ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2129/2013

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 6185/108/2010 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanții C.N., C.S. și D.L. au chemat în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata a câte 150.000 euro, daune morale. La acest dosar au fost conexate Dosarele nr. 6166/108/2010 și nr. 6167/108/2010 ale aceluiași tribunal.

Prin sentința comercială nr. 966 din 25 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 6165/108/2010 s-a admis în parte acțiunea comercială în pretenții formulată de reclamanți și s-a dispus: - Obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010, către reclamantul C.S., - Obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României de Ia data producerii accidentului, 13 februarie 2010, către reclamantul C.N.: - Obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010, către reclamanta D.L.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că fiicele reclamanților C.N., C.S., pasagere în autoturism, au decedat în urma accidentului din data de 13 februarie 2010, cauzat de asiguratul pârâtei, D.S.S., decedat și el în accident, iar reclamanta D.L., pasageră și ea în aceeași mașină, a suferit vătămări corporale grave, fiind spitalizată timp de 3 luni și i s-a implantat o tijă în picior, din cauza accidentului fiind mutată de la locul inițial de muncă la un alt Ioc din cadrul aceluiași departament, pentru a putea să-și desfășoare activitatea și de pe scaun. De asemenea, conform expertizei medico-legale, pentru leziunile suferite au fost necesare 150 de zile de îngrijiri medicale. După aflarea veștii decesului nepoatei sale, mama reclamantului C.N.

a suferit un atac cerebral, decedând la 5 zile după decesul nepoatei sale. Decesul fiicelor a produs reclamanților un prejudiciu de ordin moral. Moartea violentă a copiilor a provocat membrilor familiei o suferință de ordin afectiv, pentru pierderea unei persoane apropiate. De asemenea, în ceea ce o privește pe reclamanta D.L. aceasta a suferit, în afara șocului cauzat de accident și suferințe de ordin fizic. Pe de altă parte, sumele de bani care se acordă cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, să poată fi calificate numai ca despăgubiri și să nu se constituie în venituri nejustificate. Conform art. 998 C. civ.

în persoana asiguratului pârâtei erau întrunite elementele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită de a provoca accidentul prin încălcarea regulilor de circulație, vinovăția sub forma culpei, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, acesta din urmă constând în decesul fiicelor reclamanților și leziunile cauzate prin accident, reclamantei D.L. Art. 49 din Legea nr. 136/1995 prevede că asigurătorul acordă despăgubiri, în temeiul contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule. Prin art. 51 din ordinul nr. 113.133/2006 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se prevede că în caz de vătămare corporală și deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În temeiul art. 24 din ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, despăgubirile se raportează la cursul Băncii Naționale a României de la data producerii accidentului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta D.L. și pârâta SC A.R.A. SA București, prin sucursala Arad. Reclamanta-apelantă D.L. a solicitat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a hotărârii apelate, în sensul majorării daunelor morale ale apelantei la suma de 70.000 euro. În faza cercetării judecătorești s-a efectuat o expertiză medico-legală care a concluzionat pe marginea leziunilor acesteia și a consecințelor pe termen lung. În drept a invocat art. 298 C. proc. civ. Pârâta SC A.R.A. SA București, prin sucursala Arad, a solicitat admiterea apelului în sensul diminuării daunelor morale acordate reclamanților C.N.

și C.S., la câte 10.000 euro pentru fiecare. În motivare a arătat că nu a contestat vinovăția asiguratului său, D.S.S., care a deținut asigurare de răspundere civilă valabilă Ia data accidentului, 13 februarie 2010. În baza acestei polițe societatea de asigurare achită despăgubiri materiale și morale în limitele stabilite de ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dat în aplicarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările în România. Cu toate că norma legală nu stabilește limite și criterii în sfera despăgubirilor morale, repararea integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate în beneficiul victimelor indirecte ale accidentului.

În speță s-a făcut dovada creării unui prejudiciu moral părinților supraviețuitori, fapt ce îi îndreptățește la acordarea daunelor morale, dar nu și la cuantumul acordat, raportat Ia cazul concret. Apelanta a apreciat că suma acestora, prin prisma doctrinei și a jurisprudenței în materie, este exagerată. Apelanta a apreciat că acordarea despăgubirilor morale în cuantum de câte 10.000 euro, achitabili în RON, la cursul din data accidentului, fiecărui reclamant, C.N. și C.S., ar constitui o justă reparație morală și o baza rezonabilă materială, pe viitor, pentru comemorarea victimelor.

Prin decizia comercială nr. 272 din 8 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, a fost admis apelul reclamantei D.L., a fost schimbată, în parte, sentința apelată fiind obligată pârâta la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României, către reclamantă, a fost respins apelul pârâtei, fiind menținută, în rest, sentința apelată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Relativ la apelul reclamantei, instanța de apel a constatat că suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON Ia cursul Băncii Naționale a României de la data producerii accidentului rutier, acordată de prima instanță cu titlu de daune morale acestei reclamante, nu satisface pe deplin cerințele prevederilor art.1084 C. civ., care statuează asupra principiului reparării integrale a prejudiciului, în sensul că „Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit (...)”.

Aceste prevederi trebuie să însoțească nu numai regimul juridic al răspunderii civile statuat de dispozițiile dreptului comun (art. 998 și urm. C. civ.), în privința răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1073 și urm. C. civ., relativ Ia răspunderea civilă contractuală, ci și regimul juridic special instituit de legislația asigurărilor pentru accidente de autovehicule, reprezentat de prevederile art. 41-44, art. 49-51, art. 55 și art. 57 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

În cauză, reclamanta a afirmat că prin accidentul rutier produs din culpa asiguratului, contractant al pârâtei, a suferit un prejudiciu moral constând în vătămarea sa corporală gravă, soldată cu un număr de 150 de zile de îngrijiri medicale, implantarea unei tije femur drept și dobândirea unei ușoare limitări a ortostatismului și mersului, (a se vedea Raportul de primă expertiză medico-legală „completat”, Dosar nr. 6165/108/2010 nr. vechi 1555/II). De asemenea, din scrisoarea medicală rezultă că reclamanta a fost spitalizată în perioada imediat următoare accidentului, 13 februarie 2010-16 martie 2010, cu diagnosticul: 1. fractură a secțiunii intertrohanteriene a femurului; 2. fractură a claviculei; 3. fractură a pubisului.

Respectiv că a fost reinternată pentru intervenție chirurgicală și practicarea osteosintezei cu tija K și alezaj a fracturii de femur. Epicriza a relevat, după investigații, că reclamanta a prezentat politraumatism fracturi costale IX-X-XI, fractură femur drept ram ilio pubian, fractură claviculă. După externare, reclamanta a dobândit o dizabilitate locomotorie temporară, având nevoie pentru deplasare de cârje, iar în continuare va necesita o nouă spitalizare pentru extracția tijei K și a materialului de osteosinteză. Raportul de primă expertiză medico-legală din 8 februarie 2011 concluzionează că medicul legist nu se poate pronunța asupra unor eventuale sechele, decât după epuizarea mijloacelor terapeutice recomandate, de principiu după iuna iunie 2011, în situația că este extras materialul de osteosinteză.

Prin consecință, în acord cu expresia „prejudiciu suferit” relevată de art. 1084 C. civ., iar nu de „beneficiu de care a fost lipsit” creditorul, instanța de apel a apreciat că reclamanta a fost nevoită să întâmpine suferințe, atât fizice, datorită supunerii sale Ia vătămările corporale expuse și Ia procedurile medicale de refacere a integrității corporale și a sănătății, cât și psihice, constând în afecțiunile resimțite de reclamantă ca urmare a pierderii parțiale a integrității stării de sănătate, a dobândirii, chiar și temporare, a unor dizabilități de locomoție, precum și a necesității, pe un termen incert, de a purta asupra corpului său materiale de osteosinteză, inclusiv de a rămâne cu sechele locomotorii pe toată durata vieții.

Aceste suferințe s-au repercutat, neîndoielnic, asupra următoarelor drepturi ale reclamantei: dreptul Ia integritate corporală și la sănătate; dreptul de a desfășura activități sociale, economice, culturale, familiale și de agrement potrivit aptitudinilor fizice, cognitive și afective corespunzătoare vârstei sale și preocupărilor pe care Ie conferă unei persoane tinere starea de deplină sănătate și disponibilitate.

Atingerea acestor drepturi cauzează titularului lor un prejudiciu moral a cărui dezdăunare se realizează prin acordarea, cu titlu de compensație a suferințelor încercate, a unor daune morale, în măsură să ofere persoanei prejudiciate, în mod justificat o satisfacție pecuniară sau/și de altă natură, astfel încât încălcarea dreptului titularului, pe de o parte, și prejudiciul moral cauzat de făptuitor, pe de altă parte, să nu rămână în afara protecției juridice a drepturilor lezate, respectiv, a obligației generate de acoperire a prejudiciului unor astfel de drepturi. Identificarea drepturilor lezate și a conținutului acestora, precum și determinarea in concreto a prejudiciului moral, sunt atribute exclusive ale instanței de judecată, în condițiile în care asigurătorul, subrogat în obligațiile persoanei asiguratului, responsabil de cauzarea unui astfel de prejudiciu, nu decide, în temeiul contractului de asigurare să dezdăuneze victima prejudiciului.

Existența prejudiciului moral rezultând din atingerea gravă a pturilor reclamantei, mai sus expuse, nu a fost contestată de pârâta asigurator. Ceea ce a comportat critici din partea reclamantei apelante și opuneri din partea pârâtei asigurător se referă la întinderea acestui prejudiciu și, implicit, la suma daunelor morale acordate de prima instanță, ca o compensație a acestuia. Instanța de apel a apreciat că suma de 5.000 euro sau echivalentul în RON acordată de prima instanță reclamantei cu titlu de daune morale, nu acoperă integral, în expresie pecuniară, întreaga întindere a prejudiciului moral suferit de reclamantă, și nu este de natură a reflecta dezdăunarea integrală a reclamantei pentru gravele atingeri aduse drepturilor sale nepatrimoniale, cum sunt dreptul Ia integritatea corporală și a sănătății, respectiv dreptul de a dispune asupra modului său obișnuit de viață, potrivit vârstei, stării depline de sănătate și pregătirii profesionale.

Prima instanță nu a oferit părților nici un criteriu obiectiv, de natură a putea fi verificat, inclusiv de instanța de control judiciar, în raport de care să se rețină, pe de o parte, ca fiind justificată suma daunelor morale în cuantumul acordat, iar pe de altă parte, să permită aprecierea că orice daune morale acordate în plus s-ar constitui într-o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei. În raport de criteriul obiectiv al reținerii consecințelor integrate prejudiciului moral cauzat reclamantei, instanța de apel a constatat că se impune acordarea unor daune morale în cuantum superior celui dispus de prima instanță, și anume de 15.000 euro sau echivalentul în RON, de natură a reprezenta o justificată compensare pentru prejudiciul moral încercat de reclamantă.

Pentru aceleași considerente, a părut excesivă cererea reclamantei de a i se acorda daune morale în sumă de 70.000 euro sau echivalentul în RON, în raport de datele cauzei, așa cum au fost descrise. Nici durata îngrijirilor medicale, nici categoria abordărilor terapeutice efectuate, la care se alătură lipsa unei constatări medicale a prezenței sau iminenței comportării unor sechele rezultate din politraumatismul resimțit de reclamantă, nu au oferit instanței de apel elemente suplimentare pentru a considera justificat acest cuantum al daunelor morale. Critica apelantei-pârâte a fost găsită nefondată.

Sub acest aspect instanța de apel a reținut că nu constituie criterii obiective pentru comensurarea dimensiunii prejudiciului moral, nici a cuantumului daunelor morale, aspectele invocate de pârâta asigurător, și anume: doctrina și jurisprudența în materie; cadrul compensatoriu-reparator al răspunderii civile auto prin efectul legii; interdicția îmbogățirii fără justă cauză a reclamanților; situația inechității dintre părinții autorului accidentului și părinții victimelor. Instanța de apel a reținut că și în privința daunelor morale, definite ca obiect al obligației de dezdăunare pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea, nesocotirea sau atingerea unor drepturi nepatrimoniale instanța de judecată trebuie să recurgă, în vederea identificării și evaluării acestei categorii de daune, la criterii obiective, singurele în măsură să ofere caracterul justificat al daunelor și natura controlată a acestora.

Astfel de criterii obiective trebuie să răspundă principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, fie acesta de natură nepatrimonială, morală. Întinderea unui astfel de prejudiciu, cu reflectarea sa în câmpul daunelor morale, nu se comportă identic nici măcar în cauzele ce comportă consecințe identice, decesul victimei accidentului. În această cauză, suferințele psihice resimțite de părinții celor două victime, în circumstanțele proprii, specifice, relevate de datele cauzei, și anume pierderea tragică a vieții fiicelor lor, Ia o vârstă a victimelor de numai 20 de ani, în condițiile în care datorită acestui eveniment, Ia un interval de 5 zile a decedat și bunica victimei, C.S.N., iar pentru victima C.A.S., tatăl acesteia, C.S., se pregătea să-i organizeze căsătoria, au relavat suficiente considerente, având temeiuri obiective, care au condus la constatarea suferințelor psihice încercate de reclamanți, ca urmare a pierderii vieții ființelor dragi.

Prin urmare reclamanților Ie-a fost cauzat un prejudiciu moral sever reprezentat de lipsirea acestora pentru totdeauna de afecțiunea și sprijin moral de care ar fi beneficiat din partea fiicelor lor. Este adevărat că dreptul la viață aparține exclusiv titularului său. Însă, de acest drept se bucură, datorită raporturilor strânse de rudenie, afecțiune și sprijin reciproc, și persoanele aflate în legătură directă cu aceste raporturi, așa cum sunt părinții față de copiii lor. Prin urmare stingerea dreptului la viață a oricăruia dintre acești subiecți afectează negativ, iremediabil și incomensurabil dreptul la familie și Ia un mod de viață armonizat unui cadru de familie obișnuit, al persoanelor supraviețuitoare, fie acestea părinți sau copii.

În aceste împrejurări atingerea dreptului la viață a victimei generează stingerea unor drepturi inseparabil legate de persoana supraviețuitoare, cum sunt dreptul de a avea și a păstra o familie; dreptul de a acorda și a primi sprijin material și/sau moral la/de la membrii familiei; dreptul de a desfășura împreună cu membrii familiei, părinți și copii, activități domestice fie acestea organizatorice, de socializare sau de agrement familial. Dimensiunea prejudiciului moral și a pretium dolores se raportează, totodată, la anterioritatea raporturilor dintre subiecții raportului de familie.

Astfel, în lipsa unor probe contrarii, instanța de apel a reținut că între reclamanți și fiicele lor decedate au existat, fără echivoc, raporturi strânse de afecțiune, de respect al relațiilor de familie, precum și de participare activă, reciprocă la modul lor de viață, în familie și în particular, ceea ce agravează severitatea dezdăunării reclamanților, deoarece în aceste condiții pierderea celor două fiice denotă încetarea intempestivă, pentru totdeauna, a acestor raporturi, cu consecința resimțirii altor suferințe psihice de către aceeași reclamanți.

Prin încheierea nr. 83 din 8 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost admisă cererea de completarea a dispozitivului deciziei comerciale nr. 272 din 8 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara și s-a dispus completarea acestui dispozitiv în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON Ia cursul Băncii Naționale a României de la data producerii accidentului, 13 februarie 2010 către reclamanta D.L. Împotriva deciziei comerciale nr. 272 din 8 decembrie 2011 pârâta-recurentă SC A.R.A.

SA prin sucursala Arad a declarat recurs aducându-i următoarele critici: 1. Cu toate că a statuat că instanța de judecată trebuie să recurgă la criterii obiective pentru comensurarea dimensiunii prejudiciului moral suferit instanța de apel a considerat că doctrina și jurisprudența nu pot constitui un criteriu obiectiv, deși acest lucru este prevăzut, în mod expies în ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 21/2009, dat în aplicarea Legii nr. 136/1995. 2. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator al răspunderii civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în privința cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum decent, care să aibă rolul de a alina suferințele încercate prin pierderea unei persoane dragi.

3. Instanța de apel a înlăturat, în mod nejustificat, critica privind îmbogățirea fără just temei, având în vedere faptul că părțile vătămate au solicitat sume imense, în totală discordanță cu realitatea. În acordarea acestor despăgubiri trebuie să se țină cont și de realitățile economico-sociale, pentru a se evita discrepanțele între sumele mari acordate și veniturile pe care părțile vătămate nu le-ar fi obținut în întreaga viață de muncă.

4. În ce privește despăgubirile acordate reclamantei D.L., pârâta-recurentă a arătat că, în mod nelegal, instanța de apel a concluzionat că stabilirea cuantumul despăgubirilor morale este atributul exclusiv al instanței de judecată, în condițiile în care asigurătorul nu a decis să desdăuneze victima accidentului, deși asigurătorul și-a manifestat disponibilitatea acordării tuturor despăgubirilor materiale concrete, probate cu documente justificative, însă acest fel de despăgubiri nu au fost solicitate, fiind solicitate, în schimb, daune morale în cuantum foarte ridicat. La data de 14 ianuarie 2013 reclamanții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: În primul rând, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale care reglementează acordarea daunelor morale, ce derivă din aplicarea Legii nr. 138/1995. Astfel, atât din cuprinsul art. 51 pct. 1 lit. f) al Normelor de aplicare a Legii nr. 136/1995, aprobate prin ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.133/2006, cât și al art. 49 pct. 1 lit. f) al Normelor de aplicare a aceleiași legi, aprobate prin ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 21/2009, se arată, în mod expres, faptul că Ia stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau a deceselor unor persoane, în ce privește daunele morale, trebuie avută în vedere legislația și jurisprudența din România.

Prin urmare, susținerea instanței de apel că aceste criterii nu trebuie avute în vedere este nelegală. De asemenea, este greșită trimiterea făcută de către instanța de apel la prevederile art. 1084 C. civ., relativ la regimul juridic special instituit de legislația asigurărilor. Deși instanța de apel face referire la necesitatea raportării, în determinarea cuantumului daunelor morale, la criterii obiective, aceasta face, în fapt, referire la criterii obiective în ce privește determinarea cuantumului unor eventuale daune materiale, însă acest tip de daune nu a fost solicitat de către părțile vătămate, mai ales de către reclamanta D.L., care deși putea face dovada daunelor materiale pe care Ie-a suferit, a preferat să ceară daune morale în cuantum foarte mare, gândindu-se, probabil, că acestea vor acoperi și daunele morale.

Într-adevăr, de principiu, persoanele vătămate în urma unor accidente ele circulație, pentru care asigurătorul are obligația de desdăunare, ar trebui să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar și daune morale, însă, în măsura, în care este cazul. Prin urmare, acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, fără a suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce sunt relevate de actele normative sus amintite, deși, este adevărat, într-un mod destul de imprecis. Totuși, acele texte de lege fac trimitere la legislația și jurisprudența din România, or, potrivit dispozițiilor constituționale, tratatele pe care România le-a semnat și adoptat, fac parte din legislația românească, având chiar prioritate în fața acesteia, în acest context atât jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cât și a C.E.D.O.

fiind obligatorie pentru instanțele din România. Ca atare, instanța de apel avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte aspecte, privind dreptul părților vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite), să procedeze la examinarea jurisprudenței curților sus amintite, pentru ca, pe de o parte, părțile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei.

Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu și a celui material, pe care părțile vătămate puteau să-l pretindă în mod separat, ținându-se cont, așa cum s-a arătat mai sus, de criteriile stabilite de actele normative respective, dar și de contextul economico social în care părțile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanței de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective arătate mai sus, care trebuie să fie relevate și justificate. În această ordine de idei, prin prisma celor arătate mai sus, considerentele deciziei recurate conduc Ia concluzia unei cercetări nedepline a fondului cauzei, astfel că, în baza art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., astfel cum a fost republicat și modificat, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel, pentru rejudecarea cauzei, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere cele relevate de către instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA București prin sucursala Arad împotriva deciziei comerciale nr. 272 din 8 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata, în ședința publică, astăzi, 30 mai 2013.