ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1786/2016

Asupra

recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/114/2012, reclamanții A. și

B. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA au solicitat obligarea pârâtei la plata

următoarelor sume: 750.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru

daune morale pentru B. - în calitate de mamă, constituită parte civilă,

500.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru daune morale pentru A. - în

calitate de tată, constituit parte civilă; 20.000 euro, cu titlul de

despăgubiri pentru daune materiale.

Prin

Sentința civilă nr. 4923 din 13 iunie 2013, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă

ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantului A., a fost admisă în parte cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanții A. și B. și a obligat

pârâta SC C. SA să plătească reclamanților suma de 2.500

lei cu titlu de despăgubiri materiale și la 100.000 lei cu titlu de

despăgubiri morale reclamantei B., precum și la suma de 10.000 lei cu

titlu de despăgubiri morale reclamantului A., fiind respinsă ca

neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că în urma

accidentului produs la data de 29 martie 2009 a rezultat decesul numiților

D., conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare E. și F. de

25 ani, pasager pe scaunul din dreapta față al autoturismului.

Victima, în vârstă de 25 de ani, a lăsat în viață ca rude

pe reclamanta B., mama sa și pe reclamantul A., soțul mamei.

Vinovăția

numitului D. în comiterea accidentului a fost stabilită prin

rezoluția pronunțată în Dosarul nr. x/P/2009 din 25 martie 2011

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni.

Tribunalul a

apreciat că se impune respingerea ca neîntemeiată a excepției

lipsei calității procesuale active a reclamantului A., având în

vedere că dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 și art. 49

din Ordinul CSA nr. 20/2008 nu limitează calitatea procesuală

activă doar la persoanele care sunt rude cu defuncții.

Pe fondul

cauzei, tribunalul a reținut incidente în cauză dispozițiile

art. 49-50 din Legea nr. 136/1995 și ale art. 49 din Ordinul CSA nr.

20/2008.

Astfel, fapta

ilicită constă în încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr.

195/2002, întrucât conducătorul auto D. din cauza vitezei excesive și

a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul autoturismului fiind

proiectat în spatele semiremorcii nr. de înmatriculare G., care era

tractată de autotractorul cu nr. de înmatriculare H., care era

staționat. Descrierea faptei ilicite rezultă cu claritate din

referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, întocmit în

Dosarul nr. x/P/2009 din 25 martie 2011 de către IPJ Ialomița.

Prejudiciul

produs în urma accidentului rutier este atât unul material, cât și unul

moral, fiind suferit de către reclamanți ca urmare a decesului

numitului F.

În

privința prejudiciului material, acesta este probat doar în parte cu

înscrisurile depuse la dosar constând în chitanțele din data de 23 aprilie

2013 și din data de 20 aprilie 2013 și bonurile fiscale aferente,

pentru suma de 2.500 lei.

În

privința prejudiciului moral, acesta este reprezentat de suferința

psihică puternică determinată de pierderea unor persoane

apropiate, probată prin administrarea probei testimoniale. Cuantificarea

daunelor morale cuvenite este lăsată la aprecierea instanței

judecătorești, în cazul dezacordului între părți,

ținându-se seama de regula înscrisă în art. 49 din Ordinul CSA nr.

20/2008, care se referă la legislația aplicabilă și la

jurisprudența din România.

În aplicarea

acestei reguli, instanța a avut în vedere faptul că prejudiciul,

chiar moral, poate fi acoperit pecuniar, iar valoarea despăgubirilor

trebuie să asigure o acoperire integrală, echitabilă,

rezonabilă, iar nu derizorie sau vexatorie.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții A.

și B., criticând hotărârea doar sub aspectul modalității de

apreciere a prejudiciului moral.

Prin Decizia

civilă nr. 682/A/2014 din 30 septembrie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost

admisă excepția prescripției extinctive și în

consecință, a fost respins apelul formulat de reclamanți.

Împotriva

acestei decizii, reclamanții au formulat recurs, care a fost admis prin

Decizia nr. 903 din 24 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, hotărârea

pronunțată în apel fiind casată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare pe fond.

În

rejudecarea pe fond după casare, a fost administrată suplimentar

proba cu înscrisuri medicale privind consecințele pe plan psihic ale

accidentului rutier asupra reclamantei B., fiind respinsă proba cu martori

solicitată de apelanți la termenul din 13 octombrie 2015, pentru

motivele expuse pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.

Prin Decizia

civilă nr. 1501/A din 13 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat

apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut că pierderea unui

membru al familiei a provocat reale prejudicii morale reclamanților, în

special mamei defunctului - reclamanta B., care a dovedit că și

după 4 ani de la data accidentului suferea de tulburare depresivă

majoră, fiind în evidența medicului psihiatru.

Așadar,

decesul fiului reclamanților s-a produs în condițiile în care acesta

a acceptat să călătorească cu autoturismul condus de o

persoană care se afla sub influența alcoolului și care a comis o

infracțiune intenționată.

În acest

context, în opinia instanței, la evaluarea prejudiciului moral s-a

apreciat că trebuie luată în calcul și culpa victimei, în sensul

că fiul reclamanților ar fi putut evita deznodământul tragic

dacă nu ar fi acceptat să călătorească cu autoturismul

în condițiile reținute.

Așadar,

daunele morale acordate nu sunt disproporționate sau dezechilibrate în

raport de circumstanțele accidentului și de probatoriul administrat,

criticile reclamanților sub acest aspect fiind neîntemeiate.

În ceea ce

privește daunele materiale, apelanții nu au adus nicio critică

soluției pronunțate de prima instanță.

Referitor la

cheltuielile pe care apelanții susțin că le-au făcut cu

pomenirile creștinești instanța de apel a reținut pe de o

parte, că nu a fost învestită în mod legal cu o asemenea analiză

în condițiile în care pretențiile respective nu au fost arătate

în motivarea apelului, iar pe de altă parte, că pentru noi prejudicii

apărute ulterior, având drept cauză aceeași faptă

ilicită, se pot obține despăgubiri suplimentare pe cale

separată, fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat a

hotărârii anterior pronunțate.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, reclamanți A. și B. au declarat

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate

și, pe fond admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată.

În

argumentarea acestui motiv de recurs, recurenții critică decizia

atacată pentru neaplicarea prevederilor art. 311 C. proc. civ., potrivit

cărora hotărârea casată nu are nici o putere și, ca atare,

procesul trebuia rejudecat din nou. Astfel, probele care au fost administrate

au fost câștigate cauzei, în pofida desființării hotărârii,

iar pentru nerespectarea formelor de procedură judecata va reîncepe de la

actul anulat, conform art. 315 alin. (2) C. proc. civ.

În acest

context, recurenții susțin că proba cu martorii I. și J.

era relevantă în ceea ce privește daunele materiale dar și

morale, însă nu a fost avută în vedere de instanță,

deși acest aspect dovedea cheltuielile făcute de recurenți

pentru respectarea obiceiurilor și datinilor referitoare la parastasele

efectuate de aceștia pentru pomenirea fiului decedat.

Într-o

altă critică, recurenții arată că în cauză nu au

fost respectate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care,

decizia de casare este obligatorie pentru instanța care rejudecă

asupra punctelor de drept dezlegate.

Astfel, cum

în primul ciclu procesual, instanța de recurs a constatat că legal nu

poate funcționa prescripția în termenii ridicați de

intimată și, pentru că a considerat că instanța de

apel nu a administrat probatoriile necesare în vederea soluționării

pe fond a cauzei, rezultă că potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel, ca instanță de trimitere trebuia să

antameze și să judece fondul cauzei.

În acest

context, recurenții consideră că instanța de rejudecare a ignorat

obligațiile impuse prin decizia de casare, în sensul necesitații

clarificării unor alte împrejurări de fapt prin administrarea de noi

probe, iar sub acest aspect, critica se referă la limitele impuse prin

poziția inflexibilă a instanței de rejudecare, care a rejudecat

cauza numai sub aspectul daunelor morale.

În ceea ce

privește analiza făcută de instanță, din perspectiva

culpei fiului reclamanților decedat în accidentul de circulație, în

calitatea sa de pasager, alături de culpa conducătorului auto suspectat

de consum de băuturi alcoolice, recurenții consideră că

aceasta este profund greșită, situându-se în afara normelor

răspunderii delictuale cât și în opoziție cu cele ale

asigurărilor de răspundere civilă obligatorie, față de

faptul că niciuna dintre aceste legi care prevăd dezdăunări

pentru daune materiale și morale nu introduce ca o condiție, culpa

victimei cazului asigurat, în concret, culpa fiului decedat, context în care

recurenții apreciază că aceasta este o adăugare

nepermisă la lege.

De asemenea,

recurenții consideră că s-a făcut o greșeală

printr-o interpretare abuzivă ce se referă la limita de

despăgubire prevăzută în Normele la legea asigurărilor

introduse prin Ordinul CSA nr. 20/2008, în valoare de 1.500.000 euro, ce

corespunde și cererii de față, cu referire și la normele

prevăzute în art. 24 alin. (1) și (3), care nu pot fi contestate

și neaplicate, deoarece ele sunt date în aplicarea Legii asigurărilor

și reasigurărilor nr. 136/1995 din România, în acord cu normele

europene ce trebuie recunoscute și în România.

Referitor la

considerentele hotărârii privind prejudiciile apărute ulterior,

pentru care se indică inițierea de noi cereri de despăgubiri,

recurenții consideră că instanța, prin soluția

propusă nu ia în calcul o eventuală excepție a prescripției

ce ar putea fi ridicată și nici nu a avut în vedere respectarea

principiului existent în răspunderea civilă delictuală, acela al

reparării integrale a prejudiciului.

În

cauză, intimata-pârâtă SC C. SA nu a depus întâmpinare la dosarul

cauzei.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului

de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea

următoarelor argumente:

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când

hotărârea este lipsită de temei legal.

Din

această perspectivă, recurenții susțin că în mod

greșit, în cauză nu au fost respectate prevederile art. 315 alin. (1)

C. proc. civ., potrivit cărora, decizia de casare este obligatorie pentru

instanța care rejudecă asupra problemelor de drept dezlegate și

că instanța de apel nu a administrat probatoriile necesare în vederea

soluționării pe fond a cauzei în raport de normele legale incidente.

În acest

context, recurenții susțin că proba cu martorii I. și J.

era relevantă în ceea ce privește daunele materiale și morale,

însă instanța a respins-o deși, prin această probă se

puteau dovedi cheltuielile făcute de recurenți pentru respectarea

obiceiurilor și datinilor referitoare la parastasele efectuate de

aceștia pentru pomenirea fiului decedat.

Această

critică se constată că este nefondată, având în vedere

că instanța de rejudecare a respectat decizia de casare, în sensul

că s-a conformat dispozițiilor acesteia și în rejudecarea pe

fond a apelului după casare a administrat probatoriile necesare și

utile cauzei, fiind administrată suplimentar proba cu înscrisuri medicale

privind consecințele pe plan psihic ale accidentului rutier asupra

reclamantei B., iar proba cu martori solicitată de apelanți la

termenul din 13 octombrie 2015 a fost respinsă cu motivarea că în

cuprinsul cererii de apel nu există nicio critică cu privire la

despăgubirile pentru daune materiale și că, la termenul din 15

septembrie 2015, a fost suplimentat probatoriul prin depunerea unor înscrisuri,

apelanții-reclamanți având posibilitatea să solicite și

proba testimonială.

Principiul

neagravării situației în propria cale de atac, consacrat prin art.

296 teza a II-a C. proc. civ. referitor la neagravarea situației în

propria cale de atac nu a fost încălcat, câtă vreme instanța de

apel nu a făcut decât să păstreze hotărârea instanței

de fond. Așa fiind, situația reclamanților în propria cale de

atac nu s-a înrăutățit, ci a rămas neschimbată.

Tot în cadrul

acestui motiv de recurs, recurenții critică decizia atacată

pentru neaplicarea prevederilor art. 311 C. proc. civ., potrivit cărora

hotărârea casată nu are nici o putere și, ca atare, procesul

trebuia rejudecat din nou, iar judecata să reînceapă de la actul

anulat, conform art. 315 alin. (2) C. proc. civ.

Din analiza

acestei critici, care este nefondată, se constată că

într-adevăr prin Decizia nr. 903 din 24 martie 2015 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost

admis recursul reclamanților împotriva Deciziei civile nr. 682/A/2014 din

30 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă, iar hotărârea pronunțată în apel

a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, astfel că

instanța de rejudecare a reluat judecata apelului declarat împotriva

Sentinței civile nr. 4923 din 13 iunie 2013, pronunțate de Tribunalul

București, secția a VI-a civilă, de la actul anulat, conform art.

