ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 597/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3295, pronunțată, în ședința publică din 26 aprilie 2001, de Tribunalul București, secția comercială, a fost respinsă, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC C.U. SA, cu sediul în orașul C.U., județul Alba, împotriva pârâtei SC A.R. SA cu sediul în București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în baza raporturilor contractuale dintre părți, reclamanta a livrat pârâtei mărfuri cu avize de însoțire, pentru care nu s-au emis facturi. La data de 13 noiembrie 1996, s-a semnat protocolul de compensare nr. 3252, prin care pârâta a recunoscut că datorează suma de 33.380.216 lei, în anexa la procesul-verbal fiind înscrise facturile și sumele care au condus la această situație, fiind nominalizate 10 facturi emise de pârâtă și 4 facturi emise de reclamantă.

De asemenea, la data de 6 august 1999, a fost încheiat contractul de compensare nr. 1 și s-au compensat datorii ale reclamantei din anul 1997 cu facturi emise de ea în anul 1998, iar la această dată nu a fost luată în calcul compensarea datoriei reclamantei, în cuantum de 33.380.216 lei. Suma de 33.380.216 lei, rămasă neachitată de reclamantă și menționată în procesul-verbal de compensare din 13 noiembrie 1996, nu este prescrisă, iar, conform adreselor nr. 672/1999 și nr. 115/2000, pârâta nu mai are nici o datorie față de reclamantă, datoria fiind compensată cu suma de 10.468,7 dolari S.U.A. Curtea de Apel București secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1396 din 15 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de apelanta, SC C.U.

SA, împotriva sentinței civile nr. 3295 din 26 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a schimbat în tot sentința atacată și, pe fond, a admis acțiunea, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.468,7 dolari S.U.A. la data efectuării plății, reprezentând contravaloare marfă, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că din probele administrate, părțile nu au înțeles să compenseze cele două creanțe, propunerea intimatei nefiind acceptată de apelantă, prin urmare, instanța de fond neputând reține existența unei compensații convenționale. S-a apreciat că nu poate fi constatată nici compensația prevăzută de art. 1144 C. civ., întrucât, cu privire la creanța invocată de intimată, scadentă în 1996, nu s-au produs suficiente probe din care să rezulte că aceasta este certă, adică existența să nu mai fie discutabilă juridic.

Astfel, părțile au încheiat procesul-verbal de compensare nr. 3235, la data de 13 noiembrie 1996, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune fiind prescris la data invocării compensării, respectiv la data de 26 aprilie 2000. Împotriva deciziei civile nr. 1396 din 15 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, a promovat recurs pârâta SC A.R.

SA, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că, prin interpretarea greșită a probelor administrate, s-a considerat în mod eronat că, în cauză, nu a intervenit compensația legală a sumei pretinse de intimată cu suma de 33.380.216 lei, pe care aceasta o datora recurentei, datorie care este certă și exigibilă la data de 26 aprilie 2000, nefiind prescris dreptul la acțiune, fiind invocat, ca temei de drept al recursului, dispozițiile art. 1144, art. 1151 și art. 1113 C. civ., art. 6 și urm. din Legea nr. 82/1991, precum și art. 304 pct. 8 și 9, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ. Intimata-reclamantă, SC C.U. SA, a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a solicitat respingerea recursului.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge pentru următoarele considerente. Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, răspunderea care se instituie în cazul nerespectării clauzelor contractuale, precum și dispozițiile legale aplicabile litigiului de natură comercială. De necontestat că între părți a fost încheiat contractul pe bază de comision pentru export cu nr. 89/1993, prin care comitentul a împuternicit pe comisionar să vândă la export produsele sale, care sunt stabilite, de comun acord, pe baza ofertei comitentului (dosarul nr. 3111/2000 al Tribunalului București, secția comercială).

În baza acestui contract, reclamanta a livrat pârâtei, cu avizul de însoțire a mărfii nr. 0493765/1997, două freze și o consolă pentru care s-a emis factura nr. 100093/1997, iar cu avizul de însoțire a mărfii nr. 0497449/1998, un strung și accesoriile speciale, pentru care s-a emis factura nr. 100027/1998. Valoarea totală a celor facturi a fost de 25.176 dolari S.U.A., din care pârâta a achitat suma de 14.707,3 dolari S.U.A., cu întârziere, rămânând de plată o diferență de 10.468,7 dolari S.U.A.

Ulterior emiterii facturilor menționate, a fost încheiat, la data de 6 august 1999, contractul de compensare nr. 1, vizat și semnat de reprezentanții legali ai celor două societăți, prin care părțile au compensat datorii reciproce, în sumă de 2.443,7 dolari S.U.A., și procesul-verbal prin care pârâta recunoaște că au de achitat contravaloarea a trei facturi fiscale, din care două fac obiectul prezentului litigiu, respectiv, factura nr. 100093/1997 și factura nr. 100027/1998 (dosar fond). Din analiza procesului-verbal din 6 august 1999, reiese cu maximă claritate că SC A.R. SA București mai are de plată, către SC C.U. SA, suma de 18.220,30 dolari S.U.A. Deoarece pârâta a plătit la data de 31 decembrie 1999, suma de 7.751,6 dolari S.U.A., a rămas de plătit către reclamantă, raportat la procesul-verbal din data de 6 august 1999, o diferență în sumă de 10.468,7 dolari S.U.A.

În acest context probator, bine a apreciat instanța de apel că părțile nu au înțeles să compenseze cele două creanțe de 10,468,7 dolari S.U.A. și 33.380.216,46 lei, propunerea pârâtei nefiind acceptată de reclamantă, prin urmare, neputând fi reținută existența unei compensații convenționale. Nu poate fi acceptată nici teza acreditată de recurentă, în sensul constatării compensației legale intervenită între părți, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1144 C. civ., se impune ca aceste creanțe să fie certe, lichide și exigibile, respectiv, neîndoielnice, determinate în întinderea lor, condiții care nu se regăsesc în prezenta speță.

Invocarea de către recurentă a adresei nr. 78 din 4 octombrie 2000, prin care reclamanta a recunoscut datoria de 38.232.000 lei, care include și suma facturilor din anii 1995 și 1996, în valoare de 33.380.216,46 lei, nu poate fi apreciată ca o întrerupere a cursului prescripției, întrucât a intervenit după împlinirea termenului de prescripție extinctivă, datoria fiind născută la 28 decembrie 1995 și, respectiv, 2 aprilie 1996. Părțile au încheiat procesul-verbal de compensare nr. 3235 la data de 13 noiembrie 1996, iar, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, a fost prescris, la data invocării compensării, respectiv, data de 26 aprilie 2000. Motivat și amplu argumentat, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor litigioase, cu trimitere la probele administrate de părți, astfel încât aceste argumentări expuse anterior fac ca toate criticile formulate de recurentă să fie nejustificate, fiind respectat cadrul juridic în materie.

Astfel fiind, urmează a se respinge, ca nefondat recursul promovat de pârâta SC A.R. SA București, nefiind îndeplinite una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 1396 din 15 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC A.R. SA București, împotriva deciziei nr. 1396 din 15 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția VI comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2004.