ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2376/2016

Decizia nr. 2376/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 4 septembrie 2014, sub nr. x/3/2014, pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a civilă, reclamantele A., B., C. și

D. au chemat în judecată pe pârâta E. SA solicitând obligarea pârâtei la

plata daunelor morale pentru A. - soția victimei decedate - suma de

1.000.000 lei, pentru B. - fiica victimei decedate, suma de 1.000.000 lei,

pentru C. - fiica victimei decedate, suma de 1.000.000 lei, pentru D. - fiica

victimei decedate, suma de 1.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea,

au solicitat introducerea în cauză și citarea în calitate de

intervenient forțat, potrivit dispozițiilor textului de lege al art.

54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, a numitului F., persoana vinovată de

producerea accidentului rutier din data de 17 octombrie 2012, în urma

cărui a decedat G., părțile reclamante fiind soția și

fiicele acestuia.

pronunțată de tribunal:

Prin

sentința civilă nr. 1455 din data de 26 martie 2015, Tribunalul

București, secția a VI-a civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanți, a obligat pârâta să

plătească, cu titlu de daune morale, 15.000 lei reclamantei A.

și câte 10.000 lei celorlalte reclamante; a obligat pârâta să

plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în cuantum de

2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus.

3.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel:

Prin decizia

civilă nr. 22 din data de 12 ianuarie 2016, Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantele A., B.,

C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1455 din data de 26 martie

2015, pronunțată de secția a VI-a civilă a Tribunalului

București în Dosarul nr. x/3/2014 având ca obiect pretenții, în

contradictoriu cu intimata-pârâtă E. SA și intimatul-intervenient

forțat F., ca nefondat.

recurs:

Împotriva

acestei din urmă decizii, la data de 3 mai 2016, reclamantele au declarat

recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție la data de 6 mai 2016.

Invocând

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante

au apreciat, în esență, că hotărârea pronunțată

de instanța de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor

art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 și au considerat

că în mod eronat instanța de apel a îmbrățișat întru

totul dispozițiile instanței de fond pronunțate în privința

cheltuielilor de judecată pe care le-au solicitat.

derulată în recurs:

Învestită

cu soluționarea recursului, Înalta Curte a procedat la comunicarea cererii

de recurs către intimata-pârâta E. SA și intimatul-intervenient F.

La data de 17

iunie 2016, în termen legal, intimata-pârâtă E. SA, prin intermediul

poștei electronice, a depus întâmpinare ce a fost comunicată

recurentelor-reclamate și intimatului-intervenient forțat, în termen

legal, în cauză, nedepunându-se răspuns la întâmpinare.

Prin

rezoluția din data de 14 iulie 2016, în conformitate cu prevederile art.

493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul

întocmit în cauză, la data de 26 iulie 2016, s-a reținut că

recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, că motivele

dezvoltate de către recurentele-reclamante pot fi încadrate în prevederile

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar calea de atac este declarată

împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă

recursului.

Completul de

filtru C7, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 5 septembrie 2016,

comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să

depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

În termen

legal, părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul

privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Constatându-se

încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 15

noiembrie 2016, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la

data de 16 decembrie 2016, fără citarea părților.

6.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând

recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de

excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în

cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri

definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs,

precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit art.

XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „nu sunt supuse

recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art.

94 pct. 1 lit. a) -i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

republicată, în cele privind navigația civilă și

activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări

sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani

în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”.

În

speță, litigiul are ca obiect pretenții estimate de

recurentele-reclamante, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, la

valoarea de 1.000.000 lei, cu titlul de daune morale, pentru fiecare

reclamantă.

Pentru a

stabili dacă în prezenta cauză, al cărei obiect este evaluabil

în bani, părțile au deschisă calea extraordinară de atac a

recursului împotriva deciziei prin care a fost soluționat apelul, în

conformitate cu dispozițiile mai sus citate, se va avea în vedere valoarea

obiectului cererii indicată în capetele principale de cerere.

În

această fază procesuală, nu se pune problema dacă

raporturile juridice dintre părți se aflau într-o legătură

care să facă necesară judecarea lor împreună, condiție

ce trebuie analizată la determinarea instanței competente material

să judece litigiul în primă instanță, conform art. 100

alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., iar nu la

determinarea căii de atac.

Pentru

stabilirea căii de atac în situația în care prin aceeași

hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sunt

relevante prevederile art. 460 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora,

„în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai

multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse

apelului, iar altele recursului hotărârea în întregul său este

supusă apelului”, interpretate per a contrario.

Din actele

dosarului, se constată că valoarea fiecărei pretenții în

parte (indicată în capetele principale de cerere) este de 1.000.000 lei,

sub pragul valoric prevăzut de norma legală menționată

(1.000.000 lei inclusiv), decizia atacată nefiind supusă căii de

atac a recursului.

Totodată,

mențiunea din cuprinsul deciziei atacate, în sensul că aceasta este

supusă recursului, nu dă dreptul părților de a exercita

această cale de atac, câtă vreme căile de atac, condițiile

și termenele în care acestea se exercită decurg din lege.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre

judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute de lege.

Prin urmare,

în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi

alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile

art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele

procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre

judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că

exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu

respectarea acesteia.

Față

de dispozițiile legale sus-menționate și de valoarea

pretențiilor solicitate de fiecare dintre recurentele-reclamante, prin

capetele principale ale cererii de chemare în judecată, recursul declarat

este inadmisibil, hotărârea pronunțată de instanța de apel

fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct.

4 teza I C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Totodată,

se reține și că, potrivit dispozițiilor art. 460 alin. (2) C.

proc. civ., dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate

și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei

căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală.

Astfel,

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată fiind una accesorie

și soluția pronunțată în cauză de către prima instanță

cu privire la aceasta este supusă numai apelului, iar hotărârea

dată în apel este una definitivă.

În

consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., C., D. și A.

împotriva deciziei nr. 22 din 12 ianuarie 2016 a Curții de Apel

București, secția a V-a civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este

supusă niciunei căi de atac și se comunică

părților.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2016.