ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3101/2013

Asupra recursurilor de față, Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1170 din 17 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1504/108/2012 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții B.A.M. și B.I.M., în contradictoriu cu pârâta S.A.R. SA București. A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant echivalentul în lei la cursul BNR, de la data plății efective a sumei de 20.000 euro cu titlul de despăgubiri morale. Au fost respinse restul pretențiilor reclamanților, pârâta fiind obligată la 1.300 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit rezoluției din 16 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, în data 9 iulie 2011 a avut loc un accident de circulație produs din culpa exclusivă a conducătorului auto B.I., în urma căruia a decedat atât conducătorul auto, cât și soția acestuia B.M., pasageră pe scaunul din dreapta șoferului.

Autoturismul F.S. cu nr. de înmatriculare X condus de numitul B.I. a fost asigurat în momentul producerii accidentului, potrivit asigurării de răspundere civilă auto obligatorie - tichet 006220038, la pârâta S.A.R. SA București, prin sucursala Arad. Instanța a avut în vedere natura contractuală a răspunderii civile a pârâtei și faptul că legiuitorul a înțeles să atenueze întinderea acestei răspunderi, conform art. 49 și 53 din Legea nr. 136/1995, prin instituirea unor plafonări în privința nivelului despăgubirilor ce pot fi acordate.

În concret, instanța a constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru suferința cauzată de decesul mamei lor, circumstanțele tragice ale accidentului provocând o percepție deosebit de intensă a durerii psihice cauzată de despărțirea brutală de una dintre ființele ce constituiau reper existențial al acestora, iar sentimentele de afecțiune reciprocă între defunctă și familiile celor doi copii, pe fondul unor relații deosebit de strânse, argumentând o estompare dificilă, în timp, a suferinței cauzate de lipsa fizică a mamei reclamanților. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții B.A.M. și B.I.M., cât și de pârâta S.A.R. SA București, prin Sucursala Arad, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 185 din 18 octombrie 2012 au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții B.A.M. și B.I.M., cât și de pârâta S.A.R. SA București, prin Sucursala Arad.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, referitor la apelul reclamanților, că suma de câte 20.000 euro în echivalente lei la cursul BNR, acordată de instanța de fond, cu titlu de daune morale acestor reclamanți, satisface pe deplin cerințele prevederilor art. 1084 C. civ., care statuează asupra principiului reparării integrale a prejudiciului, în sensul că "Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit (...)". Determinarea daunelor morale la suma de 20.000 euro în echivalent lei reprezintă aplicarea de către prima instanță a unor criterii subiective proprii în raport de care s-a considerat că aceste sume sunt de natură a asigura o justă și integrală reparație a prejudiciului moral.

Referitor la apelul pârâtei, instanța de apel a reținut că aceasta critică sentința cu privire la suma excesivă a daunelor morale, câte 20.000 euro în echivalent lei, acordată reclamanților. În acest context, instanța de apel a reținut că și în privința daunelor morale, definite ca obiect al obligației de dezdăunare pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea, nesocotirea sau atingerea unor drepturi nepatrimoniale, instanța de judecată trebuie să recurgă, în vederea identificării și evaluării acestei categorii de daune la criterii obiective, singurele în măsură să ofere caracterul justificat al daunelor și natura controlată a acestora. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că pretenția pârâtei asigurător de a se acorda reclamanților daune morale limitate la câte 38.434 RON, este total nefondată, menținând în acest sens hotărârea primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanții B.A.M. și B.I.M., și pârâta S.A.R. SA București prin Sucursala Arad au declarat recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Critica reclamanților B.A.M. și B.I.M. se referă la faptul că instanța de apel, a aplicat greșit prevederile legale și nu a ținut cont de faptul că prejudiciul moral suferit nu a fost acoperit, în condițiile în care sumele acordate, cu titlu de despăgubiri morale nu au fost cuantificate în mod corect de către instanța de fond, aceasta neoferind părților niciun criteriu obiectiv, de natură a putea fi verificat.

În acest sens, reclamanții consideră că suma acordată drept despăgubire, deși în mod evident nu poate acoperi suferința cauzată de pierderea mamei, aceasta este cenzurată într-un mod extrem, de către instanță, cu mult sub nivelul sumei solicitate, dar și mult sub plafonul maxim de despăgubire, stabilit prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5 din 17 mai 2010, aplicabil accidentelor comise în anul 2011. În acest context, instanța trebuia să aibă în vedere principiul corelației dintre despăgubire și specificul prejudiciului nepatrimonial, care se reflectă prin modalitatea de apreciere în concret a dimensiunii valorice a despăgubirii, în stabilirea căreia, instanța trebuia să aprecieze elementele particulare, ce conferă unicitate prejudiciului, anume importanța valorii lezate, natura suferințelor, durata în timp sau perpetuarea vătămărilor, intensitatea suferințelor, aspecte și corelații legate de vârsta și poziția socială a reclamanților.

Pentru aceste considerente, reclamanții apreciază că se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat și mărirea sumei acordate cu titlul de despăgubiri civile. Critica pârâtei S.A.R. SA București prin Sucursala Arad se referă la soluția instanței de fond, care este legată de cuantificarea sumelor acordate drept despăgubiri morale și de lipsa de circumstanțiere la aspectele particulare ale cauzei.

În acest sens, pârâta consideră că, norma legală nu stabilește limite și criterii în sfera despăgubirilor morale, repararea integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală fără a genera venituri nejustificate în beneficiul victimelor accidentului Pentru aceste considerente, pârâta apreciază că se impune reanalizarea probelor aflate la dosarul cauzei și pe cale de consecință, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond pronunțarea unei hotărâri prin care să fie diminuat cuantumul despăgubirilor morale acordate, la suma de 37.000 RON pentru fiecare reclamant. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursurile declarate de reclamanții B.A.M.

și B.I.M. și de pârâta S.A.R. SA București prin Sucursala Arad, să fie respinse, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs, pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri, atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Critica recurenților întemeiată pe acest motiv vizează teza a doua a acestui articol, respectiv aplicarea greșită a legii, însă fără a menționa în concret textele de lege greșit aplicate, aceștia arătând că prejudiciul moral suferit ca urmare a pierderii părinților nu a fost acoperit prin acordarea unei sume mult sub cea solicitată și mult sub plafonul maxim de despăgubire.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, se constată că nu poate fi primită critica recurenților referitoare la neacordarea integrală a despăgubirilor morale, având în vedere că, în mod corect s-a reținut de către cele două instanțe faptul că, în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

În acest sens, la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a reținut în mod just că, acestea trebuie să aibă într-adevăr un efect compensatoriu pentru reclamanți, fără însă, să constituie în același timp venituri nejustificate pentru victime, sumele de bani acordate trebuind calificate numai ca despăgubiri pentru a nu constitui o îmbogățire fără justă cauză, astfel că, acordarea daunelor morale în cuantum de 20.000 euro, solicitate ca pretium doloris, în compensarea traumei psihice suferite de reclamanți, se apreciază ca fiind pe deplin justificate. În aceste condiții, se constată că daunele morale acordate reclamanților sunt rezultatul unei aprecieri rezonabile și echitabile de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie pentru prejudiciul moral suferit, astfel că, criticile formulate de reclamanți pe acest aspect nu pot fi reținute.

Faptul că instanța de apel s-a raportat în stabilirea cuantumului daunelor morale la limita de despăgubire prevăzută de legiuitor, acest lucru constituie identificarea unui criteriu obiectiv în apreciere, de natură să înlăture aparența unei aprecieri pur subiective, raportat la criteriul subiectiv privind pierderea suferită de reclamanți. Cu privire la recursul pârâtei, referitor la cuantumul daunelor morale, care se solicită a fi redus, se constată că recurenta-pârâtă urmărește prin critica formulată la soluția instanței de fond, o reevaluare a probatoriilor administrate în cauză, care reprezintă de fapt o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii. Întrucât în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, reaprecierea probelor administrate în cauză - aspect de netemeinicie a hotărârii - nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc.

civ., totodată, Înalta Curte constatând că, recurenta-pârâtă nu a încadrat în drept motivele de recurs formulate. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de dispozițiile legale aplicabile speței. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B.A.M. și B.I.M. și de pârâta S.A.R. SA București prin Sucursala Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B.A.M. și B.I.M. și de pârâta S.A.R. SA București prin Sucursala Arad împotriva Deciziei civile nr. 185 din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV