ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 884/2013

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Prin Sentința comercială nr. 8358 de la 22 iunie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a admis în parte cererea formulată de reclamanții C.G., C.A.C., C.M.L., T.S., O.G., O.M., O.M.I., B.S.M., P.C.F., O.G.G., B.G.T., S.M., M.I., C.I., C.A.B., a obligat pârâta la plata următoarelor sume către reclamanți: - 6.000 RON daune materiale și 40.000 RON daune morale către reclamanta C.G.; - 100 RON lunar de la data producerii accidentului și până la majorat daune materiale și 50.000 RON daune morale către reclamanta C.A.C.; - 100 RON lunar de la data producerii accidentului și până la majorat daune materiale și 50.000 RON daune morale către reclamanta C.M.L.; - 20.000 RON daune morale către reclamanta Ț.S.; - 20.000 RON daune morale către reclamantul O.G.; - 20.000 RON daune morale către reclamanta O.M.; - 40.000 RON daune morale către reclamanta O.M.I.; - 5.000 RON daune materiale și 50.000 RON daune morale către reclamanta B.S.M.; - 50.000 RON daune morale către reclamanta O.G.G.; - 50.000 RON daune morale către reclamanta P.C.F.; - 50.000 RON daune morale către reclamanta B.G.T.; - 10.000 RON daune morale către reclamanta S.M.; - 10.000 RON daune morale către reclamanta M.I.; - 6.000 RON daune materiale și 40.000 RON daune morale către reclamanta C.I.;

- 150 RON lunar despăgubiri de la data producerii accidentului până la majorat și 50.000 RON daune morale către reclamanta C.A.B. și a obligat pârâta la penalități de întârziere de 0,1% la sumele acordate de la data introducerii acțiunii. În motivare, instanța a reținut că obligația de reparare a prejudiciului material și moral suferit de reclamanți revine societății de asigurare emitente a poliței R.C.A. conform dispozițiilor art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 și a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Norma C.S.A.

din 7 noiembrie 2008. Prin Decizia civilă nr. 16/2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanții C.G., C.A.C., C.M.L., prin reprezentant C.G., Ț.S., O.G., O.M., S.M., B.S.M., P.C.F., B.G.T., O.G.G., M.I., O.M.I., C.I., C.A.B., prin reprezentant C.I., a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume reprezentând daune morale: - câte 300.000 RON pentru fiecare dintre reclamanții C.A.B., C.A.C., C.M.L. și O.G.G.; - câte 200.000 RON pentru fiecare dintre reclamanții B.S.M., P.C.F. și B.G.T.; - câte 150.000 RON pentru fiecare dintre reclamanții C.I., C.G., Ț.S., O.M.I., O.G. și O.M.; - câte 50.000 RON pentru fiecare dintre reclamanții S.M.

și M.I. și a păstrat celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. S-a reținut de către instanța de apel că daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa prejudiciul suferit, urmărind să asigure părții vătămate o alinare în condiții de viață mai confortabile și să permită acesteia ca, la un moment dat, să poată realiza un transfer de afectivitate, totalul daunelor materiale și morale acordate nedepășind limita maximă de 1.500.000 euro stabilită prin art. 24 alin. (3) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008. Împotriva acestei decizii, SC O.V. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul exonerării de la plata despăgubirilor civile pentru C.B.

și C.I. și diminuării cuantumului daunelor morale, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, recurenta a învederat că, față de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, nu există temei legal pentru acordarea de daune morale și daune materiale pentru decesul făptuitorului C.C.M. către persoane care sunt membrii aceleiași familii, iar limita maximă de despăgubire de 1.500.000 euro stabilită de art. 24 alin. (3) din același act normativ nu presupune acordarea daunelor materiale și morale în cuantumul maxim prevăzut de lege. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept invocat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 26 din Ordinul C.S.A.

privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nr. 20/2008, act normativ în vigoare la momentul producerii accidentului, asigurătorul R.C.A., în speță, recurenta, indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare R.C.A., pentru (..) cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sau deces sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau ai oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicul - pct. 4 al art. anterior menționat.

Art. 27 din actul normativ anterior menționat conține, cu titlu limitativ, riscurile și prejudiciile care nu sunt cuprinse în asigurarea obligatorie de răspundere civilă și, pentru care, în mod implicit nu poate fi atrasă răspunderea asigurătorului, printre acestea neregăsindu-se și cazul beneficiarilor, respectiv a soției și copiilor defunctului.

Faptul că intimații din prezenta cauză sunt persoane îndreptățite la a solicita și obține despăgubiri ca urmare a producerii riscului asigurat rezultă și din prevederile alin. (3) al art. 50 din Legea nr. 136/1995 conform căruia "se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soția sau persoane care se află în întreținerea proprietarului sau conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului". În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, instanța reține că recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării, fără a-l face să dispară, astfel încât suma acordată cu titlu de daune morale este îndestulătoare pentru compensarea prejudiciilor morale suferite, fiind acordată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Nefondată este și susținerea privind depășirea plafonului impus de lege, deoarece, în total, s-au acordat 2.700.000 RON, adică mai puțin de jumătate din plafonul maxim stabilit de Ordinul C.S.A. nr. 20/2008. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel este pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 26 pct. 4 și 27 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 și art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.V. SA București împotriva Deciziei civile nr. 16/2012 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.V. SA București împotriva Deciziei civile nr. 16/2012 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013. Procesat de GGC - AS