ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3319/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3319/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată

următoarele:

La data de 02 august 2011

reclamanții D.I., D.L. și M.L.L. au depus o cerere de chemare în judecată

formulată împotriva pârâtei SC G.A. SA, prin care au solicitat obligarea

acesteia la plata de despăgubiri pentru daune morale și materiale suferite ca

urmare a unui accident rutier produs la data de 28 noiembrie 2009, în care a

decedat D.A.R., fiica, respectiv sora reclamanților.

Prin sentința

civilă nr. 1807 din data de 10 februarie 2012, pronunțată de secția a Vl-a civilă,

a Tribunalului București în Dosarul nr. 55591/3/2011 s-a admis în parte cererea

de chemare în judecată formulată de reclamanții D.I., D.L. și M.L.L. și a fost

obligată pârâta SC G.A. SA să plătească următoarele sume cu titlu de

despăgubiri: 1.165.000 lei pentru prejudiciul moral, reclamantului D.I.;

2.165.000 lei pentru prejudiciul moral, reclamantei D.L.; 3.400.000 lei pentru

prejudiciul moral, reclamantei M.L.L. Au fost respinse cererile reclamanților

de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondate.

La pronunțarea

acestei sentințe, pentru evaluarea prejudiciului material, instanța a avut în

vedere, conform art. 49 pct. 2 lit. a) și respectiv art. 49 pct. 1 lit. d) din

Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii

produse prin accidente de vehicule, aprobată prin Ordinul nr. 20/2008 al

C.S.A., exclusiv documentele justificative ale acestor cheltuieli prezentate de

reclamanți.

Pentru

evaluarea prejudiciului afectiv, instanța a avut în vedere, conform art. 49

pct. 2 lit. d) din aceeași Normă, următoarele criterii: gradul de rudenie

dintre reclamant și victima accidentului rutier, relațiile dintre reclamant și

victima accidentului rutier și vârsta reclamantului la data producerii

prejudiciului.

De asemenea,

instanța a avut în vedere, cu scopul de a împiedica transformarea

despăgubirilor pentru daunele morale (prejudiciu afectiv) într-o îmbogățire

fără justă cauză a reclamanților, nivelul salariului de bază minim brut pe țară

garantat în plată, aplicabil la data producerii accidentului. S-a reținut în

acest sens că, potrivit art. 1 din H.G. nr. 1051/2008, salariul de bază minim

brut pe țară garantat în plată se stabilește la 540 lei lunar, pentru un

program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2008.

Instanța nu a

obligat-o însă pârâta să plătească despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu

material invocat de reclamanți, având în vedere că aceștia nu au depus acte

care să dovedească existența și întinderea prejudiciului, acesta având deci un

caracter incert nu numai în ceea ce privește cuantumul, dar și în ceea ce

privește existența.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel reclamanții D.I., D.L. și M.L.L. și pârâta SC

G.A. SA.

La ultimul

termen de judecată din apel, apelanta pârâtă a arătat că invocă, ca și motiv

suplimentar de apel, excepția prematurității acțiunii față de prevederile art.

720

1

C. proc. civ.

Prin Decizia

civilă nr. 302 din 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, s-au admis apelurile formulate de apelanții reclamanți D.I., D.L.,

M. (fostă D.) L.L. împotriva sentinței civile nr. 1807 din data de 10 februarie

2012, pronunțată de secția a Vl-a civilă, a Tribunalului București în Dosarul

nr. 55591/2011 având ca obiect pretenții - despăgubiri pentru daune morale și

materiale, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC G.A. SA.

A fost

schimbată în parte sentința atacată, în sensul că:

A fost obligată

pârâta la plata a câte 50.000 euro daune morale, în echivalent în lei la cursul

B.N.R. de la data plății efective către reclamanții D.I. și D.L. și la 20.000

euro daune morale în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății către

reclamanta M.L.L.

A fost obligată

pârâta la plata către reclamanți a sumei de 25.500 lei daune materiale.

A fost respins,

ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă SC G.A. SA împotriva sentinței

civile nr. 1807 din data de 10 februarie 2012, pronunțată de secția a Vl-a

civilă a Tribunalului București în Dosarul nr. 55591/3/2011 având ca obiect

pretenții - despăgubiri pentru daune morale și materiale, în contradictoriu cu

intimații reclamanți D.I., D.L., M. (fostă D.) L.L.

A fost respinsă

cererea apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată ca

nefondată.

În motivarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Cât privește

daunele materiale pentru prejudiciul material suferit, s-a constatat că prin

cererea de chemare în judecată apelanții reclamanți au solicitat cu acest titlu

suma de 80.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării

victimei D.A.R. precum și cheltuieli efectuate ulterior cu parastasele și

slujbele de pomenire organizate în memoria victimei.

Temeiul de

drept al acestei cereri este răspunderea civilă delictuală, reglementată de

art. 998-999 C. civ. de la 1864, întrucât moartea victimei s-a produs ca urmare

a accidentului rutier produs din culpa asiguratului pârâtei, numitul C.M.,

pentru acest prejudiciu fiind ținută a răspunde apelanta pârâtă SC G.A. SA, în

calitate de asigurător R.C.A., în conformitate cu prevederile art. 49 și 54 din

Legea nr. 136/1995.

Pentru a se

putea obține în cadrul răspunderii civile delictuale repararea prejudiciului,

acesta trebuie să îndeplinească două condiții, și anume să fie cert și să nu fi

fost reparat încă, textele legale mai sus amintite neimpunând însă nicio

restricție cu privire la mijloacele de probă.

Instanța de

apel a avut în vedere că regula generală în materie de răspundere civilă

delictuală este că pot fi admise orice mijloace de probă, inclusiv martori, și

față de aceasta instanța a avut în vedere, în ceea ce privește prejudiciul

material, depozițiile martorilor audiați în cauză.

Cât privește

prevederile art. 49 din Norma aprobată prin Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, care au

fost avute în vedere de instanța menționată, curtea de apel a apreciat că față

de faptul că acest act normativ (ordinul C.S.A.) are o valoare juridică

inferioară legii, prevederile sale nu pot aduce modificări în ceea ce privește

regula generală la care s-a făcut referire anterior și nu pot exclude proba

testimonială.

Or, față de

faptul că din declarațiile martorilor reiese că reclamanții au făcut o serie de

cheltuieli cu înmormântarea victimei și cu slujbele ulterioare de pomenire,

conform tradiției creștin-ortodoxe, inclusiv cu ridicarea unui monument funerar

la mormântul acesteia, față de principiul reparării integrale a prejudiciului,

instanța de apel a considerat ca fiind întemeiată cererea acestora de reparare

și a prejudiciului material.

La stabilirea

cuantumului daunelor materiale instanța de apel a avut în vedere că susținerile

reclamanților din cererea de chemare în judecată cu privire la întinderea

prejudiciului moral sunt doar parțial confirmate prin depozițiile martorilor

audiați în cauză.

S-a reținut

astfel că din coroborarea acestor două declarații reiese că apelanții

reclamanți au cheltuit suma de 10.000 lei cu înmormântarea victimei, 1.000 lei

pentru crucea ridicată la mormântul victimei, aproximativ câte 1.000 lei pentru

fiecare dintre parastasele organizate în memoria victimei (13 parastase până în

prezent) și 1.500 lei cu lucrurile date de pomană la parastasul de 6 săptămâni,

reieșind așadar un cuantum total al prejudiciului material de 25.500 lei, pe

care apelanta pârâtă, în calitate de asigurător R.C.A., este ținută să îl

suporte în temeiul disp. art. 49 și 54 din Legea nr. 136/1995.

De asemenea,

curtea de apel a apreciat ca fondate criticile formulate de apelanții

reclamanți cu privire la cuantumul daunelor morale acordate prin sentința

apelată și implicit caracterul nefondat al criticilor apelantei pârâte SC G.A.

SA cu privire la același aspect.

Este adevărat

că nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite ca

urmare a pierderii unei persoane dragi și apropiate (fiica, respectiv sora

reclamanților), traumele create de această dispariție fiind incomensurabile. în

materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu

poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura

neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. în

schimb, se pot acorda victimelor indemnități cu caracter compensatoriu, tinzând

la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care

le-ar permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul faptei ilicite.

Recunoașterea unui

drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o

satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării, astfel că la

cuantificarea sumei acordate accentul trebuie pus pe corelarea despăgubirii cu

realitatea suferințelor îndurate de reclamanți. S-a avut în vedere faptul că

victima era în vârstă de doar 18 ani, că dispariția sa a fost fulgerătoare iar

reclamanții nici măcar nu au putut să își ia rămas bun de la aceasta, fiind

puși în situația ca instantaneu să treacă la realitatea că fiica, respectiv

sora, nu mai este printre ei.

Mai mult,

victima a dispărut într-un moment la care abia începea să își croiască drumul

în viață, să aducă prin aceasta noi satisfacții părinților săi și să reprezinte

totodată un sprijin pentru aceștia, iar instanța de apel a considerat că

durerea pierderii unui copil este pentru un părinte incomensurabilă. De

asemenea, față de vârsta apropiată dintre victimă și sora sa, reclamanta M.L.,

de faptul că acestea au copilărit împreună și practic toată viața și-au fost

alături una alteia, instanța a apreciat că și prejudiciul adus acestei

reclamante este foarte mare.

Din perspectiva

sentimentelor pe care în mod firesc apelanții reclamanți le aveau față de

defunct, față de suferința resimțită de aceștia, reliefată și de depozițiile

martorilor audiați în cauză, ca și de toate cele reținute anterior instanța de

apel a apreiat că sumele reprezentând daune morale acordate de prima instanță

nu constituie într-adevăr o satisfacție suficientă și echitabilă și au fost majorate.

În aceste

condiții, instanța de apel a apreciat justificat motivul de apel invocat de

apelanții reclamanți privind cuantumul sumei acordate pentru repararea daunelor

morale, motiv pentru care admițând apelul a schimbat în parte sentința în

sensul că, pe lângă suma de 25.500 lei daune materiale, a fost obligată pârâta

la plata a câte 50.000 euro daune morale, în echivalent în lei la cursul B.N.R.

de la data plății efective către reclamanții D.I. și D.L. și la 20.000 euro

daune morale în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății către

reclamanta M.L.L.

La stabilirea

unui cuantum mai mic al daunelor morale pentru reclamanta M.L.L., curtea de

apel a avut în vedere faptul că durerea sa nu o poate depăși pe cea a unui

părinte (de altfel chiar și prin cererea de chemare în judecată această

reclamantă a solicitat daune într-un cuantum mai mic decât părinții săi) și că,

aceasta, fiind căsătorită s-a desprins de o anumită manieră de defunctă, având

de un timp propria sa familie spre care să își canalizeze afectivitatea.

Cât privește

apelul formulat de apelanta pârâtă SC G.A. SA, față de cele reținute anterior

privind întinderea prejudiciului moral suferit de reclamanți, instanța de apel

nu a mai reluat analiza motivelor de apel referitoare la acest aspect,

analizând doar celelalte motive invocate.

Cât privește

excepția calității procesuale pasive a asigurătorului, s-a constatat că aceasta

nu este întemeiată, față de faptul că apelanta reclamantă avea calitatea de

asigurător R.C.A. al autovehiculului condus de șoferul vinovat de producerea

accidentului și de dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 potrivit cu care

„în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile

persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea

persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de

răspundere civilă, în limitele obligației acestuia".

De asemenea,

s-a constatat că are caracter nefondat și excepția prematurității, invocată ca

motiv de apel suplimentar la ultimul termen de judecată.

S-a avut în

vedere că din înscrisul depus în apel (adresa SC G. SA din 23 mai 2011) reiese

că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, între părți a existat

o minimă corespondență și că apelanta pârâtă a avut cunoștință de cererea

apelanților reclamanți privind daunele materiale și morale și izvorul acestei

cereri.

Deși la dosar

nu există dovada unei convocări la conciliere formulate în condițiile art. 720

1

C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că această corespondență dintre

părți, unită cu faptul că pârâta SC G. SA nu a invocat excepția prematurității

încă din fața primei instanțe, și nici măcar prin cererea de apel, ci abia la

ultimul termen de judecată din fața instanței de apel, semnifică, pe de o parte,

absența unei vătămări a pârâtei SC G. SA cât privește neefectuarea procedurii

concilierii într-o strictă conformitate cu prevederile legii, iar pe de altă

parte că în orice caz soluționarea pe cale amiabilă nu ar fi fost posibilă,

dovadă fiind faptul că nici în fața primei instanțe și nici în apel nu s-a

ajuns la o înțelegere amiabilă iar admiterea excepției prematurității nu ar

reflecta altceva decât un formalism excesiv.

În consecință,

instanța de apel a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă

pârâta SC G.A. SA și, în temeiul art. 274 C. proc. civ. s-a respins cererea

apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată,

aceștia nefăcând dovada unor asemenea cheltuieli.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.A. SA București, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta -

pârâtă consideră că instanțele de judecată nu au luat în calcul criterii

obiective și subiective suficiente care să ducă la stabilirea unor despăgubiri

al căror cuantum să inducă în conștiința cetățenilor, beneficiari ai actului de

justiție, ideea că a existat o reparație și nu s-a obținut o satisfacție prin

intermediul instanțelor de judecată.

Astfel,

consideră că instanța trebuia să aibă în vedere mai multe criterii și nu doar

unul singur (salariul mediu pe economie la fond și suferința psihică în apel);

de asemenea consideră că instanțele nu ar fi trebuit să plece de la ideea că

există un asigurător și astfel să majoreze conștient sumele acordate, ci să plece

de la ideea de reparație a consecințelor faptei penale a inculpatului, pe care

societatea noastră o garantează. Vinovăția aparține inculpatului, nu

asigurătorului și criteriul economic (faptul că asigurătorul are bani) nu

trebuie luat în calcul, sens în care invocă practica judiciară.

Invocând

dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, recurenta consideră că în

lipsa unor trăsături esențiale ale actului de justiție, se ajunge la o

încălcare indirectă, dar periculoasă a principiului convențional și constituțional

al dreptului la un proces echitabil: o soluție de speță nu poate fi contrazisă

de o alta dacă spețele sunt identice sau similare. Astfel, se poate desprinde

concluzia că jurisprudența are caracter de izvor de drept în ceea ce privește

acordarea daunelor morale victimelor din accidente rutiere, iar actul de

justiție devine predictibil și nu este supus liberului arbitru.

Apreciază

recurenta că predictibilitatea actului de justiție, a celerității acestuia, nu

se pot face decât prin susținerea unei jurisprudente constante și unitare. De

altfel, și Curtea Constituțională dă în mod curent efect precedentului judiciar

ca izvor de drept, soluționând cauze in motivarea cărora se arată că, în cazuri

identice sau similare, Curtea s-a pronunțat anterior.

Referitor la

stabilirea sumelor destinate reparării prejudiciului moral, consideră că se

impune aprecierea acestora de către instanță prin raportarea la principii care

țin de echitate, astfel încât să se asigure o justă și integrală dezdăunare a

reclamanților.

Susține că în

legislația diverselor state europene există pentru asemenea situații grile în

baza cărora se acordă atât despăgubirile materiale, cât si cele morale.

Consideră că și

instanțele romane pot avea în vedere aceste modalități de calcul pentru a

pronunța hotărâri corecte la care au avut în vedere mai multe aspecte (ex.

gradul de rudenie a solicitanților despăgubirilor în raport cu victima,

mijloacele de existență ale acestora etc).

Susține că,

atâta timp cât nu există norme legale clare sau grile privind cuantificarea

daunelor morale pentru cazurile de deces și vătămări, instanțele pot lua în

calcul grilele altor state, în vederea stabilirii unui cuantum cât mai unitar,

raportat la condițiile sociale din țara noastră.

Pentru aceste

motive consideră că se impune casarea ambelor hotărâri și rejudecarea

întregului proces la Tribunalul București, astfel încât instanțele de judecată

să poată să-și motiveze temeinic hotărârile pronunțate.

În susținerea

acestei solicitări mai arată faptul că C.E.D.O. a considerat ca reprezentând

satisfacție echitabilă sume mult mai mici în cazul unor decese cauzate

intenționat sau din culpa, obligând statul roman la plata acestora (vezi cauza

Baldovin contra România, decesul unui copil din culpa medicală, s-au acordat

16.000 de euro daune morale; Panaitescu contra România - deces din culpă

medicală - 20.000 euro daune morale; Cesnulevicius contra Lituania, lorga

contra România, în cazul unui deces produs prin violență, s-au acordat 33.000

respectiv 35.000 de euro daune morale familiei.

Recurenta

consideră că pretențiile reclamanților sunt exagerate, fiind neconforme cu

practica judiciară relevantă în domeniu și depășind sfera unor compensații

destinate a alina atât cât se poate suferința psihică și intrând în sfera unor

venituri nejustificate. Nici prima instanță, nici instanța de apel nu au

motivat în nici un fel schimbarea practicii judiciare în materie.

Având în vedere

circumstanțele concrete ale producerii evenimentului, precum și situația

materială a părților vătămate și a făptuitorului, consideră că admiterea unei

sume mari de bani cu titlu de daune morale ar avea drept urmare doar creșterea

nejustificată a patrimoniului material al părților civile, patrimoniu care nu a

fost cu nimic diminuat, fără a se putea realiza în acest caz o adevărată

repunere a părților în situația anterioară producerii prejudiciului.

Precizează că

nu poate constitui un criteriu de stabilire a întinderii daunelor morale

potențialul financiar al societății de asigurare.

De asemenea,

învederează faptul că despăgubirile morale privesc persoana, astfel că trebuie

identificate acele elemente care definesc gravitatea prejudiciului, ținându-se

cont de influența pe care vătămarea cauzată o are asupra condițiilor de

existență a persoanelor afectate, starea materială inițială și impactul avut

asupra psihicului.

Recurenta arată

că este de acord cu faptul că a existat un impact asupra psihicului, dar

moartea nu a influențat condițiile de existență ale reclamanților și nici

starea materială; prin urmare solicită instanței a avea în vedere și acest

aspect, aspect pe care celelalte instanțe nu l-au avut în vedere.

Față de aceste

considerente, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului și reducerea

nivelul daunelor morale acordate reclamaților, ținând cont atât de practica

judiciară cât și de practica C.E.D.O.

De asemenea,

având în vedere faptul că SC G.A. SA a efectuat plata despăgubirilor pentru a

evita executarea silită, solicită instanței să dispună întoarcerera executării

pentru sumele plătite în plus.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept

invocate, înalta Curte urmează a respinge a ne fondat recursul pentru

considerentele ce urmează:

Instanța de

apel prin soluția pronunțată, a realizat o aplicare și interpretare corectă a

dispozițiilor legale în privința criteriilor de acordare a despăgubirilor

morale datorate în baza raporturilor juridice de asigurare, prevăzute de

dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008.

Problema de

drept care se ridică în speță este guvernată de dispozițiile Legii nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România și ale Ordinului C.S.A. nr.

20/2008 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare

a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru

prejudiciile produse prin accidente de vehicule.

Potrivit art.

57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România,

drepturile persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulație se

exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se

pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în

limitele obligației acestuia.

În cazul

daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2008,

asigurații sunt despăgubiți în limitele stabilite de Ordinul nr. 20/2008 al

C.S.A., care prevede limite maxime de despăgubire pentru prejudiciul cu

caracter nepatrimonial și modul de stabilire a despăgubirilor datorate de

asigurător persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule, atât pentru

pagube materiale, cât și pentru vătămări corporale și deces.

Dispozițiile cu

caracter general, înscrise în art. 49 din Legea nr. 136/1995 stipulează că

" asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare,

pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite

prin accidente de vehicule.", Iar art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul

C.S.A. nr. 20/2008 prevede că, "La stabilirea despăgubirilor în cazul

vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere

următoarele:. 2. În caz de deces. daunele morale: în conformitate cu legislația

și jurisprudența din România".

Astfel, prin

Ordinul nr. 20/2008 al președintelui C.S.A. pentru punerea în aplicare a

Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru

prejudiciile produse prin accidente de vehicule se prevede expres că în cazul

vătămării corporale sau al decesului unei persoane se acordă și daune morale

„în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" (art. 49),

fără a se indica, așadar, nici un criteriu de stabilire a acestora, cu excepția

plafonului de despăgubire minimă a prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale

produse în unul și același accident și indiferent de numărul persoanelor

prejudiciate.

Într-adevăr,

conform art. 24 alin. (3) din același ordin, „pentru vătămări corporale și

decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și

același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de

despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2008, la un nivel

de cel puțin 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței

valutare la data producerii accidentului, comunicat de B.N.R."

Ratione

materiae, este vorba, evident, de o limită de despăgubire generală, pentru

toate prejudiciile cauzate pentru vătămare corporală sau deces, deci atât

pentru prejudiciile materiale, cât și cele morale. Aceasta nu înseamnă însă că,

automat, adică necondiționat și nedovedit, victima sau un terț păgubit poate să

obțină de la asigurător integral această sumă, deoarece daunele morale se

acordă, cum s-a arătat, „în conformitate cu legislația și jurisprudența din

România" (art. 49 din Ordinul nr. 20/2008, precitat).

În absența unei

reglementări exprese și de principiu, doctrina și jurisprudența, au făcut apel

la textele C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta

proprie. într-adevăr, conform art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care

cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a

ocazionat, a-l repara", iar potrivit art. 999 din același cod, „omul este

responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela

ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".

Așadar, pentru

a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, o pagubă

sau o daună.

Cum însă C.

civ. nu distinge între natura sau felul prejudiciului s-a conchis, în baza

regulii de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, că

trebuie reparat, pe temeiul art. 998 C. civ., nu numai prejudiciul material sau

patrimonial, adică prejudiciul care poate fi evaluat în bani, ci și prejudiciul

moral sau nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de

prețuire bănească.

În afara C.

civ., care nu se pronunță, în mod expres, în sensul posibilității reparării

(bănești) a daunelor morale, există cazuri de reparare a acestora prevăzute în

legislația recentă, și anume, art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008.

Odată admisă

posibilitatea reparației bănești a daunelor morale se ridică problema

cuantificării acestor daune, în condițiile în care nu există și nici nu poate

exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată

stabili acest lucru.

În prezent, la

nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte,

respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor

bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se

„ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz.

Emblematică, din acest punct de vedere, este jurisprudența în materia daunelor

morale pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin accidente de

autovehicule.

Daunele morale

constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu un

conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor

personale nepatrimoniale și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării

criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în

plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care

acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, etc.

În legătură cu

natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din

practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de

fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar

atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin

folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților

materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri,

desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza

unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de

orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

La aceste

considerente ar trebui adăugat și exigența unei limite naturale: daunele morale

să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel

spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat de asemenea în practică,

„prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au obligația să-l

aprecieze în raport de gravitatea și importanța sa și fără a se ajunge la

realizarea unui dezechilibru de interese".

Despăgubirile

pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor

probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele

suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât

privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi

cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în

funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța

urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Un criteriu

fundamental consacrat de doctrina și jurisprudență, în cuantificarea

despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest

punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială și

o doza de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru

intre prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită

celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a

se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

În speță,

instanța de apel în mod corect a avut în vedere un criteriu obiectiv și anume

acela al relației victimă - persoană care invocă prejudiciul afectiv. Pentru

realizarea acestui deziderat au fost administrate probe din care a rezultat că

relația dintre victimă și reclamanți a fost una de natură a-i îndreptăți pe

aceștia la acordarea daunelor morale.

Totodată,

instanța de apel a ținut cont de importanța valorii lezate, dar și de

gravitatea și intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanți prin

pierderea fiicei, respectiv surorii, precum și de necesitatea ca sumele

acordate să nu constituie, totuși, o sursă de îmbogățire, ci să rămână doar un

mijloc de compensație, de alinare a durerii psihice suferite.

Tot sub acest

aspect, C.E.D.O. a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile

trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea

adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale

ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a avut

în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele

statuate în articolul 49 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, referitoare la

legislația și jurisprudență din România. Din perspectivă jurisprudențială,

trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și C.E.D.O., atunci când au

avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la

criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere

și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite

de reclamanți pentru durerea încercată prin decesul unei persoane, adică a

victimei directe. Toate aceste aspecte, circumstanțiale situației particulare

cauzei, au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate

în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și

echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.

Față de aceste

aspecte, contrar susținerilor recurentei, se constată că instanța de apel a

majorat cuantumul daunelor morale în considerarea principiului echității și a

principiilor jurisprudențiale.

În consecință,

față de considerentele expuse care complinesc, în parte, motivarea deciziei

atacate din perspective modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor

legale incidente în cauză, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC G.A. SA București împotriva Deciziei

civile nr. 302/2012 din 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2013.