ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2291/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 190/PI din 23 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis acțiunea formulată de reclamanta D.G.D., în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA, a fost obligată pârâta la plata sumei de 101.767,07 RON, către reclamanta D.G.D., moștenitoarea defunctei D.G. potrivit certificatului de calitate de moștenitor eliberat de Biroul Notarial Public D.G.C. la data de 21 decembrie 2009, reprezentând contravaloarea poliței de asigurare de viață, conform certificatului de asigurare deținut de numit D.G., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.651,34 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara, reclamanta D.G.D. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 101.767,07 RON, ce constată în contravaloarea poliței de asigurare de viață, conform certificatului de asigurare deținut de defuncta mama reclamantei, D.G., cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1324 din data de 25 ianuarie 2011, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanta D.G.D. în contradictoriu cu pârâta SC A.T.

SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 101.767,07 RON, ce constată în contravaloarea poliței de asigurare de viață, conform certificatului de asigurare deținut de defuncta mamă a reclamantei, D.G., cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1324 din data de 25 ianuarie 2011, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanta D.G.D. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA, a obligat pârâta la plata sumei de 101.767,07 RON, către reclamanta D.G.D., moștenitoarea defunctei D.G. potrivit certificatului de calitate de moștenitor eliberat de Biroul Notarial Public D.G.C.

la data de 21 decembrie 2009, reprezentând contravaloarea poliței de asigurare de viață, conform certificatului de asigurare deținut de numita D.G. și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.651,34 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Împotriva sentinței menționate a declarat apel apelanta SC A.T. SA, solicitând modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată având în vedere ca în mod greșit prima instanță a interpretat clauzele contractului de asigurare deoarece autoarea reclamantei a semnat acea clauză potrivit căreia afecțiunile medicale preexistente exclud acordarea asigurării. Or, din cuprinsul înscrisurilor de la dosar autoarea reclamantei suferea de inimă anterior încheierii contractului de asigurare, fără a face cunoscut acest lucru, aspect ce exclude acordarea unor despăgubiri.

La termenul de judecată din data de 3 mai 2011, tribunalul a invocat ca motiv de apel de ordine publică necompetența materială a primei instanțe în soluționarea litigiului. Prin decizia civilă nr. 12 din data de 3 mai 2011 Tribunalul Timiș a admis apelul formulat de apelanta SC A.T. SA prin Sucursala Timișoara și a reținut cauza spre soluționare în primă instanță pe motiv că obiectul litigiului este unul evaluabil în bani având ca obiect obligarea pârâtei apelante asigurator la suma de 101.767,07 RON reprezentând contravaloarea poliței de asigurare or, conform art. 2 lit. a) C. proc. civ. procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON se judecă în primă instanță de tribunal.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele: La data de 23 decembrie 2008 a intervenit contractul de leasing financiar între antecesoarea reclamantei, numita D.G. și SC I.L.R. SA, filiala Timișoara, având ca obiect achiziționarea de către acesta a unui autoturism marca N.P. La acea dată numita D.G. a optat și pentru încheierea unui certificat de asigurare de grup la societatea pârâtă. La data de 6 octombrie 2009, D.G., a decedat conform certificatului de deces aflat la dosar. Într-adevăr, la data încheierii certificatului de asigurare invocat în apărare de pârâtă, defuncta a luat la cunoștință despre condițiile de asigurare. SC D.C.I.B. SRL a avut mandatul necesar din partea pârâtei de a acționa în numele acesteia pentru preluarea actelor și emiterea documentelor de asigurare.

Defuncta a înștiințat asiguratorul prin mandatar de afecțiunile de care este suferindă. Aceleași definiții din condițiile generale depuse de pârâtă, încadrează societatea mandatară SC D.C.I.B. SRL ca fiind contractant. Această prevedere coroborată cu pct. 6 din același act reglementează anumite obligații în sarcina contractantului cu privire la eventuale excluderi din poliță (care în speța din față nu au operat). Potrivit aceluiași pct. 6 asiguratorul avea dreptul să nu accepte includerea unor asi gurați în poliță sau de a-i accepta în condiții speciale fapt care în realitate nu s-a realizat (nefiind prezentat vreun document prin care defuncat să fi fost exclusă sau acceptată în condiții speciale).

Important de asemenea de menționat este faptul că aceleași condiții speciale reglementau expres pct. 13 că riscul asigurat era decesul din orice cauză pe perioada de valabilitate a poliței. Nu trebuie ignorat nici faptul că pct. 15 care reglementează excluderile nu vizează vreo ipoteză aidoma celei pentru care este refuzată eliberarea sumei asigurate în prezenta cauză. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC A.T. SA prin Sucursala Timișoara solicitând admiterea apelului și desființarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 294 și urm. C. proc.

civ., raportat la motivele de apel invocate precum și la susținerile intimatei din întâmpinarea depusă a dosar, motivele de apel fiind reiterate și prin concluziile scrise depuse de apelantă la ultimul termen de judecată, Curtea a constatat și a reținut că apelul de față este neîntemeiat pentru următoarele considerente: În baza caracterului devolutiv al apelului, instanța de apel reanalizând susținerile tuturor părților, precum și probatoriul administrat în fața primei instanțe, a constatat că judecătorul fondului a apreciat în mod temeinic și legal starea de fapt și de drept aplicabilă speței. Astfel, principala apărare a pârâtei și de altfel principala susținere din apelul de față este că defuncta D.G.

i-a ascuns cu bună știință starea sa de sănătate în momentul încheierii certificatului de asigurare au fost apreciate ca nefondate. Aceste susțineri nu pot exclude propria culpă a pârâtei care a încheiat o poliță de asigurare cu defuncta, fără să depună minime diligențe pentru aflarea stării de sănătate reale a asiguratului, stare de sănătate care putea fi dovedită cu acte medicale care să ateste existența sau nu a unor boli preexistente de natură să impieteze asupra condițiilor de asigurare în care a fost încheiat certificatul de asigurare.

Astfel, faptul că pârâta invocă împrejurarea că defuncta a declarat pe proprie răspundere că nu suferă de afecțiuni preexistente nu este de natură să constituie clauză de excludere de la plata poliței de asigurare câtă vreme în contractul de asigurare încheiat între părți, la pct. 13 se prevede că riscul asigurat este decesul din orice cauză ar surveni pe perioada de valabilitate a respectivei polițe de asigurare și în același contract la pct. 15 nu sunt prevăzute între clauzele de excludere de la obligația de plată a poliței de asigurare cele invocate de către apelantă. În consecință, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 154/2012 din 11 septembrie 2012, a respins apelul formulat de pârâta SC A.T.

SA împotriva sentinței civile nr. 190/PI din 23 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș și a obligat pârâta apelantă la 2.480 RON cheltuieli de judecată către reclamanta D.G.D. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal, pârâta SC A.T. SA, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului pârâtei și pe fond respingerea acțiunii. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În susținerea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a arătat că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică, pentru următoarele: La data de 23 decembrie 2008, reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de asigurare, luând cunoștință despre condițiile de asigurare, suma asigurată și riscul asigurat, aceasta însușindu-și prin semnătură clauzele contractului.

Susține că ambele instanțe au ignorat cu desăvârșire prevederile contractuale, în special cele ale art. III din certificatul de asigurare, schimbând semnificația acestor prevederi, prin reținerea unei declarații de martor care a dat o altă interpretare clauzelor asumate. În continuare, recurenta arată că instanța de apel, deși nu mai face referire la această probă testimonială, reține culpa pârâtei, cu referire la lipsa de diligență pentru aflarea stării de sănătate reale a asiguratului. Dimpotrivă, recurenta susține că a fost indusă în eroare cu privire la starea de sănătate a reclamantei, care fusese pensionată pentru gradul II de invaliditate. De asemenea, recurenta invocă faptul că reclamanta a fost de acord cu clauza care stipulează excluderea de la plata indemnizației de asigurare pentru evenimente produse ca urmare a unor afecțiuni preexistente.

Contractul de asigurare nu este susceptibil de interpretări multiple sau greu de înțeles, mai arată recurenta. Prin întâmpinare, reclamanta D.G.D., a invocat în principal faptul că argumentarea recursului cuprinde motive de netemeinicie și nu de nelegalitate, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului. Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără posibilitatea de a fi aubsumate acestui motiv de nelegalitate.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea și temeinicia decizie atacate, dacă motivele nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Indicarea de către recurentă a interpretării eronate a unor clauze contractuale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac. Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventuale motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. În alți termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formulate în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform înscrisurilor justificative, respectiv chitanța din 29 mai 2013 care atestă plata onorariului de avocat și chitanța din 28 mai 2013, care atestă contravaloarea cheltuielilor de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de pârâta SC A.T. SA, prin Sucursala Timișoara împotriva deciziei civile nr. 154/2012 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Obligă recurenta SC A.T. SA prin Sucursala Timișoara la plata sumei de 3.254 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei D.G.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.