ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2291/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2291/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului
de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 190/PI din
23 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis acțiunea formulată de
reclamanta D.G.D., în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA, a fost obligată
pârâta la plata sumei de 101.767,07 RON, către reclamanta D.G.D., moștenitoarea
defunctei D.G. potrivit certificatului de calitate de moștenitor eliberat de
Biroul Notarial Public D.G.C. la data de 21 decembrie 2009, reprezentând
contravaloarea poliței de asigurare de viață, conform certificatului de
asigurare deținut de numit D.G., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost
obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.651,34 RON,
reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a
pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea
înregistrată la Judecătoria Timișoara, reclamanta D.G.D. în contradictoriu cu
pârâta SC A.T. SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 101.767,07 RON, ce constată în
contravaloarea poliței de asigurare de viață, conform certificatului de
asigurare deținut de defuncta mama reclamantei, D.G., cu cheltuieli de
judecată.
În drept,
reclamanta a invocat dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ.
Prin sentința
civilă nr. 1324 din data de 25 ianuarie 2011, Judecătoria Timișoara a admis
acțiunea formulată de reclamanta D.G.D. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA,
a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei
la plata sumei de 101.767,07 RON, ce constată în contravaloarea poliței de
asigurare de viață, conform certificatului de asigurare deținut de defuncta
mamă a reclamantei, D.G., cu cheltuieli de judecată.
În drept,
reclamanta a invocat dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ.
Prin sentința
civilă nr. 1324 din data de 25 ianuarie 2011, Judecătoria Timișoara a admis
acțiunea formulată de reclamanta D.G.D. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA,
a obligat pârâta la plata sumei de 101.767,07 RON, către reclamanta D.G.D.,
moștenitoarea defunctei D.G. potrivit certificatului de calitate de moștenitor
eliberat de Biroul Notarial Public D.G.C. la data de 21 decembrie 2009,
reprezentând contravaloarea poliței de asigurare de viață, conform
certificatului de asigurare deținut de numita D.G. și la plata cheltuielilor de
judecată în cuantum de 3.651,34 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și
timbru judiciar.
Împotriva
sentinței menționate a declarat apel apelanta SC A.T. SA, solicitând
modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în
judecată ca neîntemeiată având în vedere ca în mod greșit prima instanță a
interpretat clauzele contractului de asigurare deoarece autoarea reclamantei a
semnat acea clauză potrivit căreia afecțiunile medicale preexistente exclud
acordarea asigurării. Or, din cuprinsul înscrisurilor de la dosar autoarea
reclamantei suferea de inimă anterior încheierii contractului de asigurare,
fără a face cunoscut acest lucru, aspect ce exclude acordarea unor despăgubiri.
La termenul
de judecată din data de 3 mai 2011, tribunalul a invocat ca motiv de apel de
ordine publică necompetența materială a primei instanțe în soluționarea
litigiului.
Prin decizia
civilă nr. 12 din data de 3 mai 2011 Tribunalul Timiș a admis apelul formulat
de apelanta SC A.T. SA prin Sucursala Timișoara și a reținut cauza spre
soluționare în primă instanță pe motiv că obiectul litigiului este unul
evaluabil în bani având ca obiect obligarea pârâtei apelante asigurator la suma
de 101.767,07 RON reprezentând contravaloarea poliței de asigurare or, conform
art. 2 lit. a) C. proc. civ. procesele și cererile în materie comercială al
căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON se judecă în primă instanță de
tribunal.
Din analiza
actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 23
decembrie 2008 a intervenit contractul de leasing financiar între antecesoarea
reclamantei, numita D.G. și SC I.L.R. SA, filiala Timișoara, având ca obiect
achiziționarea de către acesta a unui autoturism marca N.P.
La acea dată
numita D.G. a optat și pentru încheierea unui certificat de asigurare de grup
la societatea pârâtă.
La data de 6
octombrie 2009, D.G., a decedat conform certificatului de deces aflat la dosar.
Într-adevăr,
la data încheierii certificatului de asigurare invocat în apărare de pârâtă, defuncta
a luat la cunoștință despre condițiile de asigurare. SC D.C.I.B. SRL a avut
mandatul necesar din partea pârâtei de a acționa în numele acesteia pentru
preluarea actelor și emiterea documentelor de asigurare.
Defuncta a
înștiințat asiguratorul prin mandatar de afecțiunile de care este suferindă.
Aceleași
definiții din condițiile generale depuse de pârâtă, încadrează societatea
mandatară SC D.C.I.B. SRL ca fiind contractant.
Această
prevedere coroborată cu pct. 6 din același act reglementează anumite obligații
în sarcina contractantului cu privire la eventuale excluderi din poliță (care
în speța din față nu au operat). Potrivit aceluiași pct. 6 asiguratorul avea
dreptul să nu accepte includerea unor asi gurați în poliță sau de a-i accepta
în condiții speciale fapt care în realitate nu s-a realizat (nefiind prezentat
vreun document prin care defuncat să fi fost exclusă sau acceptată în condiții
speciale).
Important de
asemenea de menționat este faptul că aceleași condiții speciale reglementau
expres pct. 13 că riscul asigurat era decesul din orice cauză pe perioada de
valabilitate a poliței.
Nu trebuie
ignorat nici faptul că pct. 15 care reglementează excluderile nu vizează vreo
ipoteză aidoma celei pentru care este refuzată eliberarea sumei asigurate în prezenta
cauză.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC A.T. SA prin
Sucursala Timișoara solicitând admiterea apelului și desființarea sentinței
atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Analizând
actele și lucrările dosarului, în baza art. 294 și urm. C. proc. civ., raportat
la motivele de apel invocate precum și la susținerile intimatei din
întâmpinarea depusă a dosar, motivele de apel fiind reiterate și prin
concluziile scrise depuse de apelantă la ultimul termen de judecată, Curtea a
constatat și a reținut că apelul de față este neîntemeiat pentru următoarele
considerente:
În baza
caracterului devolutiv al apelului, instanța de apel reanalizând susținerile
tuturor părților, precum și probatoriul administrat în fața primei instanțe, a
constatat că judecătorul fondului a apreciat în mod temeinic și legal starea de
fapt și de drept aplicabilă speței.
Astfel,
principala apărare a pârâtei și de altfel principala susținere din apelul de
față este că defuncta D.G. i-a ascuns cu bună știință starea sa de sănătate în
momentul încheierii certificatului de asigurare au fost apreciate ca nefondate.
Aceste
susțineri nu pot exclude propria culpă a pârâtei care a încheiat o poliță de
asigurare cu defuncta, fără să depună minime diligențe pentru aflarea stării de
sănătate reale a asiguratului, stare de sănătate care putea fi dovedită cu acte
medicale care să ateste existența sau nu a unor boli preexistente de natură să
impieteze asupra condițiilor de asigurare în care a fost încheiat certificatul
de asigurare.
Astfel,
faptul că pârâta invocă împrejurarea că defuncta a declarat pe proprie
răspundere că nu suferă de afecțiuni preexistente nu este de natură să
constituie clauză de excludere de la plata poliței de asigurare câtă vreme în
contractul de asigurare încheiat între părți, la pct. 13 se prevede că riscul
asigurat este decesul din orice cauză ar surveni pe perioada de valabilitate a
respectivei polițe de asigurare și în același contract la pct. 15 nu sunt
prevăzute între clauzele de excludere de la obligația de plată a poliței de
asigurare cele invocate de către apelantă.
În
consecință, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă
nr. 154/2012 din 11 septembrie 2012, a respins apelul formulat de pârâta SC
A.T. SA împotriva sentinței civile nr. 190/PI din 23 martie 2012 pronunțată de
Tribunalul Timiș și a obligat pârâta apelantă la 2.480 RON cheltuieli de
judecată către reclamanta D.G.D.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal, pârâta SC A.T.
SA, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul
admiterii apelului pârâtei și pe fond respingerea acțiunii.
Cererea de
recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În susținerea
motivului de nelegalitate invocat, recurenta a arătat că soluția instanței de
apel este nelegală și netemeinică, pentru următoarele:
La data de 23
decembrie 2008, reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de asigurare, luând
cunoștință despre condițiile de asigurare, suma asigurată și riscul asigurat,
aceasta însușindu-și prin semnătură clauzele contractului.
Susține că
ambele instanțe au ignorat cu desăvârșire prevederile contractuale, în special
cele ale art. III din certificatul de asigurare, schimbând semnificația acestor
prevederi, prin reținerea unei declarații de martor care a dat o altă
interpretare clauzelor asumate.
În
continuare, recurenta arată că instanța de apel, deși nu mai face referire la
această probă testimonială, reține culpa pârâtei, cu referire la lipsa de
diligență pentru aflarea stării de sănătate reale a asiguratului. Dimpotrivă,
recurenta susține că a fost indusă în eroare cu privire la starea de sănătate a
reclamantei, care fusese pensionată pentru gradul II de invaliditate.
De asemenea,
recurenta invocă faptul că reclamanta a fost de acord cu clauza care stipulează
excluderea de la plata indemnizației de asigurare pentru evenimente produse ca
urmare a unor afecțiuni preexistente.
Contractul de
asigurare nu este susceptibil de interpretări multiple sau greu de înțeles, mai
arată recurenta.
Prin
întâmpinare, reclamanta D.G.D., a invocat în principal faptul că argumentarea
recursului cuprinde motive de netemeinicie și nu de nelegalitate, solicitând
respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata
cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte,
în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302
1
lit.
c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.
Din expunerea
criticilor aduse deciziei, rezultă că deși a fost invocat motivul de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa
deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate
din punct de vedere juridic, fără posibilitatea de a fi aubsumate acestui motiv
de nelegalitate.
Prin urmare,
în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine
obligația să examineze legalitatea și temeinicia decizie atacate, dacă motivele
nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag
nelegalitatea.
Prin
criticile invocate în cererea de recurs pârâta, și-a exprimat nemulțumirea
privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora
nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute
art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu
pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.
Indicarea de
către recurentă a interpretării eronate a unor clauze contractuale, nu atrage
automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile
în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă
diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul
nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul
rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a
imagina eventuale motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin.
(1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele
de procedură în condițiile stabilite de lege.
În alți
termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la
justiție presupune respectarea cerințelor formulate în legătură cu promovarea
unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte va constata
nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302
1
lit. c) C. proc. civ.
Având în
vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi
obligată la plata cheltuielilor de judecată conform înscrisurilor
justificative, respectiv chitanța din 29 mai 2013 care atestă plata onorariului
de avocat și chitanța din 28 mai 2013, care atestă contravaloarea cheltuielilor
de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată
nulitatea cererii de recurs declarată de pârâta SC A.T. SA, prin Sucursala
Timișoara împotriva deciziei civile nr. 154/2012 din 11 septembrie 2012 a
Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art.
302
1
lit. c) C. proc. civ.
Obligă
recurenta SC A.T. SA prin Sucursala Timișoara la plata sumei de 3.254 RON,
reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei D.G.D.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.