ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1885/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1885/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de revizuire de față;

Revizuirea. Decizia supusă revizuirii,

temeiul legal invocat.

B.V. în contradictoriu cu B.B.D., agenția

Hunedoara și C.E.C., agenția Hunedoara, a solicitat Înaltei Curți de Casație și

Justiție să revizuiască decizia nr. 610/F/2004 pronunțată de aceeași Curte în

dosarul nr. 3551/2003, să admită cererea, să modifice toate hotărârile pronunțate

în acel dosar și să le oblige pe pârâtele intimate la plata sumei de 149.051

lei reprezentând diferență de prejudiciu material stabilită prin raportul de

expertiză contabilă pe care l-a depus la dosar.

Argumentarea cererii de revizuire.

Revizuienta a susținut că, prin sentința

civilă nr. 1955/2002 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, menținută prin decizia

nr. 11 din 8 ianuarie 2003 pronunțată în recurs de Curtea de Apel Alba Iulia,

i-a fost admisă acțiunea, iar pârâtele Centrul de comercializare A. SA

Câmpulung Muscel, C.E.C. Deva și B.R.D. – G.S.C., agenția Hunedoara, au fost

obligate să-i plătească suma de 500.000.000 lei reprezentând valoarea actualizată

a prejudiciului suferit prin depunerea unor sume de bani în vederea achiziționării

unui autoturism A.D. din anii 1981, care nu a fost obținut din vina pârâtelor.

Împotriva deciziei nr. 11/2003

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a declarat recurs în

anulare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul art. 330 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivul că

decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii.

Recursul în anulare a fost soluționat de

secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 3060

din 27 aprilie 2004, a casat decizia nr. 11 din 8 ianuarie 2003 pronunțat de Curtea

de Apel Alba Iulia, secția civilă, și respingând recursul reclamantei B.V. a

păstrat decizia civilă nr. 1550 din 1 octombrie 2002 a Tribunalului Hunedoara, secția

civilă, pronunțată în apel prin care sentința nr. 1955/2002 a fost schimbată în

tot în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

B.V., după pronunțarea acestei decizii

de către Secția civilă a Înaltei Curți, a sesizat C.E.D.O. invocând îngrădirea dreptului

de acces la o instanță și a dreptului la respectarea bunurilor sale. A solicitat

totodată Curții Europene să  constate că decizia nr. 3060 din 27 aprilie 2004 a

fost pronunțată cu încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție.

Hotărârea din 8 ianuarie 2007 în cauza

B. contra României.

Analizând decizia nr. 3060 din 27

ianuarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă,

C.E.D.O. a constatat că s-au încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din

Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și în consecință a obligat S.l.R. să-i plătească reclamantei suma de 22000 Euro

prejudiciu material și suma de 1.000 euro prejudiciu moral. Aceeași Curte a

hotărât ca de la data expirării termenului de 3 luni și până la momentul

efectuării plății, sumele acordate să fie majorate cu o dobândă simplă, practicată

de Banca C.E.

Hotărârea C.E.D.O., potrivit

revizuientei, a rămas definitivă prin respingerea cererilor formulate în

temeiul art. 44 din Convenție.

Decizia supusă revizuirii în temeiul art.

322 pct. 9 C. proc. civ.

După expunerea situației dosarului în care

s-a pronunțat hotărârea C.E.D.O. din 8 ianuarie 2007, revizuienta a susținut că

în anul 2003 a mai promovat o acțiune prin care a solicitat ca pârâtele, pe

lângă suma de 500.000.000 rol pe care o obținuse prin sentința nr. 1955/2002 pronunțată

de Judecătoria Hunedoara să fie obligate la o diferență de 80.000.000 Rol cu

motivarea că împreună cu Statul au folosit și au perceput dobândă pentru banii

depuși în vederea dobândirii autoturismului A. Cererea i-a fost respinsă de

Judecătoria Hunedoara care a constat autoritatea de lucru judecat în raport de

acțiunea civilă soluționată anterior. Sentința nr. 1219/2002 prin care s-a

constatat autoritatea de lucru judecat a fost confirmată de Tribunalul

Hunedoara care a respins apelul reclamantei prin decizia nr. 611 din 17

octombrie 2003. Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs, de către

reclamanta B.V., iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 610 din 5 martie 2004 pronunțată în Camera de Consiliu, în

procedura prevăzută de O.U.G. nr. 58/2003, a anulat recursul pentru

nerespectarea cerințelor impuse de prevederile art. 302

1

pct. 3 C.

proc. civ., de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea

și dezvoltarea lor.

Motivele revizuirii.

Împotriva acestei ultime decizii, nr. 610/2004

pronunțată în dosarul nr. 3551/2009, în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

B.V. a formulat cererea de revizuire prin care, în esență, a solicitat

revizuirea deciziei pronunțată de Înalta Curte, secția comercială, admiterea

recursului și obligarea pârâtelor la plata sumei de 149.051 lei diferență între

suma acordată de C.E.D.O. de 22.000 euro și suma calculată printr-un raport de

expertiză pe care l-a depus la dosar prin care a fost reactualizată suma pe care

o consideră datorată, cu rata inflației. plus dobânda capitalizată până la data

efectuării expertizei.

Intimata B.R.D. – G.S.G. SA prin

concluziile scrise a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire îndreptată

împotriva deciziei nr. 610/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție argumentând

că prin soluția pronunțată nu a fost evocat fondul ci a fost anulat recursul

pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind motivarea în fapt și în drept

a recursului. Inadmisibilitatea cererii a fost invocată și pentru faptul că se

solicită revizuirea unei hotărâri care nu a făcut obiectul procedurii în fața Curții

Europene. În fond, s-a invocat lipsa preexistenței consecințelor grave ale

încălcării C.E.D.O., condiție prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. În

acest sens, intimata a constatat că reclamanta nu a solicitat repararea

încălcării constatate de C.E.D.O., ci completarea despăgubirilor obținute ca

urmare a procedurii din fața instanței europene, suma pretinsă reprezentând diferența

dintre suma acordată de C.E.D.O. de 22.000 euro despăgubiri materiale determinate

de Curtea Europeană pe baza rapoartelor de expertiză depuse de reclamantă și de

Guvernul României și suma determinată prin raportul de expertiză depus la dosar,

efectuat în anul 2007.

Decizia Înaltei Curți.

Temeiul legal invocat: art. 322 pct. 9

C. proc. civ.

„Revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere… pct. (9)

dacă, C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților

fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale

acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate”.

Din dispozițiile citate rezultă că pentru

promovarea cererii de revizuire întemeiată pe aceste prevederi trebuie

îndeplinite cumulativ mai multe condiții: a) constatarea încălcării drepturilor

sau libertăților fundamentale să fie făcută de C.E.D.O., iar încălcarea să se

datoreze unei hotărâri judecătorești, (b) încălcarea să fi produs consecințe grave

și acestea să continue să se producă; (c) consecințele grave să nu poată fi

remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Interpretarea dispozițiilor mai sus enunțate

și a condițiilor expuse, care se desprind din text, impun o primă concluzie și

anume că  încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale se raportează la

o hotărâre judecătorească pronunțată de instanțele naționale iar înlăturarea consecințelor

acestor încălcări, în măsura în care continuă să se producă, se realizează prin

declanșarea procedurii prevăzută de art. 322 pct. 9 C. civ., împotriva acelei

hotărâri care a fost examinată de C.E.D.O.

Concluzia, în legătură cu

interpretarea dispozițiilor mai sus amintite, are în vedere și faptul că

hotărârea Curții Europene a fost rezultatul unei analize concrete a încălcării

drepturilor fundamentale raportată la o hotărâre judecătorească națională și nu

la un context general al faptelor sau al încălcării drepturilor fundamentale în

legătură cu alte cauze, care s-au concretizat în hotărâri judecătorești

pronunțate de instanțele naționale.

În al doilea rând, având în vedere și finalitatea

hotărârilor C.E.D.O. care sancționează efectele hotărârii judecătorești

naționale pronunțate cu încălcarea drepturilor fundamentale, consecințele

grave, în ipoteza în care acestea continuă să se producă, vizează aceeași

hotărâre judecătorească națională. Prin urmare și,,remedierea” acestor

consecințe pe calea procedurală pusă la dispoziție de art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., vizează aceeași hotărâre.

Revenind la speță.

Din perspectiva dispozițiilor

procedurale care constituie temeiul cererii de revizuire și valorificând precizările

de mai sus, în speță trebuie făcută următoarea distincție:

a) Hotărârea din 8 noiembrie 2007 B. contra

României pronunțată de C.E.D.O. a examinat Decizia Secției Civile a Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 3060 din 27 aprilie 2004 prin care s-a admis

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar sancțiunea Curții Europene a vizat această

soluție pronunțată cu încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție.

Prin admiterea cererii și obligarea la

repararea prejudiciului material și moral, Curtea Europeană a înlăturat

efectele acelei decizii (nr. 3060 din 27 aprilie 2004) în raport de care s-a

constatat încălcarea drepturilor fundamentale ale revizuientei.

b). Revizuienta prin reprezentantul

său, în declarațiile consemnate în precedentele încheieri, a arătat că nu

cunoaște dacă s-a solicitat în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuirea

deciziei nr. 3060 din 27 aprilie 2004 examinată de C.E.D.O. în scopul de a

înlătura eventuale încălcări care ar continua să se producă și nici dacă s-a

pornit executarea pentru obținerea sumelor câștigate prin hotărârea B. contra

României.

c). Decizia nr. 610/F/2004 a cărei

revizuire se solicită a fost pronunțată într-o altă cauză în procedura

filtrului instituită de O.G. nr. 58/2003 și vizează un alt litigiu prin care au

fost formulate pretenții distincte de cauza care s-a finalizat în fața secției

civile a Înaltei Curți prin decizia civilă nr. 3060 din 27 aprilie 2004,

examinată prin hotărârea C.E.D.O., și în raport de care s-a constatat

încălcarea drepturilor fundamentale amintite anterior.

d). Decizia nr. 610/F/2004 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 3551/2003, nu era supusă

niciunei căi de atac la acel moment (5 martie 2004), iar împotriva sa nu a fost

formulată plângere la C.E.D.O. pentru a se examina dacă și în această cauză

promovată tot de B.V. au existat încălcări ale drepturilor fundamentale prin

soluțiile anterior pronunțate, rămase irevocabile în urma anulării recursului.

e). Prin cererea de revizuire s-a

solicitat modificarea deciziei civile nr. 610/F/2004 în sensul obligării intimatei

la plata diferenței dintre suma acordată de C.E.D.O. ca despăgubiri materiale

și suma pe care a calculat-o expertiza depusă de revizuientă. Prin urmare, este

evident că revizuienta se declară nemulțumită de despăgubirile acordate prin

hotărârea C.E.D.O. în baza rapoartelor de expertiză depuse de reclamantă și G.R.,

această solicitare neconstituind o remediere și o raportare a consecințelor grave

care izvorăsc din hotărârea judecătorească față de care C.E.D.O. a constatat

încălcarea drepturilor fundamentale. Se poate afirma în acest context că

cererea promovată în acest litigiu se constituie ca și o revizuire a hotărârii

C.E.D.O., pe care partea a fundamentat-o pe o cerere în pretenții soluționată

de instanțele naționale într-o altă cauză, or, din afirmația cuprinsă în cererea

de revizuire, nemulțumirea asupra hotărârii C.E.D.O. a fost materializată prin

cereri formulate în fața respectivei Curți, care au fost respinse.

Valorificând distincțiile de mai sus raportate

la împrejurările speței, concluzia care se impune față de prevederile art. 322 pct.

9 C. proc. civ., este aceea că C.E.D.O. prin hotărârea B. contra României nu a

constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale datorată

deciziei nr. 610/F/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai trebuie

reținut că încălcarea constatată prin hotărârea C.E.D.O. pronunțată în raport

de decizia nr. 3060/2004 a Secției civile a aceleiași Curți și „diferența de

prejudiciu” spre care se tinde prin această cerere nu se constituie în cerința legală

privind continuarea producerii consecințelor grave ale încălcării drepturilor

fundamentale rezultate din hotărârea judecătorească analizată în cauza B. contra

României.

În consecință, cererea de revizuire a

deciziei nr. 610/F/2004 nu poate avea ca fundament hotărârea C.E.D.O. evocată

de revizuientă întrucât în acest proces prin care s-au solicitat dobânzi și

daune suportate ca urmare a depunerii sumelor respective la C.E.C., Curtea Europeană

nu a sancționat anularea căii de atac a recursului promovată de B.V. și nici

efectele acelei decizii prin constatarea încălcării drepturilor fundamentale .

Ca urmare, legătura dintre cele două

cauze, afirmată de revizuientă pentru a invoca hotărârea C.E.D.O. în cauza B. contra

României nu este de esența revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., iar analiza persistenței consecințelor grave ale încălcării drepturilor

fundamentale a căror remediere se cere nu poate fi făcută decât în raport de

hotărârea pronunțată de instanțele naționale, care a fost examinată de C.E.D.O.

În final, nu este lipsit de relevanță

să se precizeze că accesul la justiție într-o cale extraordinară de atac cum

este revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., se supune regimului

legal impus de dispozițiile procedurale amintite și se promovează observând dacă

situația procesuală se încadrează în aceste cerințe.

În alte cuvinte, exercițiul

drepturilor procesuale și apărarea drepturilor nu poate fi realizată decât respectând

reglementările legale.

Așa fiind, cererea de revizuire va fi

respinsă.

În privința excepțiilor invocate de

intimată în legătură cu inadmisibilitatea cererii, trebuie reținut că

imperativul aplicării art. 322 pct. 9 C. proc. civ., instituit pentru

remedierea drepturilor încălcate, a căror violare a fost constatată printr-o

hotărâre C.E.D.O., obligatorie jurisdicției naționale, în temeiul art. 20 din

Constituție, a determinat Înalta Curte să nu se oprească asupra acestor excepții

și să treacă la analiza fundamentului susținerilor revizuientei având în vedere

că aceasta s-a considerat îndreptățită să solicite repararea unui prejudiciu și

în această cauză, care în opinia sa își are izvorul în hotărârea C.E.D.O. Fiind

necesară o analiză a dispozițiilor art. 322 alin. (9) C. proc. civ., în

contextul împrejurărilor speței, numai prin examinarea cererii de revizuire în ansamblul

argumentelor de mai sus s-a putut realiza o cercetare completă a motivelor

invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuenta B.V. împotriva deciziei nr. 610/ F din 5 martie 2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai  2010.