ce succed; Astfel, prin decizia nr. 7528 din 11 decembrie 2012, Înalta Curte s-a pronunțat asupra recursului declarat de pârâtul S.G. împotriva deciziei civile nr. 830 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și cu care a fost legal învestită prin cererea formulată la data de 8 iulie 2011, respectiv, s-a admis recursul declarat de pârât, s-a modificat decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinței nr. 3225/PI din 22 noiembrie 2010 a Tribunalului Timiș, secția civilă și în consecință a schimbat în parte sentința, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtului la penalitățile acordate conform contractului de împrumut, ce depășesc dobânda legală calculată potrivit art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Rezultă că, soluționând recursul, instanța supremă nu a procedat la o analiză a situației de fapt, a probatoriilor deja administrate, ci a realizat o aplicare și interpretare corectă a legii incidente în litigiul dedus judecății când a constatat că dobânda moratorie de 0,08 % pe zi de întârziere, stabilită de părți, depășește plafonul maxim impus prin norma imperativă din art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, reprezentând o clauză penală interzisă, nulă absolut, conform dezlegărilor obligatorii din decizia în interesul legii nr. 11/2005 a instanței supreme.

Deși revizuentul invocă pronunțarea instanței de recurs „extra petita” în raport de motivele de apel și nu în raport de obiectul dedus judecății prin acțiunea introductivă, se constată că în speță instanța nu s-a pronunțat în afara limitelor investirii, deci a pretențiilor formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, acesta exprimându-și nemulțumirea față de considerentele hotărârii atacate și de faptul că instanța de recurs ar fi depășit limitele motivelor de apel reluate prin cererea de recurs cu care a fost investită. Această nemulțumire nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., care are în vedere și pronunțarea extra petita în raport de pretențiile deduse judecății ce alcătuiesc fondul cauzei și nu în raport de motivele pentru care s-a exercitat o cale de atac, așa cum a menționat revizuentul. Prin urmare, față de cele arătate, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei nr. 7528 din 11 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuentul B.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2014.