ÎCCJ, Decizia nr. 190/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 3124 din 28 septembrie 2017 (Decizia Tribunalului București nr. 3124 din 28 septembrie 2017), Tribunalului București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de contestatorul A. de completare și lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3314 din 24 septembrie 2015, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2014.

Prin Decizia nr. 135 din 28 martie 2018 (Decizia CA București nr. 135 din 28 martie 2018), pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei Tribunalului București nr. 3124 din 28 septembrie 2017.

Prin Decizia nr. 869R din 25 noiembrie 2019 (Decizia CA București nr. 869R din 25 noiembrie 2019), pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția tardivității contestației și a respins, ca tardiv declarată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei CA București nr. 135 din 28 martie 2018.

Împotriva deciziilor menționate la pct. I.1 a formulat cerere de revizuire revizuentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 5 și 8 C. proc. civ., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2020.

În motivarea cererii, revizuentul a susținut că Înalta Curte este competentă să judece calea extraordinară de atac, urmând a se pronunța asupra încălcării autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie de hotărârile care fac obiectul revizuirii ("Decizia nr. 2361/2003 a Curții de Apel București").

De asemenea, a arătat că instanțele nu au soluționat niciuna din cererile pe care le-a depus în anul 2014, inclusiv cea prin care a solicitat suspendarea executării, în baza art. 507 C. proc. civ.

Revizuentul a reclamat ignorarea, de către instanțele care au pronunțat hotărârile ce se cer a fi revizuite, a dispozițiilor art. 5-16 și art. 19-22 C. proc. civ., care reglementează principiile fundamentale ale procesului civil, precum și încălcarea prevederilor art. 292-298 și art. 301-308 C. proc. civ.

Totodată, a invocat nerespectarea art. 444 C. proc. civ., din perspectiva faptului că Tribunalul București și Curtea de Apel București au refuzat să analizeze toate înscrisurile depuse, inclusiv pe cele reclamate ca fiind false, considerând că acestea din urmă nu pot fi analizate în procedura completării, îndreptării erorii materiale și lămuririi dispozitivului hotărârii judecătorești.

Revizuentul a invocat excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 2361/2003 în raport de sentința civilă nr. 5269/2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2004.

La 6 mai 2020, petentul a depus precizări la cererea de revizuire, prin care a arătat că solicită revizuirea Deciziei CA București nr. 869R din 25 noiembrie 2019 și Deciziei CA București nr. 135 din 28 martie 2018, prin care s-a respins recursul formulat împotriva Deciziei Tribunalului București nr. 3124 din 28 septembrie 2017, în raport de decizia nr. 2361/2003 a Curții de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, despre care a susținut că se bucură de autoritate de lucru judecat.

La termenul de judecată din 21 mai 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și excepția de necompetență materială a cererii de revizuire fundamentate pe art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 5 C. proc. civ., și a rămas în pronunțare asupra lor.

Prin Decizia nr. 947 din 21 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardiv declarată, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva Deciziei CA București nr. 869R din 25 noiembrie 2019, Deciziei CA București nr. 135 din 28 martie 2018 și Deciziei Tribunalului București nr. 3124 din 28 septembrie 2017, și a declinat în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește tardivitatea cererii de revizuire, au fost reținute considerentele arătate în continuare.

Obiectul cererii de revizuire îl reprezintă Decizia CA București nr. 869R din 25 noiembrie 2019, Decizia CA București nr. 135 din 28 martie 2018 și Decizia Tribunalului București nr. 3124 din 28 septembrie 2017.

Prin Decizia Tribunalului București nr. 3124 din 28 septembrie 2017 a fost respins, ca nefondată, cererea de completare și lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3314 din 24 septembrie 2015, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2014, formulată de contestatorul A..

Prin Decizia CA București nr. 135 din 28 martie 2018 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei Tribunalului București nr. 3124 din 28 septembrie 2017.

De asemenea, prin Decizia CA București nr. 869R din 25 noiembrie 2019 a fost admisă excepția tardivității contestației și a respins, ca tardiv declarată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei CA București nr. 135 din 28 martie 2018.

În cauză, ultima hotărâre definitivă, în raport de care se calculează termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este Decizia CA București nr. 869R din 25 noiembrie 2019.

Această decizie a rămas definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la data pronunțării, respectiv 25 noiembrie 2019.

Prin urmare, termenul pentru promovarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a început să curgă de la 25 noiembrie 2019. Cererea de revizuire a fost formulată la 8 aprilie 2020.

Or, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, cererea de revizuire s-a împlinit la 27 decembrie 2019, termen calculat în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din același act normativ.

Susținerile revizuentului, în sensul că termenul de o lună trebuie calculat de la data comunicării deciziei supuse revizuirii nu pot fi primite, întrucât termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. curge de la pronunțarea hotărârii definitive, fiind lipsit de relevanță momentul comunicării hotărârii.

Pe de altă parte, înlăturarea sancțiunii decăderii din termenul de formulare a cererii de revizuire putea avea loc doar în condițiile admiterii unei cereri de repunere în termenul de revizuire, prevăzut de art. 186 C. proc. civ., însă, în cauză, revizuentul nu a formulat o astfel de cerere.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.3, revizuentul A. a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.

În mod greșit s-a reținut tardivitatea cererii de revizuire, iar instanța nu a motivat respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire. În susținere, recurentul invocă dispozițiile art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, conform cărora prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite prin decret.

Se solicită să se constate că decizia civilă nr. 2361/2003 are autoritate de lucru față de sentința civilă nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2 București, în dosarele respective fiind îndeplinită tripla identitate de părți, cauză și obiect.

În continuare, recurentul expune nemulțumiri cu privire la modul în care instanța a instrumentat cauza și a tratat cererile sale referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală și a Curții Constituționale, precum și argumentele sale referitoare la prescripția dreptului de executare silită ori la autoritatea de lucru judecat.

II. Derularea procedurii judiciare

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 27 mai 2014, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2021, completul de filtru a analizat, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și a dispus comunicare acestuia către părți.

Prin încheierea din 12 aprilie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 493 alin. (5)-(6) C. proc. civ., admisibilitatea în principiu a recursului și, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata pe fond la 17 mai 2021.

III. Considerentele instanței de recurs

În ceea ce privește cererea recurentului de suspendare a judecății, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât în cauză nu s-a dispus sesizarea Curții Constituționale, iar soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a fundamenta o măsura procesuală solicitată.

Pe de altă parte, în speță, este supusă recursului hotărârea de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. d) din C. proc. pen. din 1968 nu au nicio legătură cu soluționarea cauzei în actualul stadiu procesual.

Raportat la obiectul recursului, măsura de suspendare a judecății nu poate fi fundamentată nici de solicitarea generică a recurentului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la pretinse fapte penale săvârșite în succesiunea împrejurărilor de fapt și de drept legate de fondul diferendului judiciar.

Analizând criticile din recurs, în raport cu dispozițiile incidente și circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Deși prin recurs se invocă motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ., criticile formulate se încadrează și vor fi analizate subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, așa cum prevăd dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Constituționale în care, analizând critici prin care se argumenta că termenul de revizuire ar trebui să curgă de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunțare, s-a reținut că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora termenul de revizuire se calculează de la data pronunțării în cazul hotărârilor care devin definitive la momentul respectiv, sunt constituționale prin prisma dreptului la apărare, dreptului de acces liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și normelor referitoare la exercitarea căilor de atac (Deciziile Curții Constituționale nr. 8 din 14 ianuarie 2020 și nr. 536 din 2 iulie 2020).

Sunt necontestate aspectele reținute în hotărârea atacată cu privire la faptul că ultima dintre hotărârile invocate în revizuire (Decizia CA București nr. 869R din 25 noiembrie 2019) a rămas definitivă la data pronunțării, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar cererea de revizuire a fost formulată la 8 aprilie 2020.

Astfel, termenul de revizuire de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri - 25 noiembrie 2019 - s-a împlinit la 27 decembrie 2019, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului procedural, ceea ce atrage sancțiunea decăderii din exercitarea dreptului, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Susținerile recurentului întemeiate pe prevederile art. 41 din Anexa nr. 1 - "Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă" la Decretul Președintelui României nr. 195/2020 sunt neîntemeiate, întrucât dispozițiile respective se referă la suspendarea pe durata stării de urgență instituite prin decret a prescripțiilor și termenelor de decădere de orice fel care nu au început să curgă ori care au început să curgă la data decretului.

Or, în speță, așa cum s-a arătat anterior, termenul pentru formularea cererii de revizuire se împlinise la 27 decembrie 2019, anterior instituirii stării de urgență începând cu data de 16 martie 2020, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile ipotezei reglementate de art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de recurentul A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 947 din 21 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2021.