ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3101/2013

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1170 din 17 mai 2012

pronunțată în Dosarul nr. 1504/108/2012 a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamanții B.A.M. și B.I.M., în contradictoriu cu pârâta S.A.R.

SA București.

A fost obligată

pârâta să plătească fiecărui reclamant echivalentul în lei la cursul BNR, de la

data plății efective a sumei de 20.000 euro cu titlul de despăgubiri morale.

Au fost respinse

restul pretențiilor reclamanților, pârâta fiind obligată la 1.300 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că potrivit rezoluției din 16 ianuarie 2012 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, în data 9 iulie  2011 a avut

loc un accident de circulație produs din culpa exclusivă a conducătorului auto

B.I., în urma căruia a decedat atât conducătorul auto, cât și soția acestuia

B.M., pasageră pe scaunul din dreapta șoferului.

Autoturismul F.S. cu

nr. de înmatriculare X condus de numitul B.I. a fost asigurat în momentul

producerii accidentului, potrivit asigurării de răspundere civilă auto

obligatorie - tichet 006220038, la pârâta S.A.R. SA București, prin sucursala

Arad.

Instanța a avut în

vedere natura contractuală a răspunderii civile a pârâtei și faptul că

legiuitorul a înțeles să atenueze întinderea acestei răspunderi, conform art.

49 și 53 din Legea nr. 136/1995, prin instituirea unor plafonări în privința

nivelului despăgubirilor ce pot fi acordate.

În concret, instanța

a constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru suferința cauzată

de decesul mamei lor, circumstanțele tragice ale accidentului provocând o

percepție deosebit de intensă a durerii psihice cauzată de despărțirea brutală

de una dintre ființele ce constituiau reper existențial al acestora, iar

sentimentele de afecțiune reciprocă între defunctă și familiile celor doi

copii, pe fondul unor relații deosebit de strânse, argumentând o estompare

dificilă, în timp, a suferinței cauzate de lipsa fizică a mamei reclamanților.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel reclamanții B.A.M. și B.I.M., cât și de pârâta S.A.R.

SA București, prin Sucursala Arad, criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel

Timișoara, secția a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 185 din 18 octombrie

2012 au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții B.A.M. și

B.I.M., cât și de pârâta S.A.R. SA București, prin Sucursala Arad.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, referitor la apelul reclamanților, că suma

de câte 20.000 euro în echivalente lei la cursul BNR, acordată de instanța de

fond, cu titlu de daune morale acestor reclamanți, satisface pe deplin

cerințele prevederilor art. 1084 C. civ., care statuează asupra principiului

reparării integrale a prejudiciului, în sensul că "Daunele-interese ce

sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul

de care a fost lipsit (...)".

Determinarea daunelor

morale la suma de 20.000 euro în echivalent lei reprezintă aplicarea de către

prima instanță a unor criterii subiective proprii în raport de care s-a considerat

că aceste sume sunt de natură a asigura o justă și integrală reparație a

prejudiciului moral.

Referitor la apelul

pârâtei, instanța de apel a reținut că aceasta critică sentința cu privire la

suma excesivă a daunelor morale, câte 20.000 euro în echivalent lei, acordată

reclamanților.

În acest context,

instanța de apel a reținut că și în privința daunelor morale, definite ca

obiect al obligației de dezdăunare pentru prejudiciul moral cauzat prin

încălcarea, nesocotirea sau atingerea unor drepturi nepatrimoniale, instanța de

judecată trebuie să recurgă, în vederea identificării și evaluării acestei

categorii de daune la criterii obiective, singurele în măsură să ofere

caracterul justificat al daunelor și natura controlată a acestora.

Prin urmare, instanța

de apel a apreciat că pretenția pârâtei asigurător de a se acorda reclamanților

daune morale limitate la câte 38.434 RON, este total nefondată, menținând în

acest sens hotărârea primei instanțe.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, reclamanții B.A.M. și B.I.M., și pârâta S.A.R. SA

București prin Sucursala Arad au declarat recurs, întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Critica reclamanților

B.A.M. și B.I.M. se referă la faptul că instanța de apel, a aplicat greșit

prevederile legale și nu a ținut cont de faptul că prejudiciul moral suferit nu

a fost acoperit, în condițiile în care sumele acordate, cu titlu de despăgubiri

morale nu au fost cuantificate în mod corect de către instanța de fond, aceasta

neoferind părților niciun criteriu obiectiv, de natură a putea fi verificat.

În acest sens,

reclamanții consideră că suma acordată drept despăgubire, deși în mod evident

nu poate acoperi suferința cauzată de pierderea mamei, aceasta este cenzurată

într-un mod extrem, de către instanță, cu mult sub nivelul sumei solicitate,

dar și mult sub plafonul maxim de despăgubire, stabilit prin Ordinul Comisiei

de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5 din 17 mai 2010, aplicabil accidentelor

comise în anul 2011.

