ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3966/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3966/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 588/C/2011 din

12 mai 2011 Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ

a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C.C.,

C.M., O.R., B.O.E. și D.A.

A fost admisă

acțiunea reclamanților M.S., M.A., C.C., C.M., O.R., B.O.E., D.A., A.P., T.V.

și A.M., și, în consecință, a fost obligată pârâta SC C.A. SA la plata sumei de

605.000 de Euro sau echivalentul în RON la data plății și la plata dobânzii

legale aferente acestei sume începând cu data de 24 decembrie 2010 și până la

achitarea integrală a debitului cu titlu de prejudiciu moral către reclamanții

M.S., M.A.G., C.C., C.M., O.R., B.O.E., D.A., A.P., T.V., A.M., după cum

urmează: 100.000 Euro către M.S., 150.000 Euro către M.A.G.,75.000 Euro către

C.C.,75.000 Euro către C.M., 50.000 Euro către O.R., 50.000 Euro către B.O.E.,

50.000 Euro către D.A., 15.000 Euro către A.P., 20.000 Euro către T.V. și

20.000 Euro către A.M.

Pentru a pronunța

această sentință tribunalul a reținut, în esență, în ce privește excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților C.C., C.M., O.R., B.O. și

D.A., că această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât aceștia au

făcut dovada cu actele depuse la dosarul cauzei,

Pe fondul cauzei instanța

a reținut că, la data de 5 martie 2010, numitul P.S. a condus autovehiculul

marca D. cu nr. de înmatriculare "X" pe șoseaua DE 58 din direcția

localității Cosula spre Botoșani în automobil aflându-se și pasagerul M.V.,

soția reclamantului M.S., mama reclamantului M.A.G., fiica reclamanților C.C.

și C.M. și sora reclamantelor O.R., B.O.E. și D.A. și pasagerii A.P., T.V. și

A.M.

Din cauza neadaptării

vitezei la condițiile de drum, la un moment dat autovehiculul menționat a

derapat și a ieșit în decor, în urma accidentului decedând atât conducătorul

auto P.S. cât și pasagera M.V.

Ca urmare a

producerii acestui accident s-a deschis Dosarul penal nr. 818/P/2010 la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, în cadrul căruia a fost reținută

culpa exclusivă a conducătorului auto P.S. pentru producerea accidentului

rutier, pronunțându-se Rezoluția din data de 30 septembrie 2010.

La data producerii

accidentului autoturismul marca D. având numărul de înmatriculare "X"

era asigurat la SC C.A. SA cu o poliță de asigurare RCA.

Ca urmare a decesului

victimei M.A., s-a apreciat că reclamanții M.S., soțul victimei, M.A.G., fiul

victimei, C.C. și C.M., părinții victimei și O.R., B.O.E. și D.A. surorile

victimei au suferit un prejudiciu moral.

În ce privește

cuantificarea acestui prejudiciu, instanța, în lipsa existenței oricărui alt

criteriu obiectiv, s-a raportat la plafonul stabilit de art. 24 alin. (2) lit.

b) din Anexa - Norma la Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor.

Prin Decizia nr.

103/2011 din 31 octombrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă

a admis apelul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu și a schimbat în parte

sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților M.S.,

M.A.G., C.C., C.M., O.R., B.O.E. și D.A. și a obligat pârâta SC C.A. SA Sibiu

să plătească, în echivalent RON la data plății, următoarele sume, cu titlu de

daune morale:

- 50.000 Euro către

M.S.;

- 50.000 Euro către

M.A.G.;

- 10.000 Euro către

C.C.;

- 10.000 Euro către

C.M.;

- 5.000 Euro către

O.R.;

- 5.000 Euro către

B.O.E.;

- 5.000 Euro către

D.A.

A fost menținută

sentința atacată în ce îi privește pe reclamanții A.P., T.V. și A.M. și în ce

privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la 24 decembrie 2010 și

până la plata efectivă a despăgubirilor pentru daunele morale cauzate

reclamanților.

În argumentarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, cu privire la

inadmisibilitatea acțiunii reclamanților, că încă de la data introducerii

acțiunii reclamanții au solicitat, fiecare, plata unei despăgubiri individuale

așa cum rezultă din acțiunea introductivă, iar împrejurarea că reclamanții au

indicat și totalul despăgubirilor nu înlătură individualizarea despăgubirii

pentru fiecare reclamant. Reclamanții nici nu au invocat o solidaritate activă

din moment ce s-a precizat de către fiecare reclamant ce despăgubiri solicită

pârâtei.

Nici critica pârâtei

privind acordarea despăgubirilor în euro sau în RON nu a fost reținută ca

fondată întrucât, chiar dacă reclamanții au indicat cuantumul despăgubirilor în

Euro aceasta este doar o modalitate de evaluare a despăgubirilor. Prima

instanță a dispus plata în Euro sau în RON ca o modalitate de executare

efectivă a obligației pârâtei. Indicarea unei monede alternative de plată nu

poate fi apreciată ca o acordare a unui lucru care nu s-a cerut, în cauză,

neputându-se aprecia că prima instanță a acordat reclamantei un plus petit.

Dispoziția primei instanțe cu privire la plata în Euro sau echivalentul în RON

este în acord și cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Regulamentul nr. 4 din 1

aprilie 2005 privind regimul valutar.

Cu privire la fondul

acțiunii reclamanților, instanța de apel a constatat că raportat la practica

judiciară despăgubirile acordate pentru suferința cauzată prin decesul victimei

M.A., apar ca fiind prea mari.

Astfel s-a constatat

că, în cazuri similare, cuantumul daunelor morale acordate prin hotărâri

judecătorești definitive, a fost mai mic, iar moneda națională nu a suferit

deprecieri semnificative față de moneda unică europeană. Plafonul maxim al

despăgubirilor prevăzute de art. 24 din Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor nu poate fi avut în vedere drept criteriu al

stabilirii valorii daunelor morale decât în ce privește limita maximă a tuturor

despăgubirilor plătite în urma evenimentelor rutiere.

Împrejurarea că

limita maximă a despăgubirilor a fost mărită nu atrage automat concluzia că și

intensitatea suferinței cauzată reclamanților este mai mare. Mărirea acestor

limite a fost determinată, în principal, de necesitatea apropierii de limitele

prevăzute în alte state, ca urmare a includerii în asigurarea obligatorie RCA

și a asigurării internaționale tip carte verde și a creșterii valorii pagubelor

materiale ce pot fi cauzate prin evenimente rutiere.

Instanța de apel a

apreciat că valoarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat prin

decesul victimei M.A. acordate prin sentința atacată rupe echilibrul între o

despăgubire integrală și echitabilă și îmbogățirea fără just temei a

reclamanților M.S., M.A.G.,C.C., C.M., O.R., B.O.E. și D.A., iar această rupere

a echilibrului contravine și practicii instanțelor românești dar și a CEDO.

În aceste condiții

curtea de apel a apreciat că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor

acordate pentru prejudiciul moral cauzat prin decesul victimei M.V.

Referitor la critica

privind lipsa probațiunii care trebuia făcută de reclamanți instanța de apel a

apreciat-o ca irelevantă, câtă vreme pârâta, pe fondul acțiunii reclamanților,

nu a solicitat respingerea acțiunii, solicitând doar reducerea cuantumului

despăgubirii. Dealtfel, în practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a stabilit că daunele morale se disting de cele materiale prin

faptul că nu se probează și se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare.

ICCJ a mai subliniat că evaluarea nu trebuie să fie una subiectivă și, prin

acordarea despăgubirilor pentru daune morale, nu trebuie să se ajungă la o

îmbogățire fără just temei.

S-a reținut că în ce

îi privește pe reclamanții A.P., T.V. și A.M. aceștia au suferit personal

datorită leziunilor cauzate în urma vătămărilor corporale. Față de gravitatea

leziunilor și de suferința cauzată acestora, confirmată prin actele medicale și

ordonanța procurorului, curtea de apel a apreciat că daunele morale acordate de

prima instanță acestor reclamanți sunt justificate.

De asemenea, s-a

apreciat că nici critica pârâtei privind greșita obligare a acesteia la plata

dobânzii legale nu este fondată, pârâta fiind în întârziere de la data chemării

în judecată. Sancțiunea penalizării stabilită prin Ordinul nr. 21/2009 al

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la art. 37, nu exclude aplicarea

dobânzii legale. Penalitățile se aplică suplimentar, pentru neexecutarea

obligației stabilite în sarcina asigurătorului printr-o hotărâre judecătorească

după primirea hotărârii judecătorești.

Împotriva acestei

decizii pârâta SC C.A. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs indicat recurenta a susținut, în esență, că ambele instanțe

au acordat nelegal daune morale, fără ca reclamanții să fi solicitat ori să fi

administrat, în cursul judecății, vreo probă în dovedirea concretă a suferinței

efective a fiecăruia dintre ei.

Recurenta susține că

simpla relație de rudenie a primilor 7 reclamanți cu defuncta M.A., nu

demonstrează automat că ei au și suferit un prejudiciu moral, ci, dimpotrivă,

iar în cauză, deși reclamanții au solicitat daune morale ei nu au propus și nu

au administrat în cursul judecății nicio probă care să le justifice și din care

să rezulte suferința lor morală.

Recurenta consideră

că deși instanța de apel a redus daunele morale acordate reclamanților,

cuantumul acestora este, totuși, mare, atât în raport cu suferința lor morală

prezumată, cât și din punctul de vedere al practicii judiciare uzuale, în

materie, inclusiv a celei de la nivelul Curții de Apel Alba Iulia.

Totodată, recurenta

susține că hotărârile recurate sunt greșite și cu privire la obligarea SC C.A.

SA la plata de „dobânzi legale" întrucât, pe de-o parte, prevederile

contractului de asigurare de răspundere civilă nu conțin referiri la plata de

„dobândă legală", iar pe de altă parte, redând textul dispozițiilor art.

36 alin. (1) teza finală din Normele privind asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, arată

că este vorba despre o penalizare și nu de „dobânda legală".

Pentru aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii

recurate și rejudecând pricina în fond, în principal, respingerea în tot a

acțiunii reclamanților ca nefondată, iar în subsidiar, diminuarea tuturor

sumelor acordate reclamanților, cu titlu de daune morale, de către instanța de

apel, până la limita rezonabilă aferentă suferinței reale a fiecăruia dintre

ei, înlăturarea dispoziției de obligare „la plata dobânzii legale" și

menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei recurate.

Prin notele

rezumative depuse la dosar intimații reclamanți, răspunzând punctual criticilor

formulate, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii

criticate sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două

ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sau administrarea de probe în

dovedirea concretă a suferinței efective a fiecăruia dintre reclamanți nu

constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei

criticate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la

fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă

soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Susținerile recurentei

privind cuantumul daunelor morale nu reprezintă o critică de nelegalitate

pentru a putea fi analizată de instanța de recurs ci o chestiune de apreciere a

instanței de apel formată în baza materialului probator, a practicii judiciare

și în analiza respectării echilibrului între o despăgubire integrală și

echitabilă și îmbogățirea fără just temei.

Critica privind

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 alin. (1) teza finală din Normele

privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse

prin accidente de vehicule, norme puse în aplicare prin Ordinul nr. 21 din 19

noiembrie 2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu poate fi reținută.

Astfel, așa cum

corect a reținut și instanța de apel, sancțiunea penalizării stabilită prin

menționatele dispoziții legale, nu exclude aplicarea dobânzii legale.

Penalitățile se aplică suplimentar, pentru neexecutarea obligației stabilite în

sarcina asigurătorului printr-o hotărâre judecătorească după primirea hotărârii

judecătorești.

Cu sublinierea că

toate celelalte argumente vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției din

apel, față de cele ce preced conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta S C.A. SA împotriva Deciziei nr. 103/2011 din

octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM