Decizia nr. 2376/2016 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1455/2015 a Tribunalului București

Obiectul cauzei: Prin acțiunea înregistrată, la data de 4 septembrie 2014, sub nr. x/3/2014, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantele A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâta E. SA solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor morale pentru A. - soția victimei decedate - suma de 1.000.000 lei, pentru B. - fiica victimei decedate, suma de 1.000.000 lei, pentru C. - fiica victimei decedate, suma de 1.000.000 lei, pentru D. - fiica victimei decedate, suma de 1.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, au solicitat introducerea în cauză și citarea în calitate de intervenient forțat, potrivit dispozițiilor textului de lege al art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, a numitului F., persoana vinovată de producerea accidentului rutier din data de 17 octombrie 2012, în urma cărui a decedat G., părțile reclamante fiind soția și fiicele acestuia.

Hotărârea pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 1455 din data de 26 martie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta să plătească, cu titlu de daune morale, 15.000 lei reclamantei A. și câte 10.000 lei celorlalte reclamante; a obligat pârâta să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 22 din data de 12 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantele A., B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1455 din data de 26 martie 2015, pronunțată de secția a VI-a civilă a Tribunalului București în Dosarul nr. x/3/2014 având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata-pârâtă E. SA și intimatul-intervenient forțat F., ca nefondat.

Cererea de recurs: Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 3 mai 2016, reclamantele au declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 mai 2016. Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au apreciat, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 și au considerat că în mod eronat instanța de apel a îmbrățișat întru totul dispozițiile instanței de fond pronunțate în privința cheltuielilor de judecată pe care le-au solicitat.

Procedura derulată în recurs: Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a procedat la comunicarea cererii de recurs către intimata-pârâta E. SA și intimatul-intervenient F. La data de 17 iunie 2016, în termen legal, intimata-pârâtă E. SA, prin intermediul poștei electronice, a depus întâmpinare ce a fost comunicată recurentelor-reclamate și intimatului-intervenient forțat, în termen legal, în cauză, nedepunându-se răspuns la întâmpinare. Prin rezoluția din data de 14 iulie 2016, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul întocmit în cauză, la data de 26 iulie 2016, s-a reținut că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, că motivele dezvoltate de către recurentele-reclamante pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar calea de atac este declarată împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă recursului. Completul de filtru C7, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 5 septembrie 2016, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În termen legal, părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 15 noiembrie 2016, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 16 decembrie 2016, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”. În speță, litigiul are ca obiect pretenții estimate de recurentele-reclamante, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, la valoarea de 1.000.000 lei, cu titlul de daune morale, pentru fiecare reclamantă. Pentru a stabili dacă în prezenta cauză, al cărei obiect este evaluabil în bani, părțile au deschisă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei prin care a fost soluționat apelul, în conformitate cu dispozițiile mai sus citate, se va avea în vedere valoarea obiectului cererii indicată în capetele principale de cerere. În această fază procesuală, nu se pune problema dacă raporturile juridice dintre părți se aflau într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, condiție ce trebuie analizată la determinarea instanței competente material să judece litigiul în primă instanță, conform art. 100 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., iar nu la determinarea căii de atac. Pentru stabilirea căii de atac în situația în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sunt relevante prevederile art. 460 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, „în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului hotărârea în întregul său este supusă apelului”, interpretate per a contrario. Din actele dosarului, se constată că valoarea fiecărei pretenții în parte (indicată în capetele principale de cerere) este de 1.000.000 lei, sub pragul valoric prevăzut de norma legală menționată (1.000.000 lei inclusiv), decizia atacată nefiind supusă căii de atac a recursului. Totodată, mențiunea din cuprinsul deciziei atacate, în sensul că aceasta este supusă recursului, nu dă dreptul părților de a exercita această cale de atac, câtă vreme căile de atac, condițiile și termenele în care acestea se exercită decurg din lege. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Față de dispozițiile legale sus-menționate și de valoarea pretențiilor solicitate de fiecare dintre recurentele-reclamante, prin capetele principale ale cererii de chemare în judecată, recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de instanța de apel fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Totodată, se reține și că, potrivit dispozițiilor art. 460 alin. (2) C. proc. civ., dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală. Astfel, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată fiind una accesorie și soluția pronunțată în cauză de către prima instanță cu privire la aceasta este supusă numai apelului, iar hotărârea dată în apel este una definitivă. În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele-reclamante. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., C., D. și A. împotriva deciziei nr. 22 din 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2016.