ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5660/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5660/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată la 1 august 2012 la

Tribunalul Arad sub nr. 5149/108/2012 reclamanta B.A. a chemat în judecată pe

pârâta SC C.A. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată

la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 4.505,35 RON, a despăgubirilor

morale de 560.000 RON, precum și la dobânda legală aferentă sumelor solicitate,

începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă a

acestora, ca urmare a decesului mamei sale, B.M., într-un accident de

circulație provocat de un prepus al pârâtei.

Prin Sentința civilă

nr. 3305 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr.

5149/108/2012, s-a admis în parte acțiunea, a fost obligată pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 134.305 RON despăgubiri civile (din care 130.000

RON despăgubiri morale) și la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că la data de 21 iunie 2011, pe drumul

rutier M70 din Ungaria a avut loc un accident de circulație între autobuzul cu

nr. ........... condus de cetățeanul român I.L.D. și camionul cu nr.

........... condus de cetățeanul sloven P.D. În urma ciocnirii celor două

vehicule conducătorul autobusului (I.L.) șoferul de schimb (M.C.P.), precum și

doi călători - numiții B.M. și I.P.A. și-au pierdut viața la locul

accidentului, alte 23 de persoane fiind rănite.

Autoturismul condus

de cetățeanul român I.L. este proprietatea angajatorului său, SC A. SRL, fiind

asigurat de răspundere civilă obligatorie de către pârâta SC C.A. SA, conform

adresei de la fila 27 dosar.

Instanța a constatat

că în cauză sunt întrunite toate condițiile antrenării răspunderii civile

delictuale, fapta ilicită constând în provocarea accidentului de circulație

soldat cu moartea doamnei B.M., aspect ce a cauzat prejudicii morale și

materiale fiicei victimei, între faptă și prejudiciu existând un evident raport

de cauzalitate; de asemenea, este îndeplinită și condiția existenței vinovăției

celui ce a cauzat prejudiciul, anume: domnul I.L., vinovăție ce poate îmbrăca

nu numai forma intenției, ci și pe cea a neglijenței ori imprudenței; în

dreptul civil, latura subiectivă a faptei ilicite este exprimată, în marea

majoritate a cazurilor prin termenul general de „culpă”.

În concret, instanța

a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru suferința cauzată

de decesul mamei sale, circumstanțele tragice ale accidentului provocând o

percepție deosebit de intensă a durerii psihice cauzată de despărțirea brutală

de una dintre ființele ce constituiau reper existențial al acesteia, iar

sentimentele de afecțiune reciprocă între defunctă și fiica sa - reclamanta, pe

fondul unor relații deosebit de strânse, argumentând o estompare dificilă, în

timp, a suferinței cauzate de lipsa fizică a mamei.

În fine, instanța a

avut în vedere că reclamanta este o persoană adultă, de 36 ani, necăsătorită,

fără copii, care la momentul accidentului locuia și se gospodărea împreună cu

mama sa, fiind singurul copil al acesteia.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel pârâta S.C. C.A. S.A. Sibiu și reclamanta B.A.

Prin Decizia civilă

nr. 62A din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă s-a

respins apelul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu, s-a admis apelul declarat

de reclamanta B.A. împotriva aceleiași sentințe și a fost schimbată în parte

hotărârea atacată, în sensul că a fost obligată pârâta și la plata dobânzilor

aferente sumei de 134.305 RON.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că apelul pârâtei, societate de asigurări,

este nefondat întrucât se solicită în principal desființarea hotărârii și

trimiterea spre rejudecare a cauzei, fără a se indica în concret care sunt

temeiurile juridice și motivele aferente ce stau la baza acestei solicitări,

având în vedere că trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță se poate

face în condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., dacă aceasta a soluționat

procesul fără a intra în judecata fondului sau judecata s-a făcut în lipsa

părții care nu a fost legal citată, aspecte ce nu se regăsesc însă în speța de

față.

