ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 900/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 900/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Buzău, sub nr. 7196/114/2011, reclamanții B.T., A.E., B.A., M.R.,

A.G., D.P.I., B.R. și P.A., în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA au soliciat

obligarea acesteia să plătească reclamanților daune materiale și morale, după

cum urmează: B.T., daune materiale în sumă de 30.000 RON și daune morale în

sumă de 3.561.930 RON; B.A., daune morale în sumă de 365.000 RON; A.E., daune

morale în sumă de 365.000 RON; M.R., daune materiale în sumă de 43.000 RON și

daune morale în sumă de 3.225.000 RON; A.G., daune materiale în sumă de 8.600 RON

și daune morale în sumă de 860.000 RON; D.P.I., daune materiale în sumă de 15.050

RON și daune morale în sumă de 1.505.000 RON; B.R., daune materiale în sumă de

8.170 RON și daune morale în sumă de 430.000 RON și P.A., daune materiale în

sumă de 10.750 RON și daune morale în sumă de 322.500 RON; Totodată s-a

solicitat obligarea pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă

auto, la plata de penalități de întârziere, calculate în cuantum de 0,1%/zi de

întârziere la sumele acordate, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii

definitive a hotărârii ce urmează a fi pronunțată în cauză și până la plata

efectivă a sumelor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost

înregistrată inițial pe rolul secției I civilă a Tribunalului Buzău, însă prin

încheierea din 18 ianuarie 2012 a fost admisă excepția necompetenței

funcționale a acestei secții, invocată din oficiu și, în temeiul dispozițiilor

art. 99 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

s-a dispus transpunerea acesteia la secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a Tribunalului Buzău, unde a fost înregistrată la data de 24

ianuarie 2012, sub nr. 7196/114/2011*.

Pârâta SC

C.A. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității

chemării în judecată doar a asigurătorului, precizând că, în acord cu

prevederile considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.

1/2005, răspunderea incumbă, ca efect al unei obligații in solidum, atât

asiguratului, cât și asigurătorului de răspundere civilă, acesta din urmă fiind

chemat să răspundă alături de asiguratul său și nu pentru acesta.

Prin

încheierea interlocutorie din 2 mai 2012 instanța a respins cererea formulată

de pârâta SC C.A. SA de introducere în cauză, în calitate de intervenienți

forțați, a moștenitorilor persoanei decedate, B.C., vinovată de producerea

accidentului rutier.

La data de 14

mai 2012 și, ulterior, la data de 21 mai 2012 au formulat cereri de intervenție

în interes propriu A.V. și A.N., fiecare dintre ei solicitând obligarea

aceleiași pârâte la plata de daune materiale în sumă de 5.000 RON și de daune

morale în sumă de 450.000 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

nr. 3476 din 5 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 7196/114/2011*.

Tribunalul Buzău a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanții B.T.,

B.A., A.E., M.R., D.P.I., A.G., B.R. și P.A. și tot astfel cererile de

intervenție în interes propriu formulate de intervenienții A.V. și A.N., în

contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA.

A obligat

pârâta la plata către reclamanți și către intervenienți a următoarelor sume cu

titlul de despăgubiri: suma de 150.000 RON despăgubiri morale și de 30.000 RON

despăgubiri materiale către reclamantul B.T.; suma de câte 100.000 RON

despăgubiri morale către fiecare dintre reclamantele B.A. și A.E.; suma de

250.000 RON despăgubiri morale și suma de 43.000 RON despăgubiri materiale

către reclamantul M.R.; suma de 100.000 RON despăgubiri morale și suma de 8.600

RON despăgubiri materiale către reclamantul A.G.; suma de 100.000 RON

despăgubiri morale și suma de 15.000 RON despăgubiri materiale către

reclamantul D.P.I.; suma de 50.000 RON despăgubiri morale și suma de 8.000 RON

despăgubiri materiale către reclamanta B.R.; suma de 40.000 RON despăgubiri

morale și suma de 10.000 RON despăgubiri materiale către reclamanta P.A.; suma

de 50.000 RON despăgubiri morale și suma de 5.000 RON despăgubiri materiale către

intervenientul A.V.; suma de 50.000 RON despăgubiri morale și suma de 5.000 RON

despăgubiri materiale către intervenientul A.N.; la plata de penalități de întârziere

în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru sumele acordate, începând cu data

rămânerii irevocabile a sentinței și până la plata efectivă a acestor sume, dar

și la plata sumei totale de 13.640 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariul de avocat, și anume câte 1.240 RON către reclamanții A.G., M.R., D.P.I.,

B.R., P.A. și către intervenienții A.V. și A.N. și suma de 4.960 RON către reclamantul

B.T.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel reclamanții M.R., A.G.D.P.I., B.R., P.A., B.T., B.A. și

A.E., intervenienții A.V. și A.N., precum și pârâta SC C.A. SA.

Prin decizia

nr. 57 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au fost admise apelurile,

fiind anulată sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a apreciat că, în condițiile în care persoana

care a condus autovehiculul ce a provocat accidentul, persoana asigurată B.C., a

decedat în urma evenimentului rutier, instanța de fond avea obligația de a cita

și de a introduce în cauză succesorii asiguratului, avânzii-cauză, care preiau drepturile

și obligațiile autorului lor și care pot avea calitate procesuală în procesele privitoare

la drepturile sau obligațiile respective.

Totodată s-a reținut

că, legea specială, Legea nr. 136/1995, recunoaște dreptul persoanelor păgubite

prin accidentele de autovehicule de a se îndrepta direct împotriva asigurătorului

de răspundere civilă și de a solicita de la acesta despăgubiri, însă cu obligativitatea

citării în proces a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului,

în calitate de intervenienți forțați.

Cauza a fost reînregistrată

la secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Buzău

la data de 19 septembrie 2013 sub nr. 7196/114/2011** și față de dispozițiile legale

incidente în cauză și de îndrumările instanței de control judiciar, tribunalul a

dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat, a fiicei defunctului

B.C., vinovat de producerea evenimentului rutier, B.C.R.A.

Prin sentința

nr. 569 din 14 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepția inadmisibilității

cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC C.A. SA, ca fiind rămasă fără

obiect; excepția inadmisibilității cererilor de intervenție, invocată de pârâta

SC C.A. SA și excepția de netimbrare a acțiunii principale și a cererilor de intervenție,

invocată de pârâta SC C.A. SA.

Prin aceeași hotărâre

a fost admisă în parte acțiunea principală formulată de reclamanții A.E., B.T.,

B.A., B.R., M.R., A.G., D.P.I. și P.A. și în parte, cererile de intervenție în interes

propriu formulate de intervenienții A.N. și A.V. în contradictoriu cu pârâta SC

C.A. SA, și în consecință:

A fost obligată

pârâta la plata către reclamanți și către intervenienți a următoarelor sume cu titlul

de despăgubiri: 35.000 RON despăgubiri morale și de 30.000 RON despăgubiri materiale

către reclamantul B.T.; câte 30.000 RON despăgubiri morale către fiecare dintre

reclamantele B.A. și A.E.; 45.000 RON despăgubiri morale și 40.000 RON despăgubiri

materiale către reclamantul M.R.; 30.000 RON despăgubiri morale și 8.600 RON despăgubiri

materiale către reclamantul A.G.; 30.000 RON despăgubiri morale și de 15.000 RON

despăgubiri materiale către reclamantul D.P.I.; 20.000 RON despăgubiri morale și

de 8.000 RON despăgubiri materiale către reclamanta B.R.; 15.000 RON despăgubiri

morale și de 10.000 RON despăgubiri materiale către reclamanta P.A.; 20.000 RON

despăgubiri morale și suma de 5.000 RON despăgubiri materiale către intervenientul

A.N.; 20.000 RON despăgubiri morale și suma de 5.000 RON despăgubiri materiale către

intervenientul A.V.

A fost obligată

pârâta la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere

pentru sumele acordate, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe

și până la plata efectivă a acestor sume.

Totodată, a fost

obligată pârâta la plata sumei totale de 13.640 RON, cu titlul de cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariu de avocat și anume, câte 1.240 RON către reclamanții

A.G., M.R., D.P.I., B.R., P.A. și către intervenienții A.N. și A.V. și suma de 4.960

RON către reclamantul B.T.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția inadmisibilității

cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta SC C.A. SA că aceasta a rămas

fără obiect, motiv pentru care a fost respinsă, în condițiile, în care în acest

ciclu procesual, judecata cauzei s-a făcut cu legala citare a numitei B.C.R.A.,

moștenitoarea celui vinovat de producerea evenimentului rutier, în calitate de intervenient

forțat.

Cu privire la

cererile de intervenție în interes propriu formulate de către intervenienții A.V.

și A.N., tribunalul a reținut că fiecare dintre aceștia justifică un interes și

pretinde un drept propriu, ca urmare a prejudiciilor suferite prin vătămarea lor

în urma accidentului rutier produs din vina persoanei asigurate, B.C., sens în care

s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție

în interes propriu, reglementate de dispozițiile art. 49 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că, excepția inadmisibilității cererilor de intervenție în interes

propriu, invocată de pârâtă a fost respinsă.

Pârâta SC

C.A. SA a invocat, cu prilejul dezbaterilor în fond, faptul că nici acțiunea reclamanților

și nici cererile de intervenție în interes propriu, formulate în cauză, nu sunt

scutite de plata taxei judiciare de timbru, nefiind aplicabile dispozițiile

art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, întrucât această dispoziție legală se aplică

numai cauzelor penale, precum și cererilor de despăgubiri civile pentru daune materiale

și morale decurgând din acestea.

În speță, tribunalul

a reținut că nu se poate vorbi despre existența unei cauze penale, atâta vreme cât

nu există un proces penal care să fi fost soluționat printr-o hotărâre definitivă

de o instanță de judecată penală. Având în vedere decesul persoanei responsabile

pentru săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, procesul penal nu a putut fi

pus în mișcare și, în consecință, nu au fost întrunite condițiile necesare pentru

valorificarea acțiunii civile în procesul penal, sens în care s-a apreciat că excepția

netimbrării acțiunii principale și a cererilor de intervenție în interes propriu,

invocată de pârâta SC C.A. SA, este neîntemeiată.

Asupra situației

de fapt, tribunalul a reținut că în dimineața zilei de 18 august 2010, în jurul

orelor 4:40, organele de poliție au fost sesizate despre faptul că, pe raza comunei

V.R. din județul Buzău a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul și vătămarea

corporală a mai multor persoane.

În urma cercetărilor

efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea autoutilitara marca F., încărcată

cu saci de grâu, spre direcția de mers Buzău-Râmnicu-Sărat, în dreptul localității

Oreavu, conducătorul auto B.C. a adormit la volan, moment în care autoutilitara

a pătruns pe contrasens, lovindu-se de un microbuz marca I., proprietatea SC

A.L. SA și utilizat de SC M.T. SRL Piatra-Neamț, condus de numitul A.G., care efectua

curse regulate de persoane și se îndrepta dinspre Bacău spre București. În urma

impactului dintre cele două mașini, trei persoane și-au pierdut viața, două dintre

ele fiind conducătorul autoutilitarei marca F., B.C. și pasagera B.M., aflată în

microbuz. Alte 14 persoane au fost rănite, printre care și A.G., șoferul microbuzului,

M.R., D.P.I., B.R. și P.A. O altă pasageră, R.N. rănită grav, a decedat ulterior,

la data de 28 august 2010, la Spitalul de Urgență F. din municipiul București.

Prin Rezoluția

Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pronunțată în Dosarul nr. 610/P/2010 s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul B.C. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), alin. (2)

și alin. (5) C. pen., vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184

alin. (2) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. și vătămare

corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. b) C. pen., reținându-se că a intervenit decesul făptuitorului.

Polița de asigurare

RCA, asigurare obligatorie, pentru autoutilitara marca F., al cărei șofer a fost

vinovat de producerea accidentului, a fost emisă de pârâta SC C.A. SA.

Tribunalul a constatat

că această situație de fapt nu a fost contestată de pârâtă și a apreciat, în conformitate

cu dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și

reasigurările din România și art. 26 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie

de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate

prin Ordinul nr. 21/2009, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, că asigurătorului

RCA îi revine obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile de

ordin material și moral suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului

asigurat.

Având în vedere

criteriile menționate, precum și consecințele negative suferite de victimele accidentului

rutier, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, tribunalul

a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților și intervenienților,

astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței pronunțate în cauză.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții M.R., A.G., D.P.I., B.R., B.A., A.E., B.T.,

P.A. și intervenienții în nume propriu A.V. și A.N., criticând-o ca fiind nelegală

și netemeinică.

Curtea de Apel

Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

civilă nr. 369 din 22 octombrie 2014 a respins apelul declarat de reclamanții M.R.,

A.G., D.P.I., B.R., B.A., A.E., B.T., P.A. și intervenienții în nume propriu A.V.

și A.N.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că obiectul apelului declarat de către reclamanți

și intervenienți în nume propriu îl constituie cuantumul daunelor morale, care în

opinia sa au fost corect acordate de către prima instanță, întrucât la stabilirea

cuantumului despăgubirilor pentru daune morale au fost avute în vedere, pe de o

parte, dreptul părții vătămate, sau al moștenitorilor acesteia, de a primi o compensație

materială față de prejudiciul moral suferit, iar pe de altă parte, această compensație

materială să nu conducă la o îmbogățire fără justă cauză.

