ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2019

HOTĂRÂRE
28.05.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.11.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în temeiul art. 20 alin. (10) din O.C. nr. 137/2000 și al art. 6 din Legea nr. 554/2004 a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 382 din data de 28.06.2017. pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării - Autoritate de Stat Autonomă, în Dosarul nr. x/2016 al Consiliul Național de Combatere a Discriminării - Autoritate de Stat Autonomă.

1.2. Prin Sentința civilă nr. 3286 din 10 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A.

A reținut instanța că încălcare de către CNCD a prevederilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu este de natură să atragă în mod necondiționat nulitatea Hotărârii CNDC nr. 382/28.06.2017, ci doar în condițiile în care autorului sesizării de discriminare i s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ-jurisdicțional, pentru a cărui adoptare a fost reglementată procedura de citare anterioară a părților.

Totodată, pretinsa vătămare care a fost cauzată reclamantului prin încălcarea de către CNCD a prevederilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 a fost înlăturată prin faptul că, în fața instanței de judecată, acesta a avut posibilitatea de a-și susține poziția cu privire la fapta de discriminare reclamată, respectându-se, astfel, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare.

Însă, în concret, reclamantul este de rea-credință în ce privește încălcarea de către CNCD a prevederilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că acesta a fost citat în procedura administrativ-jurisdicțională care s-a derulat în fața CNCD .

1.3. Împotriva Sentinței civile nr. 3286 din 10 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire reclamantul A., solicitând anularea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentul a susținut că există contradictorialitate între Sentința civilă nr. 3286 din 10.07.2018, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017 și Decizia civilă nr. 1243/19.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012, în ceea ce privește părțile care trebuie citate în procedura administrativă, respectiv procedura judiciară.

A susținut că citarea părților este obligatoriu a fi luată pentru respectarea principiului contradictorialității, astfel încât în mod greșit a statuat Curtea de Apel București că "pretinsa vătămare care a fost cauzată reclamantului prin încălcarea de către CNCD a prevederilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a fost înlăturată prin faptul că, în fața instanței de judecată, aceștia au avut posibilitatea de a-și susține poziția cu privire la fapta de discriminare reclamată, respectându-se, astfel, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare."

Vătămarea revizuentului, recunoscută de instanța de fond, nu a fost înlăturată prin faptul că în fața instanței de judecată acesta a avut posibilitatea de a-și susține poziția cu privire la fapta de discriminare reclamată, deoarece revizuentul ar fi avut această posibilitate dacă la judecată ar fi fost citate toate părțile din procedura administrativă, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

1.4. Legal citat, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, susținând, în esență, că hotărârile potrivnice nu întrunesc cerința triplei identități de cauză, obiect și părți, astfel încât Sentința civilă nr. 3286 din 10.07.2018, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017, nu încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1243/19.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012.

Examinând cauza, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, pentru considerentele ce urmează.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de text.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

În speță, revizuentul a argumentat incidența motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume existența unor hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe hotărâri definitive contradictorii; hotărârile potrivnice să fie pronunțată în aceeași pricină; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de revizuent în susținerea cererii sale nu justifică admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la ipotezele specifice avute în vedere de dispozițiile legale invocate ca temei al căii extraordinare de atac declarată.

Revizuentul a argumentat că există contradictorialitate între Sentința civilă nr. 3286 din 10.07.2018, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017 și Decizia civilă nr. 1243/19.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012, în ceea ce privește părțile a căror citare este obligatorie în cursul procedurii administrative, respectiv judiciare având ca obiect demersurile efectuate în temeiul O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte constată, însă, că:

(i) Prin Sentința civilă nr. 3286 din 10.07.2018, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă contestația formulată de reclamantul A. împotriva Hotărârii nr. 382 din data de 28.06.2017 pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării.

S-a reținut, pe de o parte, că pretinsa vătămare care a fost cauzată reclamantului prin încălcarea de către CNCD a prevederilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 a fost înlăturată prin faptul că, în fața instanței de judecată, acesta a avut posibilitatea de a-și susține poziția cu privire la fapta de discriminare reclamată, respectându-se, astfel, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, iar, pe de altă parte, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că acesta a fost citat în procedura administrativ-jurisdicțională care s-a derulat în fața CNCD;

(ii) Prin Decizia civilă nr. 1243/19.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012, având ca obiect contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 92/26.03.2012 a Colegiului Director al CNCD, a fost admis recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 1636 din 21 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentința atacată a fost casată și cauza a fost spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a apreciat că, pentru soluționarea acțiunii cu care a fost învestită, curtea de apel era datoare a cita, alături de reclamantul-petent A. și pârâtul CNCD, și celelalte părți citate în procedura administrativă, respectiv Comisia socială de analiză a cererilor de locuințe și repartizare a locuințelor a Consiliului Local al Sectorului 6 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 6 și Primăria Sectorului 6 București.

În cauza de față, chiar dacă sunt îndeplinite unele dintre condițiile indicate de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este îndeplinită condiția ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, condiție ce presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care constituie elementele lucrului judecat și trebuie îndeplinite cumulativ, hotărârile invocate vizând hotărâri diferite ale CNCD.

Prin urmare, nu poate fi reținută existența unei contradicții cele două hotărâri, în sensul avut în vedere de dispozițiile legale invocate în motivarea cererii de revizuire.

Rațiunea acestor dispoziții o constituire evitarea încălcării puterii de lucru judecat, prin co-existența a două hotărâri potrivnice, care ar fi imposibil de executat simultan, revizuirea reprezentând ultimul remediu posibil pentru înlăturarea contrarietății dintre dispozitivele celor două hotărâri.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în cauze precum Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, sau Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006).

În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, după ce a fost soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; calea extraordinară de atac nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, ipoteză care nu se regăsește în prezenta speță.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 3286 din 10 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2020
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2019-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4227/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admi
ÎCCJ 2021-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1892/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2019-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2071/2019
răspuns la pretențiile reclamantei prin punctul de vedere anexat Hotărârii nr x/13.01.2016 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a constatat inechități nejustificate obiectiv de dispozițiile legale invocate.
ÎCCJ 2022-05-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2582/2022
Ședința publică din data de 10 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înreg
Sursă