Altă solicitare a

apelantei pârâte se circumscrie petitului din calea de atac formulat în sensul

schimbării hotărârii sub aspectul diminuării despăgubirilor materiale și morale

acordate reclamantei, însă întreaga motivație ulterioară a apelului vizează

aspecte ce susțin o soluție a respingerii acțiunii pentru neîndeplinirea

condițiilor răspunderii civile delictuale și nu include nici o critică concretă

referitoare la sumele acordate cu titlu de daune materiale și morale de către

tribunal.

Analizând prin

urmare, punctual, argumentele pârâtei din apel, Curtea a apreciat că instanța

de fond a stabilit o corectă stare de fapt dedusă din ansamblul înscrisurilor

emise de autoritățile din Ungaria, din care reies circumstanțele producerii

accidentului și vinovăția indubitabilă a șoferului ce a condus autovehiculul

asigurat la societatea pârâtă. Pentru aceasta, nu poate fi însușit punctul de

vedere al apelantei în sensul de a fi necesară o hotărâre penală definitivă

care să confirme o stare de fapt și o astfel de vinovăție, mai ales în

contextul în care făptuitorul, șoferul autobuzului, a decedat la rândul său ca

urmare a accidentului produs.

Circumstanțele

producerii acestui accident și vinovăția șoferului asigurat reies cu prisosință

din adresele Căpităniei de Poliție al Județului Zala și a Inspectoratului de

Poliție al aceluiași județ aflată la fila 35 dosar fond fără a exista elemente

probatorii din care ar putea să reiese elemente de incertitudine cu privire la

modul de producere al accidentului, vinovăția conducătorului auto și urmările

acestui accident.

În acest context, nu

prezintă relevanță juridică raportul medico-legal de necropsie al victimei

B.M., cât timp a fost depus certificatul de constatare a decesului, iar în ce

privește eventualitatea cazului fortuit, această cauză de înlăturare a

răspunderii este lăsată la latitudinea persoanei interesate a o invoca, și mai

ales a o dovedi, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Cu privire la apelul

reclamantei, Curtea l-a apreciat ca întemeiat doar în ce privește plata

dobânzilor aferente despăgubirilor și nefondat sub aspectul cuantumului

daunelor materiale și morale sau a cheltuielilor de judecată, acestea din urmă

fiind acordate în cuantum de 3.000 RON, așa cum s-a solicitat și dovedit la

instanța de fond.

Despăgubirile

materiale au fost admise în măsura dovedirii lor și nu sunt contestate de către

reclamantă, însă se apreciază că daunele morale în sumă de 130.000 RON se impun

a fi majorate la un cuantum de 560.000 RON, majorare pe care instanța de

control judiciar o consideră ca neîntemeiată, întrucât tribunalul a făcut o

apreciere justă și conformă situației faptice din speță, acordând o sumă în

măsură să acopere prejudiciul de ordin moral suferit de reclamantă în urma

decesului mamei sale în accidentul rutier. Argumentele prezentate în calea de

atac nu aduc elemente noi care să determine o modificare a daunelor morale,

întrucât aprecierea unor astfel de sume se încadrează între o reparație

echitabilă a unui prejudiciu nepatrimonial și imposibilitatea îmbogățirii în

mod nejustificat a persoanei solicitante.

Curtea a constatat,

însă, că sunt întemeiate criticile reclamantei referitor la dobânzi, ce au fost

incluse în petitul 3 al cererii de chemare în judecată și se impuneau a fi

acordate prin raportare la suma de 134.305 RON admise de prima instanță.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

Reclamanta B.A. a

solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării pârâtei

la plata sumei de 560.000 RON cu titlu de daune morale. A susținut că

solicitarea de acordare a acestor daune este justificată de traumele suferite

în urma decesului mamei sale și de faptul că are nevoie și în prezent de

consiliere psihologică. Aceste daune reprezintă o palidă consolare pentru

pierderea suferită, recurenta-reclamantă fiind supusă unor suferințe psihice de

excepție. Probele administrate în cauză au dovedit cu prisosință faptul că

acest eveniment a avut un caracter demolator pentru cursul firesc al vieții

acesteia.

