ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2789/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2789/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 966 din 25 mai 2011,

pronunțată în Dosar nr. 6165/108/2010 de Tribunalul Arad s-a admis în parte

acțiunea comercială în pretenții formulată de reclamanții: C.S., C.N. și D.L.

în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad în consecință s-a

dispus: obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro sau echivalentul în lei

la cursul BNR de la data producerii accidentului - 13 februarie 2010, către

reclamantul C.S.; obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro sau

echivalentul în lei la cursul BNR de la data producerii accidentului - 13

februarie 2010, către reclamantul C.N. și obligarea pârâtei la plata sumei de

5.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR de la data producerii

accidentului - 13 februarie 2010, către reclamanta D.L..

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că fiicele reclamanților C.N., C.S. pasagere

în autoturism, au decedat în urma accidentului din data de 13 februarie 2010,

cauzat de asiguratul pârâtei D.S.S., decedat și el în accident, iar reclamanta

D.L. pasageră și ea în aceeași mașină a suferit vătămări corporale grave fiind

spitalizată timp de 3 luni și i s-a implantat o tijă în picior, din cauza

accidentului fiind mutată de la locul inițial de muncă la un alt loc din cadrul

aceluiași departament, pentru a putea să-și desfășoare activitatea și de pe

scaun. De asemenea conform expertizei medico-legale pentru leziunile suferite

au fost necesare 150 de zile de îngrijiri medicale.

Tribunalul a reținut

că în conformitate cu art. 998 C. civ. în persoana asiguratului pârâtei erau

întrunite elementele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită de a provoca

accidentul prin încălcarea regulilor de circulație, vinovăția sub forma culpei,

raportul de cauzalitate și prejudiciul constând în decesul fiicelor

reclamanților și leziunile cauzate prin accident, reclamantei D.L..

Art. 49 din Legea nr.

136/1995, a reținut instanța de fond, prevede că asigurătorul acordă

despăgubiri, în temeiul contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care

asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de

autovehicule, iar prin art. 51 din Ordinul nr. 133133/2006 emis de Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor se prevede că în caz de vătămare corporală și

deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și

jurisprudența din România, acestea urmând ca în temeiul art. 24 din Ordinul

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor să fie stabilite la cursul BNR de la

data producerii accidentului.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanta D.L. și pârâta S.A.R.A. SA București, prin

Sucursala Arad.

Prin Decizia

comercială nr. 272 din 8 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara

în Dosar nr. 6165/108/2010** s-a admis apelul reclamantei D.L. împotriva

Sentinței comerciale nr. 966 din 25 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în

Dosar nr. 6165/108/2010 și s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că

a fost obligată pârâta S.A.R.A. SA București, prin Sucursala Arad la plata

sumei de 15.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR, către reclamantă.

S-a respins apelul

pârâtei S.A.R.A. SA București, prin Sucursala Arad împotriva aceleiași sentințe

și s-a menținut în rest sentința atacată.

Prin Încheierea nr.

63 din 8 martie 2012 pronunțată în Dosar nr. 6165/108/2010** Curtea de Apel

Timișoara a admis cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr.

272 din 8 decembrie 2011 dată în același dosar și a dispus completarea acestui

dispozitiv în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 15.000 euro sau

echivalentul în lei la cursul BNR de la data procedurii accidentului - 13

februarie 2010 către reclamanta D.L..

Prin Decizia civilă

nr. 2129 din 30 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

Dosar nr. 6165/108/2010** s-a admis recursul declarat de pârâta S.A.R.A. SA

București prin Sucursala Arad împotriva Deciziei comerciale nr. 272 din 8

decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, s-a

casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de

apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează

acordarea daunelor morale, ce derivă din aplicarea Legii nr. 136/1995, deși din

cuprinsul art. 51.1 lit. f) al Normelor de aplicare a Legii nr. 136/1995

aprobate prin Ordinul CSA nr. 113.133/2006, cât și al art. 49.1 lit. f) al

Normelor de aplicare a aceleiași legi, aprobate prin Ordinul CSA nr. 21/2009,

se arată, în mod expres, faptul că la stabilirea despăgubirilor în cazul

vătămărilor corporale sau a deceselor unor persoane, în ce privește daunele

morale, trebuie avută în vedere legislația și jurisprudența din România.

De asemenea s-a

reținut că este greșită trimiterea făcută de către instanța de apel la prevederile

art. 1084 C. civ., relativ la regimul juridic special instituit de legislația

asigurătorilor.

Instanța de recurs a

mai reținut că textele de lege menționate fac trimitere și la legislația și

jurisprudența din România, or, potrivit dispozițiilor constituționale,

tratatele pe care România le-a semnat și adoptat, fac parte din legislația

românească, având chiar prioritate în fața acesteia, în acest context atât

jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cât și a Curții Europene a

Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru instanțele din România.

În fine, instanța de

recurs a reținut că instanța de apel avea obligația, în stabilirea cuantumului

despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenței curților sus

amintite, pentru ca, pe de o parte, părțile vătămate să fie just despăgubite,

iar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără

just temei.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub Dosar nr.

6165/108/2010***.

Prin Decizia civilă

nr. 27 din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă, au fost respinse apelurile reținându-se următoarele:

În ce privește apelul

declarat de pârâta S.A.R.A. SA, Curtea a constatat că aceasta critică hotărârea

apelată pentru că, în opinia acesteia, sumele acordate cu titlu de daune morale

reclamanților de către instanța de fond sunt prea mari în legătură cu

prejudiciul moral încercat de reclamanți solicitând în acest sens modificarea

sentinței instanței de fond în sensul reducerii daunelor morale acordate

reclamanților C.N. și C.S. la câte 10.000 euro pentru fiecare sumă care în

opinia apelantei ar reprezenta o justă reparație morală.

Analizând aceste

susțineri, Curtea a constatat că sunt nefondate deoarece în speță traumele

psihice încercate de către cei doi reclamanți cu prilejul decesului fiicelor

acestora în vârstă de doar 20 de ani au fost imense astfel că în raport de

acest aspect suma de 75.000 euro acordată cu titlu de daune morale pentru

fiecare reclamant reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral

încercat în raport de circumstanțele speței deduse judecății.

Contrar susținerilor

pârâtei în calitate de societate de asigurare, Curtea a reținut că în sistemul

de drept național nu există criterii prestabilite de acordare a daunelor

morale, instanța putând aprecia cuantumul acestora în funcție de circumstanțele

speței deduse judecății, iar în speța de față cuantumul acestor daune nu se

impune a fi diminuat. Astfel fiind, în materia daunelor morale în lipsa unor

criterii de acordare a acestora instanța trebuie să stabilească un just

echilibru între suferințele reclamanților și obligația pe care o va institui în

sarcina pârâtei fără a exagera într-un sens sau altul, potrivit doctrinei

consacrată de către instanțele din România.

Cât privește

motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție care în decizia de casare a pus

în vedere instanței de apel să se raporteze atât la jurisprudența națională cât

și europeană, precum și la legislația internă și internațională luând în

considerare inclusiv tratatele în care România este parte, Curtea a reținut că

daunele morale acordate fiecăruia dintre cei trei reclamanți respectă toate

aceste criterii de doctrină și jurisprudența.

Astfel cu privire la

interpretarea dată de pârâta societate de asigurare potrivit căreia daunele

morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România,

precum și cu cea existentă la nivel european, Curtea a reținut că hotărârea

instanței de fond nu vine în nici un fel în contradicție cu Directiva nr.

2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 de

modificare a Directivei 84/5/CE, Directiva nr. 2009/103/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 16 mai 2009, care practic stabilesc limite

orientative minimale și maximale pentru acordarea de despăgubiri materiale și

morale.

De asemenea, reține

Curtea, susținerea că nu au fost respectate ordinele Comisiei de supraveghere a

asigurărilor, respectiv art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009 care stabilește o

limită minimă și maximă de acordare a despăgubirilor către părțile vătămate,

limită ce a fost majorată prin Ordinul CSA 5/2010 și 14/2011 este nefondată

deoarece, pe de o parte, aceste ordine au valoare de normă internă pentru

societățile de asigurare în cazul în care despăgubirile se acordă direct

victimelor sau părților vătămate fără să fie nevoie de intervenția instanței,

iar pe de altă parte, sumele acordate de către instanța de fond nu depășesc

plafonul maxim indicat de aceste norme interne, neputând fi acceptată în acest

context susținerea pârâtei potrivit căreia în accepțiunea sa daunele ce pot fi

acordate de către instanță pentru pierderea unui fiu, oricare ar fi situația de

fapt din speța dedusă judecății, nu pot depăși cuantumul de 10.000 euro.

În ce privește apelul

formulat de reclamanta D.L. care a criticat hotărârea instanței de fond pentru

faptul că, în opinia sa, despăgubirile acordate de prima instanță au fost prea

mici în raport de traumele psihice încercate cu prilejul accidentului de

circulație, Curtea a reținut că acest apel este neîntemeiat deoarece reclamanta

în calitate de supraviețuitor al accidentului de circulație în care toți

ceilalți pasageri ai autovehiculului au decedat a suferit o importantă pierdere

morală la aflarea veștii decesului prietenelor sale cu care se afla în

autoturism, precum și un șoc psihic datorat accidentului, însă apărarea sa s-a

concentrat pe ideea dovedirii daunelor materiale suportate cu spitalizarea și

intervențiile chirurgicale la care a fost supusă, depunând în acest sens acte

medicale și solicitând audierea de martori fără să facă alte probe din care să

reiasă repercursiunile accidentului asupra stării sale de sănătate fizică și

psihică de la data producerii accidentului și până în prezent motiv pentru care

Curtea a apreciat că suma acordată de prima instanță cu titlu de daune morale

are un cuantum îndestulător și nu se impune a fi majorată în lipsa altor

dovezi.

Împotriva Deciziei

civile nr. 27 din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția a II-a civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă D.L. solicitând

admiterea recursului și casarea în parte a deciziei în ceea ce o privește.

În drept a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Consideră recurenta

că, deși în privința celorlalte părți vătămate instanța de apel, rejudecând

cauza, a respectat îndrumările date de instanța de recurs, respectiv aplicarea

legislației și jurisprudenței europene dar și a celei românești, în privința

recurentei singurul argument adus pentru soluția dată în cauză este faptul că

nu ar fi insistat suficient în susținerea cauzei pe repercusiunile accidentului

ci pe dovedirea daunelor materiale. Arată recurenta că probele administrate în

cauză au arătat tocmai suferințele cauzate prin accidentul suferit de care nu

este vinovată și consecințele negative pe care acesta le-a lăsat în mod

definitiv asupra ei, dar pe care instanța de apel nu le-a avut în vedere.

Recurenta subliniază că actele medicale aflate la dosar dovedesc numărul mare

de îngrijiri medicale de care a avut nevoie și care atestă suferințele fizice

cauzate de accident iar pe lângă acestea se adaugă și suferințele morale ca

urmare a pierderii celor două prietene, fiind singura supraviețuitoare a

accidentului.

Recurenta arată și

faptul că instanțele naționale au acordat despăgubiri morale mult mai mari în

cazuri similare.

În ceea ce privește

temeiul de drept al cererii de recurs, consideră recurenta că hotărârea dată de

instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, decizia fiind

superficial motivată atât în ceea ce privește motivele de fapt cât și cele de

drept, în același timp, nerespectându-se direcțiile de cercetare judecătorească

date de instanța de recurs.

Înalta Curte, în

conformitate art. 137 C. proc. civ., examinând cererea de recurs formulată de

recurenta-reclamantă D.L. reține incidența în cauză a art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ., împrejurare față de care va admite excepția nulității

recursului invocată de intimata pârâtă S.A.R.A. SA București prin Sucursala

Arad pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Conform,

art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere

numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ la pct. 1

- 9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Argumentația adusă de

recurenta-reclamantă în susținerea criticilor vizează situația de fapt și

administrarea probatoriului, neîncadrabilă în temeiurile de drept indicate.

Așadar, simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta reclamantă,

reiterarea unor situații de fapt și referirile la probatoriul administrat, în

lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor

de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de

legalitate al instanței de recurs.

Or, art. 304 alin.

(1) și art. 302

1

C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile

promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurenta reclamantă nu s-a conformat obligației

reglementată de dispozițiile art. 302 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

admite excepția nulității recursului și va constata nulitatea cererii de recurs

formulată de recurenta reclamantă D.L. în temeiul art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

excepția nulității invocată de intimata pârâtă S.A.R.A. SA București prin

Sucursala Arad.

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă D.L. împotriva Deciziei civile

nr. 27 din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă, în temeiul art. 302

1

, alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL