ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1277/2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a. pentru A., soțul persoanei decedate I. - suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului soției, 8.968,39 RON cu titlu de daune materiale și suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit de propria vătămare;

b. pentru B., fiul persoanei decedate I., suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

c. pentru C., fiica victimei persoanei decedate I., suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

d. pentru D., fiica victimei persoanei decedate I., suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

e. pentru E., sora victimei persoanei decedate I. suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale;

f. pentru F., fratele victimei persoanei decedate I. suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 136/1995, art. 1391 din C. civ., Ordinul CSA nr. 14/2011.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 3.824,5 RON reprezentând despăgubiri materiale către reclamantul A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 180.000 RON reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a accidentului de circulație din data de 1 martie 2015, a cărui victimă a fost.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanții A., B., C. și D. a sumei de 225.000 RON, pentru fiecare, reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului de circulație din data de 1 martie 2015, în urma căruia a decedat numita I..

A fost obligată pârâta la plata către reclamanții E. și F. a sumei de 90.000 RON, pentru fiecare, reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului de circulație din data de 1 martie 2015, în urma căruia a decedat numita I..

În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că în urma accidentului a rezultat decesul numitei I. și vătămarea corporală din culpă a conducătorului auto A..

La data producerii accidentului, autoturismul marca x era asigurat la pârâta S.C. G. S.A.

În drept, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 1357 din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, constatând că prejudiciul constă în suferințele psihice cauzate reclamanților ca urmare a decesului numitei I., apreciindu-se că reclamanții în calitate de soț, fiu, fiică și frați ai defunctei au fost profund marcați de decesul intempestiv al acesteia.

În ceea ce privește prejudiciul suferit de reclamantul A., s-a reținut că acesta constă în suferințele fizice și psihice la care a fost supus reclamantul ca urmare a accidentului de circulație produs la data de 1 martie 2015.

Referitor la fapta ilicită, s-a reținut că aceasta constă în neadaptarea vitezei la spațiul frontal de vizibilitate de către intervenientul forțat, împrejurare care a dus la producerea accidentului de circulație.

Sub aspectul raportului de cauzalitate, instanța a constatat că în cuprinsul acestuia intră nu numai cauza necesară, care în speță este dată de faptul că intervenientul forțat nu a corelat viteza de circulație cu distanța de vizibilitate frontală de care acesta a dispus, dar și condițiile cauzale, adică acele fapte ilicite care au mediat acțiunea cauzală.

În ceea ce privește vinovăția autorului, au fost avute în vedere dispozițiile art. 28 alin. (1) din Noul C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Astfel, prin Sentința penală nr. 25 din 27 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului H. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, reținându-se că accidentul de circulație s-a produs din culpa inculpatului care nu a respectat prevederile legale, circulând cu o viteză peste limita legală admisă și care a efectuat o manevră neadecvată de viraj spre stânga.

În continuare, au fost avute în vedere și prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, art. 49 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data producerii accidentului, art. 26 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, asigurătorul RCA având obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.

Cu privire la prejudiciul material suferit de reclamantul A., instanța a reținut că acesta a depus o serie de bonuri fiscale din care rezultă că a efectuat cheltuieli în cuantum de 3.824,58 RON.

În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de reclamantul A. pentru propria vătămare, s-a reținut că, deși stabilirea cuantumului prejudiciului este echivalent unui prejudiciu nepatrimonial, acesta include o doză de aproximație, instanța trebuind să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În acest context, prima instanță a apreciat că suma de 40.000 EURO, respectiv 180.000 RON reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.

Prin aceeași decizie, a fost obligată pârâta la plata către reclamanții E. și F. a sumei de 50.000 RON fiecăruia, reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului de circulație din data de 1 martie 2015, pentru decesul numitei I..

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Totodată, s-a luat act că pârâta și-a rezervat dreptul de-a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că, nu se impune reevaluarea cuantumului daunelor morale acordate pe motivul existenței unei culpe comune a intimatului reclamant A. sau a soției sale decedate la producerea accidentului sau a consecințelor acestuia.

Cea de-a doua critică, referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. pentru vătămările corporale proprii, respectiv suma de 180.000 RON, s-a constatat că este, de asemenea, nefondată, raportat la dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, care stabilesc că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În raport cu circumstanțele concrete ale speței, instanța de apel a apreciat că la stabilirea cuantumului daunelor morale la suma de 180.000 RON, tribunalul a avut în vedere aceste elemente menționate anterior, percepute pe baza probelor administrate în cauză.

Au fost astfel avute în vedere toate consecințele prejudiciabile ale faptei, determinate de leziunile traumatice suferite și de suferințele cauzate de acestea pe toată perioada recuperării.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat ca fiind temeinică soluția primei instanțe de obligare a pârâtului la plata către reclamantul A. a sumei de 180.000 RON despăgubiri pentru prejudiciul suferit în mod direct ca urmare a accidentului de circulație din 1 martie 2015.

Critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamanților A., B., C., D., E. și F., pentru prejudiciul de ricoșeu suferit ca urmare a decesului numitei I. a fost apreciat de către instanța de apel ca fiind fondată, reținându-se în acest sens că prima instanță a acordat reclamanților A. (soțul defunctei), B., C. și D. (copiii defunctei) suma de 225.0000 RON pentru fiecare dintre aceștia, iar reclamanților E. și F. (frații defunctei) suma de 90.000 RON fiecăruia.

Instanța de apel a arătat că stabilirea cuantumului despăgubirilor, echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, include o doză de aproximare, însă trebuie avute în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorii morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, însă în același timp trebuie avut în vedere atât principiul echității, cât și cel al proporționalității și al dublei compensări.

Astfel, procedând la reevaluarea criteriilor de stabilire a cuantumului daunelor morale, ținând seama de principiul echității, cât și cel al proporționalității, instanța de apel a constatat că suma de 130.000 RON pentru fiecare dintre reclamanții A., B., C. și D., respectiv suma de 50.000 RON pentru fiecare dintre reclamanții E. și F. reprezintă o reparație echitabilă și proporțională a prejudiciului suferit.

Totodată, s-a apreciat că sumele de bani anterior menționate sunt în concordanță și cu criteriile pe care art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 le are în vedere pentru asigurarea unui cuantum proporțional al daunelor morale, respectiv legislația și jurisprudența națională.

Recursul recurenților-reclamanți A., B., C., D., E. și F. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Subsumat criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au învederat că în mod greșit instanța de apel, fără a argumenta clar și concret cuantumul prejudiciului, raportat și la normele legale incidente, a dispus diminuarea daunelor morale, motivarea instanței fiind una lacunară și, pe alocuri, contradictorie sau fără legătură cu speța. Totodată, s-a precizat că instanța de apel nu a arătat care a fost raționamentul pentru care sumele acordate de către prima instanță ar trebui diminuate.

Prin urmare, s-a învederat că, prin neanalizarea criticilor și a probelor administrate în cauză, precum și faptul că nu au fost prezentate argumentele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile părților, instanța de apel a încălcat prevederile art. 476 din C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Recurenții-reclamanți au mai arătat că instanța de apel nu a procedat la o evaluare individuală, pentru fiecare reclamant, a prejudiciului suferit, iar atunci când a făcut-o, a reținut cu totul alte aspecte decât cele reale, limitându-se la a arăta că despăgubirile acordate de prima instanță se impun a fi reduse.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanții au susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În opinia recurenților-reclamanți, daunele trebuiau să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care reclamanții le-au îndurat. În plus, s-a subliniat că daunele morale ar trebui să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamanților prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei.

În acest context, recurenții-reclamanți au apreciat că, deși, în marea lor măsură dispozițiile legale incidente au fost enunțate în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, acestea au fost analizate în mod eronat de către instanța de apel.

Recursul recurentei-pârâte G. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că a solicitat la prima instanță și a reiterat în apel, potrivit principiului nemijlocirii aflării adevărului consacrat de art. 22 din C. proc. civ., față de actele și înscrisurile ce însoțesc cererea de chemare în judecată, o expertiză tehnică auto, menită a clarifica dacă atât reclamantul A., cât și soția acestuia, pasageră în autoturismul implicat în accident au încălcat vreo normă legală de circulație.

S-a mai învederat că nu s-a arătat în expertiza întocmită dacă persoanele din autoturism aveau sau nu centurile de siguranță cuplate, întrucât în această ipoteză urmările accidentului ar fi fost mult mai mici.

În aceste condiții, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanțele de fond i-au respins această probă cu expertiza tehnică auto, motiv pentru care, în opinia pârâtei, neadministrarea tuturor probatoriilor echivalează cu pronunțarea unei hotărâri nemotivate, fiind încălcat atât articolul 425 alin. (1) lit. b), cât și hotărârile CEDO din cauzele Hiro Balani contra Spaniei, respectiv J..

Prin urmare, recurenta a arătat că o hotărârea nemotivata aduce atingere dreptului la un proces echitabil încălcându-se prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeana a Drepturilor Omului, aceste critici încadrându-se în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Totodată a mai arătat că instanța de apel, prin hotărârea pronunțata a nesocotit jurisprudența în materie cu privire la cuantumul daunelor morale, împrejurare care conduce la casarea hotărârii atacate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susținută că despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial trebuie stabilite prin raportare la sumele avute în vedere de instanțele naționale în situații similare și în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie. De asemenea, s-a precizat că, în speță, sumele acordate reclamantului cu titlu de daune morale de către instanța de apel exced în mod neîntemeiat despăgubirilor de acest fel evidențiate în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și Liberaților Fundamentale.

În consecință, s-a subliniat că instanța de apel nu a examinat criteriul jurisprudențial și nu a analizat în suficientă măsură jurisprudența națională, astfel cum impun dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei

În acest sens pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

Cu privire la excepția nulității recursului, recurenții-reclamanți au arătat că motivarea și aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu se circumscriu niciunui motiv strict și limitativ prevăzut de legiuitor în cuprinsul textului de lege al art. 488 din C. proc. civ.. Astfel, s-a învederat că, deși recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în cuprinsul motivelor de recurs nu face nicio referire la nemotivarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București.

S-a mai precizat că, în realitate, recurenta G. S.A. își exprimă nemulțumirea față de modul de interpretare a probelor și de aprecierea criteriilor în funcție de care a fost stabilit cuantumul daunelor morale, aceste aspecte neîncadrandu-se în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt sau reaprecierea probelor.

Pe fondul cauzei, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-pârâtă, susținând în esență că în mod corect instanța de apel a respins proba cu expertiză tehnică auto solicitată de pârâtă, motivând de ce aceasta nu este utilă și concludentă cauzei.

De asemenea, recurenții-reclamanți au mai învederat că, în ceea ce privește daunelor morale, nivelul acestora a crescut față de anii 2009 - 2010, având în vedere mărirea nivelului de conștientizare de către persoanele îndreptățite a drepturilor ce le revin, dar și a aprecierii de către instanțele de judecată, într-un mod corect și individual, raportat la fiecare speță, a criteriilor ce reprezintă factorul principal în cuantificarea prejudiciului moral și stabilirea daunelor acordate.

La data de 11 februarie 2019 a depus la dosar întâmpinare și recurenta-pârâtă G. S.A., prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți, raportat la faptul că aspectele invocate vizează netemeinicia deciziei recurate care nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. Simpla nemulțumire a părților față de soluția pronunțată fără a arata în concret în ce constau greșelile săvârșite de instanța și legea încălcată, pentru a se putea verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de lege nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată cu nulitatea cererii.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului recurenților-reclamanți, susținând că aceștia nu au indicat care este jurisprudența constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor în alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva lor, nu au atașat decizii de speță sau practică judiciară relevantă în acest sens.

La 7 martie 2019, recurenta-pârâtă G. S.A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de recurenții-reclamanți prin întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 11 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți, invocată de pârâta G. S.A. prin întâmpinare. Totodată, a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, invocate de reclamanții A., B., C., D., F. și E. prin întâmpinare. Au fost admise în principiu recursurile, stabilindu-se termen de judecată la 31 martie 2020, când instanța a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 7 iulie 2020.

6.1 Recursul recurenților-reclamanți A., B., C., D., E. și F. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., susținându-se cu privire la primul motiv de recurs că decizia instanței de apel nu dezvoltă raționamentul pentru care sumele acordate de către prima instanță cu titlu de daune morale ar trebui diminuate, precizându-se, totodată că hotărârea atacată este lacunară și, pe alocuri, contradictorie, iar criticile formulate în apel cu privire la probele administrate în cauză pentru stabilirea stării de fapt nu au fost analizate.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceasta nu conține motive contradictorii sau străine de natura cauzei, în sensul arătat de recurenții-reclamanți, instanța de apel prezentând în mod logic argumentele în temeiul cărora a apreciat că daunele morale în suma de 130.000 RON acordate pentru fiecare dintre reclamanții A., B., C. și D., respectiv suma de 50.000 RON pentru fiecare dintre reclamanții E. și F. reprezintă o reparație echitabilă și proporțională a prejudiciului suferit.

Împrejurarea că recurenții-reclamanți nu sunt de acord cu motivarea instanței de apel, nu echivalează cu incidența unor motive contradictorii ori a unei nemotivări a hotărârii și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel încât, criticile întemeiate pe aceste dispoziții legale vor fi respinse ca nefondate.

În plus, Înalta Curte constată că toate elementele prevăzute la art. 425 lit. b) din C. proc. civ. se regăsesc în conținutul hotărârii recurate, fiind prezentate motivele de fapt și de drept care justifică soluția pronunțată.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în acest sens recurenții-reclamanți susținând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Analizând acest motiv de recurs, instanța constată că recurenții-reclamanți contestă cuantumul despăgubirilor acordate de către instanța de apel, raportat la jurisprudența națională.

Din această perspectivă, în vederea acordării daunelor morale, Înalta Curte reține că în mod corect a argumentat instanța de apel că în lipsa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea trebuie stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victime, importanța valorilor lezate, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură le-au fost afectate situația familială, socială și profesională.

Criticile formulate de reclamanți sunt nefondate, având în vedere că prin considerentele deciziei, instanța a argumentat exhaustiv soluția de acordare a despăgubirilor morale în cuantum de 130.000 RON și respectiv 50.000 RON, soluție în sprijinul căreia a avut în vedere consecințele suportate de reclamanți în plan personal, social și psihologic și, nu în ultimul rând, a avut în vedere criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criteriu consacrat de asemenea pe cale jurisprudențială.

Înalta Curte reamintește că pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă, despăgubirile acordate pentru daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-a îndurat sau le va îndura terța persoană păgubită.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că la stabilirea cuantumului despăgubirilor este necesar să se țină cont de importanța valorilor morale lezate și de tulburările la nivel psihic, care au afectat calitatea vieții reclamanților pe o perioadă de timp îndelungată. Totodată, s-a avut în vedere faptul că acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale nu poate fi disociată de contextul economic și social în care părțile vătămate se află, ținând cont de faptul că aceasta nu trebuie să reprezinte o sursă de modificare substanțială a nivelului de trai, în caz contrar scopul avut în vedere de către legiuitor pentru acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale putând fi deturnat de la finalitatea sa.

În cauză, nu există limite minime sau maxime cu privire la repararea integrală a prejudiciului cauzat victimelor, legiuitorul lăsând posibilitatea instanțelor de judecată de a aprecia asupra cuantificării prejudiciului ținând cont de criteriile jurisprudențiale: vârsta victimei, natura și intensitatea leziunilor, consecințele negative fizice, psihice și sociale, posibilitățile de recuperare, existența prejudiciului estetic etc.

Chiar dacă în dezvoltarea criticilor invocate recurenții-reclamanți fac referire la dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate ale deciziei recurate din perspectiva temeiului invocat, recurenții-reclamanți limitându-se la a afirma că instanța de apel nu a făcut o evaluare corectă și proprie a probatoriului administrat, motiv pentru care și aceste critici vor fi înlăturate.

6.2 În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă G. S.A., Înalta Curte constată, de asemenea, că acesta a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată sub aspectul acordării daunelor morale în lipsa unei probe cu expertiza tehnică auto, ceea ce echivalează cu neadministrarea tuturor probatoriilor în cauză. Această împrejurare conduce la pronunțarea unei hotărâri nemotivate, fiind astfel încălcat atât articolul 425 alin. (1) lit. b), cât și hotărârile CEDO din cauzele Hiro Balani contra Spaniei, respectiv J..

Analizând această critică, întemeiată de recurenta-pârâtă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte constată că în realitate că aceste aspecte invocate de recurenta-pârâtă nu vizează lipsa motivării sau motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, ci se solicită reevaluarea probatoriului și rejudecarea cauzei pentru critici care nu țin de legalitatea hotărârii, ci de aprecierea probatoriului.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În realitate, prin intermediul acestor critici, recurenta-pârâtă contestă modul în care instanța de apel a stabilit și interpretat starea de fapt a litigiului, probele avute în vedere la stabilirea acestei situații de fapt cu privire la acordarea daunelor morale, lucru care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Modul în care au fost construite aceste critici nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurenta-pârâtă a criticat cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, fiind invocată aplicarea greșită a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a art. 50 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014.

În acest sens, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o analiză punctuală a motivelor invocate în apelul pârâtei, hotărârea recurată nefiind susceptibilă de reformare din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru ca susținerile dezvoltate de pârâtă să se încadreze în ipoteza aplicării greșite a legii, se impunea a fi demonstrată încălcarea unor norme legale în pronunțarea soluției atacate, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

Practic, prin aceste critici recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanță, aducând în susținere argumente ce își propun să repună în dezbatere clarificarea situației de fapt, precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 488 din C. proc. civ.

Așa fiind, întrucât în operațiunea de cuantificare a daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere criteriile enunțate, soluția fiind argumentată în raport cu acestea, se constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Față de cele reținute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B., A., D., F., C. și E. și de pârâta G. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B., A., D., F., C. și E. și de pârâta G. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 2103/2018 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.

GGC - MM