ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 588/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 588/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin sentința nr. 729 din 01 februarie 2013 a

Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.A.A.; a fost respinsă

cererea de chemare în judecată formulată de I.A. și I.G. în contradictoriu cu

pârâta A.A.A.; a fost admisă în parte cererea reclamantelor și au fost obligate

pârâtele SC A.R.A.V.I.G. SA și SC A.R.A.V.I.G. SA - Agenția Ploiești să

plătească cu titlu de despăgubiri morale reclamantei I.A. suma de 15.000 lei,

iar reclamantei I.G. suma de 20.000 lei, fiind respinsă cererea de despăgubiri

materiale.

Tribunalul a

constatat că la 07 februarie 2012, I.A. și I.G. au solicitat obligarea

pârâtelor SC A.R.A.V.I.G. SA și SC A.R.A.V.I.G. SA - Agenția Ploiești la plata

sumei de 8.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 6.000.000

lei reprezentând despăgubiri morale datorate pentru prejudiciul cauzat

reclamantelor de A.A.A.

Reclamantele au

arătat că la data de 03 februarie 2009, A.A.A. a produs un accident de

circulați cu autoturismul cu nr. x, aparținând SC A.T. SRL, în urma căruia a

decedat I.L., copilul lui I.A. și soțul lui I.G. În dosarul penal în care a

fost condamnată pârâta A.A.A. pentru ucidere din culpă nu s-au constituit părți

civile, iar în urma accidentului au fost prejudiciate material, care au constat

în cheltuieli cu înmormântarea și toate ritualurile religioase și au suferit

daune morale prin pierderea copilului respectiv a soțului.

La 02 aprilie 2012,

pârâta A.A.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția

existenței autorității de lucru judecat iar pe fond a solicitat respingerea

cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată deoarece potrivit sentinței

penale nr. 383 din 01 martie 2011, reclamanta nu s-a constituit parte civilă

deoarece pârâta îi achitase toate cheltuielile legate de accident și în fața

instanței penale a declarat că nu are pretenții și nu se constituie parte

civilă astfel că prin încheierea din 16 noiembrie 2010 a fost scoasă din cauză.

Reclamanta nu mai poate să ceară daune pe calea civilă iar pe fond pretențiile

reclamantelor sunt nejustificate deoarece pârâta a acoperit toate cheltuielile

și daunele suferite de reclamante, banii fiind dați cu chitanță, cât și fără,

și a ajutat permanent pe reclamante.

Pârâta SC

A.R.A.V.I.G. SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de acordare

a daunelor materiale ca nefondată deoarece potrivit chitanțelor depuse în

dosarul de urmărire penală și în copie la prezentul dosar, reclamantele au

primit de la pârâta A.A.A. sume de bani ce totalizează 12.700 lei prin care a

fost acoperit prejudiciul material produs prin accident astfel că la 21 martie 2009

reclamanta I.G. a declarat că nu are pretenții civile morale sau materiale

împotriva conducătoarei auto, iar la instanța penală prin încheierea din 16

noiembrie 2010 a fost menționată declarația aceleași reclamante care a susținut

că își menține declarația dată în cursul urmării penale și că nu are pretenții

civile față de inculpata A.A.A.

Tribunalul a

constatat că la 03 februarie 2009 pârâta A.A.A. în timp ce conducea autoturismul

cu numărul de înmatriculare X a produs un accident de circulație în urma căruia

a decedat I.L., în vârstă de 33 ani, ce a lăsat în urmă pe I.G., soție și pe I.A.

și I.I., părinți, acesta din urmă decedând ulterior la 30 ianuarie 2011, iar

pentru fapta arătată pârâta A.A.A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 383

din 01 martie 2011 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin nerecurare.

Tribunalul a reținut

că pârâta A.A.A. a plătit familiei celui decedat, cu titlu de despăgubiri morale

și materiale, suma de 13.700 lei, așa cum rezultă din chitanțele atașate la

dosar, sume pe care reclamanta I.A. le-a recunoscut la interogatoriu iar

reclamanta I.G. a recunoscut că a primit suma de 8.100 lei.

Societatea ce deținea

autoturismul implicat de pârâta A.A.A. în accident era asigurată la SC

A.R.A.V.I.G. SA unde sub nr. 4657 din 18 martie 2009 a fost înregistrată

cererea reclamantelor, împreună cu I.I., prin care au solicitat despăgubiri

morale al cărui cuantum cumulat este de 55.000 lei.

Potrivit

declarațiilor martorilor N.I. și C.D. reclamantele au trăit o puternică

suferință psihică prin pierderea neașteptată a persoanei apropiate.

Analizând excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.A.A. tribunalul a constatat că

aceasta este neîntemeiată deoarece aceasta este autoarea faptei care a produs

prejudiciile ce fac obiectul cererii reclamantelor.

Pe fondul cauzei

tribunalul a constatat că cererea formulată față de această pârâtă este

neîntemeiată deoarece potrivit art. 49-50 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul

este ținut să despăgubească terțele persoane păgubite prin accidente de

vehicule în care a fost implicat asiguratul.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor materiale s-a reținut că reclamantele au suferit un

prejudiciu material de 3.243 lei, dovedit cu chitanțele de plată atașate la

dosar iar pentru restul până la suma de 8.000 lei, prejudiciul a fost dovedit

cu martori și prezumții căci defunctului i-au fost efectuate obiceiurile

religioase ulterioare înmormântării; că prejudiciul material de 8.000 lei a

fost stins prin plățile efectuate benevol de pârâta A.A.A. care a achitat

familiei decedatului suma de 13.700 lei, acoperind astfel în întregime paguba

materială pretinsă.

Cu privire la

prejudiciul moral s-a reținut că pentru reclamanta I.G., având în vedere

calitatea sa de soție a defunctului și a relației afective între ei este justă

o despăgubire în sumă de 20.000 lei iar pentru I.A., mama defunctului ce a

gospodărit cu el și se afla în întreținerea acestuia, este justă suma de 15.000

lei, având în vedere și relațiile economice și sociale prezente.

La stabilirea

daunelor morale instanța a avut în vedere și faptul că reclamantele au

solicitat asigurătorului inițial suma de 55.000 lei și este nejustificată

majorarea acestui prejudiciu ulterior la 6.000.000 lei, precum și faptul că

autoarea faptei ilicite a acordat reclamantelor suma de 13.700 lei despăgubiri

din care scăzând prejudiciul material de 8.000 lei rezultă un rest de 5.700 lei

destinat acoperirii prejudiciului moral.

În concluzie,

tribunalul a reținut că în temeiul art. 49-50 SC A.R.A.V.I.G. SA și SC

A.R.A.V.I.G. SA - Agenția Ploiești sunt ținute să plătească sumele arătate în

calitate de asigurătoare pentru prejudiciul produs de pârâta A.A.A. fără ca

aceasta din urmă să fie obligată la plata sumelor arătate având în vedere că ea

beneficiază de asigurarea de răspundere civilă a autovehiculului implicat în

accident.

Cu privire la

reclamanta I.G. tribunalul a mai reținut că lipsa pretenției acesteia față de

pârâta A.A.A. în dosarul penal nu are semnificația renunțării la orice

despăgubire cu atât mai mult cu cât aceasta a formulat imediat după accident

cererea de despăgubiri la societatea de asigurare.

La 12 aprilie 2013, I.A.

și I.G. au declarat apel solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii

atacate și, pe fond, să fie admise pretențiile privind despăgubirile materiale

și majorate pretențiile privind despăgubirile morale, pentru următoarele

considerente:

instanță a respins cererea de despăgubiri materiale.

Ajutorul acordat de pârâta

A.A.A. a acoperit doar cheltuielile efectuate de reclamante cu înmormântarea

victimei și cu pomenile ținute potrivit obiceiurilor creștinești, însă, la

dosarul cauzei au fost depuse dovezi privind creditele defunctului ce nu pot fi

achitate de apelante după decesul acestuia, și prin urmare sumele rămase

neachitate vor fi puse în sarcina moștenitorilor, respectiv a reclamantelor,

aceeași situație fiind și cea privind cheltuielile abonamentului telefonului

defunctului pentru care furnizorul serviciului de telefonie a emis somație de

plată.

instanță a acordat reclamantelor cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul

moral sume al căror cuantum nu acoperă întregul prejudiciu.

Prima instanță a

pornit de la o premiză greșită atunci când a hotărât cuantumul prejudiciului,

luând ca reper sumele solicitate de reclamante prin cererea adresată pârâtelor.

În realitate, sumele

solicitate de reclamante prin cererea adresată pârâtelor au fost considerate

suficiente în condiția în care erau achitate la epoca respectivă. Având în

vedere că pârâtele au refuzat să dea curs cererii, deși au trecut 3 ani de la

deces, au solicitat un cuantum mai mare al despăgubirilor, acesta reprezentând

adevăratul prejudiciu suferit, luând în considerare și suferința suportată de

acestea pe toată perioada, de la data decesului lui I.L.

Cu privire la

prejudiciul moral suferit de I.G., prima instanță nu a avut în vedere toate

criteriile de evaluare a prejudiciului arătat, respectiv suferința cauzată de

pierderea soțului, schimbarea statului social, de efortul suplimentar depus de

aceasta în gospodărie pentru a suplini lipsa soțului.

Potrivit depozițiilor

martorilor, reclamanta a suferit din cauza morții soțului, precum și datorită

obligațiilor născute din contractele încheiate de soțul decedat, pe care în

noile condiții nu le mai poate achita.

Apelanta a mai invocat

motive privind daunele morale ce au caracter abstract, fiind extrase din

literatura medicală.

Cu privire la

prejudiciul suferit de I.A., s-a susținut că, potrivit documentelor atașate la

dosar, aceasta, în calitate de mamă a victimei, a fost marcată profund, decesul

fiului provocându-i traume psihice.

La 28 iunie 2013,

pârâta A.A.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

S-a arătat că prima

instanța a reținut corect acoperirea prejudiciului material de pârâta A.A.A.,

iar cu privire la daunele morale, instanța de fond s-a raportat corect la

cererea formulată de reclamante către societatea de asigurare, imediat după producerea

accidentului, precum și la faptul că o mare parte din prejudiciul moral a fost

acoperit alături de prejudiciul material prin plățile făcute de aceeași pârâtă.

Prin decizia civilă nr.

223 din 28 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelurile declarate de apelantele I.A. și I.G., împotriva Sentinței civile nr. 729

din 1 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă,

în Dosarul nr. 25884/3/2012, în contradictoriu cu intimații SC A.R.A.V.I.G. SA,

SC A.R.A.V.I.G. SA - Agenția Ploiești și A.A.A.

A schimbat în parte

sentința în sensul că a obligat SC A.R.A.V.I.G. SA și SC A.R.A.V.I.G. SA -

Agenția Ploiești la plata sumei de 100.000 lei fiecăreia dintre apelante, cu

titlu de daune morale.

S-au menținut restul

dispozițiilor.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Prima critică nu este

fondată.

Critica vizează

faptul că instanța nu a acordat despăgubirile pentru prejudiciul suferit de

apelante ca urmare a imposibilității acestora de a achita ratele la contractele

încheiate de defunct.

Cu privire la aceasta

critică, se observă, mai întâi, că în cererea de chemare în judecată

reclamantele au solicitat acordarea despăgubirilor materiale în cuantum de 8.000

lei, reprezentând cheltuielile de înmormântare și cele cu pomenirile efectuate

„precum și alte cheltuieli” fără însă a le identifica.

În al doilea rând,

apelantele au recunoscut, atât în timpul procesului cât și prin cererea de

apel, faptul că prejudiciul material, reprezentând cheltuielile de înmormântare

și obiceiurile creștinești au însumat 8.000 lei și această sumă a fost plătită

de pârâta A.A.A.

Prejudiciul

solicitat, de 8.000 lei, a fost acoperit iar dauna invocată în apel, respectiv

plata ratelor la contractele încheiate de defunct cu terțele persoane și

abonamentul telefonic, reprezintă o cerere nouă formulată direct în apel,

pretențiile arătate nefiind invocate în cererea de chemare în judecată și

depășesc suma de 8.000 lei pretinsă în acțiunea introductivă. Anexarea la dosar

a unei note de plată emisă de SC R.B. SA în legătură cu cardul de cumpărături

(fila 75), nu poate avea valoare de cerere de investire a instanței. În plus,

nu exista nicio legătură de cauzalitate între restanțele la plată a unor

cheltuieli făcute de defunct cu fapta ilicită ce a provocat decesul acestei

persoane.

de a doua critică.

Tribunalul a apreciat

cuantumul prejudiciului moral suferit de reclamante prin raportarea la suma de

55.000 lei pretinsă de acestea în cererea de despăgubiri adresată direct

pârâtelor, societăți de asigurare, sub motiv că reclamantele au putut să

evalueze daunele morale în cuantumul arătat și este inexplicabilă majorarea

pretențiilor prin cererea de chemare în judecată la suma de 6.000.000 lei, la 3

ani de la decesul victimei, și că restul de 5700 lei, rămas după deducerea

prejudiciului material de 8.000 lei (13.700 - 8.000), reprezintă acoperirea în

parte a prejudiciului de pârâta A.A.A.

Limitarea cuantumului

prejudiciului moral pe considerentul că reclamantele au solicitat imediat după

decesul victimei suma de 55.000 lei nu are nici un suport legal. O persoană se

poate înșela sau poate să-și reducă voluntar pretențiile într-un anumit

context. Atâta timp cât nu a fost făcută plata, reclamantele pot să-și majoreze

pretențiile. Singurul criteriu de acordare a despăgubirilor este întinderea

prejudiciului.

Având în vedere

dificultățile ridicate de evaluarea prejudiciului moral, se va lua în

considerare, pentru stabilirea cuantumului prejudiciului: gradul de rudenie al

reclamantelor cu defunctul, relațiile lor de afecțiune cu aceeași persoană,

suferințele pricinuite de decesul arătat, așa cum rezultă din declarațiile

martorilor și din actele medicale. Vor fi avute în vedere, de asemenea:

situația economică și socială a reclamantelor și nivelul lor de studii.

Cu privire la

prejudiciul moral suferit de I.G.

Aceasta este soția

defunctului, este tânără, fiind născută în 1987 și se căsătorise cu defunctul

în urmă cu 4-5 ani în raport cu data decesului. Prin natura lucrurilor dar și

din depoziția martorei N.I. rezultă că reclamanta era legată afectiv de

defunctul soț, cu care se înțelegea bine, motiv pentru care după moartea

acestuia reclamanta a suferit o depresie, solicitând salvarea din două în două

săptămâni.

Prin natura

lucrurilor, decesul soțului a curmat proiectele de viață pe care soții și le

făcuseră la început de căsătorie.

Reclamanta a locuit

în zona rurală, are studii medii și nu are un loc de muncă, iar prin aceasta se

relevă situația socială și economică a acesteia.

Având în vedere

criteriile arătate mai sus, precum și principiul că daunele acordate nu trebuie

să schimbe felul de viață socială și economică al reclamantei, prejudiciul

moral acordat de prima instanță, în sumă de 20.000 lei, este nesemnificativ.

Pentru atenuarea

suferințelor psihice ale reclamantei, acordarea unei sume de 100.000 lei este

suficientă. Confortul și satisfacția morală dobândite de reclamantă prin

obținerea sumei arătate o va ajuta ca în timp să fie atenuate suferințele

arătate.

Cu privire la

prejudiciul moral suferit de I.A.

Reclamanta este mama

defunctului, acesta fiind singurul copil. Așa cum rezultă din declarația

martorului C.D., precum și din scrisoarea medicală, decesul arătat i-a provocat

grave suferințe, diagnosticul medicului fiind: „tulburare afectivă fond psiho-organic

cronic deteriorativ mixt (somatic și vascular) episod depresiv sever”.

De altfel, legat de

această suferință, se constată că la scurt timp după decesul fiului în urma

accidentului a decedat și tatăl defunctului, I.I. (fila 15), respectiv soțul

reclamantei, iar decesul din urmă este, cel puțin în mintea reclamantei, legat

de decesul fiului lor.

Victima accidentului

fiind singurul copil și ca urmare a decesului soțului, în prezent reclamanta nu

mai are rude apropiate, deznădejdea sa fiind astfel agravată.

În fine, reclamanta

trăia în mediu rural, era casnică și nu avea studii.

Având în vedere

criteriile arătate, suma de 15.000 lei, acordată de prima instanță cu titlu de

prejudiciu moral, este derizorie și, pentru atenuarea suferințelor arătate și

ca o satisfacție morală, acordarea unei despăgubiri în cuantum de 100.000 lei o

va ajuta pe reclamantă să își creeze un confort material care să atenueze

suferințele pierderii fiului.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs SC A.R.A.V.

I.G. SA, prin

Sucursala Ploiești, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, s-a susținut că în raport de data producerii accidentului,

cuantumul despăgubirilor trebuia calculat potrivit Ordinului nr. 20/7 noiembrie

2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, respectiv potrivit legislației

și jurisprudenței naționale.

S-a arătat că în

dosarul penal, reclamanta I.G. nu s-a constituit ca parte civilă împotriva

făptuitoarei, respectiv pârâta A.A.A., consemnându-se primirea sumei de 12.700

lei.

Recurenta a criticat

decizia sub aspectul cuantumului sumelor acordate cu titlu de daune morale,

arătând că sumele acordate sunt situate la nivelul maxim al grilei stabilite

prin Ordinul C.S.A.

Că, deși instanța a

arătat care sunt criteriile care urmează a fi avute în vedere la stabilirea

cuantumului despăgubirilor a făcut o greșită aplicare a acestora raportat la

situația de fapt, concretă, a fiecărei reclamante, sumele acordate constituind

de fapt o îmbogățire fără justă cauză.

Recursul nu este

fondat.

Prealabil, se

constată că deși recurenta a indicat ca motive de recurs și dispozițiile art. 304

pct. 7 și 8 C. proc. civ., acestea au fost invocate în mod formal, cererea de

recurs necuprinzând dezvoltări în raport de dispozițiile invocate.

Critica privind

greșita interpretare și aplicare a legii, în stabilirea daunelor morale și

cuantificarea sumelor acordate cu acest titlu este nefondată.

Se constată că

instanța a indicat criteriile legale, prin raportare la Ordinul nr. 20/2008 al

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și jurisprudențiale incidente în cauză

și a motivat raportat la situația obiectivă și subiectivă a fiecărei

reclamante, sumele necesare a acoperi prejudiciul moral, arătând și în ce au constat

acesta pentru fiecare reclamantă în parte.

Recurenta nu a

indicat care criterii legale au fost interpretate și aplicate greșit, iar

aprecierea instanței asupra cuantumului despăgubirilor fiind făcută conform criteriilor

legale, nu mai poate face obiect de analiză în recurs.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a

se respinge recursul ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a recurentei

pârâte, va fi obligată la plat cheltuielilor de judecată către intimatele

reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA - prin Sucursala

Ploiești împotriva deciziei nr. 223 din 28 iunie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Obligă

recurenta-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA la plata către intimatele-reclamante I.A. și

I.G. a sumei de 2.592 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2014.