În acest context,

instanța trebuia să aibă în vedere principiul corelației dintre despăgubire și

specificul prejudiciului nepatrimonial, care se reflectă prin modalitatea de

apreciere în concret a dimensiunii valorice a despăgubirii, în stabilirea

căreia, instanța trebuia să aprecieze elementele particulare, ce conferă

unicitate prejudiciului, anume importanța valorii lezate, natura suferințelor,

durata în timp sau perpetuarea vătămărilor, intensitatea suferințelor, aspecte

și corelații legate de vârsta și poziția socială a reclamanților.

Pentru aceste

considerente, reclamanții apreciază că se impune admiterea recursului astfel

cum a fost formulat și mărirea sumei acordate cu titlul de despăgubiri civile.

Critica pârâtei

S.A.R. SA București prin Sucursala Arad se referă la soluția instanței de fond,

care este legată de cuantificarea sumelor acordate drept despăgubiri morale și

de lipsa de circumstanțiere la aspectele particulare ale cauzei.

În acest sens, pârâta

consideră că, norma legală nu stabilește limite și criterii în sfera

despăgubirilor morale, repararea integrală a prejudiciului în domeniul daunelor

morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în

sfera morală fără a genera venituri nejustificate în beneficiul victimelor

accidentului

Pentru aceste

considerente, pârâta apreciază că se impune reanalizarea probelor aflate la

dosarul cauzei și pe cale de consecință, admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate, iar pe fond pronunțarea unei hotărâri prin care să fie

diminuat cuantumul despăgubirilor morale acordate, la suma de 37.000 RON pentru

fiecare reclamant.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursurile declarate de

reclamanții B.A.M. și B.I.M. și de pârâta S.A.R. SA București prin Sucursala

Arad, să fie respinse, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs, pentru a solicita

modificarea sau casarea unei hotărâri, atunci când aceasta este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Critica recurenților

întemeiată pe acest motiv vizează teza a doua a acestui articol, respectiv

aplicarea greșită a legii, însă fără a menționa în concret textele de lege greșit

aplicate, aceștia arătând că prejudiciul moral suferit ca urmare a pierderii

părinților nu a fost acoperit prin acordarea unei sume mult sub cea solicitată

și mult sub plafonul maxim de despăgubire.

Din perspectiva

acestui motiv de recurs, se constată că nu poate fi primită critica

recurenților referitoare la neacordarea integrală a despăgubirilor morale,

având în vedere că, în mod corect s-a reținut de către cele două instanțe

faptul că, în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea

cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de

consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o

anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat, această

compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea

pagubei suferite.

În acest sens, la

stabilirea cuantumului daunelor morale s-a reținut în mod just că, acestea

trebuie să aibă într-adevăr un efect compensatoriu pentru reclamanți, fără

însă, să constituie în același timp venituri nejustificate pentru victime,

sumele de bani acordate trebuind calificate numai ca despăgubiri pentru a nu

constitui o îmbogățire fără justă cauză, astfel că, acordarea daunelor morale

în cuantum de 20.000 euro, solicitate ca pretium doloris, în compensarea

traumei psihice suferite de reclamanți, se apreciază ca fiind pe deplin

justificate.

În aceste condiții,

se constată că daunele morale acordate reclamanților sunt rezultatul unei

aprecieri rezonabile și echitabile de natură să ofere o anumită satisfacție

compensatorie pentru prejudiciul moral suferit, astfel că, criticile formulate

de reclamanți pe acest aspect nu pot fi reținute.

Faptul că instanța de

apel s-a raportat în stabilirea cuantumului daunelor morale la limita de

despăgubire prevăzută de legiuitor, acest lucru constituie identificarea unui

criteriu obiectiv în apreciere, de natură să înlăture aparența unei aprecieri

pur subiective, raportat la criteriul subiectiv privind pierderea suferită de

reclamanți.

Cu privire la

recursul pârâtei, referitor la cuantumul daunelor morale, care se solicită a fi

redus, se constată că recurenta-pârâtă urmărește prin critica formulată la

soluția instanței de fond, o reevaluare a probatoriilor administrate în cauză,

care reprezintă de fapt o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate a

hotărârii.

Întrucât în recurs nu

pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, reaprecierea

probelor administrate în cauză - aspect de netemeinicie a hotărârii - nu se

încadrează în niciunul dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de

art. 304 C. proc. civ., totodată, Înalta Curte constatând că, recurenta-pârâtă

nu a încadrat în drept motivele de recurs formulate.

Este de reținut că

simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de

apel, la modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat probele

administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în

raport de dispozițiile legale aplicabile speței.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamanții B.A.M. și B.I.M. și de pârâta

S.A.R. SA București prin Sucursala Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții B.A.M. și B.I.M. și de pârâta S.A.R. SA

București prin Sucursala Arad împotriva Deciziei civile nr. 185 din 18

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV