ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3995/2018

HOTĂRÂRE

15.11.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3995/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 13 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C.- solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.500.000 Euro (echivalent în RON la data efectuării plații), în calitate de fiu de pe urma defunctei D., cu titlu de daune morale.

Prin Sentința civilă nr. 2412 din 19 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., obligând pârâtele să plătească reclamantului suma de 150.000 RON, câte 75.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale.

Prin Decizia civilă nr. 440 din 26 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de către reclamantul A. și de către pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A..

În motivarea acestei soluții s-au reținut următoarele:

La data de 21 decembrie 2014, în jurul orei 20:45, numitul E., în timp ce se afla la volanul autoturismului marca F. cu nr. de înmatriculare x, deplasându-se pe DN2 (E85), în afara localității Urziceni, circulând pe sensul de mers Buzău - București, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca G. cu nr. de înmatriculare x, condus de către numitul H..

În urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat decesul numiților E., D., I. și J., pasageri în autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare x și vătămarea numiților K. și L..

Prin ordonanța de clasare emisă în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014, din 6 octombrie 2016 s-a reținut culpa exclusivă a numitului E. în producerea accidentului.

Conform actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, la data decesului numitei D., aceasta avea ca rudă pe fiul A. și fiica K..

Instanța de apel, reținând îndeplinirea în cauză a tuturor condițiilor angajării răspunderii civile delictuale în sarcina conducătorului auto E., asigurat RCA la data producerii accidentului la societățile de asigurare pârâte, a constatat că apelanta pârâtă, în calitate de asigurător, urmează a acorda despăgubiri persoanelor păgubite în urma producerii accidentului, conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, coroborat cu art. 1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale, el se determină de către instanța de judecată potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele menționate mai sus, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Legislația din România nu prevede criterii pentru determinarea daunelor morale, iar jurisprudența reprezintă un punct de reper, fără a fi însă esențială atâta timp cât nu este una constantă și generalizată, iar marja de apreciere a instanțelor este largă. Prin urmare, pentru asigurarea unui cuantum proporțional și adecvat al daunelor morale instanța nu poate face abstracție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, iar susținerile apelantei pârâte potrivit cărora sumele acordate apelanților reclamanți cu titlu de daune morale nu sunt în acord cu jurisprudența în materie, nu pot fi primite.

Sub acest aspect, instanța de apel a precizat că nici la nivel legislativ și nici la nivel jurisprudențial nu s-au stabilit limite maxime sau minime în ceea ce privește acest tip de prejudicii. Prin urmare, nu s-ar putea reține că acordarea unor despăgubiri trebuie să fie într-un cuantum egal cu despăgubirile acordate într-un alt dosar, atât timp cât situațiile de fapt sunt variate iar consecințele morale, suferințele încercate de părțile vătămate sunt de intensități diferite ținând cont de particularitățile psihicului fiecărei persoane.

Mai mult decât atât, astfel cum s-a reținut și printr-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție respectiv, Decizia nr. 162 din 14 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată nu este obligată a arăta motivele pentru care nu s-a raportat la jurisprudență, instanța fiind suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii, iar, pe de altă parte, obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție.

Curtea a apreciat că daunele morale trebuie evaluate în funcție de rolul compensatoriu al unor astfel de daune morale și de faptul că, deși nu pot fi probate în mod direct, la stabilirea acestora trebuie să se țină cont de toate împrejurările obiective și subiective ale cauzei, cu relevanță în stabilirea unei sume suficiente și echitabile.

Spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii raportate la persoana prejudiciată, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorii morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În acest context, Curtea a constatat că prima instanță a reținut aceste repere de fapt în raport de care a cuantificat daunele morale, având în vedere consecințele negative suferite pe plan fizic, psihic, la nivel personal, social și profesional, raportat la decesul mamei reclamantului, la realitățile economice și sociale prezente.

În acest sens, s-a reținut că instanța de fond a avut în vedere, la stabilirea cuantumului prejudiciului moral, împrejurările în care s-a produs accidentul, respectiv culpa victimei înseși la producerea consecinței accidentului de circulație.

Astfel, atât victima cât și șoferul care a provocat accidentul erau în relații apropiate, soț/soție, au petrecut ziua producerii accidentului împreună astfel cum rezultă din actele dosarului, fapt conex din care rezultă prezumția simplă ca au consumat băuturi alcoolice împreună în condițiile în care, la necropsia cadavrelor victimelor, s-a constatat o îmbibație alcoolică de 0,40 gr.‰ și 0,35 gr.‰. Mai mult, cunoscând că șoferul se afla în stare de ebrietate și deplasându-se cu autoturismul condus de acesta și-a asumat, ca orice pasager, un risc cu privire la posibilitatea producerii pe timpul deplasării a unui eveniment rutier.

Tribunalul a avut în vedere un cuantum valoric rezonabil, dar substanțial al despăgubirilor pentru prejudiciul moral produs prin fapta ilicită, ce nu trebuie privit ca o sursă de înavuțire pentru reclamant, ci, dimpotrivă, trebuie să constituie o reparație echitabilă a prejudiciului produs.

Față de toate aceste considerente, Curtea a constatat că sunt nefondate criticile apelanților formulate pe aspectul cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., indicând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind nemotivată, întrucât instanța de apel a motivat respingerea căii de atac doar pe baza reținerii că despăgubirile morale acordate sunt echitabile raportat la o presupusă culpă a victimei în producerea accidentului rutier, fără a analiza criteriile invocate de reclamat, motiv pentru care solicită reevaluarea cunatumului daunelor morale. Formulează considerații generale privind tragedia suferită prin decesul victimei, împrejurarea că nicio sumă nu poate compensa trauma produsă, faptul că gravitatea prejudiciului și legăturile afective între reclamanți și victimă constituie criterii în evaluarea cuantumului despăgubirii, faptul că întinderea indemnizației trebuie să respecte principiul echității, să fie una susceptibilă a compensa suferința psihică, șocul emoțional, pierderea echilibrului urmare a dispariției rudei reclamantului.

Prin întâmpinare intimata B. S.A. a invocat nulitatea căii de atac, susținând că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare indicate, întrucât se solicit reevaluarea cuantumului daunelor morale la nivelul sumei precizate prin cererea introductivă.

Înalta Curte a procedat, la data de 17 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 11, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, comunicarea acestuia către părți, pentru a putea formula puncte de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile litigante nu au formulat puncte de vedere la raportul întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin rezoluția din 23 octombrie 2018 s-a fixat termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului la data de 15 noiembrie 2018.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nul, pentru considerentele ce succed:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) litera. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Față de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurent, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raționamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost expuse, pe larg, argumentele care au stat la baza respingerii apelului reclamantului în privința criticilor aduse cuantumului daunelor morale acordate la instanța de fond.

Astfel, în speța de față se constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., recursul nu face referiri la soluția dată de către instanța de apel și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei recurate.

Referitor la daunele morale, recurentul nu aduce nicio critică propriu-zisă hotărârii instanței de apel, ci se limitează la a formula considerații generale privind tragedia suferită prin decesul victimei, împrejurarea că nicio sumă nu poate compensa trauma produsă, faptul că gravitatea prejudiciului și legăturile afective între reclamanți și victimă constituie criterii în evaluarea cuantumului despăgubirii, faptul că întinderea indemnizației trebuie să respecte principiul echității, să fie una susceptibilă a compensa suferința psihică, șocul emoțional, pierderea echilibrului urmare a dispariției rudei reclamantului.

Recurentul-reclamant nu arată, astfel, care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate în ceea ce privește evaluarea daunelor morale acordate, care sunt textele legale încălcate și în ce ar consta eventuala contrarietate în considerentele instanței de apel.

Aceasta în condițiile în care instanța de apel reține, în menținerea soluției primei instanțe cu privire la întinderea daunelor morale că, în mod corect s-a avut în vedere și culpa victimei în producerea consecințelor evenimentului rutier, procedând la cuantificarea despăgubirilor prin raportare la culpa victimei, avându-se în vedere un cuantum valoric rezonabil, dar substanțial, precum și împrejurarea că sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să se transforme în amenzi excesive pentru asigurător ori în modalități de îmbogățire fără justă cauză pentru solicitanți.

Or, în motivele de recurs nu se regăsesc considerații cu privire la modalitatea în care instanța de apel a justificat menținerea soluției de fond privind întinderea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, ci aprecieri generale legate de impactul pe care decesul victimei l-a avut asupra recurentului și de finalitatea pe care trebuie să o aibă compensațiile morale în asemenea cazuri.

Înalta Curte constată astfel că, deși au fost indicate ca temei juridic al memoriului de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pe de o parte, situațiile reglementate de aceste texte legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Așa fiind, cum aspectele susținute de recurentul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., nu vizează conținutul deciziei atacate și cum, în speța de față, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmând a anula recursul, sancțiune care înlătură analiza celorlalte chestiuni invocate în cauză.