A criticat decizia

atacată și sub aspectul neacordării dobânzii legale solicitate prin acțiunea

introductivă, petitul nefiind soluționat de instanța de fond.

Pârâta SC C.A. SA a

solicitat modificarea deciziei atacate sensul admiterii apelului, schimbarea în

tot a sentinței pronunțate de instanța de fond și, în principal, trimiterea

cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar diminuarea daunelor

morale acordate reclamantei.

A criticat decizia

recurată susținând că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că în cauză

nu este întrunită condiția vinovăției ca element al răspunderii civile

delictuale, din moment ce nu există o hotărâre judecătorească definitivă a unei

instanțe penale, că vinovăția asiguratului său nu a fost dovedită, că lipsa

raportului medico-legal de necropsie a victimei face imposibilă stabilirea

legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, acesta fiind

singurul document menit a concluziona că decesul a survenit ca urmare directă a

evenimentului rutier. Ca urmare, nefiind întrunite cumulativ condițiile

răspunderii civile delictuale, nu i se poate reține în sarcină obligația de

acoperire a prejudiciului.

În subsidiar, a

solicitat micșorarea daunelor morale acordate reclamantei, ținând cont de

gravitatea prejudiciului și de criteriul echității, precum și de faptul că

răspunderea patrimonială pentru prejudiciile morale nu trebuie să ducă la

deformarea valorilor morale, care sunt cuprinse în drepturile nepatrimoniale.

Totodată, a criticat

hotărârea instanței de apel sub aspectul obligării societății pârâte la plata

dobânzii legale aferente sumei de 134.305 RON, deoarece s-a aflat în

imposibilitate de instrumentare a dosarului de daună, având în vedere că la

dosar nu existau documente care să ateste întrunirea condițiilor răspunderii

civile delictuale în persoana asiguratului. Ca urmare, neacoperirea

prejudiciului nu îi este imputabilă.

Recurenta-reclamantă

a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâtă, solicitând respingerea

acestuia. Prin întâmpinare a invocat legalitatea deciziei atacate sub aspectul

corectei stabiliri a vinovăției asiguratului I.L., precum și caracterul just al

daunelor morale acordate. De asemenea, a susținut că, deși recurenta-pârâtă a

solicitat modificarea hotărârii instanței de apel, motivele invocate sunt de

casare.

Recurenta-pârâtă a

depus, de asemenea, întâmpinare prin care a susținut că reclamanta nu a invocat

motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie, solicitând

reaprecierea probelor administrate și că petitul privind acordarea dobânzilor

legale a fost formulat pentru prima oară în apel, prin precizare de acțiune

depusă la 25 aprilie 2013, astfel încât trebuia respins ca tardiv.

Analizând recursurile

în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce

succed.

Recursul declarat de

reclamanta B.A. cuprinde, în fapt, o singură critică ce poate fi analizată,

anume cea referitoare la nesoluționarea capătului de cerere privind obligarea

pârâtei la plata dobânzii legale.

Or, dacă petitul nu a

fost soluționat de instanța de fond, apelul reclamantei a fost admis tocmai în

considerarea acestui fapt, iar societatea pârâtă a fost obligată la plata

dobânzii legale aferente sumei de 134.305 RON, în condițiile art. 36 din

Ordinul CSA nr. 14/2011. Așa fiind, critica reclamantei va fi respinsă ca

nefondată.

Restul susținerilor,

privind caracterul justificat al cererii de acordare a daunelor morale în

cuantum de 560.000 RON, nu constituie critici aduse deciziei pronunțate de

instanța de apel. Recurenta-reclamantă nu invocă vreun motiv de nelegalitate a

hotărârii atacate, ci reia doar argumentele pentru care se consideră

îndreptățită la acordarea daunelor morale.

Ca urmare,

succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs,

nestructurată din punct de vedere juridic și care nu poate fi încadrată în

dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora se poate

exercita controlul judiciar în această cale extraordinară de atac, nu poate fi

analizată.

Recursul pârâtei SC

C.A. SA se privește, de asemenea, ca nefondat.

Critica privind

neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale nu poate fi primită.

Pe tărâmul

răspunderii civile delictuale vinovăția poate îmbrăca chiar și forma celei mai

ușoare culpe, obligația de reparare integrală a prejudiciului cauzat existând

indiferent de gravitatea acesteia. De asemenea, trebuie observat că nu există

identitate între cazurile de vinovăție penală și cele de vinovăție în materia

dreptului civil.

Așa fiind, pentru a

exista vinovăție ca element al răspunderii civile delictuale nu este necesar ca

aceasta să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare, așa

cum susține recurenta-pârâtă.

În cauza de față

vinovăția șoferului asigurat, I.L., a fost stabilită fără putință de tăgadă

prin decizia despre încetarea procedeului de cercetare, emisă la 19 octombrie

2011 de Căpitănia de Poliție a Județului Zala, prin care s-a reținut că

accidentul rutier s-a produs ca urmare a nerespectării regulilor de circulație

de către șoferul care a și decedat. Raportul de expertiză efectuat de

autoritățile maghiare a exclus cauzele neimputabile șoferului, cum ar fi o pană

de cauciuc și a stabilit că al doilea autovehicul implicat în accident circula

regulamentar.

Stabilind pe deplin

situația de fapt, instanța de apel a reținut în mod corect existența vinovăției

ca element al răspunderii civile delictuale, chiar și în absența unei hotărâri

penale de condamnare.

În recurs pârâta a

reluat critica formulată în apel cu privire la lipsa raportului medico-legal de

necropsie al autoarei reclamantei, ceea ce face imposibilă stabilirea legăturii

de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Înalta Curte observă

că această critică este mai degrabă formală și nu poate fi primită.

Decizia autorităților

maghiare, amintită anterior, cuprinde mențiunea că decesul doamnei M.B., ca și

al celorlalte persoane decedate în aceeași împrejurare, s-a datorat

accidentului rutier, concluzia întemeindu-se pe procesele-verbale întocmite în

urma efectuării autopsiei. Practic, recurenta-pârâtă nu a susținut niciun

moment că decesul victimei s-a produs datorită unei alte cauze, determinate și

nici nu a înțeles să conteste raportul medico-legal. De aceea se apreciază că

această critică are un caracter vădit nefondat.

Înalta Curte constată

că instanța de apel a aplicat în mod legal criteriile de acordare a daunelor

morale raportat la situația de fapt dedusă judecății, astfel încât prejudiciul

nepatrimonial suferit de reclamantă să fie acoperit în mod echitabil și să nu

reprezinte o îmbogățire nejustificată a acesteia.

Legătura strânsă

dintre reclamantă și mama sa, circumstanțele tragice ale accidentului și trauma

profundă suferită de fiică, corect apreciate de instanțele de fond, justifică

obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 130.000 RON.

Nici critica privind

greșita obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei de 134.305

RON nu poate fi primită.

Dispozițiile art. 36

din Normele metodologice de aplicare a Ordinului CSA nr. 14/2011 prevăd

termenele în care asigurătorul are obligația achitării despăgubirilor către

victimele accidentelor. În același timp, O.G. nr. 13/2011 prevede aplicarea

unei dobânzi penalizatoare, ca sancțiune a neachitării sumelor datorate la

scadență. În raport de aceste norme, în mod corect instanța de apel a dispus

acordarea dobânzilor legale aferente sumei stabilite cu titlu de despăgubire

către reclamantă.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantă și de pârâtă, cu

consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta B.A. și de pârâta SC C.A. SA împotriva

Deciziei civile nr. 62/A din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM