ÎCCJ, Decizia nr. 191/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 12380 din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2014 (Sentința nr. 12380/2015 a Judecătoriei Sector 2), a fost admisă, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea A., prin președinte B., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice și s-a dispus îndreptarea titlului executoriu nr. x/2014 și a somației nr. x/2014, emise de intimată în dosarul de executare nr. x.

Împotriva acestei sentințe au formulat cerere de îndreptare, lămurire și completare contestatoarea A., prin reprezentant legal B., și numitul B., în nume propriu.

Prin sentința civilă nr. 10238 din 12 septembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2014 (Sentința nr. 10238/2016 a Judecătoriei Sector 2), a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatoarea A., prin reprezentant legal B., și de numitul B., în nume propriu, reținându-se că cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința nr. 12380/2015 a Judecătoriei Sector 2 a fost formulată exclusiv de contestatoarea A., prin reprezentant legal B., astfel cum rezultă atât din conținutul acesteia, cât și al cererii precizatoare depuse ulterior. Totodată, s-a reținut că B. nu este parte în cauză, în nume propriu, motiv pentru care, în temeiul art. 442-444 C. proc. civ., instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de numitul B., în nume propriu.

Împotriva Sentințelor menționate la pct. I.1, au declarat apel contestatorii B. și A., prin reprezentant legal B..

Prin decizia civilă nr. 648 din 3 martie 2017 (Decizia nr. 648/2017 a Tribunalului București), Tribunalul București, secția a V-a civilă a decis următoarele: (i) a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantului B., în privința apelului declarat împotriva sentinței nr. 12380/2015 a Judecătoriei Sector 2; (ii) a respins apelul declarat de apelantul B. împotriva aceleiași sentințe, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; (iii) a respins, ca nefondate, apelul formulat de apelanta- contestatoare A. împotriva aceleiași sentințe și apelul formulat de apelanții B. și A. împotriva sentinței nr. 10238/2016 a Judecătoriei Sector 2 și a dispus ca onorariul avocatului din oficiu desemnat în cauză pentru apelantul B., în sumă de 263 RON, să rămână în sarcina statului.

Prin decizia civilă nr. 2877 din 15 septembrie 2017, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare, lămurire și completare a Deciziei nr. 648/2017 a Tribunalului București, formulată de apelantul B..

Împotriva deciziilor menționate la pct. I.2 a formulat recurs apelantul B..

Prin decizia civilă nr. 427 din 13 septembrie 2018 (Decizia nr. 427/2018 a CA București), Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B..

Împotriva deciziei menționate la pct. I.3 a formulat contestație în anulare recurentul B., care a fost respinsă, ca tardiv formulată, prin decizia civilă nr. 26 din 10 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie (Decizia nr. 26/2020 a CA București).

Împotriva deciziei menționate la pct. I.4, contestatorul B. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 și 8 C. proc. civ., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2020.

În motivarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat să se constate că hotărârea a cărei revizuire se solicită este potrivnică și încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă (Deciziei nr. 2361/2003 a CA București) în raport de sentința civilă nr. 5269 din 1 iulie 2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București (Sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2), iar Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă pentru soluționarea cererii de revizuire, trebuie să se pronunțe deopotrivă și asupra tuturor actelor false care au dus la deschiderea acestui dosar, acte a căror analizare și anulare a fost refuzată de instanțele anterioare și care au dus la executarea silită nedreaptă a revizuentului și, implicit, trebuie să conducă la întoarcerea executării silite efectuate în baza lor.

Ulterior, la 28 mai 2020, revizuentul a depus precizări cu privire la calea de atac promovată, prin care a învederat că solicită revizuirea Deciziei nr. 26/2020 a CA București, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA București în raport de sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2.

La termenul de judecată din 3 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat revizuentului să precizeze explicit care este decizia a cărei revizuire o solicită, iar acesta a indicat că solicită anularea Deciziei nr. 26/2020 a CA București, care încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA București și a sentinței nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2.

Prin decizia civilă nr. 1029 din 3 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a decis următoarele: (i) declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 5 C. proc. civ., formulată de revizuentul B. împotriva Deciziei nr. 26/2020 a CA București, în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) și cu observarea normei de competență absolută stabilite prin dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ. (ii) respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuentul B. împotriva Deciziei nr. 26/2020 a CA București, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 509 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivul de revizuire prevăzut la alin. (1) pct. 8 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În cauză, prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a pretins că Decizia nr. 26/2020 a CA București încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA București și a sentinței nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2.

Analizând comparativ cele trei litigii în care au fost pronunțate hotărârile invocate în susținerea motivului de revizuire (Decizia nr. 26/2020 a CA București, Decizia nr. 2361/2003 a CA București și sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2), instanța de revizuire a constatat că nu se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, cauza finalizată prin pronunțarea Deciziei nr. 2361/2003 a CA București a avut ca părți pe C. și D., în calitate de reclamanți, și A., din str. x, în calitate de pârâtă. Obiectul acestei pricini a constat într-o obligație de a face, reclamanții pretinzând obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să reiasă achitarea la zi a cotelor de întreținere aferente imobilului ocupat de ei, iar cauza cererii de chemare în judecată a fost reprezentată de prevederile art. 15 din O.G. nr. 85/2001 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Cauza în care a fost pronunțată sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2 a avut ca părți pe C. și D., în calitate de reclamanți, și A., din str. x, în calitate de pârâtă; obiectul acestei pricini a fost reprezentat de o acțiune în constatare, reclamanții solicitând instanței să se constate inexistența obligației acestora de a achita cotele de întreținere restante pentru apartamentul nr. x situat în București, str. x, anterior dobândirii posesiei, respectiv 4 iulie 2001, iar, în subsidiar, au solicitat să se stabilească perioada și suma datorată de E., fostul proprietar, cu titlu de cote de întreținere restante, în raport de dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 85/2001 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Litigiul ulterior, în care a fost pronunțată Decizia nr. 26/2020 a CA București, în soluționarea unei contestații în anulare, respinsă ca tardiv formulată, a avut ca obiect o contestație la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, precizată la 15 ianuarie 2015, prin care s-a solicitat lămurirea și anularea tuturor formelor de executare efectuate, desființarea titlurilor executorii nr. x/2014 și nr. y/2014, precum și a somațiilor nr. x/2014 și nr. y/2014, contestatoarea invocând, în esență, că a formulat cale de atac împotriva amenzilor judiciare aplicate, ce fac obiectul executării silite, dar și motive privind exclusiv oportunitatea aplicării acestora.

Temeiul juridic invocat de către contestatoare în contestația la executare a fost reprezentat de dispozițiile art. 711-719 C. proc. civ. și art. 43, art. 172 -174 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Față de aceste elemente ale celor trei cereri de chemare în judecată, rezultă că niciunul dintre acestea nu sunt identice, întrucât atât părțile, cât și obiectul și cauza juridică a acestora au fost diferite.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.6, revizuentul B. a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.

Se invocă excepția perimării acțiunii efectuate în baza unor numeroase acte false și excepția autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA București. În susținere, sunt enumerate diverse acte juridice (acte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătorești, acte de executare, adrese ale asociației de proprietari, procese-verbale, ordonanțe ale procurorului etc.), sunt expuse diverse situații de fapt și de drept și se solicită să se constate nulitatea deciziei civile nr. 2610 din 10 ianuarie 2020, a Deciziei nr. 427/2018 a CA București, a Deciziei nr. 648/2017 a Tribunalului București și a deciziei civile nr. 2877 din 15 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Sunt formulate următoarele critici: (i) În mod nereal A. a fost citată ca intimată, deși a avut calitatea de contestator și parte vătămată în dosarul nr. x/2014 și în mod greșit s-a menționat că B. nu este parte în cauză și că ar fi declarat recurs în contradictoriu cu A.. (ii) În mod greșit s-a reținut că s-a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 26/2020 a Curții de Apel București. Astfel fiind, instanța nu a soluționat problema autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA București în raport cu sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2. (iii) În mod greșit, prin Decizia nr. 26/2020 a CA București, a fost respinsă, ca tardivă, contestația în anulare.

Recurentul argumentează că Decizia nr. 2361/2003 a CA București are autoritate de lucru față de sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2, în dosarele respective fiind îndeplinită tripla identitate de părți, cauză și obiect.

Hotărârea nu este motivată în ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1), pct. 1, 3, 5 și 8 C. proc. civ.

Recurentul invocă și următoarele: excepția perimării acțiunii de executare silită; excepția tardivității executării silite de către F.; excepția nulității tuturor actelor false și tuturor hotărârilor luate în baza unor numeroase documente false, atât în dosarele civile cât și în cele penale; excepția de neconstituționalitate a cercetărilor și actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2008; excepția de neconstituționalitate a art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. d) din C. proc. pen. din 1968 și a deciziei penale nr. 128/2014 pronunțată în baza acestor dispoziții inexistente; excepția de neconstituționalitate a hotărârilor pronunțate cu încălcarea art. 24 și art. 52 din Constituție, prin refuzul instanței de a soluționa toate cererile prevăzute de art. 5-16, 19-22, 248, 254-255, 258, 292-298, 301-308, 413-415, 416, 420-421, 442-446 din C. proc. pen. excepția de neconstituționalitate a refuzului instanței de a analiza și de a se pronunța asupra actelor false și asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, precum și a refuzului de a sesiza organele de urmărire penală.

În continuare, recurentul expune critici referitoare la dosarul penal nr. x/2008 și la procedura de executare silită, formulează acuzații penale și solicită instanței să se pronunțe asupra tuturor cererile și excepțiilor invocate și asupra legalității fiecărui act atașat la dosar și să detalieze susținerile privind legalitatea acestor acte.

II. Derularea procedurii judiciare

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 6 noiembrie 2014, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2021, completul de filtru a analizat, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și a dispus comunicare acestuia către părți.

Prin încheierea din 12 aprilie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 493 alin. (5)-(6) C. proc. civ., admisibilitatea în principiu a recursului și, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata pe fond la 17 mai 2021.

III. Considerentele instanței de recurs

În ceea ce privește cererea recurentului de suspendare a judecății, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât în cauză nu s-a dispus sesizarea Curții Constituționale, iar soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a fundamenta o măsura procesuală solicitată.

Pe de altă parte, în speță, este supusă recursului hotărârea de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire pentru neîndeplinirea condițiilor referitoare la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. d) din C. proc. pen. din 1968 nu au nicio legătură cu soluționarea cauzei în actualul stadiu procesual.

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform căruia:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

De esența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunțate în cauze diferite, în privința cărora să existe tripla identitate de părți, cauză, obiect, pentru a se putea verifica respectarea autorității de lucru judecat.

Criticile recurentului referitoare la faptul că în mod greșit s-ar fi reținut că cererea de revizuire vizează Decizia nr. 26/2020 a Curții de Apel București și nu ar fi fost analizată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA București în raport cu sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2, sunt neîntemeiate. Contrar susținerilor respective, din considerentele hotărârii date în revizuire, rezultă cu evidență faptul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța a analizat îndeplinirea condițiilor pentru admisibilitatea revizuirii în privința hotărârilor menționate de recurentul-revizuent, și anume: Decizia nr. 26/2020 a CA București, Decizia nr. 2361/2003 a CA București și sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2.

Principala critică a recurentului, susceptibilă a forma obiectul analizei în actualul stadiu procesual, este cea referitoare la faptul că instanța de revizuire în mod greșit a reținut că nu este îndeplinită cerința triplei identități - de părți, cauză și obiect - între litigiile în care au fost pronunțate hotărârile invocate în susținerea motivului reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la criticile menționate, este avut în vedere faptul că, în jurisprudența Curții Constituționale, cu referire la litigiile cărora le sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă cauzei în virtutea art. 3 din Legea nr. 76/2012 având în vedere mențiunile de la pct. II.1 din prezenta decizie, în cazul cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate" (Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, paragraful 17).

În aceste condiții, întemeiat s-a reținut și s-a argumentat în considerentele hotărârii atacate că, în privința celor trei litigii în care au fost pronunțate hotărârile invocate în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (Decizia nr. 26/2020 a CA București, Decizia nr. 2361/2003 a CA București și sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2), nu se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Sub acest aspect, reluarea în cuprinsul prezentelor considerente a argumentelor expuse de instanța de revizuire în urma analizei efectuate cu privire la identitate de părți, obiect și cauză în privința litigiilor în care au fost pronunțate Decizia nr. 26/2020 a CA București, Decizia nr. 2361/2003 a CA București și sentința nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2, aspecte prezentate la pct. I.6 din prezenta decizie, ar avea caracter superfluu, atât timp cât, prin criticile din recurs, nu sunt combătute elementele celor trei litigii vizând părțile, obiectul și cauza celor trei litigii.

În fapt, se constată că, prin criticile formulate, recurentul-revizuent tinde să obțină o rejudecare a fondului litigiilor deduse judecății, examinare ce excedează specificului revizuirii, cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, în cadrul căreia, în virtutea principiului res judicata, "instanța [...] nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă" (Decizia Curții Constituționale nr. 536 din 2 iulie 2020, paragraful 17).

În actualul stadiu procesual delimitat de art. 513 alin. (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât instanța de revizuire, cât și instanța de recurs sunt limitate, de principiu, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, neavând competența de a realiza o examinare a aspectelor ce țin de fondul litigiului în care au fost pronunțate hotărârile invocate în cererea de revizuire.

Or, se constată că, prin criticile expuse în recurs într-o manieră nesistematizată și deghizat sub forma aparentă a unor cereri procedurale, recurentul-revizuent repune în discuție și tinde să obțină o reapreciere cu privire la toate cererile pe care le-a formulat în succesiunea căilor de atac exercitate, cereri care vizează fondul litigiului, împrejurare care depășește limitele actualului stadiu procesual.

Astfel, spre exemplu, în cadrul prezentului recurs supus limitelor reglementate de art. 513 alin. (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (3) C. proc. civ., nu pot forma obiectul analizei criticile referitoare la acuzațiile penale (care sunt de competența altor organe judiciare), legalitatea ori temeinicia unor hotărâri judecătorești (cum sunt cele referitoare la respingerea, ca tardivă, a contestației în anulare, prin Decizia nr. 26/2020 a CA București), stabilirea cadrului procesual în alte litigii, la procedura de executare silită, la cererile și excepțiile invocate cu privire la toate actele din dosarele în care au fost pronunțate hotărârile criticate ori cele referitoare la excepțiile de neconstituționalitate privind dispoziții de procedură penală ori hotărâri judecătorești în materie penală.

Criticile recurentului vizând nemotivarea hotărârii, analizate prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt nefondate.

Pe de o parte, se reține că soluția de declinare în favoarea Curții de Apel București a competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 5 C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac".

Pe de altă parte, susținerile referitoare la nemotivarea soluției date cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât, așa cum rezultă din analiza hotărârii atacate și din expunerea considerentelor acesteia (pct. I.6 din prezenta decizie), decizia pronunțată în revizuire respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conținând "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește decizia recurată, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). Or, decizia ce formează obiectul recursului răspunde acestor exigențe.

În acest context, se cuvine a fi reiterat faptul că instanței nu îi revine sarcina exorbitantă de a răspunde tuturor susținerilor și criticilor formulate de recurentul-revizuent, atât în revizuire, cât și în prezentul recurs, cu privire la aspecte care excedează limitele cadrului procesual reglementat de art. 513 alin. (3) și (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B. Niculae.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de recurentul B. Niculae.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B. Niculae împotriva Deciziei nr. 1029 din 3 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2021.