ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3870/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 803/CA din 21 iulie 2000 Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ, a admis ca fondată acțiunea reclamantei S.C. M.V. S.A. CĂLAN în lichidare, prin reprezentanta S.C. P.W.H.M. S.R.L. București, împotriva pârâtei S.C. C.F. S.A. Târnăveni județ Mureș, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 31.779.761,05 lei cu titlu de preț, 20.661.372 lei dobânzi și 650.000 lei cheltuieli de judecată. De asemenea a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție introdusă de reclamantă împotriva S.C. S. S.A. CĂLAN. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta nu a făcut dovada plății sumei de 31.779.761,05 lei către S.C.

S. S.A. Călan, astfel că reclamanta este îndreptățită la obținerea prețului mărfurilor din factura nr. 869196/1998 plus dobânzile comerciale în sumă de 20.661.372 lei calculate în funcție de scontul B.N.R. Deși pârâta a depus la dosar procesul verbal de compensare din 23 decembrie 1997, care nu a fost recunoscut de S.C. S. S.A. CĂLAN, acest proces verbal nu a fost luat în considerație deoarece factura nr. 869196 din 16 februarie 1998 este posterioară compensării. S.C. S. S.A. CĂLAN a dovedit că nu a încasat de la pârâtă, suma în litigiu, iar cererea formulată împotriva chematei în garanție a fost respinsă ca nefondată. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 84/A din 5 februarie 2001 a respins apelul pârâtei S.C.

C.F. S.A. Târnăveni împotriva sentinței comerciale nr. 803 din 21 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că în luna februarie 1998 S.C. S. S.A. CĂLAN a livrat pârâtei cu factura nr. 869196 mărfuri în valoare totală de 31.779.791,05 lei, pe care pârâta le-a primit fără obiecțiuni, dar nu le-a achitat. Afirmațiile pârâtei în sensul că obligația de plată față de reclamantă s-a stins ca urmare a compensării intervenită între cele două părți, nu a putut fi primită, deoarece procesul verbal de compensare invocat de pârâta apelantă poartă ca dată 23 decembrie 1997, dată la care mărfurile nu erau livrate. Probele administrate au demonstrat că factura în litigiu a fost adăugată unilateral de apelantă în cuprinsul procesului verbal de compensare, ori este de observat că factura în discuție, anume nr. 869196 este emisă la 16 februarie 1998, deci la aproape un an de la data încheierii procesului verbal de compensare.

Împotriva deciziei civile nr. 84/A din 5 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, a declarat recurs pârâta S.C. C.F. S.A. cu sediul în Târnăveni Județul Mureș, care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că în realitate au fost plătite toate facturile, solicitând casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei, iar pe fond respingerea acțiunii, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ. Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge recursul pentru următoarele considerente.

Instanțele judecătorești anterioare, printr-o integrală și corectă apreciere a probelor au stabilit raporturile juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate, răspunderea care se instituie în situația de neplată a produselor livrate, precum și cadrul juridic aplicabil litigiului de natură comercială, fiind dată o eficiență juridică maximă dispozițiilor art. 43 C. com. Reclamanta este succesoarea cu titlu universal al S.C. S. S.A. CĂLAN, urmare a divizării parțiale a acesteia, preluând cu acest prilej și creanța care face obiectul prezentului litigiu comercial. Bine motivat, s-a reținut că reclamanta a livrat pârâtei recurente mărfuri în valoare de 31.779.761,05 lei, primite de beneficiar fără obiecțiuni, dar care ulterior nu au fost plătite.

Procesul verbal de compensare din 23 decembrie 1997, depus în apărare de pârâtă, nu face dovada plății, deoarece, a fost contestat de reclamantă, iar factura cu nr. 869196 din 16 februarie 1998 este ulterioară compensării. Conținutul real al procesului verbal din 23 decembrie 1997 este cel depus de chemata în garanție și care coincide cu procesul verbal depus de pârâtă, mai puțin referitor la factura în litigiu. Refuzul pârâtei de a plăti prețul produselor livrate, face ca în speță să devină aplicabile dispozițiile art. 43 C. com., care prevăd că „datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”. Sancțiunea care operează, atunci când beneficiarul întârziere plata prețului, conform art. 43 C. com., este dobânda calculată de la data scadenței și până la plata integrală a prețului datorat, chiar și în situația când între părțile raportului juridic nu s-a încheiat un contract în formă scrisă.

Cadrul juridic expus și motivat anterior, în contextul probator administrat în cauză, a condus la o justă apreciere a situației de fapt și de drept, instanțele judecătorești anterioare pronunțând hotărâri legale și temeinice, astfel încât urmează a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta S.C. C.F. S.A. Tîrnăveni, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., fiind menținută în totalitate decizia nr. 84/A din 5 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C.F. S.A. Târnăveni împotriva deciziei nr. 84/A din 5 februarie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2003.