ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1666/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea parțială a Deciziei de respingere parțială a cererii de despăgubire nr. x/27.05.2016 și obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:

- către contestatoarea A. - soție a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale și suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat;

- către contestatoarea B. - fiică a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către contestatoarea C. - fiică a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către contestatoarea D.- mamă a defunctului H., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către contestatorul E. - tată a defunctului H., suma de 10.000 Euro cu titlul de daune morale;

- către F.- soră a defunctului H., suma de 5000 Euro, cu titlu de daune morale și suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată respectiv onorariu avocat;

- către contestatorii A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată la instanța civilă, (transport avocat la instanță, cazare avocat, cheltuieli poștale), precum și

- menținerea Decizia nr. 17435/26.10.2018 cu privire la daunele materiale stabilite, acestea fiind corect cuantificate și acordate, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1642 pronunțată în data de 07.05.2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond au exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, reclamanții A., B., C., D., E. și F..

Încadrând criticile în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenții- reclamanți au solicitat casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza pe fond, să se dispună admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării intimatului la plata următoarelor sume:

- către recurenta A., soție a defunctului G.- suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale și suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat,

- către recurenta B., fiică a defunctului G. - suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale,

- către recurenta C., fiică a defunctului G. - - suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale,

- către recurenta D., mamă a defunctului H. - suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale,

- către recurentul E., tată al defunctului H.- - suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale,

- către recurenta F., soră a defunctului H. - suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale și suma de 2.480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat

- către recurenții A., B., C., D.. E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecata la instanța civilă (transport avocat la instanță, cazare avocat, cheltuieli poștale)

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, recurenții -reclamanți au susținut că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 1381 și următoarele din C. civ., respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului, încălcând totodată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 25/15.01.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734 din 29.09.2016 a Curții de Apel Timișoara, în cadrul căreia s-a tranșat aspectul culpei în producerea accidentului rutier care să stă la baza cererii de despăgubire.

Astfel, susțin recurenții că, în considerentele Deciziei nr. 734/29.09.2016 a Curții de Apel Timișoara se retine, Curtea apreciază ca fiind justa si conforma cu ansamblul probator administrat in cauza concluzia primei instanțe atât in ceea ce privește culpa comuna a celor doi șoferi, cat si contribuția de culpa de 50% fiecare., Aceste considerente beneficiază de autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv, neputand fi contrazise de o alta hotărâre judecătorească.

Revenind asupra izvorului pretențiilor, culpa comuna, de 50%, stabilită de Curtea de Apel Timișoara, se manifesta fata de asigurătorii RCA astfel: 1) Polița de asigurare RCA pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x condus de numita I. valabilă la data producerii accidentului (09.08.2012), este încheiată cu S.C. J. SA(m insolventa, in prezent) 2) autoturismul marca x, înmatriculat cu numărul x, condus de numitul K. era asigurat pentru răspundere civilă auto la data accidentului la L. S.A.

Cum o instanța de judecata a statuat asupra culpei în proporție de 50% in sarcina celor doi conducători auto, I., asigurata la J. S.A. si K., asigurat la L., pentru acoperirea prejudiciului cauzat răspuns cele doua societăți de asigurare.

Situația juridica a societății J., de intrare in faliment, a determinat imposibilitatea recuperării prejudiciului aferent culpei conducătorului auto asigurat la J., acesta fiind motivul pentru care, prin prezentul demers recurenții solicită obligarea paratei la plata unor despăgubiri identice ca si cuantum ca si cele la care a fost obligata societatea L. de către instanța de judecată care a stabilit culpa și a evaluat prejudiciul integral.

Împrejurarea că obligația de plată a despăgubirilor nu putea fi stabilită printr-un demers civil, pe calea de dreptului comun, este o chestiune lămurită, acesta fiind și motivul pentru care reclamanții s-au adresat cu cerere de despăgubire la FGA, urmând procedura administrativă instituită prin legea specială.

Susțin recurenții că tripla identitate, de părți, obiect și cauză, despre care face vorbire instanța de fond trebuie reținută în situația invocării excepției autorității de lucru judecat, însă în cazul în care se invocă efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură orice hotărâre judecătorească, instanța este obligată să țină cont de ea.

Concluzionând, recurenții invocă faptul că instanța, prin respingerea contestației, a încălcat puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 734/29.09.2016 a Curții de Apel Timișoara, care, pe lângă procentul de culpă, a statuat definitiv și asupra cuantumului despăgubirilor integrale la care sunt îndreptățiți reclamanții, respectiv " suma de 20.000 euro pentru reclamanții care au calitatea de soț, părinte sau copilș al persoanei decedate și 10.000 euro pentru acei dintre reclamanți care au calitatea de frate sau soră, cu precizarea că obligația de plată a acestor despăgubiri a fost divizată ca urmare a stabilirii culpei comune a celor doi șoferi implicați în accident.."

Cum dispozitivul sentinței civile nr. 25/15.01.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, astfel cum a fost modificat prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 a Curții de Apel Timișoara a obligat doar L. la plata către reclamanți a despăgubirilor înjumătățite, cealaltă jumătate trebuie suportată de FGA, fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă, stabilită față de asiguratorul J. - în faliment, printr-o hotărâre judecătorească. Consideră astfel că, în condițiile date, hotărârea recurată încalcă normele de drept în materia răspunderii civile delictuale, care statuează că " Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel" și ale art. 1383 C. civ., care stabilește că "Între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului".

Curtea de Apel București a apreciat in mod nelcgal faptul ca intimatul a " stabilit in mod corect cuantumul daunelor morale " precizând ca acestea au avut la baza " Procedura de soluționare pe calc amiabila a pretențiilor pecuniare (morale si matrialc) izvorâte din cazuri de vătămări corporale si decese,,.

De asemenea, Curtea de Apel București, retine în mod eronat faptul că recurgerea la o procedura internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale si nici nu este de natură a leza dreptul presoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum si a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptatite la primirea unor astfel de despăgubiri, întrucât solicită instanței să aibă in vedere faptul ca este un simplu înscris sub semnătura privată, care nu are valoarea unei norme legale, iar daca daunele s-ar acorda doar în baza acestei proceduri, s-ar ignora dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie, care impun repararea integrala a prejudiciului moral.

Fata de considerentele din sentința atacată, privind corecta individualizare a sumelor prin decizia emisa de parată, solicită a se reține nelegalitatea acestora, raportat la faptul ca aceasta " procedura internă, nu are valoare de " lege", în sens larg, nu conține criterii obiective de cuantificare a daunelor, dincolo de faptul că, in speță, s-a încalcat autoritatea de lucru judecat.

Aceasta procedura interna, prin raportarea intimatului la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, procedura pe care instanța de fond o confirmă, este nelegală, fiind cunoscut faptul că, în prezent, la nivel legislativ, nu există criterii obiective, abstracte (respectiv, acele criterii precise, cuantificabile) de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se "ghidează" după criterii subiective, variabile, prin raportare la jurisprudență și legislație. Cunoscând aceste premise legislative, asigurătorii, sub egida Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, au elaborat Ghidul, despre care susțin că reprezintă o statistică elocventă a practicii judiciare cu privire la daune morale.

In principal trebuie reținut faptul că Ghidul emis de FPVS nu este o lege, ci doar un îndrumar care poate fi folosit, în primul rând, de cei care l-au redactat și, eventual, preluat de agurători întrucât îi avantajează indubitabil pe cei care trebuie să plătească și îi dezavantajează pe cei care trebuie să fie despăgubiți.

Adevăratul scop al emiterii/publicării acestui Ghid a fost, de fapt, dorința firmelor de asigurare dse a face tot posibilul pentru o diminuare drastică a cuantumului daunelor morale acordate. Făcând o analiză a cuantumului daunelor acordate înainte de emiterea acestui Ghid, este lesne de observat că tenditța era de creștere a daunelor, având în vedere evoluția economică din ultimii ani precum și particularitățile fiecărei spețe dedusă judecății. După emiterea Ghidului, având în vedere lobby-ul agresiv făcut de către asiguratori, daunele morale acordate au fost în scădere.

Cu privire la "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale în România pe cale amiabilă", elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S), mai trebuie avut în vedere și faptul că acesta este un înscris sub semnătură privată, care nu are valoarea unei norme legale și dacă daunele s-ar acorda doar în baza acestui Ghid, s-ar ignora dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral. Un aspect foarte important, constă în faptul că deciziile la care se face referire în anexa de la Ghid sunt în marea lor majoritate eronate.

Ceea ce este, totuși, de remarcat este faptul că hotărârile judecătorești exemplificate în Ghid, vizează doar soluții pronunțate între anii 2009-2010, soluții pronunțate de către instanțele penale, singurul criteriu al selectării acestora pentru introducerea în Ghid fiind condamnarea civilă a asigurătorului la "suma cea mai mică, . Tangențial, se poate observa că, în mai multe aceste aceste spețe, la o minimă lecturare a deciziilor, sumele acordate cu titlu de daune morale coincid cu sumele pretinse prin acțiune civilă/cerere de constituire de parte civilă, de către organele interesate.

Cu toate acestea, problema majoră cu privire la acest Ghid constă în faptul că este bazat pe o pretinsă jurisprudență, imposibil de verificat pe site-ul indicat de către autorii ghidului, iar asigurătorii- fără a face o minimă verificare asupra a ceea ce se susține în ghid și care, totuși, le periclitează credibilitatea- solicită instanțelor de judecată să țină cont de evaluările din acesta, de media daunelor stipulate în cuprinsul lui, medie despre carese poate afirma, fără putință de tăgadă, că nu poate fi verificată și nu poate fi luată în considerare.

În final recurenții invocă prevederile art. 49 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011, ce au caracter imperativ, susținând deopotrivă că în cuprinsul acestora, respectiv la alin. (2) pct. d) nu este prevăzut ca daunele morale să fie acordate și în funcție de anumite studii, ci doar în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Deși cererea de recurs i-a fost comunicată în termenul legal, intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a combătut motivele de recurs în cadrul unei întâmpinări, conform art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 11.05.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când,luând act de solicitarea recurenților, de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile formulate și cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanții D., C., B., A., F. și E. este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare:

În prealabil, Înalta Curte reține că, în cadrul recursului reclamanții au formulat crititi doar cu privire la soluția data de prima instanță cererii de acordare a daunelor morale, fără a combate susținerile instanței cu privire la nelegalitatea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procesului civil ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, motiv pentru care hotărârea recurată va fi analizată doar în limitele învestirii instanței, soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 25/15.01.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și Decizia nr. 2008/17.05.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul anterior menționat, urmând a fi menținută ca atare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Din actele dosarul rezultă că, în fapt, la data de 09.08.2012, în jurul orei 09:30, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, condus de numita I., se deplasa în direcția Cărpiniș - Beregău Mare. In același timp, însă din direcția opusă, se deplasa autoturismul marca x, înmatriculat cu numărul x, condus de numituil K.. La km 21+930 metri, s-a produs impactul celor două autoturisme evoluând după impact în mișcări plan paralele, autoturismul marca x răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a drumului în direcția Beregsău- Cărpinoș. In urma impactului a rezultat decesul ambilor conducători auto, precum și a numiților G. și H., ambii pasageri în autoturismul x, precum și vătămarea corporală a numiților M. și N..

Astfel, prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în Dosarul nr. x/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. (victime G. și H.) întrucât în cauză a intervenit decesul făptuitoarei.

Polița de asigurare RCA (obligatorie), pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare x condus de numita I. valabilă la data producerii accidentului (09.08.2012), este încheiată cu S.C. J. S.A., iar autoturismul marca x, înmatriculat cu numărul x, condus de numitul K. era asigurat pentru răspundere civilă auto la data accidentului la L. S.A.

Toți membri familiilor celor 4 decedați și cele două persoane rănite în acel tragic accident s-au adresat Tribunalului Timiș pentru obligarea asigurătorilor de răspundere civilă auto la plata de daune materiale și morale, toate dosarele fiind acvirate la Dosarul nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 25/15.01.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în acest dosar, s-a stabilit o culpă egală (de câte 50%) în sarcina celor doi conducători auto implicați în accident și, corelativ s-a stabilit o obligație comună și egală (de câte 50%) și în sarcina celor doi asigurători de răspundere civilă, respectiv L. S.A., respectiv J. S.A., aliată la acel moment în procedură de faliment. În cursul judecății la instanța de fond a fost introdus, în calitate de garant al obligației de plată, în locul pârâtei J. S.A Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin această sentință instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată și a obligat S.C. L. S.A. să achite despăgubiri reclamanților după cum urmează: pentru A., soția decedatului G.- daune morale în cuantum de 10.000 euro, daune materiale în cuantum de 2.121,50 RON, și cheltuieli de judecată în sumă de 2.480 RON, reprezentând onorariu de avocat; pentru B., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru C., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru D., mama decedatului H. - daune morale în cuantum de 10.000 euro și 4143,31 Iei daune materiale; pentru E., tatăl decedatului H.- daune morale în cuantum de 10.000 euro; pentru F., sora decedatului H.- daune morale în cuantum de 5.000 euro și a sumei de 2.480 RON reprezentând onorariu de avocat; către reclamanții A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată (transport avocat la instanță, cazare avocat, cheltuieli postă).

Totodată, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a fost obligat să achite despăgubiri reclamanților după cum urmează: pentru A., soția decedatului G. - daune morale în cuantum de 10.000 euro, daune materiale în cuantum de 2.121,50 RON, și cheltuieli de judecată în sumă de 2.480 RON, reprezentând onorariu de avocat; pentru B., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro, pentru C., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru D., mama decedatului H. - daune morale în cuantum de 10.000 euro și 4143,31 RON daune materiale; pentru E., tatăl decedatului H.- daune morale în cuantum de 10.000 euro; pentru F., sora decedatului H. - daune morale în cuantum de 5.000 euro și a sumei de 2.480 RON reprezentând onorariu de avocat către reclamanții A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată (transport avocat la instanță, cazare avocat, cheltuieli postă).

Împotriva acestei Sentințe au formulat apel toate părțile din dosar și, prin decizia civilă nr. 734 din 29.09.2016 au fost înlăturate din dispozitivul sentinței primei instanțe toate obligațiile stabilite în sarcina FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, având în vedere că procedura de stabilire a despăgubirilor în sarcina Fondului este una specială, în contencios administrativ.

Instanța de Apel a majorat cuantumul daunelor morale în favoarea reclamantelor B. si C. la plata cărora a fost obligată L. S.A. la câte 10.000 Euro fiecare.

De asemenea, instanța de apel a păstrat concluzia primei instanțe privind culpa comună egală a celor doi conducători auto în producerea accidentului si, corelativ, a obligației celor doi asigurători de răspundere civilă auto la care erau încheiate polițele de asigurare a celor două autovehicule implicate în accident.

Împotriva acestei Decizii au formulat recurs 7 reclamanți, recursul acestora fiind respins de către I.C.C.J. prin Decizia 2008 din 17.05.2018.

Prin Decizia nr. 17435/26.10.2018 emisă de pârât, contestată în cauza de față, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de petenții A. - pentru suma de 2.121,50 RON daune materiale și 26.255 daune morale, B. pentru suma de 21.939,50 RON daune morale, C. pentru suma de 21.939,50 RON daune morale, D. pentru suma de 4.143,30 RON daune materiale și 37.548,50 RON daune morale, E. pentru suma de 37.548,50 RON daune morale și F. pentru suma de 14.956 RON daune morale, respingând cererea de plată formulată de petenți, cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

La stabilirea daunelor materiale, Fondul de Garantare a Asiguraților a avut în vedere sentința civilă nr. 25/15.01.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016.

În ceea ce privește daunele morale, deși, în cadrul aceleiași sentințe, instanța a stabilit și cuantumul acestora, FGA nu le-a mai avut în vedere, ci s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și

"la cele menționate la alineatele precedente", reținând că, "pentru acest caz se justifică acordarea următoarelor sume:

- 2.121,50 RON cu titlu de daune materiale și 52.510 RON cu titlu de daune morale pentru A. (soția victimei)

- 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru B. (fiica victimei)

- 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru C. (fiica victimei)

- 4.143,30 RON cu titlu de daune materiale și 75.097 RON cu titlu de daune morale pentru D. (mama victimei)

- 75.097 RON cu titlu de daune morale pentru E. (tatăl victimei)

- 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru F. (sora victimei), dar, având în vedere că, din punctul de vedere al vinovăției în producerea evenimentului rutier reclamat speța se încadrează în culpă comună, va achita jumătate din suma calculată cu titlu de daune morale, pentru fiecare petent în parte, rezultând următoarele: pentru A. (soția victimei) 2.121,50 RON daune materiale și 26.255 daune morale, pentru B. (fiica victimei) suma de 21.939,50 RON cu titlu de daune morale, pentru C. (fiica victimei) suma de 21.939,50 RON daune morale, pentru D. (mama victimei) suma de 4.143,30 RON daune materiale și 37.548,50 RON cu titlu de daune morale, pentru E. (tatăl victimei) suma de 37.548,50 RON cu titlu de daune morale și pentru F. (sora victimei) suma de 14.956 RON daune morale.

Prin contestația formulată în fața instanței, reclamanții au solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 17435/26.10.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv doar cu privire la daunele morale și la cheltuielile de judecată, solicitând obligarea intimatului la următoarele sume:

- - către reclamanta A. - soție a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale și suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat;

- către reclamanta B. - fiică a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către reclamanta C. - fiică a defunctului G., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către reclamanta D.- mamă a defunctului H., suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale;

- către reclamantul E. - tată a defunctului H., suma de 10.000 Euro cu titlul de daune morale;

- către reclamanta F.- soră a defunctului H., suma de 5000 Euro, cu titlu de daune morale și suma de 2480 RON reprezentând cheltuieli de judecată respectiv onorariu avocat;

- către reclamanții A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată la instanța civilă, (transport avocat la instanță, cazare avocat, cheltuieli poștale), precum și

Solicită deopotrivă menținerea Deciziei nr. 17435/26.10.2018 cu privire la daunele materiale stabilite, apreciind că acestea au fost corect cuantificate și acordate.

Instanța de fond a constatat ca fiind legală decizia pronunțată de Fondul de Garantare a Asiguraților, reținând că pârâtul are dreptul de a face propria evaluare a daunelor morale pe care trebuie să le plătească, acestuia neputându-i-se impune evaluarea prejudiciului făcută de instanța civilă în cadrul unui proces în care nu sunt întrunite condițiile triplei identități de părți, obiect și cauză prevăzute de art. 430 C. proc. civ.

Astfel, a reținut că FGA a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale raportându-se la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese" aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, ce reprezintă o procedură internă validată de asiguratorul J. S.A. și folosită de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Și cererea de obligare a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procesului civil din dosarul nr. x/2014, a fost respinsă de prima instanță, cu motivarea că acestea nu se încadrează în categoria despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, ci sunt cheltuieli de judecată ce pot fi suportate de părțile ditr-un proces, ca urmare a culpei procesuale a celui care a pierdut respectivul proces.

Cum în cadrul recursului nu s-au formulat critici și cu privire la soluția ce a fost dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta va fi menținută, ca legală.

Analizând hotărârea recurată prin prima motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile în speța de față, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește daunele morale ce au fost stabilite de Fondul de Garantare a Asiguraților, soluția instanței de fond, de respingere a acestora, constatând legalitatea deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților, sub acest aspect, este nelegală din rațiuni care țin de interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți.

Astfel, se constată că, prin sentința civilă nr. 25/15.01.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/2014 instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată și a obligat S.C. L. S.A. să achite despăgubiri reclamanților după cum urmează: pentru A., soția decedatului G.- daune morale în cuantum de 10.000 euro, daune materiale în cuantum de 2.121,50 RON, și cheltuieli de judecată în sumă de 2.480 RON, reprezentând onorariu de avocat; pentru B., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru C., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru D., mama decedatului H. - daune morale în cuantum de 10.000 euro și 4143,31 Iei daune materiale; pentru E., tatăl decedatului H.- daune morale în cuantum de 10.000 euro; pentru F., sora decedatului H.- daune morale în cuantum de 5.000 euro și a sumei de 2.480 RON reprezentând onorariu de avocat; către reclamanții A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată (transport avocat la instanță, cazare avocat, cheltuieli postă).

Totodată, FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a fost obligat să achite despăgubiri reclamanților după cum urmează: pentru A., soția decedatului G. - daune morale în cuantum de 10.000 euro, daune materiale în cuantum de 2.121,50 RON, și cheltuieli de judecată în sumă de 2.480 RON, reprezentând onorariu de avocat; pentru B., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro, pentru C., fiica decedatului G.- daune morale în cuantum de 5.000 euro; pentru D., mama decedatului H. - daune morale în cuantum de 10.000 euro și 4143,31 RON daune materiale; pentru E., tatăl decedatului H.- daune morale în cuantum de 10.000 euro; pentru F., sora decedatului H. - daune morale în cuantum de 5.000 euro și a sumei de 2.480 RON reprezentând onorariu de avocat către reclamanții A., B., C., D., E., F. a sumei de 2596,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată (transport avocat la instanță, cazare avocat, cheltuieli postă).

Împotriva acestei Sentințe au formulat apel toate părțile din dosar și, prin decizia civilă nr. 734 din 29.09.2016 au fost înlăturate din dispozitivul sentinței primei instanțe toate obligațiile stabilite în sarcina FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, având în vedere că procedura de stabilire a despăgubirilor în sarcina Fondului este una specială, în contencios administrativ.

Instanța de Apel a majorat cuantumul daunelor morale în favoarea reclamantelor B. si C. la plata cărora a fost obligată L. S.A. la câte 10.000 Euro fiecare.

De asemenea, instanța de apel a păstrat concluzia primei instanțe privind culpa comună egală a celor doi conducători auto în producerea accidentului si, corelativ, a obligației celor doi asigurători de răspundere civilă auto la care erau încheiate polițele de asigurare a celor două autovehicule implicate în accident.

Împotriva acestei Decizii au formulat recurs 7 reclamanți, recursul acestora fiind respins de către I.C.C.J. prin Decizia 2008 din 17.05.2018.

Deși, prin Decizia nr. 17435/26.10.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților, în acordarea daunelor materiale, s-a raportat la sumele stabilite prin sentința civilă nr. 25/15.01.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și Decizia nr. 2008/17.05.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în privința daunelor morale, chiar dacă în respectiva sentință și acestea fuseseră stabilite de instanță, Fondul de Garantare nu a mai ținut cont de cele statuate în mod definitiv de instanță, ci le-a redus la jumătate, făcând propria evaluare, prin raportare la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese" aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018.

Prima instanță a reținut că Fondul de Garantare are dreptul de a stabili cuantumul daunelor morale pe care trebuie să le plătească, în considerarea faptului că nu i se poate impune evaluarea prejudiciului făcută de instanța civilă în cadrul unui proces în care nu sunt întrunite condițiile triplei identități de părți, obiect și cauză, prevăzute de art. 430 C. proc. civ.

Contrar considerentelor instanței de fond, Înalta Curte, fără a constata existența autorității de lucru judecat raportat la hotărârea judecătorească anterior menționată, reține puterea de lucru judecat a acestei hotărâri, în considerarea faptului că aspectele dezlegate prin sentința civilă nr. 25/15.01.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, astfel cum a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, se impun cu putere de lucru judecat și în această cauză.

Deși, prin decizia civilă nr. 734 din 29.09.2016 a fost înlăturat din dispozitivul sentinței primei instanțe toate obligațiile stabilite în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraților, pe motivul că procedura de stabilire a despăgubirilor în sarcina acestuia este una specială, de contencios administrativ, instanța de apel a păstrat concluzia primei instanțe privind culpa comună egală a celor doi conducători auto în producerea accidentului și corelativ, obligația celor doi asiguratori de răspundere civilă auto la care erau încheiate polițele de asigurare a celor două autovehicule implicate în accident, statuând definitiv și asupra cuantumului despăgubirilor integrale la care sunt îndreptățiți recurenții - reclamanți, respectiv "suma de 20.000 euro pentru reclamanții care au calitatea de soț, părinte sau copil al persoanelor decedate și 10.000 euro pentru acei dintre reclamanți care au calitatea de frate sau soră, cu precizarea că obligația de plată a acestor despăgubiri a fost divizată ca urmare a stabilirii culpei comune a celor doi șoferi implicați în accident".

Chiar dacă, prin această decizie Fondul de Garantare a Asiguraților nu a mai fost parte în litigiul civil, instanța de apel respingând cererea reclamanților, de chemare în garanție a Fondului de Garantare a Asiguraților formulată de reclamanți, contrar celor reținute de instanța de fond, instanța de control judiciar reține că dezlegările instanței îi sunt opozabile și acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății J. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

În temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară.

Așadar, desi, critica recurenților întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 Cod procedură civilă, nu poate fi reținută, sentința civilă anterior menționată neavând autoritate de lucru judecat față de litigiul de față, având un obiect diferit, totuși, aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat și în această cauză.

Prin urmare, chiar dacă nu operează autoritatea de lucru judecat, hotărârile anterior menționate fiind pronunțate într-o cauză civilă, pe calea dreptului comun, având ca obiect despăgubiri bănești, Fondul de Garantare a Asiguraților fiind scos din proces, urmare a respingerii cererii de chemare în garanție a acestuia, obiectul celor două dosare fiind diferit, se poate reține efectul pozitiv al lucrului judecat, corect invocat de recurenții -reclamanți.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat și care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Așadar, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări privitoare la raporturile juridice dintre părți făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Înalta Curte reține caracterul de dezlegare jurisdicțională cu caracter definitiv a celor hotărâte prin sentința civile nr. 25 din 15.01.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și prin Decizia nr. 2008/17.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, inclusiv sub aspectul daunelor morale, dezlegare ce se impune cu puterea lucrului judecat și în prezentul litigiu, fiind vorba despre efectul pozitiv al lucrului definitiv judecat, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care oprește repunerea în discuție și analiză a acelorași chestiuni litigioase care au făcut obiectul unei judecăți anterioare. Dezlegarea jurisdicțională definitivă din decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă se impune și în prezenta cauză, fără a putea fi statuat contrariul, căci efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Reglementarea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat are drept scop prevenirea și evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești și presupune nu identitate de acțiuni ci doar identitate de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese.

Se constată, așadar, că instanța de fond, eludând dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și interpretând eronat dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) din Normele ASF nr. 16/2015, a reținut în mod greșit că Fondului de Garantare a Asiguraților nu i se impune evaluarea prejudiciului făcută de instanța civilă în cadrul procesului ce a format obiectul dosarului nr. x/2014

Reținând, așadar, incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul formulat de reclamanții D., C., B., A., F. și E. împotriva sentinței recurate, a casa în parte această sentință și, rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D., C., B., A., F. și E., va anula, în parte Decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/26.10.2018, obligând pârâtul la plata daunelor morale către reclamanți în cuantumul fixat conform sentinței civile nr. 25 din 15.01.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și prin Decizia nr. 2008/17.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Deopotrivă, va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, respectiv soluția de respingere a cererii privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procesului civil din dosarul nr. x/2014, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, recurenții - reclamanți neformulând critici și cu privire la soluția dată cheltuielilor de judecată ce au fost solicitate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul promovat de reclamanții D., C., B., A., F. și E., va casa în parte sentința civilă recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D., C., B., A., F. și E., va anula în parte Decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/26.10.2018, obligând pârâtul la plata daunelor morale către reclamanți în cuantumul fixat conform sentinței civile nr. 25 din 15.01.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și prin Decizia nr. 2008/17.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Totodată, va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții D., C., B., A., F. și E. împotriva sentinței civile nr. 1642 din 7 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă recurată și rejudecând,

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D., C., B., A., F. și E..

Anulează în parte Decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/26.10.2018.

Obligă pârâtul la plata daunelor morale către reclamanți în cuantumul fixat conform sentinței civile nr. 25 din 15.01.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 734/29.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și prin Decizia nr. 2008/17.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.