ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3319/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: La data de 02 august 2011 reclamanții D.I., D.L. și M.L.L. au depus o cerere de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei SC G.A. SA, prin care au solicitat obligarea acesteia la plata de despăgubiri pentru daune morale și materiale suferite ca urmare a unui accident rutier produs la data de 28 noiembrie 2009, în care a decedat D.A.R., fiica, respectiv sora reclamanților. Prin sentința civilă nr. 1807 din data de 10 februarie 2012, pronunțată de secția a Vl-a civilă, a Tribunalului București în Dosarul nr. 55591/3/2011 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D.I., D.L.

și M.L.L. și a fost obligată pârâta SC G.A. SA să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri: 1.165.000 lei pentru prejudiciul moral, reclamantului D.I.; 2.165.000 lei pentru prejudiciul moral, reclamantei D.L.; 3.400.000 lei pentru prejudiciul moral, reclamantei M.L.L. Au fost respinse cererile reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondate. La pronunțarea acestei sentințe, pentru evaluarea prejudiciului material, instanța a avut în vedere, conform art. 49 pct. 2 lit. a) și respectiv art. 49 pct. 1 lit. d) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobată prin Ordinul nr. 20/2008 al C.S.A., exclusiv documentele justificative ale acestor cheltuieli prezentate de reclamanți.

Pentru evaluarea prejudiciului afectiv, instanța a avut în vedere, conform art. 49 pct. 2 lit. d) din aceeași Normă, următoarele criterii: gradul de rudenie dintre reclamant și victima accidentului rutier, relațiile dintre reclamant și victima accidentului rutier și vârsta reclamantului la data producerii prejudiciului. De asemenea, instanța a avut în vedere, cu scopul de a împiedica transformarea despăgubirilor pentru daunele morale (prejudiciu afectiv) într-o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, aplicabil la data producerii accidentului. S-a reținut în acest sens că, potrivit art. 1 din H.G.

nr. 1051/2008, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 540 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2008. Instanța nu a obligat-o însă pârâta să plătească despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu material invocat de reclamanți, având în vedere că aceștia nu au depus acte care să dovedească existența și întinderea prejudiciului, acesta având deci un caracter incert nu numai în ceea ce privește cuantumul, dar și în ceea ce privește existența. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții D.I., D.L. și M.L.L. și pârâta SC G.A. SA. La ultimul termen de judecată din apel, apelanta pârâtă a arătat că invocă, ca și motiv suplimentar de apel, excepția prematurității acțiunii față de prevederile art. 720 1 C. proc.

civ. Prin Decizia civilă nr. 302 din 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-au admis apelurile formulate de apelanții reclamanți D.I., D.L., M. (fostă D.) L.L. împotriva sentinței civile nr. 1807 din data de 10 februarie 2012, pronunțată de secția a Vl-a civilă, a Tribunalului București în Dosarul nr. 55591/2011 având ca obiect pretenții - despăgubiri pentru daune morale și materiale, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC G.A. SA. A fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că: A fost obligată pârâta la plata a câte 50.000 euro daune morale, în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății efective către reclamanții D.I. și D.L. și la 20.000 euro daune morale în echivalent în lei la cursul B.N.R.

de la data plății către reclamanta M.L.L. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 25.500 lei daune materiale. A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă SC G.A. SA împotriva sentinței civile nr. 1807 din data de 10 februarie 2012, pronunțată de secția a Vl-a civilă a Tribunalului București în Dosarul nr. 55591/3/2011 având ca obiect pretenții - despăgubiri pentru daune morale și materiale, în contradictoriu cu intimații reclamanți D.I., D.L., M. (fostă D.) L.L. A fost respinsă cererea apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Cât privește daunele materiale pentru prejudiciul material suferit, s-a constatat că prin cererea de chemare în judecată apelanții reclamanți au solicitat cu acest titlu suma de 80.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării victimei D.A.R.

precum și cheltuieli efectuate ulterior cu parastasele și slujbele de pomenire organizate în memoria victimei. Temeiul de drept al acestei cereri este răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 998-999 C. civ. de la 1864, întrucât moartea victimei s-a produs ca urmare a accidentului rutier produs din culpa asiguratului pârâtei, numitul C.M., pentru acest prejudiciu fiind ținută a răspunde apelanta pârâtă SC G.A. SA, în calitate de asigurător R.C.A., în conformitate cu prevederile art. 49 și 54 din Legea nr. 136/1995. Pentru a se putea obține în cadrul răspunderii civile delictuale repararea prejudiciului, acesta trebuie să îndeplinească două condiții, și anume să fie cert și să nu fi fost reparat încă, textele legale mai sus amintite neimpunând însă nicio restricție cu privire la mijloacele de probă.

Instanța de apel a avut în vedere că regula generală în materie de răspundere civilă delictuală este că pot fi admise orice mijloace de probă, inclusiv martori, și față de aceasta instanța a avut în vedere, în ceea ce privește prejudiciul material, depozițiile martorilor audiați în cauză. Cât privește prevederile art. 49 din Norma aprobată prin Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, care au fost avute în vedere de instanța menționată, curtea de apel a apreciat că față de faptul că acest act normativ (ordinul C.S.A.) are o valoare juridică inferioară legii, prevederile sale nu pot aduce modificări în ceea ce privește regula generală la care s-a făcut referire anterior și nu pot exclude proba testimonială.

Or, față de faptul că din declarațiile martorilor reiese că reclamanții au făcut o serie de cheltuieli cu înmormântarea victimei și cu slujbele ulterioare de pomenire, conform tradiției creștin-ortodoxe, inclusiv cu ridicarea unui monument funerar la mormântul acesteia, față de principiul reparării integrale a prejudiciului, instanța de apel a considerat ca fiind întemeiată cererea acestora de reparare și a prejudiciului material. La stabilirea cuantumului daunelor materiale instanța de apel a avut în vedere că susținerile reclamanților din cererea de chemare în judecată cu privire la întinderea prejudiciului moral sunt doar parțial confirmate prin depozițiile martorilor audiați în cauză.

S-a reținut astfel că din coroborarea acestor două declarații reiese că apelanții reclamanți au cheltuit suma de 10.000 lei cu înmormântarea victimei, 1.000 lei pentru crucea ridicată la mormântul victimei, aproximativ câte 1.000 lei pentru fiecare dintre parastasele organizate în memoria victimei (13 parastase până în prezent) și 1.500 lei cu lucrurile date de pomană la parastasul de 6 săptămâni, reieșind așadar un cuantum total al prejudiciului material de 25.500 lei, pe care apelanta pârâtă, în calitate de asigurător R.C.A., este ținută să îl suporte în temeiul disp. art. 49 și 54 din Legea nr. 136/1995. De asemenea, curtea de apel a apreciat ca fondate criticile formulate de apelanții reclamanți cu privire la cuantumul daunelor morale acordate prin sentința apelată și implicit caracterul nefondat al criticilor apelantei pârâte SC G.A.

SA cu privire la același aspect. Este adevărat că nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite ca urmare a pierderii unei persoane dragi și apropiate (fiica, respectiv sora reclamanților), traumele create de această dispariție fiind incomensurabile. în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. în schimb, se pot acorda victimelor indemnități cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care le-ar permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul faptei ilicite.

Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării, astfel că la cuantificarea sumei acordate accentul trebuie pus pe corelarea despăgubirii cu realitatea suferințelor îndurate de reclamanți. S-a avut în vedere faptul că victima era în vârstă de doar 18 ani, că dispariția sa a fost fulgerătoare iar reclamanții nici măcar nu au putut să își ia rămas bun de la aceasta, fiind puși în situația ca instantaneu să treacă la realitatea că fiica, respectiv sora, nu mai este printre ei. Mai mult, victima a dispărut într-un moment la care abia începea să își croiască drumul în viață, să aducă prin aceasta noi satisfacții părinților săi și să reprezinte totodată un sprijin pentru aceștia, iar instanța de apel a considerat că durerea pierderii unui copil este pentru un părinte incomensurabilă.

De asemenea, față de vârsta apropiată dintre victimă și sora sa, reclamanta M.L., de faptul că acestea au copilărit împreună și practic toată viața și-au fost alături una alteia, instanța a apreciat că și prejudiciul adus acestei reclamante este foarte mare. Din perspectiva sentimentelor pe care în mod firesc apelanții reclamanți le aveau față de defunct, față de suferința resimțită de aceștia, reliefată și de depozițiile martorilor audiați în cauză, ca și de toate cele reținute anterior instanța de apel a apreiat că sumele reprezentând daune morale acordate de prima instanță nu constituie într-adevăr o satisfacție suficientă și echitabilă și au fost majorate.

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat justificat motivul de apel invocat de apelanții reclamanți privind cuantumul sumei acordate pentru repararea daunelor morale, motiv pentru care admițând apelul a schimbat în parte sentința în sensul că, pe lângă suma de 25.500 lei daune materiale, a fost obligată pârâta la plata a câte 50.000 euro daune morale, în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății efective către reclamanții D.I. și D.L. și la 20.000 euro daune morale în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății către reclamanta M.L.L.

La stabilirea unui cuantum mai mic al daunelor morale pentru reclamanta M.L.L., curtea de apel a avut în vedere faptul că durerea sa nu o poate depăși pe cea a unui părinte (de altfel chiar și prin cererea de chemare în judecată această reclamantă a solicitat daune într-un cuantum mai mic decât părinții săi) și că, aceasta, fiind căsătorită s-a desprins de o anumită manieră de defunctă, având de un timp propria sa familie spre care să își canalizeze afectivitatea. Cât privește apelul formulat de apelanta pârâtă SC G.A. SA, față de cele reținute anterior privind întinderea prejudiciului moral suferit de reclamanți, instanța de apel nu a mai reluat analiza motivelor de apel referitoare la acest aspect, analizând doar celelalte motive invocate.

Cât privește excepția calității procesuale pasive a asigurătorului, s-a constatat că aceasta nu este întemeiată, față de faptul că apelanta reclamantă avea calitatea de asigurător R.C.A. al autovehiculului condus de șoferul vinovat de producerea accidentului și de dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 potrivit cu care „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia". De asemenea, s-a constatat că are caracter nefondat și excepția prematurității, invocată ca motiv de apel suplimentar la ultimul termen de judecată.

S-a avut în vedere că din înscrisul depus în apel (adresa SC G. SA din 23 mai 2011) reiese că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, între părți a existat o minimă corespondență și că apelanta pârâtă a avut cunoștință de cererea apelanților reclamanți privind daunele materiale și morale și izvorul acestei cereri. Deși la dosar nu există dovada unei convocări la conciliere formulate în condițiile art. 720 1 C. proc.

civ., instanța de apel a apreciat că această corespondență dintre părți, unită cu faptul că pârâta SC G. SA nu a invocat excepția prematurității încă din fața primei instanțe, și nici măcar prin cererea de apel, ci abia la ultimul termen de judecată din fața instanței de apel, semnifică, pe de o parte, absența unei vătămări a pârâtei SC G. SA cât privește neefectuarea procedurii concilierii într-o strictă conformitate cu prevederile legii, iar pe de altă parte că în orice caz soluționarea pe cale amiabilă nu ar fi fost posibilă, dovadă fiind faptul că nici în fața primei instanțe și nici în apel nu s-a ajuns la o înțelegere amiabilă iar admiterea excepției prematurității nu ar reflecta altceva decât un formalism excesiv.

În consecință, instanța de apel a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă pârâta SC G.A. SA și, în temeiul art. 274 C. proc. civ. s-a respins cererea apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată, aceștia nefăcând dovada unor asemenea cheltuieli. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.A. SA București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta - pârâtă consideră că instanțele de judecată nu au luat în calcul criterii obiective și subiective suficiente care să ducă la stabilirea unor despăgubiri al căror cuantum să inducă în conștiința cetățenilor, beneficiari ai actului de justiție, ideea că a existat o reparație și nu s-a obținut o satisfacție prin intermediul instanțelor de judecată.

Astfel, consideră că instanța trebuia să aibă în vedere mai multe criterii și nu doar unul singur (salariul mediu pe economie la fond și suferința psihică în apel); de asemenea consideră că instanțele nu ar fi trebuit să plece de la ideea că există un asigurător și astfel să majoreze conștient sumele acordate, ci să plece de la ideea de reparație a consecințelor faptei penale a inculpatului, pe care societatea noastră o garantează. Vinovăția aparține inculpatului, nu asigurătorului și criteriul economic (faptul că asigurătorul are bani) nu trebuie luat în calcul, sens în care invocă practica judiciară. Invocând dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, recurenta consideră că în lipsa unor trăsături esențiale ale actului de justiție, se ajunge la o încălcare indirectă, dar periculoasă a principiului convențional și constituțional al dreptului la un proces echitabil: o soluție de speță nu poate fi contrazisă de o alta dacă spețele sunt identice sau similare.

Astfel, se poate desprinde concluzia că jurisprudența are caracter de izvor de drept în ceea ce privește acordarea daunelor morale victimelor din accidente rutiere, iar actul de justiție devine predictibil și nu este supus liberului arbitru. Apreciază recurenta că predictibilitatea actului de justiție, a celerității acestuia, nu se pot face decât prin susținerea unei jurisprudente constante și unitare. De altfel, și Curtea Constituțională dă în mod curent efect precedentului judiciar ca izvor de drept, soluționând cauze in motivarea cărora se arată că, în cazuri identice sau similare, Curtea s-a pronunțat anterior. Referitor la stabilirea sumelor destinate reparării prejudiciului moral, consideră că se impune aprecierea acestora de către instanță prin raportarea la principii care țin de echitate, astfel încât să se asigure o justă și integrală dezdăunare a reclamanților.

Susține că în legislația diverselor state europene există pentru asemenea situații grile în baza cărora se acordă atât despăgubirile materiale, cât si cele morale. Consideră că și instanțele romane pot avea în vedere aceste modalități de calcul pentru a pronunța hotărâri corecte la care au avut în vedere mai multe aspecte (ex. gradul de rudenie a solicitanților despăgubirilor în raport cu victima, mijloacele de existență ale acestora etc). Susține că, atâta timp cât nu există norme legale clare sau grile privind cuantificarea daunelor morale pentru cazurile de deces și vătămări, instanțele pot lua în calcul grilele altor state, în vederea stabilirii unui cuantum cât mai unitar, raportat la condițiile sociale din țara noastră.

Pentru aceste motive consideră că se impune casarea ambelor hotărâri și rejudecarea întregului proces la Tribunalul București, astfel încât instanțele de judecată să poată să-și motiveze temeinic hotărârile pronunțate. În susținerea acestei solicitări mai arată faptul că C.E.D.O. a considerat ca reprezentând satisfacție echitabilă sume mult mai mici în cazul unor decese cauzate intenționat sau din culpa, obligând statul roman la plata acestora (vezi cauza Baldovin contra România, decesul unui copil din culpa medicală, s-au acordat 16.000 de euro daune morale; Panaitescu contra România - deces din culpă medicală - 20.000 euro daune morale; Cesnulevicius contra Lituania, lorga contra România, în cazul unui deces produs prin violență, s-au acordat 33.000 respectiv 35.000 de euro daune morale familiei.

Recurenta consideră că pretențiile reclamanților sunt exagerate, fiind neconforme cu practica judiciară relevantă în domeniu și depășind sfera unor compensații destinate a alina atât cât se poate suferința psihică și intrând în sfera unor venituri nejustificate. Nici prima instanță, nici instanța de apel nu au motivat în nici un fel schimbarea practicii judiciare în materie. Având în vedere circumstanțele concrete ale producerii evenimentului, precum și situația materială a părților vătămate și a făptuitorului, consideră că admiterea unei sume mari de bani cu titlu de daune morale ar avea drept urmare doar creșterea nejustificată a patrimoniului material al părților civile, patrimoniu care nu a fost cu nimic diminuat, fără a se putea realiza în acest caz o adevărată repunere a părților în situația anterioară producerii prejudiciului.

Precizează că nu poate constitui un criteriu de stabilire a întinderii daunelor morale potențialul financiar al societății de asigurare. De asemenea, învederează faptul că despăgubirile morale privesc persoana, astfel că trebuie identificate acele elemente care definesc gravitatea prejudiciului, ținându-se cont de influența pe care vătămarea cauzată o are asupra condițiilor de existență a persoanelor afectate, starea materială inițială și impactul avut asupra psihicului. Recurenta arată că este de acord cu faptul că a existat un impact asupra psihicului, dar moartea nu a influențat condițiile de existență ale reclamanților și nici starea materială; prin urmare solicită instanței a avea în vedere și acest aspect, aspect pe care celelalte instanțe nu l-au avut în vedere.

Față de aceste considerente, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului și reducerea nivelul daunelor morale acordate reclamaților, ținând cont atât de practica judiciară cât și de practica C.E.D.O. De asemenea, având în vedere faptul că SC G.A. SA a efectuat plata despăgubirilor pentru a evita executarea silită, solicită instanței să dispună întoarcerera executării pentru sumele plătite în plus. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, înalta Curte urmează a respinge a ne fondat recursul pentru considerentele ce urmează: Instanța de apel prin soluția pronunțată, a realizat o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale în privința criteriilor de acordare a despăgubirilor morale datorate în baza raporturilor juridice de asigurare, prevăzute de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008. Problema de drept care se ridică în speță este guvernată de dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și ale Ordinului C.S.A. nr. 20/2008 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule. Potrivit art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, drepturile persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulație se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2008, asigurații sunt despăgubiți în limitele stabilite de Ordinul nr. 20/2008 al C.S.A., care prevede limite maxime de despăgubire pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial și modul de stabilire a despăgubirilor datorate de asigurător persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule, atât pentru pagube materiale, cât și pentru vătămări corporale și deces. Dispozițiile cu caracter general, înscrise în art. 49 din Legea nr. 136/1995 stipulează că " asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.", Iar art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008 prevede că, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:. 2. În caz de deces. daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". Astfel, prin Ordinul nr. 20/2008 al președintelui C.S.A. pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule se prevede expres că în cazul vătămării corporale sau al decesului unei persoane se acordă și daune morale „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" (art. 49), fără a se indica, așadar, nici un criteriu de stabilire a acestora, cu excepția plafonului de despăgubire minimă a prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale produse în unul și același accident și indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.

Într-adevăr, conform art. 24 alin. (3) din același ordin, „pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2008, la un nivel de cel puțin 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de B.N.R." Ratione materiae, este vorba, evident, de o limită de despăgubire generală, pentru toate prejudiciile cauzate pentru vătămare corporală sau deces, deci atât pentru prejudiciile materiale, cât și cele morale. Aceasta nu înseamnă însă că, automat, adică necondiționat și nedovedit, victima sau un terț păgubit poate să obțină de la asigurător integral această sumă, deoarece daunele morale se acordă, cum s-a arătat, „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" (art. 49 din Ordinul nr. 20/2008, precitat).

În absența unei reglementări exprese și de principiu, doctrina și jurisprudența, au făcut apel la textele C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. într-adevăr, conform art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar potrivit art. 999 din același cod, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa". Așadar, pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, o pagubă sau o daună. Cum însă C. civ.

nu distinge între natura sau felul prejudiciului s-a conchis, în baza regulii de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, că trebuie reparat, pe temeiul art. 998 C. civ., nu numai prejudiciul material sau patrimonial, adică prejudiciul care poate fi evaluat în bani, ci și prejudiciul moral sau nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de prețuire bănească. În afara C. civ., care nu se pronunță, în mod expres, în sensul posibilității reparării (bănești) a daunelor morale, există cazuri de reparare a acestora prevăzute în legislația recentă, și anume, art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008. Odată admisă posibilitatea reparației bănești a daunelor morale se ridică problema cuantificării acestor daune, în condițiile în care nu există și nici nu poate exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată stabili acest lucru.

În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se „ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz. Emblematică, din acest punct de vedere, este jurisprudența în materia daunelor morale pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin accidente de autovehicule.

Daunele morale constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu un conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. În legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

La aceste considerente ar trebui adăugat și exigența unei limite naturale: daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat de asemenea în practică, „prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța sa și fără a se ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese". Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală.

Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Un criteriu fundamental consacrat de doctrina și jurisprudență, în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială și o doza de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

În speță, instanța de apel în mod corect a avut în vedere un criteriu obiectiv și anume acela al relației victimă - persoană care invocă prejudiciul afectiv. Pentru realizarea acestui deziderat au fost administrate probe din care a rezultat că relația dintre victimă și reclamanți a fost una de natură a-i îndreptăți pe aceștia la acordarea daunelor morale. Totodată, instanța de apel a ținut cont de importanța valorii lezate, dar și de gravitatea și intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanți prin pierderea fiicei, respectiv surorii, precum și de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuși, o sursă de îmbogățire, ci să rămână doar un mijloc de compensație, de alinare a durerii psihice suferite.

Tot sub acest aspect, C.E.D.O. a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în articolul 49 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, referitoare la legislația și jurisprudență din România.

Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și C.E.D.O., atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamanți pentru durerea încercată prin decesul unei persoane, adică a victimei directe. Toate aceste aspecte, circumstanțiale situației particulare cauzei, au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.

Față de aceste aspecte, contrar susținerilor recurentei, se constată că instanța de apel a majorat cuantumul daunelor morale în considerarea principiului echității și a principiilor jurisprudențiale. În consecință, față de considerentele expuse care complinesc, în parte, motivarea deciziei atacate din perspective modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC G.A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 302/2012 din 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2013.