ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2016

Decizia nr. 1786/2016 Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/114/2012, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA au solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 750.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru daune morale pentru B. - în calitate de mamă, constituită parte civilă, 500.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru daune morale pentru A. - în calitate de tată, constituit parte civilă; 20.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale.

Prin Sentința civilă nr. 4923 din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. și a obligat pârâta SC C. SA să plătească reclamanților suma de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale și la 100.000 lei cu titlu de despăgubiri morale reclamantei B., precum și la suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri morale reclamantului A., fiind respinsă ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în urma accidentului produs la data de 29 martie 2009 a rezultat decesul numiților D., conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare E. și F. de 25 ani, pasager pe scaunul din dreapta față al autoturismului.

Victima, în vârstă de 25 de ani, a lăsat în viață ca rude pe reclamanta B., mama sa și pe reclamantul A., soțul mamei. Vinovăția numitului D. în comiterea accidentului a fost stabilită prin rezoluția pronunțată în Dosarul nr. x/P/2009 din 25 martie 2011 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni. Tribunalul a apreciat că se impune respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului A., având în vedere că dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 și art. 49 din Ordinul CSA nr. 20/2008 nu limitează calitatea procesuală activă doar la persoanele care sunt rude cu defuncții. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut incidente în cauză dispozițiile art. 49-50 din Legea nr. 136/1995 și ale art. 49 din Ordinul CSA nr. 20/2008.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002, întrucât conducătorul auto D. din cauza vitezei excesive și a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul autoturismului fiind proiectat în spatele semiremorcii nr. de înmatriculare G., care era tractată de autotractorul cu nr. de înmatriculare H., care era staționat. Descrierea faptei ilicite rezultă cu claritate din referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, întocmit în Dosarul nr. x/P/2009 din 25 martie 2011 de către IPJ Ialomița. Prejudiciul produs în urma accidentului rutier este atât unul material, cât și unul moral, fiind suferit de către reclamanți ca urmare a decesului numitului F. În privința prejudiciului material, acesta este probat doar în parte cu înscrisurile depuse la dosar constând în chitanțele din data de 23 aprilie 2013 și din data de 20 aprilie 2013 și bonurile fiscale aferente, pentru suma de 2.500 lei.

În privința prejudiciului moral, acesta este reprezentat de suferința psihică puternică determinată de pierderea unor persoane apropiate, probată prin administrarea probei testimoniale. Cuantificarea daunelor morale cuvenite este lăsată la aprecierea instanței judecătorești, în cazul dezacordului între părți, ținându-se seama de regula înscrisă în art. 49 din Ordinul CSA nr. 20/2008, care se referă la legislația aplicabilă și la jurisprudența din România. În aplicarea acestei reguli, instanța a avut în vedere faptul că prejudiciul, chiar moral, poate fi acoperit pecuniar, iar valoarea despăgubirilor trebuie să asigure o acoperire integrală, echitabilă, rezonabilă, iar nu derizorie sau vexatorie.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții A. și B., criticând hotărârea doar sub aspectul modalității de apreciere a prejudiciului moral. Prin Decizia civilă nr. 682/A/2014 din 30 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția prescripției extinctive și în consecință, a fost respins apelul formulat de reclamanți. Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat recurs, care a fost admis prin Decizia nr. 903 din 24 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, hotărârea pronunțată în apel fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.

În rejudecarea pe fond după casare, a fost administrată suplimentar proba cu înscrisuri medicale privind consecințele pe plan psihic ale accidentului rutier asupra reclamantei B., fiind respinsă proba cu martori solicitată de apelanți la termenul din 13 octombrie 2015, pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a prezentei decizii. Prin Decizia civilă nr. 1501/A din 13 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că pierderea unui membru al familiei a provocat reale prejudicii morale reclamanților, în special mamei defunctului - reclamanta B., care a dovedit că și după 4 ani de la data accidentului suferea de tulburare depresivă majoră, fiind în evidența medicului psihiatru.

Așadar, decesul fiului reclamanților s-a produs în condițiile în care acesta a acceptat să călătorească cu autoturismul condus de o persoană care se afla sub influența alcoolului și care a comis o infracțiune intenționată. În acest context, în opinia instanței, la evaluarea prejudiciului moral s-a apreciat că trebuie luată în calcul și culpa victimei, în sensul că fiul reclamanților ar fi putut evita deznodământul tragic dacă nu ar fi acceptat să călătorească cu autoturismul în condițiile reținute. Așadar, daunele morale acordate nu sunt disproporționate sau dezechilibrate în raport de circumstanțele accidentului și de probatoriul administrat, criticile reclamanților sub acest aspect fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește daunele materiale, apelanții nu au adus nicio critică soluției pronunțate de prima instanță. Referitor la cheltuielile pe care apelanții susțin că le-au făcut cu pomenirile creștinești instanța de apel a reținut pe de o parte, că nu a fost învestită în mod legal cu o asemenea analiză în condițiile în care pretențiile respective nu au fost arătate în motivarea apelului, iar pe de altă parte, că pentru noi prejudicii apărute ulterior, având drept cauză aceeași faptă ilicită, se pot obține despăgubiri suplimentare pe cale separată, fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterior pronunțate. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanți A. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe fond admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată. În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenții critică decizia atacată pentru neaplicarea prevederilor art. 311 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea casată nu are nici o putere și, ca atare, procesul trebuia rejudecat din nou. Astfel, probele care au fost administrate au fost câștigate cauzei, în pofida desființării hotărârii, iar pentru nerespectarea formelor de procedură judecata va reîncepe de la actul anulat, conform art. 315 alin. (2) C. proc. civ. În acest context, recurenții susțin că proba cu martorii I. și J. era relevantă în ceea ce privește daunele materiale dar și morale, însă nu a fost avută în vedere de instanță, deși acest aspect dovedea cheltuielile făcute de recurenți pentru respectarea obiceiurilor și datinilor referitoare la parastasele efectuate de aceștia pentru pomenirea fiului decedat.

Într-o altă critică, recurenții arată că în cauză nu au fost respectate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, decizia de casare este obligatorie pentru instanța care rejudecă asupra punctelor de drept dezlegate. Astfel, cum în primul ciclu procesual, instanța de recurs a constatat că legal nu poate funcționa prescripția în termenii ridicați de intimată și, pentru că a considerat că instanța de apel nu a administrat probatoriile necesare în vederea soluționării pe fond a cauzei, rezultă că potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel, ca instanță de trimitere trebuia să antameze și să judece fondul cauzei.

În acest context, recurenții consideră că instanța de rejudecare a ignorat obligațiile impuse prin decizia de casare, în sensul necesitații clarificării unor alte împrejurări de fapt prin administrarea de noi probe, iar sub acest aspect, critica se referă la limitele impuse prin poziția inflexibilă a instanței de rejudecare, care a rejudecat cauza numai sub aspectul daunelor morale.

În ceea ce privește analiza făcută de instanță, din perspectiva culpei fiului reclamanților decedat în accidentul de circulație, în calitatea sa de pasager, alături de culpa conducătorului auto suspectat de consum de băuturi alcoolice, recurenții consideră că aceasta este profund greșită, situându-se în afara normelor răspunderii delictuale cât și în opoziție cu cele ale asigurărilor de răspundere civilă obligatorie, față de faptul că niciuna dintre aceste legi care prevăd dezdăunări pentru daune materiale și morale nu introduce ca o condiție, culpa victimei cazului asigurat, în concret, culpa fiului decedat, context în care recurenții apreciază că aceasta este o adăugare nepermisă la lege.

De asemenea, recurenții consideră că s-a făcut o greșeală printr-o interpretare abuzivă ce se referă la limita de despăgubire prevăzută în Normele la legea asigurărilor introduse prin Ordinul CSA nr. 20/2008, în valoare de 1.500.000 euro, ce corespunde și cererii de față, cu referire și la normele prevăzute în art. 24 alin. (1) și (3), care nu pot fi contestate și neaplicate, deoarece ele sunt date în aplicarea Legii asigurărilor și reasigurărilor nr. 136/1995 din România, în acord cu normele europene ce trebuie recunoscute și în România. Referitor la considerentele hotărârii privind prejudiciile apărute ulterior, pentru care se indică inițierea de noi cereri de despăgubiri, recurenții consideră că instanța, prin soluția propusă nu ia în calcul o eventuală excepție a prescripției ce ar putea fi ridicată și nici nu a avut în vedere respectarea principiului existent în răspunderea civilă delictuală, acela al reparării integrale a prejudiciului.

În cauză, intimata-pârâtă SC C. SA nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal. Din această perspectivă, recurenții susțin că în mod greșit, în cauză nu au fost respectate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, decizia de casare este obligatorie pentru instanța care rejudecă asupra problemelor de drept dezlegate și că instanța de apel nu a administrat probatoriile necesare în vederea soluționării pe fond a cauzei în raport de normele legale incidente.

În acest context, recurenții susțin că proba cu martorii I. și J. era relevantă în ceea ce privește daunele materiale și morale, însă instanța a respins-o deși, prin această probă se puteau dovedi cheltuielile făcute de recurenți pentru respectarea obiceiurilor și datinilor referitoare la parastasele efectuate de aceștia pentru pomenirea fiului decedat.

Această critică se constată că este nefondată, având în vedere că instanța de rejudecare a respectat decizia de casare, în sensul că s-a conformat dispozițiilor acesteia și în rejudecarea pe fond a apelului după casare a administrat probatoriile necesare și utile cauzei, fiind administrată suplimentar proba cu înscrisuri medicale privind consecințele pe plan psihic ale accidentului rutier asupra reclamantei B., iar proba cu martori solicitată de apelanți la termenul din 13 octombrie 2015 a fost respinsă cu motivarea că în cuprinsul cererii de apel nu există nicio critică cu privire la despăgubirile pentru daune materiale și că, la termenul din 15 septembrie 2015, a fost suplimentat probatoriul prin depunerea unor înscrisuri, apelanții-reclamanți având posibilitatea să solicite și proba testimonială.

Principiul neagravării situației în propria cale de atac, consacrat prin art. 296 teza a II-a C. proc. civ. referitor la neagravarea situației în propria cale de atac nu a fost încălcat, câtă vreme instanța de apel nu a făcut decât să păstreze hotărârea instanței de fond. Așa fiind, situația reclamanților în propria cale de atac nu s-a înrăutățit, ci a rămas neschimbată. Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenții critică decizia atacată pentru neaplicarea prevederilor art. 311 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea casată nu are nici o putere și, ca atare, procesul trebuia rejudecat din nou, iar judecata să reînceapă de la actul anulat, conform art. 315 alin. (2) C. proc. civ.

Din analiza acestei critici, care este nefondată, se constată că într-adevăr prin Decizia nr. 903 din 24 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul reclamanților împotriva Deciziei civile nr. 682/A/2014 din 30 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, iar hotărârea pronunțată în apel a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, astfel că instanța de rejudecare a reluat judecata apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 4923 din 13 iunie 2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, de la actul anulat, conform art. 315 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, recurenții critică faptul că instanța de rejudecare a ignorat obligațiile impuse prin decizia de casare, în sensul în care a fost rejudecată cauza numai sub aspectul daunelor morale, deși în ceea ce privește daunele materiale, apelanții nu au adus nicio critică soluției pronunțate de prima instanță. Acest aspect nu poate fi reținut ca fondat și față de împrejurarea că apelul reclamanților astfel cum a fost formulat în scris vizează critica hotărârii atacate numai sub aspectul modalității de apreciere a prejudiciului moral și nu face referire și la prejudiciul material, astfel că această susținere va fi respinsă. Instanța de apel a soluționat apelul în limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat, conform art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. În absența unor critici concrete sub aspectul daunelor morale acordate, în mod corect instanța de apel a soluționat apelul prin cenzurarea daunelor morale în raport cu care reclamanții au criticat hotărârea primei instanțe. În ceea ce privește analiza instanței de rejudecare din perspectiva culpei fiului reclamanților decedat în accidentul de circulație, în calitatea sa de pasager, ca și criteriu de stabilire a prejudiciului moral, Înalta Curte, apreciază că aceste aspecte menționate în considerentele hotărârii nu au avut un rol decisiv în fundamentarea soluției adoptate, astfel că instanța supremă înlătură acest argument reținut de instanța de apel care nu poate constitui un criteriu în determinarea cuantumului daunelor morale.

Referitor la criticile aduse prin prisma prevederilor art. 24 alin. (3) din Ordinul C.SA nr. 20/2008, se constată că acestea sunt nefondate, întrucât limita de despăgubire stabilită la suma de 1.500.000 euro, nu poate constitui un criteriu de evaluare în cazul concret, aceasta fiind stabilită ca o limită maximă pentru cazuri deosebit de grave sau în care au fost implicate un număr mare de persoane. Critica ce privește cheltuielile pe care apelanții susțin că le-au făcut până în prezent cu pomenirile creștinești, se constată că nu are suport legal, având în vedere că instanța nu a fost învestită cu o asemenea analiză, în condițiile în care pretențiile respective nu au fost arătate în motivarea apelului, iar pentru prejudicii apărute ulterior, având drept cauză aceeași faptă ilicită, instanța a arătat în mod corect modalitatea de valorificare a acestora.

În acest context, în ceea ce privește cererea pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond care în determinarea cuantumului acestor dezdăunări a luat în considerare o serie de elemente ce țin de persoana defunctului, de relația afectivă ce a existat între acesta și rudele, respectiv părinții care solicită acoperirea prejudiciului, de faptul coabitării sau nu împreună, de trăsăturile de caracter ale defunctului, de percepția defunctului și a părinților asupra a ceea ce înseamnă o relație de familie, precum și de contextul economic și social în care se derula viața familiei.

Având în vedere aceste considerente, văzând consecințele pierderii unei persoane atât de apropiate, fiul reclamanților care, potrivit probelor administrate, era atașat de familie și având în vedere relațiile preexistente între membrii familiei, instanța de apel în mod corect a menținut soluția primei instanțe, apreciind că suma acordată cu titlu de daune morale reprezintă despăgubiri rezonabile și proporționale cu prejudiciul suferit, în măsură a constitui în același timp o satisfacție pecuniară care să compenseze pe cât cu putință pierderea încercată, fără să constituie o îmbogățire fără just temei pentru reclamanți sau o amendă excesivă pentru pârâți.

Din această perspectivă, în susținerea acestui motiv de recurs recurenții nu aduc critici care să vizeze lipsa temeiului legal, situație în care urma să demonstreze lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată și nici nu se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial de către instanța de apel. Prin urmare, în cauză nu se poate constata că au fost încălcate dispozițiile legii pentru a fi reținut motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, întrucât criticile aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel București sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 1501/A din 13 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 noiembrie 2016. Procesat de GGC - GV