315 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea,

recurenții critică faptul că instanța de rejudecare a

ignorat obligațiile impuse prin decizia de casare, în sensul în care a

fost rejudecată cauza numai sub aspectul daunelor morale, deși în

ceea ce privește daunele materiale, apelanții nu au adus nicio

critică soluției pronunțate de prima instanță.

Acest aspect

nu poate fi reținut ca fondat și față de împrejurarea

că apelul reclamanților astfel cum a fost formulat în scris

vizează critica hotărârii atacate numai sub aspectul

modalității de apreciere a prejudiciului moral și nu face

referire și la prejudiciul material, astfel că această

susținere va fi respinsă.

Instanța

de apel a soluționat apelul în limitele efectului devolutiv determinat de

ceea ce s-a apelat, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

În

absența unor critici concrete sub aspectul daunelor morale acordate, în

mod corect instanța de apel a soluționat apelul prin cenzurarea

daunelor morale în raport cu care reclamanții au criticat hotărârea

primei instanțe.

În ceea ce

privește analiza instanței de rejudecare din perspectiva culpei

fiului reclamanților decedat în accidentul de circulație, în

calitatea sa de pasager, ca și criteriu de stabilire a prejudiciului

moral, Înalta Curte, apreciază că aceste aspecte menționate în

considerentele hotărârii nu au avut un rol decisiv în fundamentarea

soluției adoptate, astfel că instanța supremă

înlătură acest argument reținut de instanța de apel care nu

poate constitui un criteriu în determinarea cuantumului daunelor morale.

Referitor la

criticile aduse prin prisma prevederilor art. 24 alin. (3) din Ordinul C.SA nr.

20/2008, se constată că acestea sunt nefondate, întrucât limita de

despăgubire stabilită la suma de 1.500.000 euro, nu poate constitui

un criteriu de evaluare în cazul concret, aceasta fiind stabilită ca o

limită maximă pentru cazuri deosebit de grave sau în care au fost

implicate un număr mare de persoane.

Critica ce

privește cheltuielile pe care apelanții susțin că le-au

făcut până în prezent cu pomenirile creștinești, se

constată că nu are suport legal, având în vedere că

instanța nu a fost învestită cu o asemenea analiză, în

condițiile în care pretențiile respective nu au fost arătate în

motivarea apelului, iar pentru prejudicii apărute ulterior, având drept

cauză aceeași faptă ilicită, instanța a arătat în

mod corect modalitatea de valorificare a acestora.

În acest

context, în ceea ce privește cererea pentru acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit, instanța de apel a menținut

hotărârea instanței de fond care în determinarea cuantumului acestor

dezdăunări a luat în considerare o serie de elemente ce țin de

persoana defunctului, de relația afectivă ce a existat între acesta

și rudele, respectiv părinții care solicită acoperirea

prejudiciului, de faptul coabitării sau nu împreună, de

trăsăturile de caracter ale defunctului, de percepția

defunctului și a părinților asupra a ceea ce înseamnă o

relație de familie, precum și de contextul economic și social în

care se derula viața familiei.

Având în

vedere aceste considerente, văzând consecințele pierderii unei

persoane atât de apropiate, fiul reclamanților care, potrivit probelor

administrate, era atașat de familie și având în vedere relațiile

preexistente între membrii familiei, instanța de apel în mod corect a

menținut soluția primei instanțe, apreciind că suma

acordată cu titlu de daune morale reprezintă despăgubiri

rezonabile și proporționale cu prejudiciul suferit, în

măsură a constitui în același timp o satisfacție

pecuniară care să compenseze pe cât cu putință pierderea

încercată, fără să constituie o îmbogățire

fără just temei pentru reclamanți sau o amendă

excesivă pentru pârâți.

Din

această perspectivă, în susținerea acestui motiv de recurs

recurenții nu aduc critici care să vizeze lipsa temeiului legal,

situație în care urma să demonstreze lipsa de bază legală a

soluției cu argumente din care să rezulte că, din

conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost

sau nu corect aplicată și nici nu se referă la încălcarea unei

norme de drept substanțial de către instanța de apel.

Prin urmare,

în cauză nu se poate constata că au fost încălcate

dispozițiile legii pentru a fi reținut motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, întrucât

criticile aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel București sunt

nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva

Deciziei civile nr. 1501/A din 13 octombrie 2015, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 01 noiembrie 2016.

Procesat

de GGC - GV