În acest context,

la stabilirea obligațiilor de reparare a prejudiciului în funcție de dispozițiile

legale, art. 998-art. 999 C. civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei

de Supraveghere a Asigurărilor, și de probele administrate în cauză, precum și în

raport de temeiurile de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată și la

circumstanțele cauzei, instanța de apel a apreciat că prima instanță a stabilit

în mod corect cuantumul despăgubirilor pentru daunele morale acordate, văzând în

special, caracterul compensatoriu al acestor despăgubiri.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții A.E., A.G., B.A., B.T.,

B.R., D.P.I., M.R., P.A. și intervenienții în nume propriu A.N. și A.V., întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Criticile aduse

deciziei atacate vizând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă la

neanalizarea de către instanța de apel a tuturor criticilor formulate în cadrul

motivelor de apel, deoarece aceasta nu a luat în calcul toate aspectele privitoare

la repararea prejudiciului.

În acest sens,

recurenții susțin că din considerentele deciziei atacate nu rezultă care au fost

motivele pentru care instanța de control nu a apreciat întemeiate criticile invocate

de apelanții și de ce susținerile acestora privind majorarea daunelor nu au fost

analizate.

Tot în același

context, instanța de apel a apreciat că sumele acordate sunt echitabile, în raport

cu prejudiciu real suferit de către părți, fără însă a face vreo referire la aspectele

avute în vedere atunci când a respins apelul și fără a indica vreun criteriu anume,

conform jurisprudenței Înaltei Curți, sens în care se constată, din analiza considerentelor

deciziei atacate, că instanța de apel nu a făcut nicio evaluare asupra părților

sau a situației de fapt.

Critica întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii

instanței de apel din perspectiva prevederilor art. 49 din Ordinul nr. 5/2010 al

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ce curprind criterii orientative, față

de împrejurarea că instanța de apel nu a indicat temeiurile de drept la care s-a

raportat.

În acest sens,

recurenții susțin că, instanța de apel nu a avut în vedere jurisprudența din România,

iar în considerente, deși menționează că instanța de fond a avut în vedere legislația

în vigoare, aceasta trece peste dispozițiile legale în vigoare și ignoră în totalitate

jurisprudența la care părțile reclamante și intervenienții au făcut referire.

Recurenții apreciază

că, în motivarea hotărârii recurate instanța de apel nu face referire decât la judecata

în echitate care ar trebui privită prin prisma consecințelor accidentului pentru

persoanele vătămate.

Astfel reclamantul

M.R., pe lângă infirmitatea permanentă, pierderea în totalitate a vederii cu ochiul

stâng, a mai suferit și leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol, iar ca

urmare a evenimentului produs, acesta, la vârsta de 22 de ani a abandonat facultatea,

s-a izolat de societate, având grave probleme psihice și grave probleme de reinserție

socială.

În acest sens,

recurenții susțin că atât doctrina cât și practica judiciară au statuat, în ceea

ce privește persoanele cu handicap permanent, astfel cum este cazul reclamantului

M.R., că acordarea despăgubirilor trebuie să aibă în vedere cele trei planuri și

anume planul personal, medical și social.

Mai susțin recurenții

că și pentru restul victimelor directe, D.P.I., A.G., B.R., P.A., A.N., A.V. și

indirecte B.A., B.T. și A.E., accidentul a avut consecințe nefaste, care însă nu

au fost analizate de instanță.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată

că acestea sunt fondate, urmând ca recursul declarat de reclamanții A.E., A.G.,

B.A., B.T., B.R., D.P.I., M.R., P.A. și de intervenienții în nume propriu A.N. și

A.V. să fie admis, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază

ca fiind fondată critica subsumată de recurenți motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținând că din considerentele deciziei atacate

rezultă că instanța de apel, formându-și convingerea în sensul soluției pronunțate,

nu a făcut o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat

în cauză.

În speță, Înalta

Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta era datoare

să procedeze la un examen propriu al pricinii, chiar dacă și-a însușit sau nu concluziile

și motivele instanței a cărei hotărâre este atacată, fiind obligată să verifice

ori să dea o apreciere proprie materialului probator.

În acest sens,

se constată faptul că în decizia pronunțată nu se regăsesc, sub nici o formă, considerentele

pentru care au fost înlăturate toate apărările recurenților cu privire la persoanele

vătămate corporal sau cei vătămați grav, unii dintre ei rămânând cu infirmități

pentru tot restul vieții.

Sub acest aspect,

Înalta Curte constată că instanța de apel nu a avut în vedere probele din dosar,

declarațiile martorilor, expertizele efectuate în cauză pentru fiecare reclamant,

respectiv intervenient, precum și actele medicale depuse de către aceștia.

În acest context,

se constată că motivarea instanței de apel este una extrem de lacunară, aceasta

limitându-se la a face aprecieri abstracte fără niciun examen concret cu privire

la criteriile de raportare conținute de Ordinul Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor.

Astfel, considerentele

instanței de apel au caracter general și nu reprezintă un răspuns punctual la motivele

de apel, nefiind evaluată situația particulară a fiecărei părți, întrucât cauza

nu presupune un examen global, ci analiza situației personale a tuturor părților,

a valorilor lezate, a consecințelor, gravității și duratei, a modului în care se

repercutează în viața personală, socială, profesională, medicală a tuturor dintre

acestea, a nevoilor de adaptare și a eforturilor pe care acestea le fac pentru viața

lor, a posibilităților efective de vindecare și recuperare.

În această situație,

Înalta Curte apreciază că nu s-au analizat toate argumentele părților, instanța

de apel considerând caracterul just al sumelor acordate, fără a detalia modul în

care a raportat aceste reparații la anumite criterii doctrinare sau jurisprudențiale,

sens în care se constată că lipsește silogismul judiciar care dă consistență hotărârii,

aspect ce echivalează cu o neanalizare efectivă a cauzei.

Subsumat motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut

că instanța de apel a făcut referire la aplicarea dispozițiilor art. 49 din Ordinul

nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ce cuprind criterii orientative,

fără însă a indica temeiurile de drept la care s-a raportat.

Potrivit dispozițiilor

art. 49 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ce dispun

că în caz de vătămare corporală, de deces daunele morale se acordă în conformitate

cu legislația și jurisprudența din România, se constată că instanța de apel nu a

arătat temeiul legal avut în vedere pentru evaluarea prejudiciului, aceasta nefăcând

o evaluare proprie și corectă a prejudiciului moral suferit de recurenți.

În considerentele

hotărârii recurate se face referire la judecata în echitate, iar aceasta ar fi trebuit

privită prin prisma consecințelor accidentului pentru persoanele vătămate.

Din analiza deciziei

atacate reiese foarte clar că aceasta nu cuprinde argumente clare și fără echivoc

referitoare la decizia de respingere a apelului, aceasta rezumându-se la a enunța

criteriile ce ar trebui avute în vedere raportat la legislație, doctrină și practică

judiciară, fără însă a motiva explicit în ce mod a înțeles să facă aplicarea acestor

criterii reținute.

Repararea daunelor

morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare

materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale

și patrimoniale, al căror scop este acela că, în funcție de particularitățile fiecărui

caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele

îndurate.

Această despăgubire

trebuie să fie totuși efectivă și rezonabilă, compensarea prejudiciului neefectuându-se

prin faptul obligării la plata în sine, ci prin chiar suma de bani acordată, care

trebuie să aibă o capacitate de a diminua întrucâtva suferințele sau frustrările

trăite de victime.

În acest context,

se reține că în pronunțarea hotărârii recurate Curtea de Apel Ploiești a făcut referire

la judecata în echitate, instanța de apel enunțând o serie de principii fără a face

o evaluare efectivă a prejudiciului suferit de către părți.

În acest sens

se constată, din considerentele deciziei atacate, că aceasta nu cuprinde argumentele

referitoare la decizia de respingere a apelului, Curtea de Apel Ploiești rezumându-se

la a enunța criteriile care ar fi trebuit avute în vedere raportat la legislație,

doctrină și practică judiciară, fără însă a reda explicit modul în care a înțeles

să facă aplicarea acestor criterii reținute.

Motivarea hotărârii

judecătorești justifică echitatea procesului, pe de o parte, prin dreptul părților

de a fi convinse că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat

toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de acestea și, pe de altă parte,

prin dreptul părților de a cunoaște oportunitatea promovării căii de atac.

Astfel, hotărârea

atacată, pronunțată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar argumentele

care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără

echivoc că, în speță, situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită,

hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care

consacră chiar caracterul devolutiv ai căii de atac.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel nu a administrat probatoriile necesare stabilirii

situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele legale

incidente, atrăgând astfel incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., astfel încât pentru toate argumentele ce

preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanții A.E.,

A.G., B.A., B.T., B.R., D.P.I., M.R., P.A. și de intervenienții în nume propriu

A.N. și A.V. împotriva deciziei civile nr. 369 din 22 octombrie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, care, cu ocazia rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficiențelor

arătate cu respectarea dispozițiilor legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții A.E., A.G., B.A., B.T., B.R., D.P.I., M.R., P.A. și de intervenienții

în nume propriu A.N. și A.V. împotriva deciziei civile nr. 369 din 22 octombrie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 martie 2015.