ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 725/2020

Ședința publică din data de 1 aprilie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 09.03.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D. S.A., solicitând acordarea către reclamant a sumei de 400.000 euro echivalent în RON reprezentând daune morale suferite prin vătămarea corporala cauzată de accidentul provocat din culpa exclusivă a conducătoarei auto B., obligarea societății de asigurări D. S.A. la constituirea rezervei tehnice astfel cum este prevăzută de Ordinul CSA nr. 19/2012, obligarea inculpatelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2428 din 20 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta D. la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu de daune morale către reclamant.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel A. și D. S.A.

Prin decizia civilă 1785/A din 1 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de apelantul - reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 2428 din data de 20.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata - pârâtă D. S.A., cu intimata - pârâtă C. și cu intimata - intervenientă B., ca nefondat. A fost admis apelul declarat de apelanta - pârâtă D. S.A., împotriva sentinței civile nr. 2428 din data de 20.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A., cu intimata - pârâtă C. și cu intimata - intervenientă B.. A fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a fost obligată pârâta D. S.A. la plata sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A..

Recurentul invocă dispozițiie art. 483 C. proc. civ., Ordinul CSA nr. 14/2011 și Legea nr. 136/1995.

În susținerea recursului se arată că, față de vătămarea corporală suferită care i-a condus la producerea unui grad de invaliditate și incapacitate adaptivă de muncă de 25 %, daunele morale acordate sunt greșit evaluate.

În evaluarea prejudiciului moral instanța nu a ținut cont de importanța valorilor lezate prin săvârțirea faptei ilicite de către inculpată, personalitatea recurentului, gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice în urma accidentului de circulație precum și a repercusiunilor prejudiciului cauzat siatuației sale sociale, profesionale și familiale.

În opinia recurentulului, prejudiciul moral a constat în primul rând în atitudinea umilitoare și jignirile pe care inculpata B. i le-a adresat direct și indirect, aceasta manifestând rea-credință în cursul anchetei penale care a fost anevoioasă din acest motiv și care i-a creat recurentului frustrări și l-a obligat la multiple deplasări din Germania unde lucra.

Un alt aspect care intră în prejudiciul moral suferit, susține recurentul, este acela când i-a fost comunicat faptul că i-a fost afectată capacitatea de muncă permanent.

Recurentul critică faptul că instanța de apel nu a avut în vedere expertizele extrajudiciare cu privire la impactul pe care accidentul l-a avut asupra copiilor minori și implicit asupra vieții de familie.

Se arată că instanța de apel a reținut că în apel nu au fost administrate probe noi cu toate că prin cererea de apel s-a criticat că instanța de fond a pronunțat hotărârea în lipsa dosarului penal, care nu a fost atașat, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

De asemenea, recurentul critică faptul că instanța de apel a făcut abstracție de faptul că la dosar se află decizia penală nr. 1618A/2016 a Curții de Apel București în care nu s-a reținut niciodată că inculpata B. se afla sub influența alcoolului la momentul accidentului aceasta nefiind testată cu aparatul etilotest deoarece inițial a afirmat că nora sa a condus autovehiculul. Această decizie are autoritate de lucru judecat asupra acestui aspect dar și asupra faptului că nici recurentului nici concubinei acestuia nu li s-a reținut vreo culpă în producerea accidentului.

Mai arată recurentul că instanța de apel nu a fost învestită cu o cerere prin care să stabilească culpa în producerea accidentului de pe urma căruia a suferit prejudiciul moral arătat, deoarece atât latura penală cât și latura civilă au fost analizate de instanța penală stabilindu-se cu putere de lucru judecat că nu se poate reține o culpă în sarcina recurentului câtă vreme nu se poate stabili dacă la momentul producerii accidentului șoferul avea alcoolemie sau nu, aceasta nefiind măsurată.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă D. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru neindicarea motivelor de casare.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este legal scutit de la obligația achitării taxei judiciare de timbru, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost declarat în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, însă este nul, întrucât dezvoltarea criticilor formulate din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în cazurile reglementate de punctele 1- 8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a depus un punct de vedere la raport, prin care susținut că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 1 aprilie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații fără a fi formulate critici de nelegalitate.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale în funcție de probele care relevă consecințele nefaste care s~au răsfrânt asupra stării sale fizice și psihice, Înalta Curte reține că susținerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate.

De asemenea, susținerile referitoare la modul de dovedire a prejudiciului moral, faptul că instanța de apel nu a administrat întreg probatoriul și nu a ținut cont de expertizele extrajudiciare psihologice efectuate asupra copiilor reclamantului, acestea nu pot fi analizate întrucât ridică o problemă ce ține de aprecierea probelor, aspect care nu constituie motiv de recurs.

Prin criticile cu privire la culpa intimatei B. în producerea accidentului și relevanța în speță a deciziei penale nr. 1618A/2016 pronunțate în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, recurentul tinde la reevaluarea materialului probator în acordarea daunelor morale, ceea ce excede limitelor verificării jurisdicționale în recurs.

De altfel, instanța de apel a reținut că recurentul-reclamant nu a fost parte în dosarul penal mai sus arătat, în raport de leziunile suferite dispunându-se clasarea cauzei potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și că, față de prevederile art. 249 C. proc. civ., acesta era ținut să dovedească prejudiciul suferit în urma accidentului, declarațiile martorilor din cauza penală având valoare de probe extrajudiciare în cauza de față.

Or, situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului.

Astfel, recurentul ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivelor de recurs invocate, dacă au fost încălcate norme de drept material, însă recurentul nu a invocat asemenea critici, ci argumente vizând reținerile instanței de apel privind situația de fapt a cauzei prin raportare la probatoriul administrat, argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie și care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Totodată, criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1785/A din 1 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1785/A din 1 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 1 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.