ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2129/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2129/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Prin cererea înregistrată sub nr.

6185/108/2010 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții C.N., C.S. și D.L. au chemat

în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad solicitând instanței ca prin

sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata a câte 150.000 euro,

daune morale.

La acest dosar

au fost conexate Dosarele nr. 6166/108/2010 și nr. 6167/108/2010 ale aceluiași tribunal.

Prin sentința

comercială nr. 966 din 25 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 6165/108/2010

s-a admis în parte acțiunea comercială în pretenții formulată de reclamanți și s-a

dispus:

- Obligarea pârâtei

la plata sumei de 70.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale

a României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010, către reclamantul

C.S.,

- Obligarea pârâtei

la plata sumei de 70.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale

a României de Ia data producerii accidentului, 13 februarie 2010, către reclamantul

C.N.:

- Obligarea pârâtei

la plata sumei de 5.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale

a României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010, către reclamanta

D.L.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că fiicele reclamanților C.N., C.S., pasagere în

autoturism, au decedat în urma accidentului din data de 13 februarie 2010, cauzat

de asiguratul pârâtei, D.S.S., decedat și el în accident, iar reclamanta D.L., pasageră

și ea în aceeași mașină, a suferit vătămări corporale grave, fiind spitalizată timp

de 3 luni și i s-a implantat o tijă în picior, din cauza accidentului fiind mutată

de la locul inițial de muncă la un alt Ioc din cadrul aceluiași departament, pentru

a putea să-și desfășoare activitatea și de pe scaun. De asemenea, conform expertizei

medico-legale, pentru leziunile suferite au fost necesare 150 de zile de îngrijiri

medicale.

După aflarea veștii

decesului nepoatei sale, mama reclamantului C.N. a suferit un atac cerebral, decedând

la 5 zile după decesul nepoatei sale.

Decesul fiicelor

a produs reclamanților un prejudiciu de ordin moral. Moartea violentă a copiilor

a provocat membrilor familiei o suferință de ordin afectiv, pentru pierderea unei

persoane apropiate. De asemenea, în ceea ce o privește pe reclamanta D.L. aceasta

a suferit, în afara șocului cauzat de accident și suferințe de ordin fizic.

Pe de altă parte,

sumele de bani care se acordă cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii,

să poată fi calificate numai ca despăgubiri și să nu se constituie în venituri nejustificate.

Conform art. 998

C. civ. în persoana asiguratului pârâtei erau întrunite elementele răspunderii civile

delictuale: fapta ilicită de a provoca accidentul prin încălcarea regulilor de circulație,

vinovăția sub forma culpei, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul

produs, acesta din urmă constând în decesul fiicelor reclamanților și leziunile

cauzate prin accident, reclamantei D.L.

Art. 49 din Legea

nr. 136/1995 prevede că asigurătorul acordă despăgubiri, în temeiul contractului

de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane

păgubite prin accidente de autovehicule.

Prin art. 51 din

ordinul nr. 113.133/2006 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se prevede

că în caz de vătămare corporală și deces, daunele morale se stabilesc în conformitate

cu legislația și jurisprudența din România.

În temeiul

art. 24 din ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, despăgubirile se raportează

la cursul Băncii Naționale a României de la data producerii accidentului.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanta D.L. și pârâta SC A.R.A. SA București, prin

sucursala Arad.

Reclamanta-apelantă

D.L. a solicitat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a hotărârii apelate,

în sensul majorării daunelor morale ale apelantei la suma de 70.000 euro.

În faza cercetării

judecătorești s-a efectuat o expertiză medico-legală care a concluzionat pe marginea

leziunilor acesteia și a consecințelor pe termen lung.

În drept a invocat

art. 298 C. proc. civ.

Pârâta SC A.R.A.

SA București, prin sucursala Arad, a solicitat admiterea apelului în sensul diminuării

daunelor morale acordate reclamanților C.N. și C.S., la câte 10.000 euro pentru

fiecare.

În motivare a

arătat că nu a contestat vinovăția asiguratului său, D.S.S., care a deținut asigurare

de răspundere civilă valabilă Ia data accidentului, 13 februarie 2010. În baza acestei

polițe societatea de asigurare achită despăgubiri materiale și morale în limitele

stabilite de ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dat

în aplicarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările în România.

Cu toate că norma

legală nu stabilește limite și criterii în sfera despăgubirilor morale, repararea

integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea

unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate

în beneficiul victimelor indirecte ale accidentului.

