ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2685/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2685/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată

pe rolul Tribunalului Arad la data de 17 ianuarie 2012, reclamanții N.M., N.S.,

N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C. și S.M.D. au chemat în judecată pârâții SC A.T.A.

SA și B.V.l. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată

pârâta SC A.T.A. SA la plata sumei de 100.000 euro (sau echivalentul in lei la

cursul B.N.R. de la data plații) pentru fiecare reclamant, cu titlu de

despăgubiri morale, în total 700.000 euro (sau echivalentul in lei la cursul B.N.R.

de la data plații) și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 752 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 253/108/2012

s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș.,

B.M.V., B.G.C., S.M.D., reținându-se în considerentele acestei hotărâri că în

raport de împrejurările concrete ale producerii accidentului rutier soldat cu

decesul celor doi tineri, frați ai reclamanților, și în considerarea

dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., coroborat cu dispozițiile speciale

cuprinse în art. 49 alin. (1) lit. a), art. 50, 54 și 55 alin. (1) din Legea nr.

136/1995 privind asigurările în România, fără a da eficiența solicitată de

asigurător Rezoluției a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind

persoanele cu vocație la despăgubiri morale din partea societăților de

asigurare în răspunderii acestora pentru daune provocate terților vătămați din

accidente de circulație, deoarece aceasta, potrivit art. 249 C.E. nu are forță

obligatorie putând constitui cel mult un reper pentru eventuale reglementări

legislative la nivel național, tribunalul consideră-nefondată acțiunea

exercitată de reclamanți, pentru cele ce urmează.

Răspunderea

asigurătorului pentru daune morale față de terții vătămați prin accidente de

circulație produse de proprii asigurați, intervine atunci când cei dintâi au

suferit un prejudiciu de această natură (morală) determinat, cum este și

situația din prezenta cauză, de pierderea prin deces a unor membri ai familiei.

Cuantumul

despăgubirii este stabilit prin normele de aplicare a legii asigurărilor,

adoptate periodic de C.S.A. și trebuie să reprezinte procurarea unor

satisfacții de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care au

fost privați terții vătămați.

Raportat la

accidentul din prezenta cauză, produs la 19 septembrie 2009, limita

despăgubirilor asumate de asigurători pentru cauză de deces în unul și același

accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, inclusiv a

despăgubirilor nepatrimoniale este de 1.500.000 euro, din care asigurătorul a

plătit suma de 600.000 euro.

Vocația la

despăgubiri este recunoscută tuturor membrilor familiei, fără a avea importanță

gradul de rudenie, dar pentru acordarea efectivă a acestora este important ca

între victimă și cel care reclamă prejudiciul moral să fi existat puternice

legături de afectivitate și de familie, derivate din conviețuire ori legături

personale constante. Numai într-o astfel de situație se poate vorbi despre

producerea unui prejudiciu de natură morală în sensul legii, mai precis a unuia

de natură afectivă ce constă în lezarea gravă a sentimentelor de afecțiune

provocate de moartea unei ființe dragi și foarte apropiate, aceasta deoarece,

pierderea unui membru al familiei nu poate trece fără urmări de natură afectivă

pentru ceilalți membri, mai ales dacă decesul survine la o vârstă foarte

tânără, ca în prezenta cauză.

În ce privește

legăturile afective dintre reclamanți și victimele accidentului de circulație,

tribunalul a considerat că acestea nu au fost de natura celor statornicite cu

părinții, constatate prin hotărâre judecătorească definitivă, ci au fost unele

obișnuite, existente între frați și surori de vârste diferite care nu locuiesc

împreună și nu au preocupări constant comune.

Astfel,

victimele au locuit cu părinții până la vârsta majoratului, după care au plecat

împreună în Spania, iar până la majorat au urmat cursurile liceale în Râmnicu

Sărat, localitate situată la 15 km de cea de domiciliu. Reclamanții și-au

întemeiat familii cu mulți ani înainte de majoratul fratelui/surorii mai mici

sau au plecat în străinătate la lucru, unde s-au și stabilit de mai mulți ani,

întâlnindu-se cu fratele, respectiv sora lor doar când veneau acasă, odată la 3

luni la familia N. unde cei doi stăteau.

În concluzie,

fără a nega vocația reclamanților la daune morale derivate din decesul în

accidentul de circulație produs la 19 septembrie 2009 din vina pârâtului B.V.l.,

a fratelui, respectiv a surorii lor, N.l., respectiv B.L.l., tribunalul a

apreciat că în absența existenței legăturilor afective și familiale puternice,

în sensul criteriilor sus arătate, aceștia nu pot beneficia de despăgubiri

morale constând în prejudiciu afectiv, despăgubirile morale plătite deja de

asigurător fiind suficiente și totodată rezonabil cuantificate pentru atingerea

scopului acestora, așa cum este prevăzut de lege, și anume, pentru procurarea

unor satisfacții de ordin moral, dar prin echivalent bănesc, susceptibile să

înlocuiască valoarea de care au fost privați cei vătămați.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C. și S.M.D.

au declarat apel.

Prin decizia

civilă nr. 149 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă, s-a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanții N.M., N.S.,

N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C. și S.M.D. împotriva sentinței civile nr. 752 din

22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad.

În motivarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Este fără dubiu

că reclamanții, frați și surori ai victimelor accidentului rutier produs în

data de 19 septembrie 2009 din culpa pârâtului B.V.l., au avut de suferit

foarte mult în plan afectiv, și că nimic nu le va putea întocmi, pierderea unui

membru de familie, atât de devreme, de neașteptat și într-un mod atât de

tragic.

Probele

administrate în fața instanței de fond, au lămurit pe deplin starea de fapt și

de drept incidență, raportat și la dispozițiile legale aplicabile speței dedusă

judecății. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut ca un argument

important în aprecierea legalității, temeiniciei și justei pretențiilor

reclamanților, că aceștia nu s-au constituit părți civile în procesul penal

derulat pentru sancționarea celui vinovat de decesul fraților lor, proces în

care, părinții victimelor au fost despăgubiți cu suma totală de 300.000 euro/familie,

cu titlu de daune morale (încasate deja până în prezent).

În aprecierea

cuantumului acestor despăgubiri, s-a avut în vedere tocmai pierderea extrem de

grea suferită de familiile celor doi tineri decedați, care urmau să se

căsătorească.

Este adevărat

că viața omului nu poate fi cuantificată, că nimic pe lume în viața celor

rămași nu poate înlocui pierderea suferită prin decesul celor doi tineri și

trauma sufletească generată de acest tragic accident, „însă tocmai pentru a

încerca o alinare" a acestei suferințe, instanța penală a acordat fiecărei

familii câte 300.000 euro, bani cu care, părinții reclamanților, subliniind

încă odată inegalabila iubire părintească, au înțeles să-i ajute, în parte pe

ceilalți copii ai lor, în speță pe reclamanți (aspecte reliefate de martorii

audiați).

Fără a nega sau

pune la îndoială durerea sufletească pricinuită reclamanților de decesul

fraților lor, instanța de apel a reținut că prezenta acțiune civilă în acordare

de despăgubiri pentru prejudiciul moral afectiv suferit, a fost promovată în

instanță la data de 17 ianuarie 2012 (fila 2 dosar fond), deci la doi ani și

jumătate de la producerea, accidentului rutier soldat cu decesul celor doi

tineri, timp care deși nu va șterge niciodată amintirea lor și durerea

provocată, prin curgerea lui ireversibilă, atenuează, încet, încet durerea

provocată.

Astfel, dacă în

momentul producerii efective a accidentului, și al aflării tragicului eveniment

soldat cu decesul fratelui sau surorii, asupra reclamanților (în calitatea lor

de frați) se produce un fenomen psihologic real de șoc afectiv și emoțional,

ulterior, odată cu trecerea timpului, se instalează o stare de acceptare a

faptului împlinit, și mai apoi de resemnare în fața realității.

Din această

perspectivă, instanța de apel a apreciat că, prin raportare la despăgubirile

morale efectiv acordate și încasate în procesul penal părinților victimelor

(constituite ca și părți civile în procesul penal), în cuantumul de câte

300.000 euro/familie, introducerea prezentei acțiuni la doi ani și jumătate de

la producerea accidentului și 4 luni de la finalizarea procesului penal, nu mai

poate fi justificată și legitimată ca o reacție firească și umană, ca o

expresie vie și instinctuală a durerii suferite de frații victimelor, cu atât

mai mult cu cât părinții lor, presupuși a fi cei mai apropiați sufletește de

cei morți au primit și încasat despăgubiri din care, grație generozității

părintești, au beneficiat și ei.

Nu s-a

contestat relația frățească existentă între reclamanți și cei doi tineri

decedați, însă raportându-se la Rezoluția a Comitetului Miniștrilor Consiliului

Europei privind despăgubirea pentru rănire fizică sau moarte (cu precădere la

prevederile capitolului „Despăgubire în caz de deces"), care au în vedere,

din perspectiva noțiunii de „familie", mama, tată, soț (soție,logodnic și

copii victimei, și având în vedere și împrejurarea obiectivă a plecării

fiecăruia din frați din casa părintească, urmare a întemeierii propriei familii

( cu domiciliul stabil în alte țări), s-a constatat că în mod justificat

instanța de fond a apreciat că relația dintre frați (în circumstanțele concrete

date), nu are aceeași natură și intensitate afectivă ca și relația părinte -

copil.

Pentru

acordarea efectivă a daunelor morale, este imperativ a se stabili și dovedi că

între victime și cel care reclamă prejudiciul moral să fi existat legături

puternice de afectivitate și de familie, rezultate fie dintr-o conviețuire, fie

prin legături personale constante. în speța de față, însă, în aprecierea

nelegalității cererii de chemare în judecată, instanța de judecată a avut în

vedere împrejurarea reală a despărțiri obiective a fraților, produsă de mai

mulți ani, prin plecarea la muncă în străinătate, apoi întemeierea propriilor

lor familiei - mamei, ceea ce nu poate echivala cu relația dintre frați în

perioada conviețuirii efective, în mijlocul familie, context în care pierderea

unui frate, ar produce un șoc emoțional extrem de puternic, ce reprezintă o

relație naturală, fraternă oarecum subsidiară în raport cu noua familie

întemeiată. Așa se explică, probabil, și termenul lung curs de la momentul

producerii tragicului eveniment - 19 septembrie 2009, și momentul introducerii

prezentei acțiuni - 17 ianuarie 2012, care, așa cum am mai subliniat, nu mai

poate exprima dimensiunea reală și profunzimea suferinței reclamanților, urmare

și a stabilirii, acordării și încasării deja de către părinții lor a

despăgubirilor morale acordate în procesul penal, în care nimic nu împiedica

reclamanții de față să se constituie parte civilă.

Ori, în materia

despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit urmare a faptei culpabile

săvârșite de o persoană, soldată cu decesul unor persoane, rolul instanței de

judecată este de a cântări suferințele îndurate, stabilirea unei concordanțe

între cuantumul daunelor morale și prejudiciul moral suferit de reclamanți,

urmând a fi acordate daune morale în cuantum rezonabil.

Repararea

integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale nu poate avea decât un

caracter aproximativ, raportat la prejudicii ce nu au conținut economic și nici

echivalent bănesc. Sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să constituie

niște măsuri excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate

pentru victimele acestora (nu trebuie sa constituie masuri excesive pentru cei

care trebuie sa le suporte, chiar daca este vorba de către un asigurător

străin).

Prin urmare, la

stabilirea cuantumului daunelor morale, în mod corect și legal, instanța de

judecată trebuie să identifice dimensiunea reală a prejudiciului și în raport

de aceasta, o strictă evaluare în drepturi bănești. în acest sens, instanța de

judecată este obligata sa se raporteze la jurisprudenta în materie, la nivelul

salariului mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivității, astfel

încât sa stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad

de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogățire fără just temei.

Tocmai de aceea

daunelor morale nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin

evaluare.

Pentru ca

această evaluare să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o

îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este

necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în

mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și

toate consecințele acestuia, așa cum rezultă din probele administrate. Sub

acest aspect, practica judiciară în materie acordării daunelor moralo a

statuat, constant principiului judecării în echitate, fără a se raportat la

criterii de evaluare prestabilite, ci procedând la o apreciere subiectivă a

circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea

reparației pentru prejudiciul suferit.

În raport de

aceste considerații și având la bază probele testimoniale administrare, curtea de

apel a apreciat că pretențiile reclamanților formulate în prezenta acțiune

civilă în acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare a

decesului fraților lor, este nelegală cu atât mai mult cu cât instanța penală a

acordat deja - în latura civilă, o despăgubire substanțială familiilor

(părinților)victimelor tocmai pentru a atenua, pe cât posibil, efectele

traumatizante ale accidentului rutier produs.

Tot în acest

sens este și practica judiciară națională prin comparare rezultând că în cazul

de față, cuantumul despăgubirilor acordate părinților victimelor este peste

media celor acordate în spețe similare. De asemenea, s-a avut în vedere și

jurisprudența C.E.D.O., în care Statul Român a fost obligat la plata către

reclamanți a unor daune morale cuprinse între 10.000 - 15.000 euro,

modificările legislative survenite în această materie urmărind compatibilizarea

cu dreptul comunitar și jurisprudența C.E.D.O.

Pentru aceste

considerente, curtea de apel a apreciat că hotărârea instanței de fond este

atât legală (prin prisma dispozițiile legale invocate în materie) cât și

echitabilă (prin circumstanțele concrete ale speței, subliniate anterior).

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș., B.M.V.,

B.G.C. și S.M.D., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamanții au reiterat împrejurări concrete ale producerii

accidentului rutier, soldat cu decesul celor doi frați, precum și consecințele

extrem de dureroase ale acestei pierderi afective suportate în mod distinct și

definitiv de fiecare în parte,ceea ce în opinia lor, justifică legalitatea și

legitimitatea cererii de acordare de despăgubiri în condițiile art. 998 - 999 C.

civ.,(cu trimitere la art. 1391 din Noul C. civ., ce recunosc expres dreptul

fraților și al surorilor, precum și a oricărei alte persoane, la aceste

despăgubiri, în urma săvârșirii unei fapte delictuale de către o altă persoană,

pornind de la prezumția că aceste persoane au suferit un prejudiciu afectiv,

derivat din relația de rudenie dintre aceste persoane și sentimentele afective

puternice existente între ele.

Sub acest aspect,

se susține că în cauza de față, prima instanța nu numai ca nu a dat eficienta

acestei prezumții a existentei unui prejudiciu afectiv in favoarea

reclamanților, dar nu a dat eficienta nici declarațiilor martorilor ce au fost

audiați in cauza la propunerea reclamanților, sau mai bine zis a interpretat

aceste declarații intr-un mod total nefavorabil reclamanților, extrăgând din

declarațiile acestora doar ceea ce i s-a părut instanței convenabil pentru

motivarea unei soluții de respingere a acțiunii.

Recurenții -

reclamanți redau, pe larg conținutul depozițiilor de martorilor audiați,

subliniind că aceștia au reliefat întocmai prejudiciul moral suferit de frații

celor decedați, indiferent de împrejurarea că fiecare și-a Dosar nr. 11/250/2011

al Judecătoriei Lipova, menținută prin Decizia penală nr. 1409/ R din 15

septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara în care s-a motivat în mod expres că

suma de 300.000 euro a fost acordată cu titlu de daune morale pentru fiecare

familie a victimelor, fiind stabilită într-un cuantum de natură a alina, pe cât

posibil, suferințele familiei victimelor.

Înalta Curte

apreciază că despăgubirile cuvenite familiei pentru durerea încercată prin

decesul unei persoane, adică a victimei directe, se datorează o singură dată.

După efectuarea plății despăgubirilor părinților victimelor, care au dovedit o

strânsă legătură afectivă cu acestea, persoanele prejudiciate - victimele

indirecte (în speță reclamanții care locuiesc în străinătate și au promovat

acțiunea civilă la doi ani și jumătate de la producerea accidentului)- nu mai

pot pretinde nicio altă despăgubire de această natură, în condițiile în care

legăturile afective cu victimele au fost unele obișnuite, existente între frați

și surori de vârste diferite care nu locuiesc împreună și nu au preocupări

constant comune.

Recurenții

-reclamanți au invocat în completarea motivelor de recurs încălcarea de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., ale Legii nr. 136/1995

și ale Ordinului nr. 20/2008 al C.S.A.

Dispozițiile cu

caracter general, înscrise în art. 49 din Legea nr. 136/1995 stipulează că

"asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare,

pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite

prin accidente de vehicule.", iar art. 49 pct. 2 lit. d din Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008 prevede că, " La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării

corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:.2. în caz

de deces. daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din

România".

Astfel, prin

Ordinul nr. 20/2008 al președintelui C.S.A. pentru punerea în aplicare a

Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru

prejudiciile produse prin accidente de vehicule se prevede expres că în cazul

vătămării corporale sau al decesului unei persoane se acordă și daune morale

„în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" (art. 49),

fără a se indica, așadar, nici un criteriu de stabilire a acestora, cu excepția

plafonului de despăgubire minimă a prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale

produse în unul și același acc'dent și indiferent de numărul persoanelor

prejudiciate.

Prin același

ordin s-a stabilit o limită de despăgubire generală, pentru toate prejudiciile

cauzate pentru vătămare corporală sau deces, deci atât pentru prejudiciile

materiale, cât și cele morale. Aceasta nu înseamnă însă că, automat, adică

necondiționat și nedovedit, victima sau un terț păgubit poate să obțină de la

asigurător integral această sumă, deoarece daunele morale se acordă, cum s-a

arătat, „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" (art.

49 din Ordinul nr. 20/2008, precitat).

În absența unei

reglementări exprese și de principiu, doctrina și jurisprudența, cum vom arăta

imediat, au făcut apel la textele C. civ. privitoare la răspunderea civilă

delictuală pentru fapta proprie. Intr-adevăr, conform art. 998 C. civ., „orice

faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui

greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar potrivit art. 999 din același

cod, .omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa,

dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".

Așadar, pentru

a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, o pagubă

sau o daună.

Cum însă C. civ.

nu distinge între natura sau felul prejudiciului s-a conchis, în baza regulii

de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, că trebuie

reparat, pe temeiul art. 998 C. civ., nu numai prejudiciul material sau

patrimonial, adică prejudiciul care poate fi evaluat în bani, ci și prejudiciul

moral sau nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de

prețuire băneasca.

În afara

Codului civil, care nu se pronunță, în mod expres, în sensul posibilității

reparării (bănești) a daunelor morale, există cazuri de reparare a acestora

prevăzute în legislația recentă, exempli gratia, în speță, art. 49 din Ordinul

C.S.A. nr. 20/2008.

Odată admisă

posibilitatea reparației bănești a daunelor morale se ridică problema

cuantificării acestor daune, în condițiile în care nu există și nici nu poate

exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată

stabili acest lucru.

În prezent, la

nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte,

respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor

bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se

„ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz. Emblematică,

din acest punct de vedere, este jurisprudența în materia daunelor morale pentru

prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin accidente de autovehicule.

Daunele morale

constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu un

conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor

personale nepatrimoniale și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării

criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în

plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care

acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, etc.

În legătură cu

natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din

practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de

fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar

atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin

folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților

materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri,

desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza

unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de

orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

La aceste

considerente ar trebui adăugat și exigența unei limite naturale: daunele morale

să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel

spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat de asemenea în practică,

„prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au obligația să-l

aprecieze în raport de gravitatea și importanța sa și fără a se ajunge la

realizarea unui dezechilibru de interese".

Despăgubirile

pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor

probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele

suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât

privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi

cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în

funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța

urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Prin urmare,

prejudiciul afectiv sau de afecțiune este dublu condiționat de legătura

afectivă profundă dintre victima mediată, care îl invocă și victima imediată,

cea căreia i-a fost lezat dreptul la viață.

Aceste două

condiții sunt prelevate și în Rezoluția adoptată la 14 martie 1975 de Comitetul

Miniștrilor Consiliului Europei, prin care se recomandă indemnizarea

prejudiciului prin ricoșeu în caz de deces, făcând referire la persoanele care

au vocație să îl invoce: părinții, copiii, soții, logodnicii, frații.

Însă, așa cum

s-a arătat, în aprecierea categoriei de persoane care pot invoca existența unui

prejudiciu afectiv, instanța de apel în mod corect a avut în vedere un criteriu

obiectiv și anume acela al relației victimă -persoană care invocă prejudiciul

afectiv. Pentru realizarea acestui deziderat au fost administrate probe din

care a rezultat că relația dintre victimă și reclamanți nu a fost una de natură

a-i îndreptăți pe aceștia la acordarea daunelor morale.

Restul susținerilor

recurenților nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a

recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și

exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C.

proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor

instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de

interpretare și evaluare a dovezilor administrate.

Împrejurarea că

în cauze cu obiect similar s-au pronunțat soluții diferite, este rezultatul

analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcție de situația de fapt

și de probele administrate, nefiind de natură să influențeze soluția din

prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept,

iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra

chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii.

În consecință,

față de considerentele expuse care complinesc, în parte, motivarea deciziei

atacate din perspectiva modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor

legale incidente în cauză, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții N.M., N.S., N.C., V.M.Ș., B.M.V., B.G.C.

și S.M.D. împotriva Deciziei civile nr. 149 din 20 septembrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțatjjurpședință

publică, aslăzi 18 septembrie 2013.