ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2685/2013

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 17 ianuarie 2012, reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C. și S.M.D. au chemat în judecată pârâții SC A.T.A. SA și B.V.l. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta SC A.T.A. SA la plata sumei de 100.000 euro (sau echivalentul in lei la cursul B.N.R. de la data plații) pentru fiecare reclamant, cu titlu de despăgubiri morale, în total 700.000 euro (sau echivalentul in lei la cursul B.N.R. de la data plații) și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 752 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 253/108/2012 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C., S.M.D., reținându-se în considerentele acestei hotărâri că în raport de împrejurările concrete ale producerii accidentului rutier soldat cu decesul celor doi tineri, frați ai reclamanților, și în considerarea dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., coroborat cu dispozițiile speciale cuprinse în art. 49 alin. (1) lit. a), art. 50, 54 și 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările în România, fără a da eficiența solicitată de asigurător Rezoluției a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind persoanele cu vocație la despăgubiri morale din partea societăților de asigurare în răspunderii acestora pentru daune provocate terților vătămați din accidente de circulație, deoarece aceasta, potrivit art. 249 C.E.

nu are forță obligatorie putând constitui cel mult un reper pentru eventuale reglementări legislative la nivel național, tribunalul consideră-nefondată acțiunea exercitată de reclamanți, pentru cele ce urmează. Răspunderea asigurătorului pentru daune morale față de terții vătămați prin accidente de circulație produse de proprii asigurați, intervine atunci când cei dintâi au suferit un prejudiciu de această natură (morală) determinat, cum este și situația din prezenta cauză, de pierderea prin deces a unor membri ai familiei. Cuantumul despăgubirii este stabilit prin normele de aplicare a legii asigurărilor, adoptate periodic de C.S.A. și trebuie să reprezinte procurarea unor satisfacții de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care au fost privați terții vătămați.

Raportat la accidentul din prezenta cauză, produs la 19 septembrie 2009, limita despăgubirilor asumate de asigurători pentru cauză de deces în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, inclusiv a despăgubirilor nepatrimoniale este de 1.500.000 euro, din care asigurătorul a plătit suma de 600.000 euro. Vocația la despăgubiri este recunoscută tuturor membrilor familiei, fără a avea importanță gradul de rudenie, dar pentru acordarea efectivă a acestora este important ca între victimă și cel care reclamă prejudiciul moral să fi existat puternice legături de afectivitate și de familie, derivate din conviețuire ori legături personale constante.

Numai într-o astfel de situație se poate vorbi despre producerea unui prejudiciu de natură morală în sensul legii, mai precis a unuia de natură afectivă ce constă în lezarea gravă a sentimentelor de afecțiune provocate de moartea unei ființe dragi și foarte apropiate, aceasta deoarece, pierderea unui membru al familiei nu poate trece fără urmări de natură afectivă pentru ceilalți membri, mai ales dacă decesul survine la o vârstă foarte tânără, ca în prezenta cauză. În ce privește legăturile afective dintre reclamanți și victimele accidentului de circulație, tribunalul a considerat că acestea nu au fost de natura celor statornicite cu părinții, constatate prin hotărâre judecătorească definitivă, ci au fost unele obișnuite, existente între frați și surori de vârste diferite care nu locuiesc împreună și nu au preocupări constant comune.

Astfel, victimele au locuit cu părinții până la vârsta majoratului, după care au plecat împreună în Spania, iar până la majorat au urmat cursurile liceale în Râmnicu Sărat, localitate situată la 15 km de cea de domiciliu. Reclamanții și-au întemeiat familii cu mulți ani înainte de majoratul fratelui/surorii mai mici sau au plecat în străinătate la lucru, unde s-au și stabilit de mai mulți ani, întâlnindu-se cu fratele, respectiv sora lor doar când veneau acasă, odată la 3 luni la familia N. unde cei doi stăteau.

În concluzie, fără a nega vocația reclamanților la daune morale derivate din decesul în accidentul de circulație produs la 19 septembrie 2009 din vina pârâtului B.V.l., a fratelui, respectiv a surorii lor, N.l., respectiv B.L.l., tribunalul a apreciat că în absența existenței legăturilor afective și familiale puternice, în sensul criteriilor sus arătate, aceștia nu pot beneficia de despăgubiri morale constând în prejudiciu afectiv, despăgubirile morale plătite deja de asigurător fiind suficiente și totodată rezonabil cuantificate pentru atingerea scopului acestora, așa cum este prevăzut de lege, și anume, pentru procurarea unor satisfacții de ordin moral, dar prin echivalent bănesc, susceptibile să înlocuiască valoarea de care au fost privați cei vătămați.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C. și S.M.D. au declarat apel. Prin decizia civilă nr. 149 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C. și S.M.D. împotriva sentinței civile nr. 752 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Este fără dubiu că reclamanții, frați și surori ai victimelor accidentului rutier produs în data de 19 septembrie 2009 din culpa pârâtului B.V.l., au avut de suferit foarte mult în plan afectiv, și că nimic nu le va putea întocmi, pierderea unui membru de familie, atât de devreme, de neașteptat și într-un mod atât de tragic.

Probele administrate în fața instanței de fond, au lămurit pe deplin starea de fapt și de drept incidență, raportat și la dispozițiile legale aplicabile speței dedusă judecății. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut ca un argument important în aprecierea legalității, temeiniciei și justei pretențiilor reclamanților, că aceștia nu s-au constituit părți civile în procesul penal derulat pentru sancționarea celui vinovat de decesul fraților lor, proces în care, părinții victimelor au fost despăgubiți cu suma totală de 300.000 euro/familie, cu titlu de daune morale (încasate deja până în prezent). În aprecierea cuantumului acestor despăgubiri, s-a avut în vedere tocmai pierderea extrem de grea suferită de familiile celor doi tineri decedați, care urmau să se căsătorească.

Este adevărat că viața omului nu poate fi cuantificată, că nimic pe lume în viața celor rămași nu poate înlocui pierderea suferită prin decesul celor doi tineri și trauma sufletească generată de acest tragic accident, „însă tocmai pentru a încerca o alinare" a acestei suferințe, instanța penală a acordat fiecărei familii câte 300.000 euro, bani cu care, părinții reclamanților, subliniind încă odată inegalabila iubire părintească, au înțeles să-i ajute, în parte pe ceilalți copii ai lor, în speță pe reclamanți (aspecte reliefate de martorii audiați).

Fără a nega sau pune la îndoială durerea sufletească pricinuită reclamanților de decesul fraților lor, instanța de apel a reținut că prezenta acțiune civilă în acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral afectiv suferit, a fost promovată în instanță la data de 17 ianuarie 2012 (fila 2 dosar fond), deci la doi ani și jumătate de la producerea, accidentului rutier soldat cu decesul celor doi tineri, timp care deși nu va șterge niciodată amintirea lor și durerea provocată, prin curgerea lui ireversibilă, atenuează, încet, încet durerea provocată. Astfel, dacă în momentul producerii efective a accidentului, și al aflării tragicului eveniment soldat cu decesul fratelui sau surorii, asupra reclamanților (în calitatea lor de frați) se produce un fenomen psihologic real de șoc afectiv și emoțional, ulterior, odată cu trecerea timpului, se instalează o stare de acceptare a faptului împlinit, și mai apoi de resemnare în fața realității.

Din această perspectivă, instanța de apel a apreciat că, prin raportare la despăgubirile morale efectiv acordate și încasate în procesul penal părinților victimelor (constituite ca și părți civile în procesul penal), în cuantumul de câte 300.000 euro/familie, introducerea prezentei acțiuni la doi ani și jumătate de la producerea accidentului și 4 luni de la finalizarea procesului penal, nu mai poate fi justificată și legitimată ca o reacție firească și umană, ca o expresie vie și instinctuală a durerii suferite de frații victimelor, cu atât mai mult cu cât părinții lor, presupuși a fi cei mai apropiați sufletește de cei morți au primit și încasat despăgubiri din care, grație generozității părintești, au beneficiat și ei.

Nu s-a contestat relația frățească existentă între reclamanți și cei doi tineri decedați, însă raportându-se la Rezoluția a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei privind despăgubirea pentru rănire fizică sau moarte (cu precădere la prevederile capitolului „Despăgubire în caz de deces"), care au în vedere, din perspectiva noțiunii de „familie", mama, tată, soț (soție,logodnic și copii victimei, și având în vedere și împrejurarea obiectivă a plecării fiecăruia din frați din casa părintească, urmare a întemeierii propriei familii ( cu domiciliul stabil în alte țări), s-a constatat că în mod justificat instanța de fond a apreciat că relația dintre frați (în circumstanțele concrete date), nu are aceeași natură și intensitate afectivă ca și relația părinte - copil.

Pentru acordarea efectivă a daunelor morale, este imperativ a se stabili și dovedi că între victime și cel care reclamă prejudiciul moral să fi existat legături puternice de afectivitate și de familie, rezultate fie dintr-o conviețuire, fie prin legături personale constante. în speța de față, însă, în aprecierea nelegalității cererii de chemare în judecată, instanța de judecată a avut în vedere împrejurarea reală a despărțiri obiective a fraților, produsă de mai mulți ani, prin plecarea la muncă în străinătate, apoi întemeierea propriilor lor familiei - mamei, ceea ce nu poate echivala cu relația dintre frați în perioada conviețuirii efective, în mijlocul familie, context în care pierderea unui frate, ar produce un șoc emoțional extrem de puternic, ce reprezintă o relație naturală, fraternă oarecum subsidiară în raport cu noua familie întemeiată.

Așa se explică, probabil, și termenul lung curs de la momentul producerii tragicului eveniment - 19 septembrie 2009, și momentul introducerii prezentei acțiuni - 17 ianuarie 2012, care, așa cum am mai subliniat, nu mai poate exprima dimensiunea reală și profunzimea suferinței reclamanților, urmare și a stabilirii, acordării și încasării deja de către părinții lor a despăgubirilor morale acordate în procesul penal, în care nimic nu împiedica reclamanții de față să se constituie parte civilă. Ori, în materia despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit urmare a faptei culpabile săvârșite de o persoană, soldată cu decesul unor persoane, rolul instanței de judecată este de a cântări suferințele îndurate, stabilirea unei concordanțe între cuantumul daunelor morale și prejudiciul moral suferit de reclamanți, urmând a fi acordate daune morale în cuantum rezonabil.

Repararea integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale nu poate avea decât un caracter aproximativ, raportat la prejudicii ce nu au conținut economic și nici echivalent bănesc. Sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să constituie niște măsuri excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora (nu trebuie sa constituie masuri excesive pentru cei care trebuie sa le suporte, chiar daca este vorba de către un asigurător străin). Prin urmare, la stabilirea cuantumului daunelor morale, în mod corect și legal, instanța de judecată trebuie să identifice dimensiunea reală a prejudiciului și în raport de aceasta, o strictă evaluare în drepturi bănești.

în acest sens, instanța de judecată este obligata sa se raporteze la jurisprudenta în materie, la nivelul salariului mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivității, astfel încât sa stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogățire fără just temei. Tocmai de aceea daunelor morale nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. Pentru ca această evaluare să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și toate consecințele acestuia, așa cum rezultă din probele administrate.

Sub acest aspect, practica judiciară în materie acordării daunelor moralo a statuat, constant principiului judecării în echitate, fără a se raportat la criterii de evaluare prestabilite, ci procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit. În raport de aceste considerații și având la bază probele testimoniale administrare, curtea de apel a apreciat că pretențiile reclamanților formulate în prezenta acțiune civilă în acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare a decesului fraților lor, este nelegală cu atât mai mult cu cât instanța penală a acordat deja - în latura civilă, o despăgubire substanțială familiilor (părinților)victimelor tocmai pentru a atenua, pe cât posibil, efectele traumatizante ale accidentului rutier produs.

Tot în acest sens este și practica judiciară națională prin comparare rezultând că în cazul de față, cuantumul despăgubirilor acordate părinților victimelor este peste media celor acordate în spețe similare. De asemenea, s-a avut în vedere și jurisprudența C.E.D.O., în care Statul Român a fost obligat la plata către reclamanți a unor daune morale cuprinse între 10.000 - 15.000 euro, modificările legislative survenite în această materie urmărind compatibilizarea cu dreptul comunitar și jurisprudența C.E.D.O. Pentru aceste considerente, curtea de apel a apreciat că hotărârea instanței de fond este atât legală (prin prisma dispozițiile legale invocate în materie) cât și echitabilă (prin circumstanțele concrete ale speței, subliniate anterior).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C. și S.M.D., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanții au reiterat împrejurări concrete ale producerii accidentului rutier, soldat cu decesul celor doi frați, precum și consecințele extrem de dureroase ale acestei pierderi afective suportate în mod distinct și definitiv de fiecare în parte,ceea ce în opinia lor, justifică legalitatea și legitimitatea cererii de acordare de despăgubiri în condițiile art. 998 - 999 C. civ.,(cu trimitere la art. 1391 din Noul C. civ., ce recunosc expres dreptul fraților și al surorilor, precum și a oricărei alte persoane, la aceste despăgubiri, în urma săvârșirii unei fapte delictuale de către o altă persoană, pornind de la prezumția că aceste persoane au suferit un prejudiciu afectiv, derivat din relația de rudenie dintre aceste persoane și sentimentele afective puternice existente între ele.

Sub acest aspect, se susține că în cauza de față, prima instanța nu numai ca nu a dat eficienta acestei prezumții a existentei unui prejudiciu afectiv in favoarea reclamanților, dar nu a dat eficienta nici declarațiilor martorilor ce au fost audiați in cauza la propunerea reclamanților, sau mai bine zis a interpretat aceste declarații intr-un mod total nefavorabil reclamanților, extrăgând din declarațiile acestora doar ceea ce i s-a părut instanței convenabil pentru motivarea unei soluții de respingere a acțiunii.

Recurenții - reclamanți redau, pe larg conținutul depozițiilor de martorilor audiați, subliniind că aceștia au reliefat întocmai prejudiciul moral suferit de frații celor decedați, indiferent de împrejurarea că fiecare și-a Dosar nr. 11/250/2011 al Judecătoriei Lipova, menținută prin Decizia penală nr. 1409/ R din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara în care s-a motivat în mod expres că suma de 300.000 euro a fost acordată cu titlu de daune morale pentru fiecare familie a victimelor, fiind stabilită într-un cuantum de natură a alina, pe cât posibil, suferințele familiei victimelor. Înalta Curte apreciază că despăgubirile cuvenite familiei pentru durerea încercată prin decesul unei persoane, adică a victimei directe, se datorează o singură dată.

După efectuarea plății despăgubirilor părinților victimelor, care au dovedit o strânsă legătură afectivă cu acestea, persoanele prejudiciate - victimele indirecte (în speță reclamanții care locuiesc în străinătate și au promovat acțiunea civilă la doi ani și jumătate de la producerea accidentului)- nu mai pot pretinde nicio altă despăgubire de această natură, în condițiile în care legăturile afective cu victimele au fost unele obișnuite, existente între frați și surori de vârste diferite care nu locuiesc împreună și nu au preocupări constant comune. Recurenții -reclamanți au invocat în completarea motivelor de recurs încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., ale Legii nr. 136/1995 și ale Ordinului nr. 20/2008 al C.S.A.

Dispozițiile cu caracter general, înscrise în art. 49 din Legea nr. 136/1995 stipulează că "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.", iar art. 49 pct. 2 lit. d din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 prevede că, " La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:.2. în caz de deces. daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". Astfel, prin Ordinul nr. 20/2008 al președintelui C.S.A.

pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule se prevede expres că în cazul vătămării corporale sau al decesului unei persoane se acordă și daune morale „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" (art. 49), fără a se indica, așadar, nici un criteriu de stabilire a acestora, cu excepția plafonului de despăgubire minimă a prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale produse în unul și același acc'dent și indiferent de numărul persoanelor prejudiciate. Prin același ordin s-a stabilit o limită de despăgubire generală, pentru toate prejudiciile cauzate pentru vătămare corporală sau deces, deci atât pentru prejudiciile materiale, cât și cele morale.

Aceasta nu înseamnă însă că, automat, adică necondiționat și nedovedit, victima sau un terț păgubit poate să obțină de la asigurător integral această sumă, deoarece daunele morale se acordă, cum s-a arătat, „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" (art. 49 din Ordinul nr. 20/2008, precitat). În absența unei reglementări exprese și de principiu, doctrina și jurisprudența, cum vom arăta imediat, au făcut apel la textele C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Intr-adevăr, conform art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar potrivit art. 999 din același cod, .omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa". Așadar, pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, o pagubă sau o daună.

Cum însă C. civ. nu distinge între natura sau felul prejudiciului s-a conchis, în baza regulii de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, că trebuie reparat, pe temeiul art. 998 C. civ., nu numai prejudiciul material sau patrimonial, adică prejudiciul care poate fi evaluat în bani, ci și prejudiciul moral sau nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de prețuire băneasca. În afara Codului civil, care nu se pronunță, în mod expres, în sensul posibilității reparării (bănești) a daunelor morale, există cazuri de reparare a acestora prevăzute în legislația recentă, exempli gratia, în speță, art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008. Odată admisă posibilitatea reparației bănești a daunelor morale se ridică problema cuantificării acestor daune, în condițiile în care nu există și nici nu poate exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată stabili acest lucru.

În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se „ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz. Emblematică, din acest punct de vedere, este jurisprudența în materia daunelor morale pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin accidente de autovehicule.

Daunele morale constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu un conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. În legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

La aceste considerente ar trebui adăugat și exigența unei limite naturale: daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat de asemenea în practică, „prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța sa și fără a se ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese". Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală.

Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Prin urmare, prejudiciul afectiv sau de afecțiune este dublu condiționat de legătura afectivă profundă dintre victima mediată, care îl invocă și victima imediată, cea căreia i-a fost lezat dreptul la viață. Aceste două condiții sunt prelevate și în Rezoluția adoptată la 14 martie 1975 de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei, prin care se recomandă indemnizarea prejudiciului prin ricoșeu în caz de deces, făcând referire la persoanele care au vocație să îl invoce: părinții, copiii, soții, logodnicii, frații.

Însă, așa cum s-a arătat, în aprecierea categoriei de persoane care pot invoca existența unui prejudiciu afectiv, instanța de apel în mod corect a avut în vedere un criteriu obiectiv și anume acela al relației victimă -persoană care invocă prejudiciul afectiv. Pentru realizarea acestui deziderat au fost administrate probe din care a rezultat că relația dintre victimă și reclamanți nu a fost una de natură a-i îndreptăți pe aceștia la acordarea daunelor morale. Restul susținerilor recurenților nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C. proc.

civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate. Împrejurarea că în cauze cu obiect similar s-au pronunțat soluții diferite, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcție de situația de fapt și de probele administrate, nefiind de natură să influențeze soluția din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii. În consecință, față de considerentele expuse care complinesc, în parte, motivarea deciziei atacate din perspectiva modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C. și S.M.D. împotriva Deciziei civile nr. 149 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțatjjurpședință publică, aslăzi 18 septembrie 2013.