În speță s-a făcut

dovada creării unui prejudiciu moral părinților supraviețuitori, fapt ce îi îndreptățește

la acordarea daunelor morale, dar nu și la cuantumul acordat, raportat Ia cazul

concret. Apelanta a apreciat că suma acestora, prin prisma doctrinei și a jurisprudenței

în materie, este exagerată.

Apelanta a apreciat

că acordarea despăgubirilor morale în cuantum de câte 10.000 euro, achitabili în

RON, la cursul din data accidentului, fiecărui reclamant, C.N. și C.S., ar constitui

o justă reparație morală și o baza rezonabilă materială, pe viitor, pentru comemorarea

victimelor.

Prin decizia comercială

nr. 272 din 8 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, a fost

admis apelul reclamantei D.L., a fost schimbată, în parte, sentința apelată fiind

obligată pârâta la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON la cursul

Băncii Naționale a României, către reclamantă, a fost respins apelul pârâtei, fiind

menținută, în rest, sentința apelată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Relativ la apelul

reclamantei, instanța de apel a constatat că suma de 5.000 euro sau echivalentul

în RON Ia cursul Băncii Naționale a României de la data producerii accidentului

rutier, acordată de prima instanță cu titlu de daune morale acestei reclamante,

nu satisface pe deplin cerințele prevederilor art.1084 C. civ., care statuează asupra

principiului reparării integrale a prejudiciului, în sensul că „Daunele-interese

ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul

de care a fost lipsit (...)”.

Aceste prevederi

trebuie să însoțească nu numai regimul juridic al răspunderii civile statuat de

dispozițiile dreptului comun (art. 998 și urm. C. civ.), în privința răspunderii

civile delictuale, respectiv art. 1073 și urm. C. civ., relativ Ia răspunderea civilă

contractuală, ci și regimul juridic special instituit de legislația

asigurărilor pentru accidente de autovehicule, reprezentat de prevederile art.

41-44, art. 49-51, art. 55 și art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind

asigurările și reasigurările în România.

În cauză, reclamanta

a afirmat că prin accidentul rutier produs din culpa asiguratului, contractant al

pârâtei, a suferit un prejudiciu moral constând în vătămarea sa corporală gravă,

soldată cu un număr de

150 de zile

de îngrijiri medicale, implantarea unei tije femur drept și dobândirea unei ușoare

limitări a ortostatismului și mersului, (a se vedea Raportul de primă expertiză

medico-legală „completat”, Dosar nr. 6165/108/2010 nr. vechi 1555/II).

De asemenea, din

scrisoarea medicală rezultă că reclamanta a fost spitalizată în perioada

imediat următoare accidentului, 13 februarie 2010-16 martie 2010, cu diagnosticul:

și practicarea osteosintezei cu tija K și alezaj a fracturii de femur.

Epicriza a relevat,

după investigații, că reclamanta a prezentat politraumatism fracturi costale IX-X-XI,

fractură femur drept ram ilio pubian, fractură claviculă.

După externare,

reclamanta a dobândit o dizabilitate locomotorie temporară, având nevoie pentru

deplasare de cârje, iar în continuare va necesita o nouă spitalizare pentru extracția

tijei K și a materialului de osteosinteză. Raportul de primă expertiză medico-legală

din 8 februarie 2011 concluzionează că medicul legist nu se poate pronunța asupra

unor eventuale sechele, decât după epuizarea mijloacelor terapeutice recomandate,

de principiu după iuna iunie 2011, în situația că este extras materialul de osteosinteză.

Prin consecință,

în acord cu expresia „prejudiciu suferit” relevată de art. 1084 C. civ., iar nu

de „beneficiu de care a fost lipsit” creditorul, instanța de apel a apreciat că

reclamanta a fost nevoită să întâmpine suferințe, atât fizice, datorită supunerii

sale Ia vătămările corporale expuse și Ia procedurile medicale de refacere a integrității

corporale și a sănătății, cât și psihice, constând în afecțiunile resimțite de reclamantă

ca urmare a pierderii parțiale a integrității stării de sănătate, a dobândirii,

chiar și temporare, a unor dizabilități de locomoție, precum și a necesității, pe

un termen incert, de a purta asupra corpului său materiale de osteosinteză, inclusiv

de a rămâne cu sechele locomotorii pe toată durata vieții.

Aceste suferințe

s-au repercutat, neîndoielnic, asupra următoarelor drepturi ale reclamantei: dreptul

Ia integritate corporală și la sănătate; dreptul de a desfășura activități sociale,

economice, culturale, familiale și de agrement potrivit aptitudinilor fizice, cognitive

și afective corespunzătoare vârstei sale și preocupărilor pe care Ie conferă unei

persoane tinere starea de deplină sănătate și disponibilitate.

Atingerea acestor

drepturi cauzează titularului lor un prejudiciu moral a cărui dezdăunare se realizează

prin acordarea, cu titlu de compensație a suferințelor încercate, a unor daune morale,

în măsură să ofere persoanei prejudiciate, în mod justificat o satisfacție pecuniară

sau/și de altă natură, astfel încât încălcarea dreptului titularului, pe de o parte,

și prejudiciul moral cauzat de făptuitor, pe de altă parte, să nu rămână în afara

protecției juridice a drepturilor lezate, respectiv, a obligației generate de acoperire

a prejudiciului unor astfel de drepturi.

Identificarea

drepturilor lezate și a conținutului acestora, precum și determinarea in concreto

a prejudiciului moral, sunt atribute exclusive ale instanței de judecată, în condițiile

în care asigurătorul, subrogat în obligațiile persoanei asiguratului, responsabil

de cauzarea unui astfel de prejudiciu, nu decide, în temeiul contractului de asigurare

să dezdăuneze victima prejudiciului.

Existența prejudiciului

moral rezultând din atingerea gravă a pturilor reclamantei, mai sus expuse, nu a

fost contestată de pârâta asigurator. Ceea ce a comportat critici din partea reclamantei

apelante și opuneri din partea pârâtei asigurător se referă la întinderea acestui

prejudiciu și, implicit, la suma daunelor morale acordate de prima instanță, ca

o compensație a acestuia.

Instanța de apel

a apreciat că suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON acordată de prima instanță

reclamantei cu titlu de daune morale, nu acoperă integral, în expresie pecuniară,

întreaga întindere a prejudiciului moral suferit de reclamantă, și nu este de natură

a reflecta dezdăunarea integrală a reclamantei pentru gravele atingeri aduse drepturilor

sale nepatrimoniale, cum sunt dreptul Ia integritatea corporală și a sănătății,

respectiv dreptul de a dispune asupra modului său obișnuit de viață, potrivit vârstei,

stării depline de sănătate și pregătirii profesionale.

Prima instanță

nu a oferit părților nici un criteriu obiectiv, de natură a putea fi verificat,

inclusiv de instanța de control judiciar, în raport de care să se rețină, pe de

o parte, ca fiind justificată suma daunelor morale în cuantumul acordat, iar pe

de altă parte, să permită aprecierea că orice daune morale acordate în plus s-ar

constitui într-o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

În raport de criteriul

obiectiv al reținerii consecințelor integrate prejudiciului moral cauzat reclamantei,

instanța de apel a constatat că se impune acordarea unor daune morale în cuantum

superior celui dispus de prima instanță, și anume de 15.000 euro sau echivalentul

în RON, de natură a reprezenta o justificată compensare pentru prejudiciul moral

încercat de reclamantă.

Pentru aceleași

considerente, a părut excesivă cererea reclamantei de a i se acorda daune morale

în sumă de 70.000 euro sau echivalentul în RON, în raport de datele cauzei, așa

cum au fost descrise. Nici durata îngrijirilor medicale, nici categoria abordărilor

terapeutice efectuate, la care se alătură lipsa unei constatări medicale a prezenței

sau iminenței comportării unor sechele rezultate din politraumatismul resimțit de

reclamantă, nu au oferit instanței de apel elemente suplimentare pentru a considera

justificat acest cuantum al daunelor morale.

Critica apelantei-pârâte

a fost găsită nefondată.

Sub acest aspect

instanța de apel a reținut că nu constituie criterii obiective pentru comensurarea

dimensiunii prejudiciului moral, nici a cuantumului daunelor morale, aspectele invocate

de pârâta asigurător, și anume: doctrina și jurisprudența în materie; cadrul compensatoriu-reparator

al răspunderii civile auto prin efectul legii; interdicția îmbogățirii fără justă

cauză a reclamanților; situația inechității dintre părinții autorului accidentului

și părinții victimelor.

Instanța de apel

a reținut că și în privința daunelor morale, definite ca obiect al obligației de

dezdăunare pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea, nesocotirea sau atingerea

unor drepturi nepatrimoniale instanța de judecată trebuie să recurgă, în vederea

identificării și evaluării acestei categorii de daune, la criterii obiective,

singurele în măsură să ofere caracterul justificat al daunelor și natura controlată

a

acestora.

Astfel de criterii

obiective trebuie să răspundă principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat,

fie acesta de natură nepatrimonială, morală.

Întinderea unui

astfel de prejudiciu, cu reflectarea sa în câmpul daunelor morale, nu se comportă

identic nici măcar în cauzele ce comportă consecințe identice, decesul victimei

accidentului.

În această cauză,

suferințele psihice resimțite de părinții celor două victime, în circumstanțele

proprii, specifice, relevate de datele cauzei, și anume pierderea tragică a vieții

fiicelor lor, Ia o vârstă a victimelor de numai 20 de ani, în condițiile în care

datorită acestui eveniment, Ia un interval de 5 zile a decedat și bunica victimei,

C.S.N., iar pentru victima C.A.S., tatăl acesteia, C.S., se pregătea să-i organizeze

căsătoria, au relavat suficiente considerente, având temeiuri obiective, care au

condus la constatarea suferințelor psihice încercate de reclamanți, ca urmare a

pierderii vieții ființelor dragi.

Prin urmare reclamanților

Ie-a fost cauzat un prejudiciu moral sever reprezentat de lipsirea acestora pentru

totdeauna de afecțiunea și sprijin moral de care ar fi beneficiat din partea fiicelor

lor.

Este adevărat

că dreptul la viață aparține exclusiv titularului său. Însă, de acest drept se bucură,

datorită raporturilor strânse de rudenie, afecțiune și sprijin reciproc, și persoanele

aflate în legătură directă cu aceste raporturi, așa cum sunt părinții față de copiii

lor.

Prin urmare stingerea

dreptului la viață a oricăruia dintre acești subiecți afectează negativ, iremediabil

și incomensurabil dreptul la familie și Ia un mod de viață armonizat unui cadru

de familie obișnuit, al persoanelor supraviețuitoare, fie acestea părinți sau copii.

În aceste împrejurări

atingerea dreptului la viață a victimei generează stingerea unor drepturi inseparabil

legate de persoana supraviețuitoare, cum sunt dreptul de a avea și a păstra o familie;

dreptul de a acorda și a primi sprijin material și/sau moral la/de la membrii familiei;

dreptul de a desfășura împreună cu membrii familiei, părinți și copii, activități

domestice fie acestea organizatorice, de socializare sau de agrement familial.

Dimensiunea prejudiciului

moral și a pretium dolores se raportează, totodată, la anterioritatea raporturilor

dintre subiecții raportului de familie.

Astfel, în lipsa

unor probe contrarii, instanța de apel a reținut că între reclamanți și fiicele

lor decedate au existat, fără echivoc, raporturi strânse de afecțiune, de respect

al relațiilor de familie, precum și de participare activă, reciprocă la modul lor

de viață, în familie și în particular, ceea ce agravează severitatea dezdăunării

reclamanților, deoarece în aceste condiții pierderea celor două fiice denotă încetarea

intempestivă, pentru totdeauna, a acestor raporturi, cu consecința resimțirii altor

suferințe psihice de către aceeași reclamanți.

Prin încheierea

nr. 83 din 8 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost

admisă cererea de completarea a dispozitivului deciziei comerciale nr. 272 din

8 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara și

s-a dispus completarea acestui dispozitiv în sensul obligării pârâtei la

plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON Ia cursul Băncii Naționale a

României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010 către reclamanta

D.L.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 272 din 8 decembrie 2011 pârâta-recurentă SC A.R.A. SA prin sucursala

Arad a declarat recurs aducându-i următoarele critici:

a statuat că instanța de judecată trebuie să recurgă la criterii obiective pentru

comensurarea dimensiunii prejudiciului moral suferit instanța de apel a considerat

că doctrina și jurisprudența nu pot constitui un criteriu obiectiv, deși acest lucru

este prevăzut, în mod expies în ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

nr. 21/2009, dat în aplicarea Legii nr. 136/1995.

de apel a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator al răspunderii

civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în

privința cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum

decent, care să aibă rolul de a alina suferințele încercate prin pierderea unei

persoane dragi.

apel a înlăturat, în mod nejustificat, critica privind îmbogățirea fără just temei,

având în vedere faptul că părțile vătămate au solicitat sume imense, în totală discordanță

cu realitatea.

În acordarea acestor

despăgubiri trebuie să se țină cont și de realitățile economico-sociale, pentru

a se evita discrepanțele între sumele mari acordate și veniturile pe care părțile

vătămate nu le-ar fi obținut în întreaga viață de muncă.

despăgubirile acordate reclamantei D.L., pârâta-recurentă a arătat că, în mod nelegal,

instanța de apel a concluzionat că stabilirea cuantumul despăgubirilor morale este

atributul exclusiv al instanței de judecată, în condițiile în care asigurătorul

nu a decis să desdăuneze victima accidentului, deși asigurătorul și-a manifestat

disponibilitatea acordării tuturor despăgubirilor materiale concrete, probate cu

documente justificative, însă acest fel de despăgubiri nu au fost solicitate, fiind

solicitate, în schimb, daune morale în cuantum foarte ridicat.

La data de 14

ianuarie 2013 reclamanții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea

recursului.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul

este fondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând,

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale care reglementează

acordarea daunelor morale, ce derivă din aplicarea Legii nr. 138/1995.

Astfel, atât din

cuprinsul art. 51 pct. 1 lit. f) al Normelor de aplicare a Legii nr. 136/1995, aprobate

prin ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.133/2006, cât și al

art. 49 pct. 1 lit. f) al Normelor de aplicare a aceleiași legi, aprobate prin ordinul

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 21/2009, se arată, în mod expres, faptul

că Ia stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau a deceselor unor

persoane, în ce privește daunele morale, trebuie avută în vedere legislația și jurisprudența

din România.

Prin urmare, susținerea

instanței de apel că aceste criterii nu trebuie avute în vedere este nelegală.

De asemenea, este

greșită trimiterea făcută de către instanța de apel la prevederile art. 1084 C.

civ., relativ la regimul juridic special instituit de legislația asigurărilor.

Deși instanța

de apel face referire la necesitatea raportării, în determinarea cuantumului daunelor

morale, la criterii obiective, aceasta face, în fapt, referire la criterii obiective

în ce privește determinarea cuantumului unor eventuale daune materiale, însă acest

tip de daune nu a fost solicitat de către părțile vătămate, mai ales de către reclamanta

D.L., care deși putea face dovada daunelor materiale pe care Ie-a suferit, a preferat

să ceară daune morale în cuantum foarte mare, gândindu-se, probabil, că acestea

vor acoperi și daunele morale.

Într-adevăr, de

principiu, persoanele vătămate în urma unor accidente ele circulație, pentru care

asigurătorul are obligația de desdăunare, ar trebui să primească, în primul rând,

despăgubiri materiale, dar și daune morale, însă, în măsura, în care este cazul.

Prin urmare, acordarea

daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale,

pe criterii obiective, criterii ce sunt relevate de actele normative sus amintite,

deși, este adevărat, într-un mod destul de imprecis.

Totuși, acele

texte de lege fac trimitere la legislația și jurisprudența din România, or, potrivit

dispozițiilor constituționale, tratatele pe care România le-a semnat și adoptat,

fac parte din legislația românească, având chiar prioritate în fața acesteia, în

acest context atât jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cât și a

C.E.D.O.

fiind obligatorie pentru instanțele

din România.

Ca atare, instanța

de apel avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte

aspecte, privind dreptul părților vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite),

să procedeze la examinarea jurisprudenței curților sus amintite, pentru ca, pe de

o parte, părțile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această

despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei.

Cuantumul daunelor

morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu și a celui material,

pe care părțile vătămate puteau să-l pretindă în mod separat, ținându-se cont, așa

cum s-a arătat mai sus, de criteriile stabilite de actele normative respective,

dar

și de contextul economico social

în care părțile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind,

într-adevăr, atributul instanței de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci

pe criteriile obiective arătate mai sus, care trebuie să fie relevate și justificate.

În această ordine

de idei, prin prisma celor arătate mai sus, considerentele deciziei recurate conduc

Ia concluzia unei cercetări nedepline a fondului cauzei, astfel că, în baza

art. 312 alin. (5) C. proc. civ., astfel cum a fost republicat și modificat, se

impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel,

pentru rejudecarea cauzei, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere cele relevate

de către instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC A.R.A. SA București prin sucursala Arad împotriva

deciziei comerciale nr. 272 din 8 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata, în

ședința publică, astăzi, 30 mai 2013.