ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4481/2003

Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 2231/2000 S.C. B. S.A. Călan a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu S.C. S. S.A. Hunedoara și S.C. S.T. S.A. Călan să oblige pârâtele la plata sumei de 53.612.282 lei reprezentând contravaloarea facturii 575886/17 septembrie 1997 indexată până la 31 decembrie 1999, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 857 din 4 august 2000, a admis acțiunea și a obligat pe pârâta S.C. S. S.A. Hunedoara la plata sumei de 53.642.284 lei cu 3.893.537 lei cheltuieli de judecată. S-a respins cererea față de S.C. S.T. S.A. Călan. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut din actele dosarului că reclamanta, în urma divizării S.C.

S.T. S.A. Călan a preluat creanța ce face obiectul facturii mai sus menționate, iar pârâta S.C. S. S.A. datorează sume inclusiv indexările factura nefiind plătită. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 305 din 20 aprilie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. S.C. S. S.A. Hunedoara a declarat recurs împotriva deciziei arătând în esență că în mod greșit s-a înlăturat apărarea privind compensarea și au fost obligați la plata sumei pretins datorate indexată fără a se ține seama de dispozițiile art. 43 și O.G. nr. 9/2000, în plus, reclamanta intimată putea calcula dobânzi din momentul constituirii sale și a preluării activului. Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele motive: Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 53.642.282 lei reprezentând contravaloare marfă factura 575866/17 septembrie 1997, sumă indexată la data de 31 decembrie 1999. S.C.

S. S.A. Hunedoara s-a apărat în sensul că datoria ce face obiectul facturii respective a fost compensată, având în vedere procesul verbal nr. 1302 din 7 august 1995. Potrivit dispozițiilor art. 1145 C. civ. „compensația n-are loc decât între două datorii care deopotrivă, au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeași specie și care sunt deopotrivă lichide și exigibile”. În speță factura în litigiu este emisă la 17 septembrie 1997, iar pârâta pretinde că a avut loc o compensare a sumei la care ea se referă în 1995 ceea ce contravine dispozițiillor legale mai sus menționate neîndeplinind condiția privind lichiditatea și exigibilitatea datoriilor. În aceste condiții, corect au stabilit instanțele că nu a putut opera compensația și nefăcându-se dovada achitării în alt mod a sumei ce face obiectul acțiunii, corect aceasta a fost admisă și s-a respins apelul.

Prin acțiune reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzilor pentru a fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 43 C. com. și ale O.G. nr. 9/2000, a solicitat indexarea sumelor datorate cu indicele de inflație, care se datorează având în vedere dispozițiile art. 970 alin. (2) C. civ., reclamanta fiind succesoare poate solicita tot ce ar fi putut pretinde autoarea. Pentru motivele arătate reținând legalitatea și temeinicia deciziei recurate s-a respins ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. S. S.A. Hunedoara împotriva deciziei nr. 305 din 20 aprilie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19 noiembrie 2003.