ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2323/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 733 din 21 martie 2012 Tribunalul Arad a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA

prin Sucursala Arad și în consecință a obligat pârâta la plata către reclamant

a sumei de 8.000 euro daune morale, a sumei de 354,11 RON reprezentând

cheltuieli medicale și a sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată, respingând

restul pretențiilor.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut că la data de 1 iulie 2009, pe DN 7 în afara localității C. județul

Arad, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autovehiculul

condus de reclamantul C.E. și autoturismul condus de domnul I.T., asigurat RCA

la SC A.R.A. SA, accident în urma căruia domnul l.T. a decedat. Vinovat de

producerea accidentului este șoferul decedat al autoturismului asigurat la

pârâtă.

A mai reținut prima instanță că urmare

a acestui accident reclamantului i s-a diminuat capacitatea de muncă și în consecință

i s-a diminuat cuantumul salariului.

Cât privește daunele morale solicitate,

prima instanță a reținut că este neechivoc faptul că accidentul și urmările acestuia

în ceea ce-l privește pe reclamant, în sensul vătămării sale corporale, i-au cauzat

acestuia și suferințe de ordin psihic.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul

C.E. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 145 din 28 iunie

2012 Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a admis apelul, a schimbat

în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamant

și a obligat pârâta la plata sumei de 40.000 euro echivalent în RON la cursul de

schimb al Băncii Naționale a României la data plății efective către reclamant, cu

titlu de daune morale. A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate și a obligat

pârâta la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând

onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că reclamantul a încercat suferințe fizice și psihice, ceea ce rezultă

din documentele medicale aflate la dosar, din multitudinea și natura gravă a vătămărilor

integrității corporale și a sănătății, a duratei lungi pentru refacerea sănătății,

din necesitatea revenirii reclamantului în mediul spitalicesc pentru efectuarea

intervenției neurochirurgicale și abordarea unor proceduri de recuperare funcțională.

La acestea se adaugă și dobândirea de către reclamant a unor dizabilități locomotorii,

respectiv, incertitudinea pronunțării medicului legist asupra unor sechele viitoare

localizate asupra corpului reclamantului, precum și dobândirea incapacității totale

temporare de muncă, cel puțin până la momentul cunoașterii rezultatului intervenției

neurochirurgicale și a recuperării funcționale, ceea ce îl plasează pe reclamant

în gradul II de invaliditate.

Astfel, instanța de apel a apreciat că

suma de 8.000 euro acordată de prima instanță reclamantului cu titlu de daune morale,

nu acoperă integral, în expresie pecuniară, întreaga întindere a prejudiciului moral

suferit de reclamant, și nu este de natură a reflecta dezdăunarea integrală a reclamantului

pentru gravele atingeri aduse drepturilor sale nepatrimoniale, cum sunt dreptul

la integritatea corporală și a sănătății, respectiv dreptul de a dispune asupra

modului său obișnuit de viață, potrivit vârstei, stării depline de sănătate și pregătirii

profesionale.

Instanța de apel a înlăturat criticile

referitoare la respingerea petitelor referitoare la obligarea pârâtei la plata unei

despăgubiri periodice (lunare) de 400 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naționale

a României din ziua plății efective, precum și la plata sumei de 2.500 euro reprezentând

cheltuielile efectuate pe parcursul îngrijirilor medicale reținând că în vederea

acordării prestației periodice reclamantul ar fi trebuit să demonstreze că datorită

lipsirii sale de capacitatea biofizică de a desfășura activitățile pe care Ie-a

realizat anterior ivirii vătămării sănătății și integrității sale corporale, nu

mai are posibilitatea obiectivă de a obține resursele de subzistență obișnuite,

iar în ce privește pretențiile semnificând cheltuielile efectuate cu îngrijirile

medicale, reclamantul nu a reușit să facă dovada acestor daune în totalitatea pretențiilor

afirmate, astfel că în mod judicios prima instanță Ie-a admis în parte, în limita

probării lor iar reclamantul nu a oferit probe noi în apel, pentru a fi reconsiderate

aceste pretenții, în sensul majorării lor.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

pârâta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad invocând ca și motive de nelegalitate prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat

pârâta a arătat că raționamentul instanței de apel contravine practicii judecătorești

majoritare în materia dedusă judecății și are la bază supoziții cu privire la o

eventuală stare de sănătate viitoare a părții vătămate, care ar putea fi supusă

pe viitor unei intervenții chirurgicale și care ar putea să dobândească o incapacitate

de muncă temporară.

A arătat recurenta că sumele solicitate

și obținute sunt nejustificat de mari, instanțele de judecată trebuind să judece

în echitate și să cenzureze orice încercare de îmbogățire fără o justă cauză, suma

obținută trebuind să se raporteze la veniturile părții vătămate și la mijloacele

și nivelul de trai de care aceasta a beneficiat până la momentul accidentului. Aceasta

în condițiile în care jurisprudența C.E.D.O. face referire directă la aplicarea

nivelului mediu net și a salariului de bază pe economie în țara de care aparține

persoana vătămată.

Totodată, recurenta învederează că la data

producerii accidentului, modul de stabilire a despăgubirilor era reglementat de

Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, care la art. 49 lit. f) prevăd

că în caz de vătămare corporală daunele morale se acordă în conformitate cu legislația

și jurisprudența din România.

A susținut recurenta că față de pericolul

social al faptei săvârșite, de natura și împrejurările comiterii acesteia, de doctrina

și jurisprudența din România, suma acordată cu titlu de daune morale de către instanța

de apel este mult prea mare și solicită acordarea acestora doar pentru pretențiile

care sunt dovedite cu probe.

Analizând criticile aduse hotărârii atacate

în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt

nefondate, urmând ca recursul declarat de recurenta SC A.R.A. SA prin Sucursala

Arad să fie respins, pentru următoarele considerente:

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate

fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs,

recurenta a pus în discuție faptul că instanța de apel a acordat cu titlu de daune

morale o sumă nejustificat de mare raportat la situația de fapt, la legislația aplicabilă

și la doctrina și jurisprudența din România.

Conform art. 49 lit. f) din Normele aprobate

prin Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, invocat de recurentă, în caz de vătămare corporală

daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Dificultatea de evaluare ori de câte ori

este vorba de suferințe de ordin moral impune stabilirea unor criterii de stabilire

a despăgubirilor, prin apreciere, în raport cu consecințele suferite de victimă

pe plan fizic și psihic și măsura în care i-a fost afectată situația familială,

profesională și socială.

De principiu, suma de bani stabilită cu

titlu de daune morale nu poate avea drept scop repunerea părții în situația anterioară

ci procurarea unei satisfacții de ordin moral.

Cu privire la cuantumul sumei acordate

pentru repararea prejudiciului moral, Înalta Curte apreciază că acesta a fost corect

determinat, în mod just instanța de apel reținând că reclamantul a încercat suferințe

fizice și psihice, ceea ce rezultă din documentele medicale aflate la dosar, din

multitudinea și natura gravă a vătămărilor integrității corporale și a sănătății,

a duratei lungi pentru refacerea sănătății, din necesitatea revenirii reclamantului

în mediul spitalicesc pentru efectuarea intervenției neurochirurgicale și abordarea

unor proceduri de recuperare funcțională. La acestea se adaugă și dobândirea de

către reclamant a unor dizabilități locomotorii, respectiv, incertitudinea pronunțării

medicului legist asupra unor sechele viitoare localizate asupra corpului reclamantului,

precum și dobândirea incapacității totale temporare de muncă, cel puțin până la

momentul cunoașterii rezultatului intervenției neurochirurgicale și a recuperării

funcționale, ceea ce îl plasează pe reclamant în gradul II de invaliditate.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurenta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga

recurenta la plata sumei de 6.345,90 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC A.R.A. SA, Sucursala Arad împotriva deciziei civile nr. 145 din 28

iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă.

Obligă recurenta să plătească intimatei

C.E. suma de 6.345,90 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

iunie 2013.