ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3922/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/10.04.2013 reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au chemat în judecată pe pârâții I., I., J. și S.C. K. S.R.L. Arad solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata daunelor morale și materiale după cum urmează: către A. - pentru decesul cumnatului său L. daune morale - 50.000 Euro; B. - pentru fratele său L. - 80.000 Euro daune morale; C. - pentru fratele său L. - 80.000 Euro daune morale; D. - pentru fiul său L. daune morale - 100.000 Euro; E. - pentru fiul său L. daune morale - 100.000 Euro; F. pentru logodnicul său L. daune morale - 150.000 Euro; G. prin reprezentantul său legal F. pentru tatăl său L..

Reclamanții au solicitat cu titlu de daune materiale suma de 160.000 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare; contravaloarea parastaselor ulterioare, contravaloarea transportului victimei din Ungaria în România, contravaloarea sumelor de bani împrumutați și contravaloarea autoturismului distrus în urma accidentului .

În motivarea cererii s-a arătat că părțile sunt rudele victimelor decedate în urma accidentului rutier produs la data de 30 octombrie 2011 pe autostrada M43, din direcția Mako în direcția Szeged.

La data de 30 iulie 2013 s-a depus la dosarul cauzei cerere de intervenție principală de către M., N. și O., solicitând ca în contradictoriu cu pârâții I., I., S.C. K. S.R.L. și J. să se dispună obligarea acestora în solidar la plata daunelor morale și materiale după cum urmează: către M. pentru fiul său P. -20.000 Euro daune materiale și 200.000 Euro daune morale; N. pentru fratele său P. - 100.000 Euro daune morale; O. pentru fratele său P. - 100.000 Euro daune morale.

În motivarea cererii s-a arătat de către interveniente că fiul, respectiv fratele intervenientelor P. a decedat în tragicul accident ce a avut loc pe autostrada M43 între Szeged și Mako.

Prin încheierea din 24 septembrie 2013 instanța, în temeiul art. 139 C. proc. civ., a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului nr. x/2013 la prezenta cauză.

Prin aceeași încheiere instanța, în baza art. 64 alin. (2) C. proc. civ., a admis în principiu cererea de intervenție principală formulată de către intervenientele M., Q. și R. .

Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 reclamanții S., T., U., V., W., X., U., Y., Z., AA., BB., CC. și DD. în contradictoriu cu pârâții I., I., J. și S.C. K. S.R.L. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la daune morale și materiale după cum urmează: S. daune morale - 250.000 Euro; EE. daune morale - 200.000 Euro; U. daune morale - 200.000 Euro pentru părinții lor FF. și GG.; V. daune morale - 300.000 Euro pentru soțul său, HH.; W., X., U., Y. daune morale câte 150.000 Euro fiecare pentru tatăl lor HH.; Z. daune morale 200.000 Euro pentru fratele său FF.; AA. daune morale - 50.000 Euro pentru fratele său FF.; BB. daune morale 200.000 Euro pentru soțul său II.; BB., daune morale 150.000 Euro pentru tatăl său II.; CC. daune morale 100.000 Euro pentru fratele său II.; DD. daune morale 100.000 Euro pentru fratele său,II..

Reclamanții au solicitat daune materiale în sumă de 50.441,87 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea și pomenile ulterioare până în prezent, monumente funerare, cripte.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt rudele victimelor decedate în urma accidentului rutier produs la data de 30 octombrie 2011 pe autostrada M43, din directa Mako în direcția Szeged.

La data de 31 octombrie 2014 s-a depus la dosar cerere de intervenție principală de către JJ. și KK. în calitate de frați ai defunctei GG. care în contradictoriu cu pârâții din cererea de chemare în judecată solicită obligarea acestora la câte 100.000 Euro echivalent la cursul B.N.R. din data efectuării plății pentru fiecare intervenient cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că sunt frații defunctei GG. victimă a accidentului rutier din data de 30 octombrie 2011 ce a avut loc pe autostrada M 44 între localitatea Szeged și localitatea Mako, Ungaria.

Prin încheierea din 26 mai 2015 instanța a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienții JJ. și KK. și s-a luat act de renunțarea la judecată de către reclamanta H.,

La data de 23 februarie 2016 s-a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu (fila x) formulată de LL., MM., NN., OO., PP., care în calitate de nepoți ai defuncților FF. și GG. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la câte 15.000 Euro, echivalentul în RON, la cursul B.N.R. din data efectuării plății cu titlu de daune morale pentru fiecare intervenient precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii intervenienții au arătat că sunt nepoții defuncților GG. și FF., victime ale accidentului rutier produs la data de 30 octombrie 2011 pe autostrada M43, din direcția Mako în direcția Szeged.

La data de 27 mai 2016 s-a depus la dosarul cauzei cerere de intervenție principală formulată de către QQ. și RR. prin reprezentantul lor legal B. prin care în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora în solidar la câte 10.000 Euro pentru fiecare minoră, reprezentând daune morale și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că în urma tragicului accident ce a avut loc în data de 30 octombrie 2011 pe autostrada M43 între Szeded și Mako, Ungaria cele două interveniente l-au pierdut pe unchiul lor L. care a fost fratele mamei lor B..

Prin Sentința nr. 444 din 8 noiembrie 2016 Tribunalul Argeș a luat act de renunțarea la judecată de către reclamanta H.; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului D. și a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă; a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale activa a reclamantei G.; a admis în parte cele două acțiuni conexe, precum și cererile de intervenție principale.

Totodată, a stabilit următoarele despăgubiri materiale și morale pe care pârâta I. S.A. le va achita reclamanților și intervenienților, în baza contractului de asigurare pentru răspundere civilă:

A fost respinsă acțiunea ca rămasă fără obiect formulată de reclamanții W., X., U., Y., BB. și față de intervenienții NN., LL. și MM..

A fost respinsă acțiunea față de reclamantul A., V. și intervenientele TT., prin reprezentant legal N., QQ. și RR., prin reprezentantul lor legal, B., ca nefondată.

Au fost respinse ca nefondate acțiunile împotriva pârâților S.C. K. S.R.L. și J..

A fost obligată pârâta I. S.A. la plata sumelor de: 2400 RON către reclamanta G. prin reprezentant legal F. și către F.; la 1200 RON către reclamanta E.; la 1200 RON către reclamanta C.; la suma de 1200 RON către reclamanta BB.; la suma de 1200 RON către reclamantul AA.; la suma de 1200 RON către reclamanta Y.; la suma de 1200 RON către reclamanta U.; la suma de 1200 RON către reclamanta X.; la suma de 1200 RON către reclamanta W.; la suma de 1200 RON către reclamanta V.; la suma de 1612 RON către reclamantul EE.; la suma de 1612 RON către reclamanta Z.; la suma de 1612 RON către reclamanta U.; la suma de 1612 RON către reclamantul S.; la suma de 1612 RON către reclamanta CC.; la suma de 1612 RON către reclamanta DD.; la suma de 2500 RON către intervenientul KK.; la suma de 2500 RON către intervenientul JJ.; la suma de 2000 RON către intervenienta UU.; la suma de 2000 RON către intervenienta N. și la suma de 2000 RON către intervenienta O..

Prin Sentința nr. 33 din 31 ianuarie 2017, Tribunalul Argeș a admis cererea de completare a hotărârii formulată de W., X., prin reprezentant legal Gheorghe, VV. și Y., toți prin reprezentant legal V. și BB. prin reprezentant legal WW. și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 444/08.11.2016, în sensul că obligă pe pârâta I. S.A., să plătească reclamantelor W., X., U. și Y. câte 75.000 Euro, pentru fiecare reclamantă, echivalentul în RON la data plății la cursul BNR, ca urmare a decesului tatălui lor HH., și reclamantei BB., reprezentată legal de mama sa WW., suma de 75.000 Euro, echivalentul în RON la data plății la cursul BNR, ca urmare a decesului tatălui ei, II.. Totodată, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, către reclamante, în sumă de 1200 RON, pentru fiecare reclamantă.

Prin decizia nr. 2157, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta G., prin reprezentant legal F. și de pârâta I. S.A. împotriva Sentinței nr. 444 din 8 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2013.

A fost schimbată în parte Sentința nr. 444 din 8 noiembrie 2016, în sensul că a fost redus cuantumul daunelor morale datorate de pârâta, după cum urmează:

A fost înlăturată dispoziția privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 Euro către reclamanta BB..

S-a dispus majorarea prestației periodice în cuantum de 111,66 RON acordată minorei G., în funcție de cuantumul venitului minim brut garantat pe economie, pe perioada acordării.

A fost menținută în rest Sentința nr. 444/2016.

A fost admis apelul declarat de pârâta I. S.A. împotriva Sentinței nr. 33 din 31 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013.

A fost schimbată în parte Sentința nr. 33 din 31 ianuarie 2017 în sensul că s-a redus cuantumul daunelor morale datorate de pârâtă, de la suma de 75.000 Euro la suma de 50.000 Euro, echivalentul în RON la data plății la cursul BNR, pentru fiecare reclamantă, respectiv W., X., U., Y., BB..

A fost înlăturată obligația de plată a cheltuielilor de judecată de către pârâtă și a dispus suportarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în cuantum de 500 RON (câte 100 RON pentru fiecare reclamantă), după reducere, din fondul special constituit potrivit legii.

A fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de V. împotriva Sentinței nr. 33 din 31 ianuarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2013.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanții A., B., C., E., F., W., X., U., Y., prin reprezentant legal V., BB., prin reprezentant legal WW., V., intervenienții QQ. și RR., prin reprezentant legal B., reclamanții S., EE., U., Z., CC. și DD., de intervenienții KK. și JJ., intervenienții M., N., O. împotriva Sentinței civile nr. 444 din 8 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2013.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanții W., X., U., Y., prin reprezentant legal V., domiciliată în comuna Clejani, sat Clejani, jud. Giurgiu și de reclamanta BB., prin reprezentant legal WW., împotriva Sentinței nr. 33 din 31 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2013.

Prin Decizia nr. 3176 din 1 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respinsă cererea de completare a Deciziei civile nr. 2157 din 28 iunie 2017, formulată de petenții S., EE. și U..

Împotriva Deciziei nr. 2157 din 28 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au formulat recurs reclamanții B., C., E., G., prin reprezentant legal F., A., W., X., prin reprezentant legal V., U., prin reprezentant legal V., Y., prin reprezentant legal V., BB., prin reprezentant legal WW., intervenientele QQ. și RR., prin reprezentant legal B., reclamanții S., EE. și U., reclamantele Z., CC. și DD. și intervenientele M., N., TT. prin reprezentant legal N. și O..

A. Prin cererea de recurs formulată de reclamanții B., C., E., G., prin reprezentant legal F., A., W., X., prin reprezentant legal V., U., prin reprezentant legal V., Y., prin reprezentant legal V., BB., prin reprezentant legal WW. și de intervenientele QQ. și RR., prin reprezentant legal B. au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile formulate de aceștia vizează analiza instanței de apel asupra criteriilor ce stau la baza stabilirii indemnizației destinate reparării daunelor morale.

Se susține că instanța de apel a redus la un singur criteriu utilizat pentru fiecare reclamant în parte cuantificarea depăgubirilor acordate pentru prejudiciile morale invocate sau nu a evaluat prejudiciul, considerând că doar menținerea unei proporționalități între suferințele provocate familiilor victimelor și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor este suficientă pentru evaluarea prejudiciului.

Recurenții arată că hotărârea instanței de apel încalcă prevederile art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. Conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Tot în legătură cu întinderea prejudiciului și principiul reparării sale integrale, recurenții fac referire și la prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ., ce prevede că este supus reparației și prejudiciul constând în "pierderea unei șanse". Se solicită ca la cuantificarea despăgubirile acordate să fie avute în vedere următoarele criterii: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectata situația familială, profesională și socială a persoanelor în cauză, având în vedere că prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit și nu îmbogățirea fără just temei.

Se mai arată că hotărârea este greșită față de intervenientele QQ. și RR., reprezentate legal de mama lor B., victima L., întrucât a fost respinsă cererea de despăgubire a acestora, deși în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 1391 C. civ. privind repararea prejudiciului nepatrimonial.

O altă critică vizează respingerea cererii reclamantei B. de acordare a sumei de 1.500 de Euro pentru plata transportului mortuar a defunctului P. în România, situație care a fost recunoscută și de părțile adverse prin declarația dată în fața instanței de judecată și care a fost dovedită cu înscrisurile depuse.

B. Prin cererea de recurs formulată de reclamanții S., EE. și U. au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenții arată faptul că instanța de apel a procedat la reducerea cuantumului despăgubirilor acordate ca urmare a decesului părinților acestora GG. și FF. și a fratelui HH. fără să arate care sunt motivele ce justifică stabilirea despăgubirilor cuvenite recurenților, care au pierdut trei membri ai familiei, în același cuantum cu alți reclamanți ce au suferit un prejudiciu moral prin pierderea unei singure rude.

Se învederează că instanța de apel s-a limitat să motiveze global decizia recurată, fără să individualizeze prejudiciul moral suferit de fiecare dintre reclamanții/intervenienții din prezenta cauză, pronunțând astfel o hotărâre nelegală.

Instanța a cenzurat cuantumul pretențiilor solicitate fără să țină seama de consecințele negative suferite de către recurenți, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura lezării lor, intensitatea legăturii afective dedusă din gradul de rudenie, relațiile avute anterior, modul în care se reflectă absența defuncților în viața reclamanților, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Suma acordată de instanța de apel cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral cauzat nu asigură repararea integrală a prejudiciului de afecțiune suferit deoarece, așa cum au demonstrat cu ocazia probatoriului administrat în cauză, recurenții au avut legături strânse de afecțiune cu defuncții până la momentul decesului, acordându-și sprijin reciproc, atât financiar cât și moral.

Se arată că pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat și, eventual, pe care mai continuă să le îndure terțele persoane păgubite.

Se mai face referire și la practica judiciară, în sensul că despăgubirile acordate trebuie să fie într-un cuantum suficient de ridicat încât să acopere multiplele pierderi suferite și să aline, pe cât posibil, suferințele și durerile resimțite.

C. Prin cererea de recurs formulată de reclamantele Z., CC. și DD. a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentele arată că instanța de apel a procedat la reducerea cu 10.000 Euro, pentru fiecare dintre recurente, a cuantumului daunelor morale acordate inițial de către prima instanță, fără să arate care sunt, în concret, motivele ce au condus la această soluție.

Astfel, instanța de apel s-a limitat să motiveze global decizia recurată, fără să individualizeze prejudiciul moral suferit de fiecare dintre reclamanții/intervenienții din prezenta cauza, pronunțând astfel o hotărâre nelegala.

Recurentele învederează că instanța a cenzurat cuantumul pretențiilor solicitate fără să țină seama de consecințele negative suferite de către acestea în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura lezării lor, intensitatea legăturii afective dedusă din gradul de rudenie, relațiile avute anterior, modul în care se reflectă absenta defuncților în viata subsemnaților, măsura în care le-a fost afectata situația familială, profesională și socială.

Se susține că suma acordată de instanța de apel cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral cauzat nu asigură repararea integrală a prejudiciului de afecțiune suferit deoarece, așa cum s-a demonstrat cu ocazia probatoriului administrat în cauză, au avut legături strânse de afecțiune cu defuncții, până la momentul decesului, acordându-și sprijin reciproc, atât financiar cât și moral.

Recurentele susțin că pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat și, eventual, pe care mai continuă să le îndure terțele persoane păgubite.

D. Prin cererea de recurs formulată de intervenientele M., O., N. și TT. prin reprezentant legal N. au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Se învederează că în considerentele hotărârii instanța era obligată să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nu să facă aprecieri cu privire la povara societății de asigurare în suportarea sumelor acordate cu titlu de daune, societate care, în conformitate cu dispozițiile în materie, are tocmai rolul de a prelua riscul asigurat, ca urmare a contractului de asigurare încheiat.

Recurentele arată că despăgubirile morale acordate trebuie să fie într-un cuantum care să întrunească exigențele de rezonabilitate și echitabilitate, astfel încât să fie respectat principiul echității și criteriul gravității prejudiciului moral reclamat, precum și natura și scopul instituției despăgubirilor morale, mai ales că s-au reținut ca pertinente susținerile cuprinse în cererea de chemare în judecată și cele învederate în apelul promovat, inclusiv că acest prejudiciu reflectă modificări definitive în viața persoanelor afectate sub aspect material, afectiv și psihosocial.

Se apreciază că instanța de apel a făcut o analiză sumară a motivelor de apel, fără a evalua drepturile nepatrimoniale lezate, făcând apărările asigurătorului.

Recurentele susțin că hotărârea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, considerând ca au fost încălcate atât principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală, cât și principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat, precum și prevederile Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, făcând referire la practica în materie.

Se arată care sunt limitele de despăgubire prevăzute de art. 24 din Ordinul nr. 14/2011, învederându-se că instanța de apel nu a luat în considerare cuantumul despăgubirilor prevăzut pentru decese.

Recurentele învederează că urmările accidentului au fost majore, de natura a le afecta decisiv nu numai viața socială, ci și viața privată, fapt pentru care au apreciat că sumele acordate de către instanța de fond nu reprezentau o compensare adecvată a prejudiciului încercat, recurentele pierzând în acest tragic eveniment fiul, fratele și unchiul.

Despăgubirile acordate nu trebuie privite ca o sursă de înavuțire și, indiferent de sumă, nu ar fi exagerate față de prejudiciul moral suferit, despăgubirea trebuind să fie una efectivă, rezonabilă, iar nu simbolică, compensarea prejudiciului efectuându-se prin chiar suma de bani acordată, care trebuie să aibă capacitatea de a diminua întrucâtva suferințele și frustrările trăite de persoanele prejudiciate.

Recurentele apreciază că despăgubirile acordate contravin jurisprudenței în materie, condiție impusă de art. 49 pct. 2 din Normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011, chiar dacă marja de apreciere a instanțelor este largă.

Se arată că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viata lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestei acestora.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - ea nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru terța persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordate de instanță nu se stabilește arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Se mai arată că un alt principiu încălcat de instanța de apel este acela potrivit căruia cuantumul despăgubirilor nu se stabilește în funcție de starea materială a victimei sau de cea a persoanei responsabile și în niciun caz luând în considerare că ar fi o sarcină excesivă pentru asigurător, susținându-se că este nelegală și discriminatorie pentru victimele accidentelor de circulație acordarea unor despăgubiri morale diminuate pentru considerentele expuse de instanța de apel.

Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

Cu titlu preliminar, trebuie menționat că, prin admiterea în principiu a recursurilor, completul de filtru a apreciat că, parte din susținerile formulate prin memoriile de recurs pot fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că nu poate fi primită excepția nulității recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de intimata Societatea Asigurarea Românească - I. S.A.

În același context, exced analizei instanței de recurs criticile recurenților care vizează aprecierea probatoriului administrat, întrucât reformarea unei hotărâri judecătorești pe calea recursului se poate face numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 488 C. proc. civ., instanța de recurs neavând competența de a reaprecia probele.

Structurând criticile din recursurile cu care a fost legal învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Acest motiv de nelegalitate se regăsește în fiecare din cele patru cereri de recurs prin care a fost învestită instanța.

Prim prisma acestui motiv de recurs s-a susținut că instanța de apel a procedat la reducerea cuantumului despăgubirilor acordate fără să arate care sunt, în concret, motivele ce justifică stabilirea despăgubirilor cuvenite recurenților și s-a limitat să motiveze global decizia recurată, fără să individualizeze prejudiciul moral suferit de fiecare dintre reclamanții/intervenienții din prezenta cauză.

Se învederează că în considerentele hotărârii instanța era obligată să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și se apreciază că instanța de apel a făcut o analiză sumară a motivelor de apel, fără a evalua drepturile nepatrimoniale lezate.

Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat în cele patru cereri de recurs este nefondat.

Astfel, potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere și când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligarea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a expus sinteza motivelor de apel formulate de apelanți și raționamentul logico-judiciar pe baza căruia a pronunțat decizia atacată.

Recurenții susțin, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că instanța de apel nu a motivat sau a motivat lacunar hotărârea, însă din examinarea deciziei recurate se reține că în motivarea hotărârii instanța de apel a redat considerente care susțin soluția adoptată, în limita criticilor și apărărilor formulate de apelanți.

Ca atare, se constată că motivarea deciziei nu este lacunară și că aceasta reflectă particularitățile cazului dedus judecății și cuprinde aprecierea instanței de apel, raportată la criteriile uzuale care stau la baza cuantificării despăgubirilor.

Referitor la analizarea sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri morale, cu aplicarea criteriilor consacrate în doctrină și jurisprudență, instanța de apel a reținut că suferințele reclamanților și intervenienților au fost unele accentuate prin moartea celor dragi, dar și prin faptul că le-a fost limitată posibilitatea de a continua viața ca înainte și că activitățile cotidiene sunt îngreunate în urma pierderii celor care îi susțineau în desfășurarea lor, frustrarea că nu se vor mai putea bucura de o viață cum a fost cea de dinaintea accidentului rutier, în urma celor dispăruți.

Instanța de apel a apreciat că, în contextul circumstanțelor cauzei, fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale reclamanților și intervenienților apelanți, suma de 50.000 Euro acordată pentru decesul părinților și bunicilor, 20.000 Euro, respectiv 10.000 Euro pentru rude colaterale de gradul II, acordate pentru fiecare solicitant în parte cu titlu de despăgubiri morale constituie o satisfacție echitabilă, iar o majorare a despăgubirilor solicitate cu acest titlu ar reprezenta o sarcină disproporționată și excesivă ce i-ar reveni societății de asigurare. S-a mai arătat că se impune menținerea unei proporționalități între suferințele provocate, care, deși nu pot fi cuantificate, trebuie cel puțin estimate, raportat la vârstele victimelor, la gradul de rudenie și de implicare în viața cotidiană alături de cei care au suferit în urma pierderii lor și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., indicând criteriile ce au fost avute în vedere la aprecierea cuantumului despăgubirilor, decizia atacată conținând elemente care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

Nu poate fi primită nici critica în sensul că instanța de apel s-a limitat să motiveze global decizia recurată, fără să individualizeze prejudiciul moral suferit de fiecare din reclamanții/intervenienții din prezenta cauză.

Expunerea în cererile de apel de către apelanții reclamanți/intervenienți a unor motive ce vizează acordarea în totalitate a daunelor morale solicitate, justifică analizarea de către instanța de apel a acestor critici printr-o argumentație comună, cu atât mai mult cu cât nu au fost relevate împrejurări de excepție care să justifice acordarea unor despăgubiri diferite unor rude de același grad.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, astfel cum rezultă din prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 5/2010 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, act normativ în vigoare de la 25 mai 2010 până la 5 decembrie 2011, când a fost abrogat și înlocuit prin Ordinul nr. 14/2011 (data producerii accidentului fiind 30 octombrie 2011).

În mod constant, prin jurisprudența instanței supreme, s-a decis că daunele morale și materiale se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Pe de altă parte, referitor la daunele morale solicitate ca urmare a unor accidente de circulație, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară.

În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, anume că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Echitatea este un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului valorificate de către reclamanți/intervenienți, Înalta Curte constată că acestea au fost avute în vedere de instanța de apel, adaptate la situația particulară a speței de față.

Astfel, recurenții B., C., E., G., A., W., X., U., Y., BB., QQ. și RR. au arătat în cererea de recurs că instanța de apel a redus la un singur criteriu utilizat pentru fiecare reclamant în parte cuantificarea depăgubirilor acordate pentru prejudiciile morale invocate sau nu a evaluat prejudiciul, considerând că doar menținerea unei proporționalități între suferințele provocate familiilor victimelor și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor este suficientă pentru evaluarea prejudiciului. Au făcut referire la principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și la prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ., ce prevede că este supus reparației și prejudiciul constând în "pierderea unei șanse", solicitând ca la cuantificarea despăgubirile acordate să fie avute în vedere următoarele criterii: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectata situația familială, profesională și socială a persoanelor în cauză.

Recurenții S., EE. și U. au susținut că instanța de apel a cenzurat cuantumul pretențiilor solicitate fără să țină seama de consecințele negative suferite de către recurenți, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura lezării lor, intensitatea legăturii afective dedusă din gradul de rudenie, relațiile avute anterior, modul în care se reflectă absența defuncților în viața reclamanților, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială, arătând că pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită.

Prin cererea de recurs formulată de intervenientele M., O., N. și TT. s-a reclamat că nu se stabilește cuantumul despăgubirilor în funcție de starea materială a victimei sau de cea a persoanei responsabile, arătând că se impunea să fie respectat principiul echității și criteriul gravității prejudiciului moral reclamat, principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și să fie avute în vedere criteriile referitoare la intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a avut în vedere că suferințele reclamanților și intervenienților au fost unele accentuate prin moartea celor dragi, dar și prin faptul că le-a fost limitată posibilitatea de a continua viața ca înainte și că activitățile cotidiene sunt îngreunate în urma pierderii celor care îi susțineau în desfășurarea lor, frustrarea că nu se vor mai putea bucura de o viață cum a fost cea de dinaintea accidentului rutier, în urma celor dispăruți. S-a luat în considerare și gradul de rudenie al reclamanților și intevenienților cu persoanele decedate, instanța de apel reținând că se impune menținerea unei proporționalități între suferințele provocate, care, deși nu pot fi cuantificate, trebuie cel puțin estimate, raportat la vârstele victimelor, la gradul de rudenie și de implicare în viața cotidiană alături de cei care au suferit în urma pierderii lor și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1385 alin. (4) C. civ., ce prevede că este supus reparației și prejudiciul constând în "pierderea unei șanse", se constată că instanța de apel a avut în vedere aspectul că reclamanților și intervenienților le-a fost limitată posibilitatea de a-și continua viața ca înainte și că activitățile acestora sunt îngreunate în urma pierderii celor care îi sprijineau.

În consecință, față de cele menționate anterior, Înalta Curte nu poate reține în cauză dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța a avut în vedere atât criteriile oferite de doctrină și jurisprudență, cât și circumstanțele factuale ale cauzei menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți și intervenienți.

În privința criticilor referitoare la neacordarea despăgubirilor către intervenientele QQ. și RR., prin care se face trimitere la prevederile art. 1391 C. civ. și se arată că din probele administrate rezultă că defunctul L., fratele mamei intervenientelor, a fost o persoană apropiată acestora, fiind nepoate și locuind împreună cu acesta, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât analizarea probelor care relevă impactul și consecințele pe care le-au suferit intervenientele constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Contrar celor susținute prin motivele de recurs, examinând decizia recurată se constată că instanța de apel a analizat și critica referitoare la neacordarea cheltuielilor constând în transportul funerar în sumă de 1.500 Euro, reținând caracterul nefondat al acesteia, având în vedere facturile depuse și apreciind că, astfel cum s-a reținut și prin sentința apelată, rezultă suportarea de către reclamantă a cheltuielilor cu repatrierea defunctului ce au presupus achitarea cheltuielilor de transport în sumă de 1.500 Euro, la care se adăugă cheltuielile cu sicriul, pe lângă efectuarea parastaselor de pomenire a celui decedat.

Totodată, instanța de apel a analizat și critica referitoare la cheltuielile efectuate cu expertiza auto, constatând că acestea nu fac obiectul procedurii pendinte.

De asemenea, referitor la criticile privind acordarea sumelor de 1.500 Euro, reprezentând contravaloare transport mortuar, și 500 RON, onorariu expert, se reține că soluția instanței de apel sub aceste aspecte este rezultatul aprecierii probatoriului administrat în cauză, astfel încât, pentru motivele ținând de caracterul nedevolutiv al prezentei căi de atac și de imposibilitatea instanței de recurs de a analiza chestiuni ce vizează temeinicia, acestea nu pot fi primite.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B., C., E., G., prin reprezentant legal F., A., W., X., prin reprezentant legal V., U., prin reprezentant legal V., Y., prin reprezentant legal V., BB., prin reprezentant legal WW. și de intervenientele QQ. și RR., prin reprezentant legal B., de reclamanții S., EE. și U., de reclamantele Z., CC. și DD. și de intervenientele M., N., TT. prin reprezentant legal N. și O. împotriva Deciziei nr. 2157 din data de 28 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM